Ce las eu mostenire( voi posta o replica de a mea de pe un alt forum, de pe un topic similar):

-Nimicnicia vietii duse, care acum se afla pe panta descendenta a vietii,

-Sperantele desarte si iluzorii in care am crezut,

-Biblioteca, pe care am s-o donez unui OM insetat de cunoastere,

-Un copil prin care am perpetuat specia( dar nu am salvat-o definitiv de la pieire)

-Toate rautatile savarsite, pe care le regret acum, dar este tardiv,

-Cateva amintiri fugare, luminite palide in intuneric,

-Constiinta neimplinirii, pe care daca as putea sa o iau de la capat.......

Confesiunea

In 1982 mama mea l-a omorat pe tatal meu( amandoi aveau cate 75 de ani) intr-o noapte cu 17 lovituri de ciocan in cap, imprastiindu-i creierii pe pereti si murind ulterior la 40 de zile, nebuna in Spitalul Sapoca, cu bale la gura si legata in camasa de forta! Tata avea cancer cu metastaze, deci era in stadiul terminal, nu am inteles gestul mamei, oricum nu mai avea mult de trait!

Atunci am albit, am stat cca.2 saptamani in cimitir langa mormantul tatei, plangandu-l, fara sa mananc sau sa beau apa( mentionez ca sunt copil unic al unor parinti batrani, care m-au conceput la 37 de ani).

Noroc cu familia care m-a inteles si mai cu binele, mai cu forta m-au dus la un Schit de maici de la Ratesti, o luna de zile de mi-am revenit sufleteste, iar apoi m-am aruncat cu inversunare asupra muncii de la serviciu, incat seara cand ajungeam acasa picam frant de oboseala. Nu va mai spun ca mi-am luat fata( 6 ani) si am plecat la Bucuresti, ca sa ne facem amandoi controalele psihologice si psihiatrice necesare, si ma tot intrebam, Doamne, cu ce am gresit eu ca sa port o cruce asa de mare si grea in spate?

In 2002( exact dupa 20 de ani, ca in Alexandre Dumas), mama-soacra(mamaia) sufera un accident vascular, cu semipareza pe partea stanga, o ducem urgent la Bucuresti, unde izbutim sa o punem pe picioare, fara urmari vizibile.A urmat tratament cca.2 ani de zile, dupa care l-a refuzat categoric, starea ei de sanatate mentala, deteriorandu-se incontinuu.

In Noiembrie 2005, a murit tata-socru( dupa al treilea accident vascular generalizat la cap), iar de atunci o pazim pe mamaia 24 din 24 ore pe zi cu randul, eu si sotia.A fost declarata dementa senila(Alzheimer gradul 3), este handicapata si ma are asistent personal pe mine. Acum trec prin filiera punerii sub interdictie le Tribunal( curator+tutela)=psiholog, comisie, medicina legala, comisie, martori, procuror, citatii, tribuna, infatisari,etc.

Si ceea ce este si mai grav, boala ei este ereditara pe descendenta feminina( si bunica si mama ei au trait 93 de ani, inchise intr-o camera, cu o oala de noapte, o galeata cu apa si mancare), iar sotia a ajuns in asa hal cu nervii, incat am ajuns sa o suspectez si pe ea, am consultat specialisti care mi-au indicat un tratament preventiv( sa nu fie tardiv).

Acum cred ca ma intelegeti ca viata bate telenovele, iar eu mi-am pus mereu intrebarea esentiala pentru credinta mea, unde am gresit sa fiu martirizat psihic pana voi muri? De aceea intru, cand am timp liber pe Forumuri sa mai pot spune si la altii durerea mea si sa-mi vars frustarea, refulandu-ma intr-un fel!

Scuze pentru aceasta confesiune!