P r o z a c a scris:
Daca as sti ca dispun de un potential anume si din lene sau alte n motive nu l-as valorifica, atunci, da, mi-ar fi rusine. Dar daca as face eforturi pt. cineva, chiar foarte drag, sa ma perceapa asa cum sunt (sa-mi vada potentialul real) si acesta, in ciuda eforturilor mele, nu ar reusi, atunci nu mi-ar fi rusine. As fi doar mahnita.
Atat, daca ai inteles aceasta (vezi ce am boldat), iti multumesc tie in mine, deoarece eu ma traiesc si pe mine dar si pe tine, in fiintialitatea ce sunt.
Trebuia sa plec si am dat un exemplu in graba si lipsit de inspiratie.
Naeema a scris:
Ioane hai sa-ti prezint eu scenarii:
1. Un om este bogat, dar el a mostenit averea din familie, fara contributie personala. I s-a servit pe tava. Nu a pus absolut nimic in valoare, nu are absolut nici un merit si nu i se cuvine absolut nici o lauda pentru faptul ca este bogat. El poate sa fie un lenes, o pramatie, un dobitoc cu bani. Ar trebui ca societatea sa aiba respect pentru el, doar din cauza ca s-a nascut in bani ?
2. Un om este bogat, dar a plecat de jos, din saracie. S-a realizat pe cont si pe merit propriu. A muncit, a avut ambitie, perseverenta, dedicatie, samd dar intr-o buna zi l-a lovit ghinionul, a investit, a venit criza si a pierdut tot. A ajuns sarac. Cei care nu-l cunosc nu stiu chestia asta. Nu stiu ce a avut el inainte si cum a reusit sa aiba. Ei vad ceea ce este el in prezent. Ar trebui acel om considerat neputincios, incapabil de a-si valorifica potentialul, nu destul de ambitios sau inteligent, ba chiar lenes, lipsit de potential ? Ar trebui sa se simta rusinat acel om ?
3. Un om e bogat, prin metode demne de dispret : frauda, crima, furt, coruptie, etc. Ala ce consideratie merita ? Bogatia lui ar fi un motiv de lauda si cinste pe cand saracia altuia unul de rusine ?
Sa nu uitam totusi ca saracia nu e musai sa fie o conditie permanenta pentru o persoana, asa precum nici bogatia. Rasturnari de soarta se pot intampla oricui. Din sarac poti sa ajungi bogat, din bogat poti sa ajungi sarac. Daca judecam omul, in caracter si potential, in functie de grasimea contului bancar, apoi o persoana care urca si coboara de cateva ori pe scara doamnei Fortuna, ar trebui sa fie schitzofrenica.
A fi sarac nu se datoreaza mereu incapabilitatii iar fi bogat nu se datoreaza mereu meritului si valorificarii de potential.
Am avut in vedere problema saraciei mele personale la toate nivelurile fiintiale constientizate la momentul postarii, la asta m-am raportat si pe aceasta o voi analiza si in continuare, dar, din perspectiva scenariilor expuse de tine.
Referential ales pt. dialog:
- bogatia versus saracia materiala.
- protagonistii sunt eu, singura realitate pe care o traiesc.
1
Intrebarea ta ar fi:
Daca eu sunt bogat material datorita unei mosteniri la care nu am contribuit cu nimic, ba mai sunt si un lenes, o pramatie, un dobitoc, se cuvine ca societatea sa aiba respect fata de mine?
Ca sa aduc intrebarea in contextul acestui topic, o voi remodela, daca nu te deranjaza.
Se cuvine oare ca mie sa nu imi mai fie rusine fata de mine pentru ca am iesit din saracie prin intermediul unei mosteniri nemuncite, tinand cont ca sunt si un lenes, o pramatie si un dobitoc?
Raspuns:
Oamenii care compun societatea, nu vor avea respect (majoritatea), altele vor fi motivatiile interrelationarii.
Referitor strict la problema saraciei, ei bine da, se cuvine sa nu imi mai fie rusine de mine datorita incapacitatii de a atrage bogatia deoarece tocmai ce am reusit.
Referitor la faptul ca oamenii ma percep ca un dobitoc, o pramatie si un lenes, acestea sunt aspecte fiintiale de care in continuare se cade a-mi fi rusine si a le lucra intru armonizarea realitatii mele fiintiale, desi uneori oamenii, fiecare in propria realitate, nu isi modeleaza tocmai corect codarile si decodarile de informatie si traire.
2
Acest al doilea exemplu e inca si mai interesant ca primul, chiar sunt curios ce o sa raspund.
Intrebarea ta ar fi:
Daca sunt bogat datorita perseverentei si calitatilor personale dar am avut o mica nevalorificare a capacitatatilor mele neconstientizate, iar asta m-a costat intreaga avere, in plus oamenii nu stiu cum de sunt eu sarac, apreciaza din perspectiva celor constatate acum, e potrivit lucru ca ei sa ma considere lenes, lipsit de potential, vointa (ambitie), inteligenta etc?
Dar sa imi fie rusine de oameni?
Dar de mine?
Raspuns:
Nu e potrivit, majoritatea insa asa vor face.
As avea oarece motiv sa imi fie rusine de oameni, deoarece oamenii cu care eu socializez, nu se afla intr-o alta realitate decat in a mea, eu nu in capul lor interrelationez, nici intr-o realitate exterioara, nu, eu ii percep numai in realitatea mea, sunt una cu ei, sunt aspecte din mine, daca ei reactioneaza asa poate ca nu e tocmai o greseala facuta de ei in propria lor realitate ci, poate e o gresala a mea de a integra aceste aspecte fiintale din mine, aspectele: oamenii cu care sunt in feedback.
Referitor la sine, e da, aici categoric se cuvine a-mi fi rusine de mine, nu intr-un sens distructiv, o nu, nici un moment nu am avut in vedere ca ar trebui sa imi fie rusine de mine intr-un sens distructiv, nu, ci, intr-un sens numai si numai constructiv.
Nu intamplator am pierdut banii, acesta e un semnal ca undeva in mine, ceva nu functioneaza profund.
Deocamdata atat.
