Omul bun - o iluzie

Si bunatatea asta are mai multe etape: de a la nu deranja pe nimeni, pana la a ajuta din compasiune.

Fiero a scris:

Nu exista oameni buni, ci doar oameni carora nu li s-a dat inca "sansa" sa fie rai.

Experimentele din material nu sunt edificatoare. În primul experiment, tinerii au fost supuşi unui puternic stres emoţional.

S.R. a scris:

Sa nu-mi spui ca unii oameni sunt pusi in situatii in care reactioneaza cum nu ar reactiona in mod normal - ca aia n-au caracter constant si gata daca sunt inconstanti in reactii. Sau sunt laibili emotional si tre sa se duca sa mai ia un kil de pastile si sa mai faca 4 ani de psihoterapie, ca sa fie constanti.

Nu e chiar aşa. Orice om poate ceda emoţional la un moment dat, într-o anumită situaţie, nu suntem maşini, dacă tu nu ai cedat, nu înseamnă decât că nu ai fost pus într-o asemenea situaţie.

În plus, este vorba despre tineri, înca insuficient maturizaţi emoţional. Nu se spune exact cât la sută din cei participanţi au comis fapte reprobabile, nici ce fel de fapte. Să zicem că s-ar fi comis o crimă. Eu, dacă eram judecător, îi acuzam pe tineri de ucidere din culpă, dar principalul vinovat era, de fapt psihologul, Zimbardo. Cred că ar fi meritat scaunul electric, pentru că experimentul lui era echivalent cu lăsarea unui pistol la îndemâna unor copii de grădiniţă, pentru a vedea "ce se întâmplă". Studenţii aveau discernământul puternic alterat, erau, în oarecare măsură, inconştienţi.

Nu înseamnă că puteau fi absolviţi de orice vină, ci că aveau circumstanţe atenuante.

Încă ceva. Cei care au rezistat, au facut-o preluând nişte roluri. Nu mai era studentul Dave, care poate nu ar fi ucis o muscă, ci gardianul SS Hans. Brutalităţile au fost făcute de Hans. A fost o dedublare de personalitate.DAcă l-ai interoga, sub hipnoză, pe studentul Dave, după experiment, el ţi-ar descrie faptele oribile ale lui Hans, fără să ştie că era de fapt chiar el. Să nu spui că dacă Dave ar fi băiat bun, subconştientul lui l-ar opri de la fapte rele. O persoană care are conştinţa alterată, nu mai ştie ce e bine şi ce e rău. Poate considera, în această situaţie, că proprii lui colegi sunt nişte criminali sadici, care merită pedepsiţi.

stupid_me a scris:

Oamenii nu sunt rai sau buni. Ei fac lucruri bune, sau lucruri rele.

Dacă vreau să fac ceva bine şi iese rău, înseamnă că sunt rău?

Mulţi oameni au trecut prin asemenea situaţii, şi au rămas cu remuşcări pe viaţă.

S.R. a scris:

Eu nu sunt psiholog... dar apropo de buni si rai... Chiar mi se rupe despre ce gandesc oamenii, ma intereseaza ce fac ei, si daca ei gandesc bine dar fac rau, atunci sunt rai.

Deci dacă vrei să faci un rău, dar iese bine, înseamnă că eşti un om bun?

Adică regina care a otrăvit-o pe Albă ca Zăpada a fost bună pentru i-a permis prinţului să o salveze?

Ştii că se discută, în acest sens, fapta lui Iuda. Fără trădare, nu ar fi existat martiriu.

Dzidzean a scris:

Si bunatatea asta are mai multe etape: de a la nu deranja pe nimeni, pana la a ajuta din compasiune.

Aşa este.

Marinel a scris:

Experimentele din material nu sunt edificatoare.

Exista oameni buni, si exista oameni cu masti de om bun. La astia din urma trebuie sa fii atent. Se dau buni, sufletisti, dar dupa fapte si nivelul lor de intelgere te prinzi usor cum e treaba. Multi adopta comportamente de om bun pentru ca e acceptat social, nu pentru ca au ei vreo intelegere profunda asupra binelui sau raului. Nu zic ca intentionat, sau ca sa manipuleze, ci inconstient. Uneori sunt doar limitari ale educatiei, care-i imping pe ei la un bine aparent. Dar omul uita de limitari, de educatie, de orice a fost implatat artificial in mintea lui atunci cand e la pericol. Cine si le-a insusit, e mai rezistent.

