Început de soogee, Lun 20 aug 2012 · 1.870 răspunsuri · 323.235 vizualizări · închis
There is nothing wrong with loving the crap out of everything. Negative people find their walls. So never apologize for your enthusiasm. Never. Ever. Never.
Ryan Adams
Cicatricile tale au mai multe nume? A mea are un singur nume.
Editat Joi 6 sep 2012 00:44
Despre Frumuseţe
Iar un poet îi spuse: „Vorbeşte-ne despre Frumuseţe."
„Cum aţi putea s-o căutaţi şi cum o veţi găsi
de nu v-ar fi ea însăşi drum şi călăuză?
Şi cum aţi şti să o descrieţi în cuvinte
dacă ea însăşi nu v-ar ţese vorba?
Cei răniţi şi necăjiţi spun:
«Frumuseţea e mângâiere şi căldură.
Ea trece printre noi întocmai unei tinere mame,
sfioasă parcă de propria-i splendoare.»
Şi-mpătimiţii spun:
«Nici vorbă, frumuseţea e mai degrabă înspăimântătoare şi năprasnică.
Precum furtuna, ea cutremură pământul de sub noi şi cerul de deasupra noastră.»
Cei obosiţi şi plictisiţi spun:
«Frumuseţea e în şoaptele suave.
Ea ne vorbeşte pe-nţeles.
Glasul ei se supune tăcerilor noastre
precum lumina palidă ce tremură în umbră.»
Dar cei neîmpăcaţi spun:
«I-am auzit ţipătul prin munţi,
şi glasul ei aducea cu sine sunetul copitelor,
şi bătaia aripilor,
şi răgetul leilor.»
Iar noaptea, paznicii cetăţii spun:
«Frumuseţea se va înălţa dinspre răsărit, odată cu zorile.»
Şi pe-nserat, cei ce trudesc, dar şi drumeţii spun:
«Am văzut-o pogorându-se de la ferestrele apusului.»
În toiul iernii cei troieniţi zic:
«Va veni odată cu primăvara, dansând printre dealuri.»
Iar în arşiţa verii, secerătorii spun:
«Am văzut-o dansând printre frunzele toamnei
şi-avea în păr chiar o şuviţă-nzăpezită.»
Toate acestea le-aţi rostit despre frumuseţe.
Şi totuşi nu despre frumuseţe aţi vorbit,
ci despre nevoi neîmplinite,
Iar frumuseţea nu-i o trebuinţă, ci un extaz.
Nu e o gură însetată, şi nici o mână-ntinsă
Ci mai degrabă e o inimă înflăcărată şi-un suflet
fermecat.
Nu e imaginea ce o vedeţi, nici cântecul ce-l auziţi,
Ci mai curând e o nălucă
ce vi se arată chiar de vă-nchideţi ochii,
şi-o muzică ce-o auziţi chiar de urechile vi le-astupaţi.
Nu este seva din scoarţa încreţită,
şi nici nu e aripa unei păsări răpitoare,
Ci mai degrabă-i o grădină de-a pururi înflorită
şi-o ceată îngerească plutind de-a pururi pe deasupra.
Oameni din Orfales,
frumuseţea este chiar viaţa,
atunci când viaţa îşi dezvăluie chipul său divin.
Voi înşivă sunteţi viaţa şi tot voi sunteţi vălul.
Frumuseţea-i veşnicia ce se contemplă pe sine în oglindă.
Dar voi sunteţi veşnicia şi, tot voi, oglinda."
fragment din Kahlil Gibran - Darul iubirii
De ziua ta
nu am nimic să-ţi ofer.
Mai târziu, poate,
vei afla c-am scris nişte
poeme de dragoste.
Na, sa zici ca nu-s spirituala
It's all in your head
Editat Joi 6 sep 2012 03:09
S.R. a scris:
Poti face multe erori cu copiii tai, chiar daca esti ferm convins ca le vrei binele, si te consideri un superparinte in fatza ta si a cunoscutilor, etc.
Iar copiii sa sufere in tacere, si nici macar sa nu stii tu, caci ei poate nu iti spun sau nu au conceptele adecvate ca sa se poata exprima.
Astfel de erori pot fi nimicitoare pentru copii.
