Castelul de la Savarsin

Castelul de la Savarsin

Detalii

CategoriiTurism
TaguriConstructii celebre
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari6540

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fie ca sunteti turisti sau va aflati doar in trecere prin judetul Arad, este important sa nu ratati castelul de la Savarsin, locul preferat si resedinta familiei regale a Romaniei. Pasionatii de arta, cultura si istorie vor gasi aici o zona idilica, plina de insemnatate si incarcata de amintiri frumoase mai ales pentru regele Mihai al Romaniei.


Desi in prezent este detinut de familia regala a Romaniei, castelul de la Savarsin are o istorie zbuciumata. Cladirea a apartinut initial familiei nobiliare Forray si a fost construit intre anii 1650 – 1680. Primele documente recuperate din arhivele de la Budapesta atesta existenta unui conac vanatoresc detinut de Ivan Forray. Acest personaj are un farmec deosebit si o istorie de viata surprinzatoare. Nobil prin cercurile alese de la Pesta, Forray reuseste sa cada in dizgratie dupa ce jigneste o mare artista a vremii. Dupa o calatorie in Africa pentru o partida de vanatoare de lei, el se intoarce acasa cu arbori si plante exotice pe care le foloseste pentru crearea unui minunat parc care inconjoara si acum castelul.




Castelul de la Savarsin


Castelul de la Savarsin




Prin 1758 castelul de la Savarsin este donat de catre imparatul de la Viena familiei Brunswick, dupa incetarea ocupatiei turcesti. Iulia Brunswick se casatoreste cu Andrei Forray iar castelul trece in proprietatea familiei Forray, care il recladeste. La 9 iunie 1784 din castel este rapit insusi Andrei Forray, seful administratiei comitatului, de catre haiducii condusi de Petre Baciu. Forray este eliberat numai dupa ce insusi Iosif al II-lea, imparatul imperiului Austro-Ungar, promite sa le satisfaca cererile.


Castelul nu este scutit de rascoalele vremii, la 3 noiembrie 1784 aici sosind cetele de iobagi ale lui Horia, Closca si Crisan. Dupa acest episod zbuciumat, castelul este renovat in stil neoclasic si ulterior sufera mai multe transformari interioare si exterioare.




Parcul casteluluil Savarsin


Parcul casteluluil Savarsin




La sfarsitul dominatiei maghiare din Transilvania, castelul de la Savarsin trece in proprietatea lui Carol Hunyady, care il stapaneste pana la moartea sa in 1932. Domeniul este detinut apoi de societatea „Corvin", la care actionar majoritar era Anton Mocioni. La 26 martie 1943, Mocioni vinde castelul regelui Mihai I. Astfel, castelul de la Savarsin nu a apartinut niciodata lui Carol al II-lea.




Familia regala a Romaniei la Savarsin


Familia regala a Romaniei la Savarsin




Castelul de la Savarsin este inconjurat de un parc foarte frumos si are inclusiv un lac prevazut cu debarcader in centrul caruia se afla o insula. In parc exista mai multe specii rare de arbori si arbusti: brad argintiu, molid, tuia piramidal, chiparosi de balta, aluni turcesti, salcami chinezesti, pini de Himalaya, platani si stajari seculari, dar si un exemplar unicat de tomentos de China.




Parcul dendrologic de la Savarsin


Parcul dendrologic de la Savarsin




Dupa abdicarea fortata a regelui din anul 1947, castelul de la Savarsin este confiscat de comunisti, impreuna cu tot mobilierul si obiectele de arta din interiorul sau. Abia in 2001 castelul revine in proprietatea Casei Regale si este restaurat de Principesa Margareta in acelasi stil creat in 1943 de catre Regina-mama Elena. In acest moment este deschis publicului si isi asteapta cu mult drag potentialii vizitatori.