Cum mai stati cu dezvoltarea personala?

Eu inteleg dezvoltarea personala ca indreptarea propriilor greseli, dar greseli nu neaparat raportate la cei din jur, ci raportate la intelegerea intregii realitati exterioare si interioare.

Aseneth a scris:

on : Eu as vrea sa stiu cum sa-i fac pe oameni sa-mi spuna in fata cand gandesc ceva rau despre mine sau li se pare ca eu gresesc cu ceva.

Nu trebuie sa-i determini pe ei sa-ti spuna nimic, ci trebuie sa ajungi tu sa intelegi totul despre ei. Obiectivul tau principal nu trebuie sa fie intelegerea greselii tale in raport cu ei, ci in raport cu realitatea.

Practic, de la oameni nu prea ai multe de invatat din ceea ce gandesc ei despre tine, deoarece in general gandurile lor sunt distorsionate. Ai de invatat atunci cand ii intelegi pe ei corect in raport cu realitatea. Pentru a-i intelege, trebuie sa privesti in tine ce observi ca ar fi gresit in ei. Si observi ce este gresit in tine. Cum ai observat o greseala in tine, duci munca de indreptare. Si apoi, cu cat indrepti mai multe in tine, cu atat intelegi mai multe si mai usor in ei.

Indreptarea de sine trebuie facuta observand greselile la nivelul esential, si nu indreptand greseli de suprafata. Trebuie identificat nivelul cel mai interior (cauza cauzelor) din care porneste greseala si acela indreptat.

Indreptarea este o munca cu propria minte (si atat), si nu o munca exterioara de cizelare a personalitatii. Personalitatea poate fi si ea bineinteles slefuita, dar are un rol secundar, principalul, esentialul fiind mintea (ce si cum gandesc). Cine incearca sa-si corijeze personalitatea fara sa acorde atentie mintii (ce si cum gandesc), sta pe loc. Cine nu incearca sa inteleaga natura (esenta) realitatii exterioare si interioare fiintei si se focalizeaza pe suprafete, domenii neesentiale, care nu reprezinta cauza cauzelor problemelor, iar sta aproape pe loc.

Cam asta e important ca idee generala.

Nu poti cere oamenilor pareri sincere. Nu ti le vor da. Poate nu vor sa te supere cu ceva, sau poate au nevoie de tine la ceva sau dracu' stie, cert este ca nu-ti vor spune. Uneori e de bine sa intalnesti agresori reformati, gen eu, astia iti mai spun si adevarul, dar nu din vreo ratiune nobila, ci este o reminiscenta a tendintei de a agresa. Genul asta de persoane pot, uneori, sa treaca foarte usor peste orice fel de bariere (educatie, morala, orice altceva).

Dezvoltarea personala ?... Ce ati zice de autodistrugere si reconstructia personala ? E tot o forma de dezvoltare. Doar ca e foarte greu de facut. Are legatura si cu disciplina psihologiei, si cu observarea realitatii obiective (adica nu aia la care visezi tu in capul tau), si cu o anumita inconstienta de tip "banzai !" sau "carpe diem" care sa anuleze fricile incastrate in structura vechii personalitati. E un proces de durata, care avanseaza greu si care dupa un tip se intalneste cu dusmanul numarul unu si are tendinte de a stagna: se intalneste cu varsta. Varsta face pe oameni comozi si blazati.

Cum stati cu dezvoltarea filosofica ? :roll:

Atacurile la persoana nu fac parte din temele tratate de acest forum, nu stiu pe altele cum e.

Drept pentru care, in ciuda simpatiei pe care o port multora dintre voi, ma vad nevoita sa va aduc la cunostinta ca, daca veti continua sa jucati tenis cu replici din-astea unul la adresa altuia (oricat m-ar amuza), va trebui sa iau masuri.

In spiritul sarbatorilor care se apropie cu pasi repezi ( ), va rog sa nu va mai aruncati complimente.

Mersi!

L-am cunoscut pe doctorul Cristian Andrei la doua conferinte, una la Pitesti si a doua la Iasi. Mi-a lasat o impresie execrabila, un arogant si un incapabil. Opinie proprie.

