Redondo a scris:
tu esti omul pragmatic(potrivit tipului de societate in care traim) care masoara totul in rezultatul final. orice actiune trebuie sa duca la ceva concret, folositor in practica. daca se ajunge la scop inseamna ca totul e bine si ca s-a procedat corect. daca nu se ajunge la ceva practic, atunci sunt probleme, cineva e de vina, ceva trebuie schimbat sa se atinga scopul.
pentru toate astea e nevoie de gandire rationala, rece. nu trebuie sa filosofam, sa apelam la sentimente, astea sunt pierderi de timp. folosim doar ce ne duce la rezultat. tot ce porneste din emotii e oarecum gresit sau ne poate incurca sa atingem scopul.
Nu, m-ai inteles gresit. Sunt un om practic, dar nu in sensul care societatea priveste pragmatismul. Si sentimentele, simt si imi bat capul doar cu ce are un scop si rost. Adica nu ma apuc sa filozofez la nemurirea sufletului tocmai pentru ca stiu cat rau poate sa faca acest lucru unui om fara ocupatie. Nu e nimeni de vina, nu am sustinut asa ceva. Trebuie sa apelam la sentimente pentru ca ele ghideaza mai bine decat ratiunea. Eu doar propun un gram de luciditate in orice. Adica simtim, gandim, dar nu ne lasam dusi de val doar de lucrurile astea. Pentru ca te fixezi intr-un cadru si nu mai poti scapa de el. Da, filozofia de dragul filozofiei e o pierdere de timp, pentru ca nu iti aduce nicio cunoastere, doar o iluzie. Cat timp cunoasterea care-ti vine din filozofie nu te face mai intelept, nu iti largeste viziunea, nu iti aduce fericirea, e o filozofie iluzorie, deci o pierdere de timp.
Viata e prea scurta pentru speculatii sterile si filozofii gratuite. Prefer sa construiesc ceva cu sens, cu o fundatie, nu sa raman blocat pe un cadru. Ca o fi, ca nu-o fi, ca e celalata, eu nu vad rostul acestor dezbateri care pana la urma sunt doar puzzle-uri si jocuri semantice. Diferenta intre "poate ca" si "sunt convins" e mica. Orice ai filozofa, asta nu va schimba realitatea. Insa intre o fapta chibzuita si una nechibzuita e diferenta ca de la cer la pamant.
Abc2009ro a scris:
Ratiunea e doar o parte din afectivitate. Nu cred ca ai putea spune ca 1+1=2, daca nu ai si simti ca e asa. Nu ratiunea decide ce e corect ci doar afectivitatea. Poate exemplul asta e prea simplu pentru a intelege ce vreau sa spun. Dar poti lua un exemplu mai complicat, intelegerea unei teoreme a carei demonstratii se intinde pe cateva pagini. Nu o poti intelege, daca nu ai la un moment dat sentimentul ala: "Ahaaa!!" Nu ratiunea te face sa intelegi ca 1+1=2. Daca nu ar fi sentimentul de "Aha", ai sta la infinit sa te intrebi daca 1+1 chiar este =2. Ratiunea doar analizeaza ceva, face legaturi intre informatiile noi si cele din baza de date. Dar oricat ar procesa ratiunea informatiile, nu poti spune ca sunt adevarate sau nu, daca nu iti da permisiunea sentimentul de "Aha". In vise, permisiunea este acordata mult prea repede. In vise, sentimentul de "Aha" iti spune ca e corect 1+1=3. Facand paralela asta intre vise si realitate, iti poti da seama mai bine ca nu ratiunea iti spune ca e corect 1+1=2. Ratiunea doar pune laolalta mai multe informatii si face legaturi intre ele. Dar pana nu primeste permisiunea de la partea afectiva, ratiunea nu poate decide nimic.
Ai inteles bine. Ratiunea, cum spuneam e drumul, iar afectivitatea e combustibilul, ceea ce asigura calatoria, si ii da un sens. Altfel, toate drumurile ar fi la fel de valabile.
Daca iti place sa construiesti puzzle-uri din cuvinte si tot felul de joculete recursive, de ce nu ? Eu in timpul asta pot experimenta adevarul in felul meu, launtric, fara poliloghii. Fiecare cum alege 
