Renaissance a scris:Toate bune si frumoase, dar... nu ca as vrea sa te trollez, insa te-ai gandit vreodata ca motivul pentru care esti atat de "neacceptat" e tocmai faptul ca pari fals ? Sustii aici acceptarea, iubirea intre oameni, dar in acelasi timp parca intepi prin picaturi, faci paranteze in care iti lasi orgoliul sa se autovictimizeze nitel. Nu zic cu rea intentie, zic doar ce vad.
Fara suparare, nu cred ca accepti atat de multe pe cat vrei sa crezi/credem.
Stiu la ce te referi. Acele paranteze sunt ironii si autoironii.
Pe de alta parte, am mai constatat si o invidie imensa fata de mine, pentru ca mereu in viata am fost atacat fara sa fac nimic nimanui. Iar riposta mea a fost socotita drept agresivitate.
Inteligenta mea a fost vizibila colegilor si profesorilor inca din clasa a 5-a. De ce? Am fost in cea mai buna clasa din judetul meu, luau premiul 1 vreo 35 din 40,, restul premiul II). Din acea clasa au plecat olimpicii si geniile din judetul meu la cel mai bun liceu din judet, cele mai bune facultati din tara mai apoi, cele mai bune cariere, etc.
Ok. Am observat deci de mic invidia, raca, resentimentele, atacurile. In clasa asta am avut relatii ok doar cu cei la fel de inteligenti ca mine.Ei nu aveau de ce sa ma invidieze. Cei care aveau un complex de inferioritate insa ma urau de moarte, faceau tot posibilul ca sa ma contreze, injoseasca, provoace.
Am observat schema asta si la liceu, si la cele 3 facultati ale mele. Si in cariera, cu colegii de munca.
E imposibil sa intru intr=o camera, si sa nu starnesc empatia si rezonanta celor inteligenti si altruisti, si ura viperina a celor invidiosi.
Sunt mancat eu cu alde din astea.
Imi placea si mie mai demult sa ripostez.Inflamarea a fost un joc in care m-am explorat si m-am descoperit uimit. Acum stiu cine sunt si cine sunt ei, invidiosii.Stiu si cine sunt cei pe care pot conta. Cunosc enorm de multe despre natura umana, ceea ce ma ajuta sa fiu un psiholog atent la finele mecanisme psihice/emotionale umane.
Numai in pomul cu roade se da cu pietre, zice un proverb.
Byron spunea ca poti recunoaste omul dotat dupa ura pe care o starneste imediat in orice mediu nou ajunge.
Studiind problemele copilului dotat (Recomand Misdiagnosis and dual diagnoses of gifted children and adults, de Webb/Amend, e exceptionala, dar nu o veti gasi usor,eu a trebuit sa mi-o comand de pe Amazon), am descoperit ca nu numai eu ma confrunt cu aceste mizerii, ci si alti copii dotati, actualmente adulti dotati intelectual/emotional.
Orgoliu? Da, am. El m-a ajutat sa supravietuiesc in fata urii invidiosilor.Il scot la iveala ca mecanism defensiv.Sper ca peste o vreme sa am o armura emotionala/empowerment mai buna, si sa nu mai am nevoie de el nici macar in fata invidiosilor. Am facut progrese in asta.Cand voi reusi sa nu mai am nevoie de orgoliu in fata lor,voi fi un sfant, un intelept sau un psiholog descoperitor de o noua terapie pe plan mondial.
In fata celor buni,generosi,altruisti, intelegatori, empatici,compasionanti, nu am nevoie de orgoliu. Acolo sunt eu insumi,cald si rezonant. Interesant,nu?