Mici erori parentale pot duce la dezastre pentru micuti.
Si cand parintii se prind poate fi prea tarziu.
E drept ca acestea sunt cazuri mai rare, ca in general parintii isi cam gasesc calea bajbaind daca au putin bun simt. Insa exista si victime colaterale in acest proces de invatare prin greseala al parintilor.
E mai bine sa mergi drept la tinta, si sa stii ce faci cand cresti un copil.
Sa nu comiti absolut nicio eroare.
In acest sens, calea aceasta a respectului practicat chiar si atunci cand nu iti convine, chiar si atunci cand simti ca ai toate motivele sa iei foc, chiar si atunci cand simti sila, este minunata ca pregatire pentru cresterea copiilor, pentru ca e o scoala pe care nu ai cum sa o faci nicaieri in alta parte, deoarece la scoala te invata ecuatii si date, nu aceste lucruri importante pentru relatii si cresterea copiilor.
Ea. a scris:
Tu esti spirituala in tot ce faci, Ea, si de aceea esti aproape de toate. Iti zic ca si in jocul de copii cu obiecte ascunse: "Fierbinte! Fierbinte!"
:)
S.R. a scris:care ar fi castigul, altul decat sa-ti incasezi injuraturi sau sarcasme cu stoicism ?
Castigul cu siguranta nu e dintre cele pe termen scurt, satisfactii de moment, pe care le cauta majoritatea.
De aceea se afla multi in iluzie. Pentru ca avantajul pe termen scurt pare atat de "consistent" incat te orbeste cu toata vraja sa fantasmatica si nu mai poti intrezari avantajul pe termen lung, singurul real.
Sa-ti dau un exemplu.
Vine in colectivul de munca un tip. E nou, e moale. Toti rad de el, ca un fel de initiere in echipa. Sa vedem, e tare sau nu? Te iei si tu dupa restul. Te simti bine integrat intre colegi, sa faci misto de saracul nou venit, sa il domini cu vorbele tale intepatoare care starnesc hohote aprobatoare in jur.
Iti lustruiesti egoul. Iti maschezi frica de necunoscut, teama de respingere, te lasi dus de aversiunea nativa, te bucuri de separare (dar si o comuniune cu echipa hartuitoare, falsa comuniune, insa pe moment pare autentica).
Aceasta e calea satisfactiei de moment. Castigi pe termen scurt o falsa senzatie de putere, si totusi iti pare substantiala, pare ca te hraneste. Cei setati sa caute numai avantaje de obicei raman la acest nivel.
Ai putea sa alegi calea cea mai grea, care e aceea de a zice colegilor: hei, opriti-va, tipul asta nu e rau, chiar daca e moale, hai sa-l facem tare, dar nu slabindu-i mecanismele defensive prin atacuri, ci prin spirit de solidaritate si incurajari.
Insa ti-e greu sa mergi contra curentului, si nu o faci. Calea mai simpla te fascineaza.
Peste 6 luni la tipul cel nou vine sora sa, care este femeia ta ideala, femeia adevarata, tot ce ti-ai dorit tu pe lumea asta. Dar cand incerci cu intentii curate sa te apropii de ea, sa faci conversatie, ea si fratele sau te resping cu scarba, caci ei nu mai pot vedea partea buna din tine, deoarece partea rea a fost prea vizibila in aceste 6 luni. Tipul a zis si acasa parintilor sai ce faci tu la serviciu cu el, si parintii sunt indignati. Cum sa te mai accepte ca socri?
Ai pierdut o rara sansa la o familie splendida, si degeaba te dai cu capul de pereti. Hahaitorii din vestiar nu te pot ajuta cu nimic, si de obicei sunt chiar genul carora nu le pasa de tine nici cat e negru sub unghie. Cere bani imprumut de la ei, sa vezi cati iti vor da.
Iata cum se pierde castigul pe termen lung, singurul real, pentru niste castiguri pe termen scurt, iluzorii.
Adevarul e ca nu se stie de unde sare iepurele.
