Olivier Dzidzi a scris:Este o vorba din popor (probabil nu din al nostru popor) care spune ca cei saraci ar fi considerati cei mai fericiti. Ok, insa deseori imi este dat sa vad contrariul. De exemplu, am vrut sa organizam intr-o seara un fel de reuniune a fostei promotii din liceu, insa am observat ca dupa vreo 7 ani, situatia s-a schimbat radical. Un fost coleg, a carui situatie materiala este neglijabila (fata de restul colegilor) a vrut si el sa vina, numai ca vreo 4-5 fosti colegi au decis hotarati: "De ce sa stam noi la masa cu saracul ala? Ce, nu mai stie cum sa bea si el de-a moaca?" Asa ceva m-a enervat la culme si le-am zis in felul urmator: "Bine ca putem sa-l chemam pe prostu' si cocalaru' Cutare (nu pot sa dau nume), ca doar el are bani si are cu ce se lauda!"; la care am primit un raspuns de genul: "Da' macar ala are cu ce se imbraca!" Normal ca nici eu nu m-am mai dus... sa fie sanatosi.
Asadar, de ce ne este rusine de saracia materiala, dar de cei saraci cu duhul, nu?
Va rog sa-mi raspundeti sincer. Indiferent de raspunsurile pe care le veti oferi, nu va voi judeca, deoarece atat timp cat pe voi nu va cunosc, nu am niciun motiv ca sa va reprosez ceva.
Acei 4-5 colegi au fost mereu feciori si/sau fete de bani gata sau parveniti ? Nu ca ar conta, dar intreb si eu.
Intr-o societate bolnava precum cea romaneasca (si nu numai) a fi instarit dpdv material a fost intotdeauna un indiciu prin care ceilalti percepeau ca respectiva persoana ar fi desteapta, descurcareata, cu clasa, cu statut, etc pe cand o persoana saraca era si este inca perceputa a fi un om prost, needucat, din clasa de jos, fara ambitii, poate si lenes. Astea sunt perceptii bazate pe prejudecati si preconceptii bine cimentate. Precum toata lumea isi doreste sa aiba succes in orice interprinde, isi doreste respectul semenilor, aprecierea lor, samd, automat oamenii doresc sa se inconjoare cu persoane "de succes", pentru ca indirect acest lucru reflecta asupra lor. Oamenii sunt perceputi de altii si prin intermediul anturajului. Din nefericire acest lucru se face intr-un mod superficial unde se dau importanta aparentelor materiale ale unui om, nu caracterului sau.
Cand o persoana sau un grup de persoane, izoleaza pe cineva care nu se ridica la nivelul lor de asteptari dpdv material, o fac din egoism si narcisism. Ei sunt de fapt ingrijorati despre propria lor imagine pe care cu siguranta si-o cultiva cu grija sau macar incearca sa si-o cultive, ca atare acesti oameni superficiali fiind ei insisi, vor evita orice ce le-ar putea ciobi imaginea pe care o au in societate sau pe care ei cred ca o au.
Aici mai intervine un proverb : Spune-mi cu cine te inconjori si iti spun cine esti. Cam asa ceva. Nu l-am citat corect dar intelegi sensul. Pacat insa ca omul este cantarit si masurat si judecat in functie de posibilitatile financiare, ca si cum acelea ar fi adevaratul barometru al personalitatii, caracterului si sufletului.
Totodata se stie ca (,) caracterul unui om nu se imbunatateste exponential cu largirea contului bancar. De multe ori chiar dimpotriva, se inrautateste, dar acest lucru pare sa fie pus la dos.
In concluzie raspunsul la intrebarea ta e foarte simplu: am fost conditionati sa credem ca saracia este sinonima cu prostia, ignoranta, lenea, slabiciunea, cu clasa de jos a societatii, cu cei necizelati, nerafinati, fara clasa, tarani, etc iar avutia sa fie sinonima cu succes, ambitie, inteligenta, determinare, putere, respect, fericire, clasa, gust, rafinament, etc. Asadar prin faptul ca celor doi termeni li s-au pus in carca atatea atribute care nu neaparat se potrivesc celor doua statusuri, omul se auto-defineste pe sine insusi prin acesti doi termeni. A fi numit sarac vine cu tot bagajul ala de idotenii care se spun despre "sarantoci" iar a fi avut vine cu tot alaiul de calitati atribuite de multe ori fals oamenilor bogati. A fi vazut in compania unuia sau altuia reflecta pozitiv sau negativ despre propria persoana. Deci again ajungem la egoism si narcisim. Totul se rezuma la propria persoana.
Motivul pentru care am pus intrebarea la inceput, este pentru ca multi parveniti sunt absolut terifiati sa fie vazuti in compania unor "sarantoci". Fereasca sfantul si bunul sa-i considere lumea si pe ei la fel, in special cand au reusit si ei sa "se ridice" in societate.
