Se afişează 41-50 din 93 rezultate.
-
În timpul unei misiuni pe Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney (Damon) este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supravieţuieşte urgiei şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă.
-
Albina proaspăt eclozată Maya este o mică furtună, care nu respectă regulile stupului. Una dintre aceste reguli este să nu aibă încredere în viespile care trăiesc dincolo de luncă. Când Jeleul Regal este furat, viespile sunt suspectate și Maya este considerată complicea lor.
-
De la Aardman Animations, noi aventuri cu oaia Shaun! După ce a fost starul unui serial animat, iată că Shaun îşi vede din nou de blestemăţii pe marele ecran.
-
Într-o mică poiană liniștită, rămășițele unui picnic abandonat în grabă aprinde scânteiarăzboiului între două triburi de furnici. Un îndrăzneț tânăr gărgăriță se trezeşte prins în mijlocul luptei.
-
O nouă misiune imposibilă pentru descurcăreţul agent Ethan Hunt (Tom Cruise). De această dată agentul trebuie să înfrunte Sindicatul, o periculoasă organizaţie criminală cu planuri sumbre pentru întreaga lume.
-
Risen urmăreşte povestea biblică a Învierii, redată prin ochii unui necredincios. Clavius, un influent tribun militar roman şi ajutorul lui, Lucius, sunt însărcinaţi să afle ce s-a întâmplat cu Yahshua în săptămânile de după crucificare
-
Cu două milenii în urmă, Moana, o navigatoare înnăscută, pornește în căutarea unei insule legendare din Oceania. Călătoria i-l va scoate în cale pe semizeul Maui, care o va ajuta să traverseze oceanul dezlănțuit, într-o extraordinară aventură plină de experiențe neobișnuite.
-
Pelicula Morometii 2 va avea o proiecție de gală, în prezența echipei, la Arad, pe 11 noiembrie, la Cinema Arta, de la ora 19:00. Biletele în valoare de 12 lei sunt disponibile în avans la Cafeneaua Literara Joy's (str. Gheorghe Lazăr, nr. 1)
-
Frumoasa liceană Vee descoperă și prinde gustul unui joc online de adevăr și provocare. Problemele apar atunci când tânăra realizează că fiecare mișcare îi este dictată de o comunitate anonimă de "privitori".
-
Animaţia 3D "Norm of the North" spune povestea unui urs polar - Norm (voce Rob Schneider) şi a celor trei prieteni ai săi care sunt forţaţi să-şi părăsească habitatul odată ce gheţa începe să se topească şi să se spargă.
27933279252785727869279102800328049280612803227965