In rest, am luat parte la multe training-uri avand ca tel dezvoltarea personala, insa cel care si-a lasat o amprenta asupra mea a fost derulat in Tara Galilor. Mi-am invins temeri pe care nu credeam sa le inving vreodata.

downtempo a scris:

Faptul ca ai rezonat cu acest koan (plin-gol) e graitor insa pentru expectantele tale.

In launtrul tau exista o sete de echilibru care isi cauta fagasul. Si paradoxul plin-gol i-a spus ceva. Ai vibrat. La ce anume? Care e mesajul? Unde te afli acum pe cale, si unde vrei sa ajungi? Si cum?

Presupun ca am inteles prin asta o stare de spirit superioara, detasarea fata de lucrurile mici si nesemnificative care ii consuma pe multi, inclusiv pe mine in aceasta perioada. Observ o dihotomie ingrijoratoare in sensul ca timp de 2-3 ore pot fi continuu intr-un proces de reflectie asupra existentei, adica pot aborda mintal probleme mari, pentru ca apoi sa reactionez prea puternic la tampenii, din reflex.

Este ca si cand acum esti in varful pomului si observi lumea in continua miscare, fiind intr-o stare din care crezi ca nu te poate perturba nimic (aparenta pace, uneori chiar euforie), iar dupa o scurta vreme, prea scurta uneori, esti sub pom intr-o mocirla si iti mai cad si castane in cap, sa te premieze pentru falsa pace interioara obtinuta, de care erai atat de entuziasmat, si cat de repede ai scapat de ea.

M-am saturat de oscilatia asta continua.

As vrea sa ajung la un nivel superior de intelegere si de constientizare continua a propriilor mecanisme de gandire, asa incat sa nu ma mai controleze niciodata subconstientul, sau cei din jur, apasand intentionat sau nu pe anumite ''butoane''. Asa e, imi doresc cu disperare un echilibru.

downtempo a scris:

Pe de alta parte, cand spui ca "parca cineva, undeva, rade de mine si ma plesneste" se pot identifica aici multe in exprimarea ta. E un tip de gandire aparte. Te simti defavorizata de destin, de impartirea cartilor la masa de joc a vietii?

Nu, dimpotriva, am avut un noroc chior in viata, mai mult decat meritam. S-au ivit niste ocazii fara de care mi-ar fi fost mult mai greu. Era un mod mai jovial de a spune ca mi se demonstreaza mereu ca scurtatura nu este posibila, spre aceasta pace interioara. Am facut prostii foarte mari pe care nu le pot repara intr-o zi, desi as vrea. Am acumulat datorii pe care acum le platesc cu taraita, m-am legat la cap fara sa ma doara, nu neaparat financiar. Imi va lua ani de zile sa dreg borsul.

Intr-adevar mi se demonstreaza constant ca nu exista scurtatura. Am fost mereu de parere ca prin auto-sugestie poti face orice. Ca poti fi fericit chiar, impunandu-ti. Ca poti sa spui de azi ma voi simti perfect, ma voi controla perfect, nu voi mai reactiona niciodata impulsiv, voi fi deasupra celor care ma agseaza cu nimicuri (constient sau nu) si ii voi intelege etc etc etc. Voi scoate energie din piatra seaca, voi da randament la o capacitate de 150 %. Merge dar nu pentru multa vreme, dintr-un asemenea copac cazi mereu si de obicei cazi in cap, cu cat este inaltimea mai mare cu atat cazi mai rau.Mi-am spus mereu ca mintea e un lucru uimitor si ca nu am sa cad niciodata. M-am inselat amarnic. Orice iluzie, orice castel de carti de joc este sortit pieirii.

Un om nu poate atinge acea stare de la o zi la alta asa cum un sedentar nu poate alerga maratonul fara pic de antrenament. Chiar daca alearga pana la extenuare si da dovada de o ambitie puternica, tot va cadea pe undeva inainte de sfertul drumului si eventual va avea nevoie si de spitalizare. Dupa care se va lecui sa mai incerce vreodata. Asa e si cu mintea si sufletul omului din cate mi-am dat seama.

