De ce e atat de important pentru dumnezeu sa se creada in el?

Athmy a scris:

Ce am vrut sa arat este ca in zilele noastre nu mai sunt justificate acte de cruzime care in alte vremuri erau 'la moda'. Times are changing. Desigur ca il poti judeca si pe Stefan cel Mare, ca a fost asa si pe dincolo, dar cu etalonul omului din ziua de azi. Si nu e acelasi lucru.

Times are changing, intradevar. Se schimba sau s-au schimbat in bine ? Nu. S-au schimbat in si mai rau. Daca nu vezi asta in lume in ziua de azi, nu stiu pe ce planeta traiesti.

Ce etalon are omul in era moderna ? Hai sa spunem de acum 100 si ceva de ani incoace.

Bombele de la Hiroshima si Nagasaki, justificate amandoua pana in ziua de azi ?

Alte razboaie pentru control politic, militar, economic, justificate si ele, razboaie la care natiuni intregi s-au unit si au participat recent ? Razboaie in care au murit mii si mii de oameni. Etalon zici ? Please....don't make me puke. Oricum nu vreau intru pe off topic deci ma opresc aici, la capitolul asta.

Asa si cu faptele de cruzime ale lui D-zeu. Am vrea cu totii un D-zeu modern, pe gustul nostru.

Omul are deja divinitate fabricata la comanda. Daca acest lucru s-a intamplat odata, cine garanteaza ca nu s-a intamplat si in trecut ? Poate cineva sa spuna ca evreii la vremea respectiva nu si-au inventat o deitate pe gustul lor, care sa se potriveasca perfect cu societatea din acele timpuri ? Bineinteles ca nu. Nimeni nu poate dovedi ca evreii nu l-au inventat pe d-zeu, asa precum unii dintre stramosii lor mai tarziu l-au inventat pe Isus pentru a-si aduce religia in actualitate. Cine stie de acum incolo, in vreo 1000 de ani, cine va fi d-zeul. Omul este foarte inovativ si imaginativ. Am incredere profunda ca va gasi el o noua nascocire "divina" care sa se potriveasca societatii viitorului.

lupini a scris:

m

Melissa Rebeca a scris:

sa ne iubim aproapele ca pe noi insine

Cu exceptia narcisistilor, cati oameni se iubesc pe ei insisi? Eu cred ca oamenii nici macar nu se respecta pe ei insisi asa cum ar trebui, daca ar face-o i-ar respecta si pe cei din jurul lor, deoarece respectul ar deveni o obisnuinta.

Ca sa incep sub un auspiciu bun voi cita din Petre Tutea:

"Fara credinta, fara Dumnezeu, omul e un animal rational care vine de nicaieri si merge catre nicaieri."

Credinta o vei descoperii singur, prin suferinta.

Crestinitatea este, opinia ii apartine si lui N. Steinhardt, o religie a actiunii, o religie care presupune mobilizarea interioara catre iertare, iubirea cea de nestramutat si in final mantuire.

Avem nevoie de credinta deoarece planul in care sufletul nostru exista nu ne este evident mereu, deoarece traim intr-o lume materiala cu acceptiuni materiale. Legatura noastra cu sufletul nostru, in esenta cu noi insine, este posibila numai prin credinta.

De aceea este de neconceput credinta legata de perceptul ca in afara de trup si plan material nu mai avem nimic.

Si pentru ca legatura noastra cu acest plan nu poate fi perfecta prezint un citat din Matei, care isi recunoaste neputinta intr-o formulare plina de durere si adevar:

"Cred, Doamne ! Ajuta necredintei mele !"

Black velvet a scris:

Cu exceptia narcisistilor, cati oameni se iubesc pe ei insisi? Eu cred ca oamenii nici macar nu se respecta pe ei insisi asa cum ar trebui, daca ar face-o i-ar respecta si pe cei din jurul lor, deoarece respectul ar deveni o obisnuinta.

Narcisistii, in acceptiunea multora, sunt oameni care sunt obsedati de ei insisi, ei nu se iubesc cu adevarat, pt. ca se vad perfecti, a te iubi cu adevarat pe tine insuti (insati) eu cred ca inseamna sa te accepti asa cum esti, prin urmare, sa-ti accepti si defectele, nu numai calitatile.

Black velvet a scris:

Cu exceptia narcisistilor, cati oameni se iubesc pe ei insisi?

Narcisismul este o stare oarecum patologica, dragostea si admiratia exagerata fata de propriul trup, neavand nimic comun cu iubirea crestina.

Black velvet a scris:

Eu cred ca oamenii nici macar nu se respecta pe ei insisi asa cum ar trebui, daca ar face-o i-ar respecta si pe cei din jurul lor, deoarece respectul ar deveni o obisnuinta.

Corect. Din lipsa respectului fata de sine, rezida lipsa respectului fata de cei din jur.

Hardberg a scris:

Ca sa incep sub un auspiciu bun voi cita din Petre Tutea:

"Fara credinta, fara Dumnezeu, omul e un animal rational care vine de nicaieri si merge catre nicaieri."

Credinta o vei descoperii singur, prin suferinta.

Crestinitatea este, opinia ii apartine si lui N. Steinhardt, o religie a actiunii, o religie care presupune mobilizarea interioara catre iertare, iubirea cea de nestramutat si in final mantuire.

Avem nevoie de credinta deoarece planul in care sufletul nostru exista nu ne este evident mereu, deoarece traim intr-o lume materiala cu acceptiuni materiale. Legatura noastra cu sufletul nostru, in esenta cu noi insine, este posibila numai prin credinta.

De aceea este de neconceput credinta legata de perceptul ca in afara de trup si plan material nu mai avem nimic.

Si pentru ca legatura noastra cu acest plan nu poate fi perfecta prezint un citat din Matei, care isi recunoaste neputinta intr-o formulare plina de durere si adevar:

"Cred, Doamne ! Ajuta necredintei mele !"

Adica avem nevoie sa ne autoiluzionam, crezand in ceva superior noua, care ne va ajuta cand va fi greu si ne va raspalati dupa moarte pt. faptele noastre, in loc sa dam noi insine un sens vietii noastre. :)

Petre Tutea ar face bine sa nu mai vorbeaca in numele tuturor, caci nu e purtatorul de cuvant al omenirii.

Pasarea_fleosnics a scris:

a te iubi cu adevarat pe tine insuti (insati) eu cred ca inseamna sa te accepti asa cum esti, prin urmare, sa-ti accepti si defectele, nu numai calitatile.

Intre a te iubi si a te accepta este o diferenta destul de mare. Poti sa accepti pe cineva, dar asta nu inseamna ca-l si iubesti. Iubirea presupune afectiune.

Black velvet a scris:

Intre a te iubi si a te accepta este o diferenta destul de mare. Poti sa accepti pe cuineva, dar asta nu inseamna ca-l si iubesti. Iubirea presupune afectiune.

Da, de acord ca exista diferenta, nu intotdeauna acceptarea-i insotita de iubire, dar nu cred ca poate exista iubire fara acceptare, mi se pare imposibil.