Avantaje pe care ți le oferă traiul la periferia unui oraș mare

Avantaje pe care ți le oferă traiul la periferia unui oraș mare

Detalii

CategoriiSocial
Taguriapartamente noi
Ultima actualizareVineri 24 ianuarie 2020
Vizualizari106

Voteaza & Distribuie

Descriere

Frumusețea zonelor urbane constă în faptul că sunt pline de viață, însă aglomerația și agitația sunt potrivite pentru persoanele active, celor care vor să fie întotdeauna în centrul acțiunii. Dacă te caracterizează liniștea, îți place să locuiești într-o comunitate mai restrânsă și să beneficiezi de un plus de confort, atunci mai degrabă ți s-ar potrivi o locuință la periferie, departe de agitația orașului.

Extinderea masivă a așezărilor urbane face ca și regiunile din imediata lor apropiere să se dezvolte accelerat și să atragă cât mai mulți locuitori. În cazul în care te gândești să faci o schimbare, iată câteva dintre avantajele pe care ți le oferă traiul într-o suburbie.

Găsești prețuri mai mici la locuințe


Costurile pentru locuințele din marile orașe sunt chiar și cu 45% mai mari față de cele de la periferie. Spre exemplu, găsești apartamente de închiriat în Florești - o comună aflată în imediata apropiere a Clujului și cea mai mare suburbie din țară - la prețuri mult mai bune decât în oraș, iar distanța între cele două zone este de doar 3 kilometri. În acest fel, se pot face economii semnificative, mai ales că mare parte din venitul lunar al unei persoane este destinat cheltuielilor cu locuința.

Te bucuri de mai multă liniște


Zgomot, claxoane, trafic intens sau străzi în permanență pline de oameni, toate acestea te pot determina să fugi cât mai departe de oraș. Într-o suburbie, serile vor fi mai liniștite, somnul mai odihnitor, iar energia ta zilnică mult mai bună. Practic, poți fi mai relaxat și astfel vei reuși să te bucuri de tot ceea ce te înconjoară.

Beneficiezi de spații mai generoase


Cei mai mulți dintre locuitorii care trăiesc în oraș stau în apartamente mici, se confruntă cu lipsa locurilor de parcare sau nu au prea mult spațiu verde. Dacă alegi să stai în suburbie, nu vei întâmpina astfel de probleme. Vei beneficia de locuințe mai spațioase la interior și poți avea chiar curte sau grădină. Familiile cu copii, cei care au animale de companie sau pasionații de mașini se pot bucura de mai mult spațiu și siguranță sporită, indiferent de activitățile lor.

Ai o calitate mai bună a vieții


Oamenii care locuiesc la periferia orașului sunt mai puțin stresați și au un ritm de viață mai liniștit. Potențialul de dezvoltare al suburbiilor este mai ridicat decât cel al așezărilor urbane, casele și blocurile sunt nou construite față de cele din orașe, care au o vechime foarte mare, trăiești mai aproape de natură, poluarea este redusă, criminalitatea e mai scăzută și ai acces la toate facilitățile, toate într-un mediu confortabil.

Trăiești într-o comunitate

Unul dintre principalele avantaje de a locui la periferia unui oraș mare este că oamenii se simt ca într-o comunitate. Ai posibilitatea de a-ți cunoaște vecinii care, de regulă, împărtășesc aceleași valori, iar pentru familiile cu copii viața este mai armonioasă și pot construi legături strânse cu alte persoane care au un stil de viață similar. Cei mici cresc cu o mentalitate diferită, întrucât mediul în care locuiesc este sigur, natural și mai puțin aglomerat. Adulții au șansa de a se implica în administrația locală și în dezvoltarea comunității, pot realiza împreună diferite proiecte, au posibilitatea de a se ajuta reciproc și de a controla mai bine zona în care locuiesc.

Găsești multe oferte de joburi


Din cauza aglomerației și a lipsei de spațiu, tot mai multe companii și-au mutat birourile în afara orașelor. Zonele industriale de la periferie s-au dezvoltat masiv în ultimii ani și includ foarte multe firme noi, pe lângă cele care s-au mutat pentru economii de costuri. Astfel, cei care locuiesc în suburbii pot profita de acest lucru ca să își găsească joburi mai bune, aproape de casă, fără să mai aibă grija transportului și timpului pierdut zilnic în trafic, spre locul de muncă.

Pe măsură ce orașele continuă să crească, periferiile nu mai sunt la fel cum erau înainte. Facilitățile se îmbunătățesc pe zi ce trece, ritmul este mai relaxat, iar traiul la marginea metropolelor aduce un echilibru general între muncă și viața personală. Suburbiile oferă un mediu calitativ și mult mai plăcut, în comparație cu stresul și presiunile pe care le întâmpini atunci când locuiești în inima orașului.

Sursa foto: image.freepik.com/free-photo/road-with-trees-skyscrapers-distance_1127-2175.jpg