Cand stii ca o situatie poate degenera, o eviti de la bun inceput, nu cauti solutii care probabil te vor duce intr-o criza mai adanca decat cea initiala. Nu am atins niciodata pacea absoluta dar am avut o perioada lunga de evolutie in ultimii ani. Conduceam prea repede si m-am impotmolit intr-o groapa cu noroi, am stagnat, am dat inapoi, inapoi nu a mers, si tot asa dau inainte si inapoi continuu. Inainte este o sosea neteda si asfaltata,inapoi drumul e blocat, si tot ce trebuie sa fac este sa ies din groapa, din noroi. Groapa de sub roti se adanceste, nivelul de noroi este in crestere, mi s-a innamolit parbrizul asa incat nu mai vad bine soseaua si tot ce sper este sa nu se arda si motorul. Mai descriptiv de atat nu pot reda situatia.

downtempo a scris:

Simti ca incercarile de evoluare iti sunt franate de o forta nevazuta? Ar putea fi aceasta fatalitate de fapt reprezentarea neputintei tale de a sari etapele, adica nerabdarea ta de a ajunge la un nivel superior brusc, pierzand astfel lectiile ce vin din parcurgerea senina si inteleapta a pasilor?

Nu, in nici un caz. Sunt franate de ponoasele in urma propriilor hotarari si iluzii.

Nevoia de echilibru este atat de acuta pentru ca este pe masura dezechilibrului existent.

Este ca diferenta dintre nevoia de paracetamol si cea de morfina.

Cu cat este dezechilibrul mai mare, nevoia de echilibru devine foarte acuta, devine o situatie de genul totul sau nimic, pentru ca in starea prezenta nu se mai poate continua.

downtempo a scris:

E un instinct de autosabotaj, dar proiectat in exterior ("cineva ma saboteaza")?

Nu, e autosabotaj curat si constientizat, insa prea tarziu.

downtempo a scris:

Sau este chiar o reminiscenta a educatiei primite in copilarie ? (adica e posibil sa fi avut un parinte sau un profesor care sa fi aplicat aceasta "plesneala" cu copilul curios si vivace care ai fost - "lasa ca iti arat eu tie ca nu e asa de usoara cunoasterea cum crezi, copil prostut, cine te crezi? ia uite, cand tu faci un pas pe calea cunoasterii, eu te trag inapoi").

Da, si asta. Chiar, ce idee. Poate graba de a avansa este o reminiscenta a faptului ca mi se spunea mai ai de asteptat ani buni pana sa aiba cineva ceva de discutat cu tine (parafrazez, desigur). La ce bun sa ii induci cuiva ideea ca este o non-valoare si nu poate aduce nimic de bun in vietile altora, si ca va mai fi asa de zile? Niciodata nu am inteles asta.

downtempo a scris:

Sau este chiar teama ca fuge pamantul de sub picioare, pentru ca accezi la o intelegere noua a vietii, si vechile repere isi pierd puterea de semnificatie?

Nu am aceasta teama, desi multi oameni cu care am conversat ar spune probabil ca ma agat de repere si cu dintii. Daca am o indoiala cu privire la ceva, atunci trebuie explorata neaparat, ori va persista nelinistea undeva in minte. Nu stiu daca am avut teama asta vreodata insa in ultimul an am descoperit ca personalitatea mi-a fost virusata de factori externi. A fost o constatare foarte dura si am aruncat bucati din mine la gunoi, la figurat, fireste, pentru ca erau un rezultat al nefericitei indoctrinari practicate astazi.

Nu poti sa tii cu dintii de ceva, din atasament, dupa ce constati ca este ori fals, ori subred, ori prost gandit, ori mai putin valoros decat credeai. Obisnuiam sa scriu fictiune in liceu, ma refugiam in asta. Dupa ce mi-am constientizat virusarea si spalarea pe creier, am descoperit ca scrierile la care tineam atat (au fost centrul vietii mele ani de zile) erau doldora de clisee contemporane, de aiureli, de spalaturi ale culturii vestice. Si le-am aruncat. Oricat de mult a durut asta.

downtempo a scris:

Si de ce incercarea de a ajunge la un nivel superior de intelegere ar fi "aroganta"? De ce sa nu fie interpretata ca "progres"?

