Ce salariu poți câștiga ca stewardesă (însoțitor de zbor)?

Detalii

CategoriiEconomie
Taguriavion, cursuri
Ultima actualizareMarti 25 iulie 2023
Vizualizari264

Voteaza & Distribuie

Descriere

Imaginează-ți cum ar fi să poți călători peste tot în lume și să fii plătită pentru asta! Cum ar fi ca fiecare zi de muncă să te poarte prin cele mai frumoase locuri de pe pământ, în timp ce întâlnești oameni noi și descoperi o mulțime de culturi, tradiții și obiceiuri? Nu este un vis, ci este realitatea de zi cu zi a persoanelor care lucrează în domeniul aviației. Cariera de stewardesă este una dintre principalele opțiuni pentru tot mai multe tinere dornice să lucreze într-un mediu frumos, care să le ofere beneficii numeroase, dar și un salariu pe măsura responsabilităților. Vrei să afli cât poate câștiga o stewardesă? Citește acest articol până la final.

Cum devii stewardesă?


Pentru început, trebuie să știi că o carieră la înălțime nu implică doar călătorii prin locuri fascinante, ci și numeroase responsabilități, sarcini individuale și de echipă. În plus, primii pași spre o carieră de succes se fac cu mult înainte de a participa la primul zbor. Pentru început, va trebui să te înscrii la un curs de stewardesă. Acolo vei dobândi informațiile necesare pentru a putea promova examenul final și pentru a participa, mai târziu, la interviurile de angajare. Cursurile sunt structurate în ore de teorie și ore de practică, în așa fel încât să formeze viitorii profesioniști în domeniu. În linii mari, prețul pentru calificare este de 1200 de Euro.

Opțiuni profesionale pentru cariera de stewardesă


Interesant este și faptul că domeniul aviației, oferă stewardeselor mai multe opțiuni profesionale. Astfel, poți opta pentru zborurile corporate (zboruri private) sau poți alege să fii stewardesă pe linii comerciale. Mai mult, majoritatea companiilor oferă creșteri salariale regulate, dar și opțiunea de avansare în carieră. În acest sens, poți deveni, mai târziu, chiar și manager de cabină.

Salarii și companii de TOP pentru cariera de stewardesă


În ceea ce privește salariul unui însoțitor de zbor, trebuie să știi că aceasta poate fi diferit de la o companie la alta. De altfel, chiar și bonusurile sau avantajele nu coincid de la un angajator la altul. În general, tinerii la început de drum visează la un loc în cadrul companiei Emirates, cunoscută pentru salariile mari, dar și pentru alte facilități pe care le pune la dispoziția angajaților. Aici, salariul este de aproximativ 4 430 AED, în jur de 5600 de lei, la care se adaugă plata pe orele de zbor (aproximativ 80 de lei/oră) și indemnizația de masa.

Emirates este, de altfel, cunoscută și pentru salariul care este scutit de taxe și alte impozite. În topul preferințelor stewardeselor se află și alte companii, precum:

  • La Ryanair, o stewardesă poate câștiga între 1200 și 1500 de Euro pe lună, iar salariul crește în funcție de vechime și este completat de diferite bonusuri, precum cel de bun venit;
  • La Wizz Air, salariul se încadrează între 3775 și 4070 de lei pe lună. Aici se adaugă și plata orelor de zbor;
  • British Airways oferă salarii cuprinse între 14.000 și 28.000 de lire pe an, cu tot cu bonusuri, în funcție de vechime și performanțe;
  • Norwegian este cunoscut ca fiind unul dintre angajatorii care plătesc foarte bine, dar salariul poate varia în funcție de țară și de moneda locală. Astfel, salariul pornește de la 900 de lire sterline pe lună și crește progresiv cu fiecare an petrecut în companie;
  • La Qatar Airways o stewardesă câștigă între 900 și 120.000 de QAR, suma finală fiind alcătuită din salariul de bază, plata orelor de zbor și diurnă;
  • Gulf Air oferă salarii de aproximativ 2000 de euro, raportându-se, de asemenea, la plata orelor de zbor.

Așa cum ai înțeles, profesia de stewardesă vine și cu alte avantaje. Astfel, pe lângă salariu poți beneficia și de acces la restaurante și hoteluri, bilete de avion la preț redus pentru tine și cei dragi, acces la diferite săli de fitness, asigurare de viață sau de sănătate, program flexibil etc.

Concluzionând, cariera de stewardesă îți poate oferi numeroase oportunități, dar trebuie să știi că doar de tine depinde traseul pe care îl vei avea în compania pentru care alegi să lucrezi.