Origen_2012 a scris:Deci Kalomiros vede posibila decizia " sinelui " inzestrat cu libertate de a se opune fara de sfirsit voii lui Dumnezeu. Aceasta este o axioma asumata de el. Parintele Staniloae spune nuantat diferit.
Deci adevarata intrebare este daca este posibil sa vrei fara de sfirsit impotriva voii lui Dumnezeu; Acest lucru ridica o alta intrebare mai adinca; de ce nu voieste cineva sa mearga pe cararirile lui Dumnezeu ?
Un raspuns ar fi ca acela crede ca vede mai vine; sau ca ai place ceva de care nu vrea sa se lase; dar intrebarea ramine daca in final ai mai poti acorda libertate unui drogat care ajunge sa fie fara minte.Si sa zicem ca are minte; daca are minte va vedea ca nu poate ajunge la odihna; cind ? asta stie Dumnezeu.
Deci lucrurile nu sint simple; la aceste intrebari au raspuns mari sfinti, pentru cine poate purta.
Este adevarat, greseala lui Origen a fost una atat de cunoscuta de catre noi (dupa atatea experiente descrise de catre Sfintii Bisericii). Neascultarea, "ravna" fara limite, nu a facut ascultare de episcopul locului lui, asta l-a adus in stadiul de a promova invataturi eretice. Dramatica situatie, si infricosatoare.
Si asta trebuie sa ne fie invatatura de minte, nu filozofia teologica ne ridica sufletul spre mantuire ci practica dupa legile Bisericii.
Exista si un cuvant al lui Grigorie de Nyssa cred care zice: Am vazut multi care s-au straduit sa invete toata stiinta cea dinafara, si chiar pe cele teologicesti le-au invatat, dar pentru ca le-a lipsit adevarata intelepciune care este frica de Dumnezeu, au ajuns departe de Dumnezeu.
In privinta nemuriri sufletului cred ca se face o confuzie. Asa cum scrie si Kalomiros: "paganismul invata ca sufletul este "construit" dintr-o materie preexistenta nemuritoare".
Dar nu despre asta e vorba, sufletul e facut de Dumnezeu din nimic, dar este creat nemuritor.
Uite cum spune Parintele Staniloae in Dogmatica:
Pentru aceste motive a înzestrat Dumnezeu de la început sufletul cu harul Sãu, iar dupã întruparea Fiului Sãu ca om si dupã învierea Lui, Însusi
Acesta S-a sãlãsluit în om, sau l-a îmbrãcat pe om în Sine prin Botez. De aceea un temei important pentru nemurirea sufletului celor credinciosi este faptul cã Hristos S-a sãlãsuit în ei, sau cã Fiul lui Dumnezeu care S-a fãcut om pentru vecie a devenit casã si hainã a lor. Cum ar putea acest sãlas al lui Hristos sã fie nimicit odatã cu moartea? Cum s-ar putea ca Hristos, hainã si sãlas al sufletului, sã rãmânã lipsit de un sãlas sau de un locuitor al Lui? “Cãci stim cã de se va desface locuinþa noastrã pãmânteascã, în cortul acesta, avem în ceruri zidire de
la Dumnezeu, casã vesnicã, nefãcutã de mânã. De aceea suspinãm în acest trup, dorind sã ne îmbrãcãm întru locuinta noastrã cea din cer, dacã vom fi
învesmântati, dar nu goi” (2 Cor. 5, 1-2).
Deci sufletul a fost creat pentru viata vesnicã, pentru ca sã poatã locui în locuinta de luminã care este Hristos, sau pentru ca Hristos sã locuiascã în el. Dar chiar dacã el rãmâne gol de Hristos, el tot existã în veci, ca sã stie pentru ce mare vrednicie a fost zidit si sã rãmânã vesnic într-un regret pentru lipsirea de ea, deci sã rãmâna într-o suferintã vesnicã pentru despãrtirea de Dumnezeu, în Care se afla, sau Care Se afla în el. (Dogmatica vol.3 pg. 158)