Eu cred ca exista oameni la care predomina partile bune pt. ca n-au fost pusi inca in situatia (situatiile) ca partile rele sa iasa la iveala. Si, da, exista oameni care se comporta fatarnic, nu asa cum simt (se comporta frumos, cand, de fapt, ar dori sa se comporte urat) spre exemplu sunt amabili, toleranti etc. cu semenii lor, pt. ca vor sa obtina ceva de la ei. Si rari sunt oamenii, imi place sa cred ca exista si astfel de oameni (poate-s doar in inchipuirea mea), care ar renunta chiar la viata lor pt. binele celorlalti. Asemenea oameni, daca exista, sunt considerati defecti, cu siguranta.

Renaissance a scris:

Exista oameni buni, si exista oameni cu masti de om bun.

Doar faptele răm

Marinel a scris:

Doar faptele răm

Mai pe scurt, iată ce afirm eu:

1. Nu există bine sau rău absolut, totul se raportează la un anumit context.

2. Nu există oameni perfecţi, buni sau răi, fiecare om a făcut

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"...

Oamenii nu sunt ceea ce par, ceea ce lasa ei sa se vada, ci ceea ce simt, gandesc si fac. Capacitatea unora de a fi empatici este nativa. Sigur, poti sa pretinzi ca esti bun, poti si sa aduci argumente spectaculoase in sprijinul afirmatiei tale, dar totul e doar o inselatorie ieftina atunci cand totul e doar spectacol. Din punctul meu de vedere un om bun este un om caruia ii pasa de celalalt. Recunosti un om bun mai ales in plina disputa. Un om cu adevarat bun, daca sesizeaza o suferinta a celui cu care este in plin conflict, in mod firesc isi poate controla furia si isi poate canaliza toata atentia spre a il ajuta pe cel in suferinta, facand totala abstractie de faptul ca pana in urma cu cateva clipe erau in conflict. Acest lucru inseamna sa iti pese, sa realizezi ca ai putea fi oricine si sa daruiesti ceea ce ai dori sa ti se daruiasca, pe plan uman, fireste, nu material. Nimeni nu e perfect, cu totii suntem ades nedrepti, provocam involuntar ades suferinta. Evident, nu oricine are capacitatea de a fi empatic, de a se pune in locul celuilalt si de a ii oferi ceea ce are nevoie nu ceea ce crede el ca are celalalt de trebuinta... Am remarcat tendinta multor "oameni buni" de a sti cu precizie ceea ce e bine pentru ceilalti - desi in cazul in care ar fi in aceeasi situatie ar judeca cu alta masura! -, de a ii desconsidera pe cei din jur mai mult ori mai putin mascat. Pana la urma nu conteaza eticheta pe care o punem unui om, nu conteaza ceea ce credem noi despre el, nici macar el insusi despre sine. Ceea ce conteaza este modul in care Dumnezeu, la final, va contabiliza viata fiecaruia.

zanapadurilor a scris:

....Din punctul meu de vedere un om bun este un om caruia ii pasa de celalalt. Recunosti un om bun mai ales in plina disputa. Un om cu adevarat bun, daca sesizeaza o suferinta a celui cu care este in plin conflict, in mod firesc isi poate controla furia si isi poate canaliza toata atentia spre a il ajuta pe cel in suferinta, facand totala abstractie de faptul ca pana in urma cu cateva clipe erau in conflict.....

asta e deja de domeniul SF=ului in lumea actuala; cine mai renunta la disputa mai ales atunci cand are cat de cat sanse de castig?

pentru ca raul sa triumfe este deajuns ca oamenii buni sa nu faca nimic, adica sa renunte la disputa; ideea este ca un un om bun sa stie sa transforme disputa intro experienta utila pentru toti cei aflati in conflict ori pentru asta consumi efort si energie si cine isi mai bate capul in ziua de azi cu asa ceva? 8)