Poate ca noul tau sef pe care il vorbesti pe la spate te-ar putea ajuta cu o promovare superba. Dar el afla ce zici tu in vestiar, de la binevoitori care se prefac ca rad aprobator cand lansezi torpile la adresa sefului. Si tu ramai nepromovat pe viata, si acasa cu sotia si copiii te simti nefericit cand vezi ca altii de varsta ta au avansat.
Asa se acumuleaza frustrari si nemultumiri.
Intuitia mea este ca persoanele care se multumesc cu castigul aparent si de moment mergand pe calea separarii isi rateaza singuri ocazii de avansare in viata, pentru ca atunci cand vine vorba de o oportunitate nimeni nu isi aminteste de ei sa le dea un telefon, sa le vanda un pont, ci isi aminteste de cei care s-au comportat cu respect si pretuire si i-au incurajat/ajutat.
Cel din fatza ta poate ca nu va avea in viitor o astfel de oportunitate pentru tine. Poate va avea.
Dar ce e sigur e ca daca practici si cu el respectul si incurajarea, atunci te intaresti pe aceasta cale, si esti pregatit pentru a avea o relatie cu un partener si relatii corecte cu copiii tai, cu familia ta si a partenerului, vecinii, etc.
Allexandrra a scris:nu pot sa il respect pe Basescu, nu pot sa o respect pe Udrea.
Cercul oamenilor ca Basescu si Udrea este unul foarte indepartat pentru tine. Nici nu stiu daca i-ai intalnit vreodata in carne si in oase. Iar daca i-ai vazut la un miting, nu ai interactionat cu ei realmente, ci i-ai vazut de la distanta.
Deocamdata ei sunt pentru tine niste fantose pe un ecran de TV. Lumea vorbeste despre ei, se pare ca ei exista, asa cum spiritele naturii erau indepartate pentru oamenii din trecut.
Sa-i lasam la o parte acum. Sa ne concentram pe persoanele cu care interactionam aici si acum, in cercul cel mai apropiat.
Aici se pune problema: aversiunea pare autentica, dar este ea oare autentica?
Daca aversiunea este autentica, de ce calea contrara (respect/comuniune) pare falsa?
Care sunt mecanismele care declanseaza aversiunea, si care sunt cele care declanseaza venirea spre celalalt?
Dupa ce rezolvam aceste chestiuni pentru cercul imediat de oameni cu care interactionam (in viata de zi cu zi sau chiar pe internet) atunci putem sa discutam si despre cercurile mai indepartate, cu care nu interactionam de fapt.
Editat Joi 6 sep 2012 10:04
Cercul oamenilor ca Basescu si Udrea este unul foarte indepartat pentru tine. Nici nu stiu daca i-ai intalnit vreodata in carne si in oase. Iar daca i-ai vazut la un miting, nu ai interactionat cu ei realmente, ci i-ai vazut de la distanta.
Asta nu face ca lipsa mea de respect sa nu fie autentica.
Sa-i lasam la o parte acum. Sa ne concentram pe persoanele cu care interactionam aici si acum, in cercul cel mai apropiat.Aici se pune problema: aversiunea pare autentica, dar este ea oare autentica?
Evident ca este autentica.
Daca aversiunea este autentica, de ce calea contrara (respect/comuniune) pare falsa?
Pt. ca ura e cel mai puternic liant intre oameni, dupa cum a spus SR, citandu-l pe Hitler. Respectul/comuniunea nu sunt intotdeauna false, ci doar mai rare, din cauza ca egoismul si incorectitudinea sunt mai frecvente, oamenii fiind centrati pe propriile interese.
Care sunt mecanismele care declanseaza aversiunea, si care sunt cele care declanseaza venirea spre celalalt?
E mult de spus. Pe scurt, pt. aversiune, dorinta de a domina, de razbunare, de autoafirmare. Venirea spre celalalt se produce atunci cand exista interese comune, in momente de depasire a egoului, cand simti ca ti-ar aduce beneficii in plan psihic. Vorbeam cu cineva mai in varsta si ii povesteam despre uniunea pe care am vazut-o la oameni in `89 si mi-a spus ca aia a fost nimic fata de cea de la cutremurul din `77. Daca are dreptate, se poate pune sub semnul intrebarii afirmatia lui Hitler. Se pare ca in momente de criza oamenii isi dau seama brusc de ceea ce e cu adevarat important.
