Dupa cum spunea si Dostoievski in "Idiotul", foarte multi atei sustin inexistenta Lui Dumnezeu, iar crezul acesta al lor devine un fel de noua religie. Nu-si dau seama ca ei nu mai cred in nimic acum. Eu cred in Dumnezeu, dar chiar nu te condamn pt ceea ce ai scris fiindca, din nefericire, ai partial dreptate: sunt nenumarati asa-zisi crestini, care traiesc in mod necorespunzator, care sustin doar teoretic anumite principii. Dar asta nu inseamna ca nu exista si oameni intregri, care Il cinstesc din toata inima pe El, atat prin fapte, cat si prin atitudine, vorbe. (chiar si atunci cand sunt pusi intr-o situatie similara celei pe care ai amimtit-o). Or numele Lui Dumnezeu este hulit si din acest motiv- o parte a credinciosilor nu sunt LUMINA. Spuneti-mi, cum poti fi sigur de inexistenta Sa? Cum se explica atunci teama oamenilor in fata mortii? Voltaire, un ateu declarat, a murit groaznic si a manifestat aceasta frica de ce va urma. Cum se explica acest fapt? Din moment ce dincolo de moarte n-ar mai fi nimic, ar fi trebuit sa moara cu zambetul pe buze, nu?
Imi veti spune, de asemenea, ca Dumnezeu nu poate exista deoarece nu Il putem vedea. Va intreb iarasi: credeti in dragoste? Dar aceasta e vizibila? Ma refer la dragostea aceea mai presus de fizic, mai presus de tangibil. EXISTA DRAGOSTE, EXISTA DUMNEZEU. "Dragostea e reminiscenta originii divine" ( Liviu Rebreanu)
As putea aduce si alte argumente, insa ma limitez la acestea. Nu condamn pe nimeni, accept contraziceri, accept alte opinii, insa imi sustin punctul de vedere. Si nu doar oamenii slabi cred in divinitate, nu naivii, din contra, as zice ca e necesar sa fii suficient de curajos pt a reusi sa crezi intr-un Dumnezeu pe care nu-L vezi, dar care e omniprezent. Credinta in El e un act de vointa, curaj si descoperire. Asadar, dragii mei, va indemn la a gandi de doua ori inainte de a va afirma necredinta. O zi senina! :)