Se afişează 61-70 din 6302 rezultate.
-
Ideea acestui spectacol este născută din realitatea vieţii. De multe ori suntem atât de singuri, deşi aparent comunicăm. Teatrul este un refugiu. A fost în perioada adolescenţei mele şi de-a lungul vieţii a reprezentat o oază în pustiul vieţii.
-
FREUD ŞI BUNUL DUMNEZEU îl readuce pe Mircea M. Ionescu la Arad, prima piesă a cunoscutului scriitor fiind pusă în scenă la Arad în 1979 - „Centrul înaintaş s-a născut la miezul nopţii“ (regia – Costin Marinescu), iar a doua fiind „A murit Thales de sete?”

-
Gala de opereta - Corul si orchestra Filarmonicii de Stat Arad
-
În Canada anilor '60, Iris, o fetiţă de 10 ani, trăieşte împreună cu părinţii ei şi cu Miss Rose, o chiriaşă mai puţin agreată, într-o casă de pe malul oceanului. Fetiţa nu ezită să îi pună la punct pe adulţii din jurul său, merge la o şcoală catolică, deşi se declară budistă, şi îşi adoră peştişorul auriu.
-
Cu sufletul nu-i de glumit de D. Dinev
-
"Lectia de Violoncel" de Mona Radu
-
Cvartet ADAGIO vă invită ,să luaţi parte la „un altfel de concert.”
-
Tatăl este o poveste emoționantă care îl provoacă pe privitor la o călătorie deloc comodă în mintea unui bătrân condamnat la boala uitării.
-
0257280016

-
„Cantareata cheala" prima piesa a lui Ionesco, a fost jucata pentru intaia data in anul 1950 la Paris. Spectacolul a marcat trecerea teatrului modern de la traditia aristotelica la teatrul absurd. Piesa aduce in prim plan imposibilitatea oamenilor de a comunica si carentele propriei identitati.
27166271562716727129271762715227163280632808927135