Editat Joi 6 sep 2012 13:03
Allexandrra a scris:
Da, majoritatea e egoista, fie ca instinct de afirmare cu orice pret, fie doar ca autoconservare.
Hitler a stimulat placerile pe termen scurt la adeptii sai (bucurie rautacioasa, razbunare, senzatia de dominare/control/intimidare). Dar pe termen lung s-au mancat si s-au tradat intre ei, iar sistemul lor de supraoameni a intrat in colaps, macinat chiar de valorile si sloganurile care ii animau.
Pe termen lung, Gandhi a construit mai mult ca Hitler. Hitler a lasat Germania sa pentru care sa batea cu pumnul in piept in ruine si lacrimi.
Cum ar fi fost daca Hitler ar fi avut o gandire constructiva, cocreatoare, win win, in care sa puna forta enorma a zecilor de milioane de nemti disciplinati in slujba construirii unei Europe Comune?
Sa canalizezi cu intelepciune toate aceste forte ce abia asteapta sa se concretizeze, aceste resurse umane si materiale.
Asadar, modelul propus de Hitler, in care cel mai puternic domina pe cei slabi, o stratificare bazata pe intimidarea prin agresivitate a celor mici si o aparenta egalitate intre cei de acelasi nivel, rupta rapid in caz de tradare si complot, nu este viabil.
Poate parea lesne pe termen scurt.
Gandhi a lasat India intr-o stare cu mult mai buna decat cea in care a aflat-o la venirea sa pe scena politica. Si nu asta conteaza? Binele comun se reflecta si asupra binelui fiecaruia, prin multe vase comunicante.
Comparand societatea de azi din tara cu cea de care vorbesti, din perioada comunista, constatam cu totii ca e o mai mare mancatorie intre romani, un fel de revenire la conflictul etern, bellum omnium contra omnes si homo homini lupus est. Rezultatul se vede in jur: o Romanie in genunchi, cu industria si agricultura paradite.
Nu invinuiesc aici, stiu ca pestele se impute de la cap, de la clasa conducatoare care a distrus voit economia, pentru profit personal, insa constat si ca romanii in general s-au cam inrait, ca modele de atitudine agresiva se propaga mimetic cu rapiditate, propagate si prin mass media.
Alexandra, te astept cu obiectii la ce am zis mai sus, sau, daca nu ai obiectii, cu propuneri pentru iesirea din aceste cercuri vicioase si mecanisme sociale nocive.
Nemo! a scris:Alexandra, te astept cu obiectii la ce am zis mai sus, sau, daca nu ai obiectii, cu propuneri pentru iesirea din aceste cercuri vicioase si mecanisme sociale nocive.
Nu prea am timp acum, Nemo, pt. discutii lungi. Mi-ar placea discutia asta. Nici obiectii nu am in mare, in afara de faptul ca Gandhi a venit pe un teren pregatit ideologic. Intelectualii englezi de frunte din acea perioada erau la fel de porniti ca si Gandhi impotriva colonialismului si multi au avut curajul sa o spuna.
Da, pe termen lung, solutiile agresive sunt catastrofale, dar nu poti nici sa intorci obrazul celalalt cand esti calcat in picioare. Parerea mea.
Allexandrra a scris:nu poti nici sa intorci obrazul celalalt cand esti calcat in picioare.
Daca pe un om cu forta interioara il calci in picioare, ce se intampla? Cum va reactiona?
De exemplu, un Gandhi, sau unul ca parintele Galeriu.
Pot eu sa il calc in picioare realmente, sau doar imi inchipui ca il calc in picioare atunci cand ii incalc flagrant drepturile?
Ce ar fi zis Steinhardt daca eu l-as fi facut cu ou si cu otet? S-ar fi enervat? S-ar fi rosit?
S-ar fi uitat la mine cu compasiune, sau cu nedumerire, sau cu indiferenta?
Dar un Vladimir Bukowski?
Nemo! a scris:Daca pe un om cu forta interioara il calci in picioare, ce se intampla? Cum va reactiona?
Nu inteleg intrebarile astea in contextul discutiei de mai sus.
