Simt o dezamagire, o atitudine resemnata, defetista!
Cand scopurile importante sunt blocate de adversitati, putem alege intre doua atitudini: cea de renuntare, de autosabotaj, cea lipsita de vlaga, si atitudinea proactiva, constructiva, in care ne adaptam mijloacele in mod echilibrat la situatia din teren pentru a atinge obiective realiste.
Da, dar cred ca felul cum reactionam la anumiti stimuli tine de un dat genetic, de acel ceva mostenit. Inca nu sunt convinsa ca perioada primilor ani din viata poate defini intru totul viitorul adult. Eu una n-am fost niciodata o luptatoare, o ambitioasa (lucru care mi-a fost mereu reprosat) ci mai degraba m-am impacat cu ideea ca sunt lucruri la care eu nu pot avea acces (nu practic ci mai degraba psihic sau psihologic). E adevarat ca te poti autoeduca, te poti slefui, dar materialul cu care lucrezi ramane acelasi indiferent ce ai face.
De ce sa lupti contra valului, cand te poti lasa purtat de el? :)
Un inotator incercat se va folosi de curenti si de jocul cu energia valurilor, pentru a-si economisi energia.
Te poti lasa purtat de el, dar asta numai daca-ti convine unde te va purta sau daca ti-e indiferent incotro te va purta. Dar daca nu stii sa inoti si nu poti sa inveti, ce faci?
Exista un stres tehnologic, un stres al timpurilor moderne (Chaplin s-a prins de asta inca de pe vremea filmului sau Modern Times). Mai ales azi schimbarile sociale sunt foarte rapide (trenduri, mode, curente de gandire, conflict de civilizatii, aculturatii).
Si aici avem libertatea de a filtra, de a alege ceea ce ni se potriveste.
Acesta este un mare stres care oboseste psihicul, sau cel putin asa simt eu. Cred ca oboseste in asa masura si supraincarca psihicul cu mult prea multe procese care se desfasoara simultan si le slabesc pe altele la fel de necesare, dar lasate mai la urma. Sunt atatea lucruri cu care tre sa ne updatam incat tre sa facem un triaj drastic, daca vrem sa reducem stresul si sa ne pastram sanatatea mintala si trupeasca.
Desi autoactualizarea poate insemna si adaptarea la anumite aspecte sociale, ea trebuie sa fie si adaptata nevoilor noastre, pe care e bine sa nu le sacrificam doar pentru insertia sociala.
Exact!
Emotiile sunt sarea si piperul vietii. Ele ne fac umani (ma refer la emotiile rafinate, nu la cele primitive, asa cum sunt sigur ca si tu la acestea te-ai referit).
Da, cele rafinate, dar problema este ca nu prea le poti separa. Daca le avem in sange le putem filtra intr-un anumit procent dar exista momente cand aparatul filtrator se strica sau nu mai functioneaza cum trebuie si atunci... trec prin el si cele primitive.
Maslow vorbea de experientele de varf, in care omul simte o viziune largita a vietii, sentimentul de a fi puternic si vulnerabil simultan, mirarea, extazul si veneratia in fata lumii, starea de pierdere in timp si spatiu si de deschidere de orizonturi spirituale, convingerea ca experientele transforma si intaresc.
Imi place f mult ce ai spus aici. Daca emotiile ar insemna doar aceste lucruri, atunci da, cred ca se merita sa faci compromisul de a le pastra (chiar si pe cele primitive-cu conditia sa le poti tine in frau). Te simti vulnerabil atunci cand simti ca dintr-un moment in altul te vei prabusi si-ti realizezi forta atunci cand reusesti sa-ti pastrezi echilibrul regasindu-ti calmul, concentrarea, controlul.
Nu cred ca poti pastra efectele lor pozitive, descotorosindu-te de ele.
Eu aud aici o dorinta a ta de a le clarifica, de a le tempera fara a le dilua, de a le pune la treaba.
Atunci ele isi implinesc menirea.
Ai mai citit in ultima vreme carti in romana despre inteligenta emotionala? Eu simt ca ti-ar fi de folos!
Da, cu siguranta n-as renunta la momentele acelea de varf de care vorbesti pentru ca simt ca doar ele ma definesc exact ca ceea ce sunt, ca om. Si tot ele cred ca ma ajuta sa merg in echilibru pe sarma deaspura si printre nebunia/nebuniile vietii. :)
Am citit destule intr-un timp, atunci cand s-au nascut intrebarile existentiale si nu intelegeam de simt ceea ce simt, de ce mi se parea ca sunt diferita... In ceea ce ma priveste pe mine am simtit mereu ca nu exista limite in ceea ce pot face cu mine si tocmai din cauza asta am decis ca e mai bine sa renunt la sondarea partilor acelora cele mai profunde, cele mai ascunse, simtind ca acolo e un fir f subtire intre ceea ce numim bine si rau.
Poppy, imi place cum marsaluiesti! :)
:)
