Ce pot să fac?

Meutoini1 a scris:

Dar m-am g

incerc si eu o parere(va rog sa nu-mi raspundeti, fara quote, nu ma intereseaza ce credeti).

oamenii(cei batuti in cap de mici, cei programati social) iti vor spune ca problema e in tine si tu trebuie sa o gasesti si sa o rezolvi cumva. eu zic ca problema e de fapt in societatea cretină care in mare parte e compusa din acesti oameni care spun ca problema e in fiecare din noi si nu in modul in care e construita societatea. adica ei spun ca societatea e ok si de fapt cand avem o problema acea problema e din cauza ca am procedat cumva gresit(adica problema e in tine). acesta e modul de gandire al oamenilor din ziua de azi. tocmai d-asta trebuie sa fii foarte atent cu cine vorbesti, de la cine accepti sfaturi pentru ca te pot convige f. usor ca este ca ei. cand primesti acelasi sfat din toate directiile pana la urma vei crede ca au dreptate.

problema ta este ca te raportezi la un model prost creat de societate -- anume modelul omului normal. tu vrei sa fii normal. vrei sa ai prieteni, o iubita, un job, un anumit aspect.. adica tot ce defineşte un om normal. de fapt esti fortat inca de mic sa te raportezi la acest model incat ajungi sa nu-ti mai dai seama ca ai fost programat social.

Viata nu are rost. asta e clar si mai mult decat evident. n-are rost sa discutam. de aici depinde de fiecare cum se impaca cu aceasta idee. in singuratate devine tot mai evident ca viata nu are rost si astfel apar gandurile de sinucidere care sunt absolut normale. majoritatea oamenilor se hranesc cu iluzii si uita de asta, ba chiar cred ca traiesc pentru ceva. si socializarea ajuta in directia asta - crearea iluziilor. citeste-l pe Cioran si o sa intelegi mai bine singuratatea, depresia, sinuciderea..

vrei o prietena/iubita/femeie ? gandeste-te ce vrea o femeie de la un barbat(in societatea de azi) ? in primul rand vrea stabilitate financiara si statut social apoi sa fie distrată, plimbată, vrea iubire..

ce-i poti tu oferi din toate astea unei femei ? tu ii poti oferi doar iubire care evident nu este indeajuns.

care e solutia pentru tine ? sa te accepti, sa nu te mai raportezi la ceilalti. e simplu de zis si greu de facut.. acceptare in sensul de ăsta sunt. tu nu esti un normal si nici nu vei fi vreodată. faptul ca esti surd(din cate stiu eu surzii au si probleme de vorbire), nerealizat in viaţă(sa nu zic ratat), nu ai avut prea multi prieteni, nici iubita, ai si o varsta destul de inaintata la care e greu sa incepi sa mai construiesti ceva... toate astea inseamna ca tu nu vei avea niciodata o viata normala, nici prieteni, nici iubita, nici job. trebuie sa accepti asta, sa te impaci cu ideea. daca accepti, nu vei mai suferi asa mult(cred). tu iti doresti o parte din astea si de aici porneste si suferinta pentru ca nu ai cum sa le obtii.

Ce varsta ai acum, si la ce varsta ti s-a pus diagnosticul mentionat de tine ?

Ca sa stim ce putem propune sa faci.

Bună seara tuturor.

Nu mă aşteptam să se raspundă

. a scris:

...cred că am menţionat la

Ai incercat sa faci apel la grupuri de surdo-muti?

Cred ca in cercul lor te-ai simti mai 'normal' si vei socializa mai usor cu persoanele care inteleg pe pielea lor prin ce treci. Pentru inceput. Apoi, depinde doar de tine pana unde vrei sa ajungi.

Spun 'te-ai simti', pentru ca normalitatea tine de perceptie.

Te compari prea mult cu oamenii, cand oamenii nu sunt TU. Fiecare om este unic in felul lui.

Faptul ca ai un handicap nu te diferenteaza neaparat de oameni. Cu totii avem handicapurile noastre.

Al tau e cel mult mai 'vizibil'. Atat.

@5 o'clock: am urmat liceul, dar nu l-am terminat. Prin urmare nu am putut avea vreo meserie, dar am un mic venit sub forma unui ajutor de la rude. Și am făcut și diverse munci, c

. a scris:

@5 o'clock: am urmat liceul, dar nu l-am terminat. Prin urmare nu am putut avea vreo meserie, dar am un mic venit sub forma unui ajutor de la rude. Și am făcut și diverse munci, cât am putut. Ar fi trebuit probabil să urmez cursuri școlare pentru cei cu handicap, dar părinții au ținut să merg la un liceu normal și rezultatul se vede, nu l-am putut termina. Probabil m-a afectat discrepanța dintre statutul meu de handicapat și normalitatea celor din jur. Dar asta e trecutul.

Trecutul ne influenteaza viitorul.

Nu ai procedat corect. Ai "predat armele de supravietuire".

Cauta sa faci ceva cu rezultat pozitiv practic pentru tine. Iar asta nu inseamna "butonat calculator".

Viata este practica. Si ea capata sens de a fi traita , atunci cand obtii feedback pozitiv din ceea ce oferi.

Gaseste-ti o "meserie". Preferabil ceva care sa iti placa.

Este absolut esential.

Succes !

stupid_me a scris:

Ai incercat sa faci apel la grupuri de surdo-muti?

Cred ca in cercul lor te-ai simti mai 'normal' si vei socializa mai usor cu persoanele care inteleg pe pielea lor prin ce treci. Pentru inceput. Apoi, depinde doar de tine pana unde vrei sa ajungi.

Spun 'te-ai simti', pentru ca normalitatea tine de perceptie.

Te compari prea mult cu oamenii, cand oamenii nu sunt TU. Fiecare om este unic in felul lui.

Faptul ca ai un handicap nu te diferenteaza neaparat de oameni. Cu totii avem handicapurile noastre.

Al tau e cel mult mai 'vizibil'. Atat.

@5 o'clock: da, asta ar trebui să fac. Dar am expus care e problema, nu am găsit ceva care să mă pasioneze, să