Nemo! a scris:Alexandra, te astept cu obiectii la ce am zis mai sus, sau, daca nu ai obiectii, cu propuneri pentru iesirea din aceste cercuri vicioase si mecanisme sociale nocive.
Desi sunt in criza de timp, nu ma pot abtine sa nu spun ceva foarte scurt despre propunerile respective. E nevoie de o actiune in masa a societatii civile. O actiune care sa nu se desfasoare dezorganizat si doar asa ca sa protestam si sa aratam ca suntem nemultumiti. O actiune cu un program clar, cu o lista de probleme si solutii la aceste probleme, cu membrii grupului initial selectati dupa anumite criterii, unele foarte simple: sa stie ce vorbesc, sa aiba o oarecare integritate morala si o disponibilitate de a investi energie.
Se poate incepe chiar cu un amarat de topic pe acest forum, daca nu interzice regulamentul. Sper ca nu suna precum cruciadele propuse de Pippo.
Exemplu de user care vede lucrurile similar in privinta implicarii civile: Moftangiu de la Politica.
Allexandrra a scris:Nu inteleg intrebarile astea in contextul discutiei de mai sus.
Prin om puternic interior, echilibrat, inteleg un om care si-a rezolvat ranile, conflictele interne, neimplinirile, si-a temperat dorintele, si-a constientizat o buna parte din mecanismele dupa care functioneaza, cel putin in masura in care acestea nu il mai destabilizeaza in interactionare, nu mai constituie bias-ari.
O astfel de maturitate se obtine cam dupa 30-35 de ani, desi varsta poate fluctua, caci multi sunt maturi la varste tinere iar altii imaturi la varste inaintate.
Ne justificam apetenta pentru conflict/aversiunea prin faptul ca ne sunt incalcate drepturile, limitele fiintei.
Uneori e adevarat, alteori doar percepem eronat masurile interactiunii.
Uneori ni se incalca limitele legitime ale nucleului personalitatii, alteori ni se incalca doar limitele ego-ului supradimensionat.
Dar daca ne justificam conflictul/separarea/aversiunea prin argumente care par foarte legitime, desi poate ca nu sunt la o analiza mai atenta, atunci atentia noastra merge spre aceste argumentatii, si spre perpetuarea starii conflictuale.
Intrebarea mea era: o personalitate puternica si bine structurata, cum aveau Steinhardt sau Vladimir Bukowski, cum ar fi perceput "incalcarea drepturilor"?
Ar fi intrat in lupta dintre argumentatii, sau ar fi analizat dimensiunile imixtiunii, pentru a vedea daca sunt reale sau nu?
Poate ca exista cazuri in care Steinhardt s-ar fi inflamat si s-ar fi indignat. Poate pentru nedreptatirea cuiva nevinovat sau pentru nedreptatirea unei clase sociale defavorizate?
In ceea ce priveste interesul personal, pana unde merge legitimul si de unde incepe exagerarea in ceea ce priveste "incalcarea drepturilor"?
Editat Joi 6 sep 2012 15:22
Nemo! a scris:Intrebarea mea era: o personalitate puternica si bine structurata, cum aveau Steinhardt sau Vladimir Bukowski, cum ar fi perceput "incalcarea drepturilor"?
Ca incalcare a drepturilor, ca altfel Steinhardt nu ar fi tinut seama de sfatul lui taica-su, dat inainte sa fie inchis, `Sa nu fii evreu fricos si sa te c....i in pantaloni` (citat din memorie).
O sa iti raspund cu o imagine la cum reactioneaza oamenii puternici interior. A avut loc in Parlamentul Romaniei o scena in care Vadim Tudor s-a repezit ca un caine turbat in loja in care se aflau Patapievici, Liiceanu si Plesu. Avea spume la gura si latra isteric niste chestii incoerente. Patepievici a sarit imediat de pe scaun sa ii dea replica, parand in pericol sa se isterizeze ca si Vadim. Liiceanu s-a ridicat si el, incercand sa vorbeasca linistit si sa calmeze lucrurile, dar vizibil indignat. Plesu a ramas in spate, calm, netulburat, foarte atent la derularea evenimentelor si parand gata sa intervina doar daca ar fi escaladat conflictul. Cel puternic interior a fost Plesu.