Aroganta a fost sa cred ca pot atinge acel nivel mai repede decat altii, ca pot sapa, sa zicem, un tunel catre aceasta intelegere. Oricum, multumesc pentru intrebarile astea si pentru timpul tau. Sunt intr-un continuu proces de auto-analiza si auto-reparare.

A. Am gasit raspunsul, si anume de ce momentan nu pot progresa. Nu poti imbunatati ceva stricat. Trebuie intai sa il repari si sa il aduci intr-o stare functionala, ca sa il poti imbunatati. Incerc sa pun virusii in carantina si sa gasesc metode alternative de a face lucrurile pe langa ei, dar pana nu ii elimin complet, nu pot face un ''upgrade'' al sistemului.

Lucareli a scris:

In rest, am luat parte la multe training-uri avand ca tel dezvoltarea personala, insa cel care si-a lasat o amprenta asupra mea a fost derulat in Tara Galilor. Mi-am invins temeri pe care nu credeam sa le inving vreodata.

Demarajul procesului meu de dezvoltare personala s-a petrecut in cadrul unor sesiuni de psihologie din Franta, si faptul ca ai amintit de ale tale din Tara Galilor imi reactiveaza nostalgiile mele frantuzesti.

Sunt curios care sunt acele temeri invinse, dar fiind intr-un spatiu public, nu insist.

:)

Black Elk a scris:

Mare Elan Negru, dar cine este in plina dezvoltare personala, Spock sau exasperatul celalalt?

Si cum se raporteaza asta la situatia ta?

:)

Finnian a scris:

E foarte greu sa ajungi la echilibrul dorit atata vreme cat tu esti supusa la un stres nociv, destabilizant, continuu.

Practic, ai un "dusman" cu tine in casa, unul care poate constient nu iti vrea raul, dar care te demoleaza metodic, fara mila. Nu se va opri niciodata, nici daca pici in fund de la epuizare sau daca innebunesti.

Si atunci va da vina pe tine, ca esti prea slaba, ca tu ti-ai facut-o cu mana ta, etc.

Si aceasta invinovatire, acest asediu psihic sunt niste mecanisme disfunctionale.

Ele raspund in aceasta persoana unor nevoi profunde, sunt rezultanta unor deficiente structurale.

Ca sa iti pastrezi calmul chinezesc de tip gol-plin, ca sa functionezi in aceste conditii infernale iti trebuie o putere launtrica de Buddha sau de Iisus, o intelepciune supraumana.

E posibil, dar e si cheltuitor de resurse interioare. Pana si Iisus s-a enervat de multe ori cu fariseii (care erau tot asa, niste rigizi la minte, rastalmaceau orice zicea El, pana ce El si-a iesit din pepeni si le-a zis in fata ca sunt niste "..., ..."). Iar Buddha nu a fost frecat la cap sistematic de maica-sa, ca daca era nu mai avea el capacitatea de a atinge adevarurile fundamentale never in vecii vecilor.

Eu vad pentru tine doua solutii:

fie indepartezi sursa de stres, separandu-te de ea, si avand contact minim,

fie incepi tu un proces de asediere (dar nu distructiva, ci benefica, jucausa, ferma, compensatoare).

Ii demolezi patternurile de gandire rigida. Te mobilizezi pentru contraatac (dar nu ca sa fie conflict intre voi, ci un fel de meci zen de energii).

downtempo a scris:

Sunt un om foarte invidios nativ si plin de rivalitate mimetica, meschin, rautacios, razbunator, resentimentar, gelos, sufocant, posesiv, cateodata irational pana la stupiditate, rigid, zgarcit, obsesional, batut in cap, impulsiv, agresiv, orgolios, arogant, patronizant, lezant, rezistent la schimbare, procrastinant, lenes, dezordonat, egoist, pesimist, dezechilibrat emotional, fara autocontrol, nesigur de sine, moale, nehotarat, cu complexe de superioritate, narcisist, mincinos, autocompatimitor, profitor, ipocrit, pozand in intelept

Am vrut sa-ti raspund mai demult la asta, dar a aparut de fiecare data cate ceva si nu am mai apucat. Probabil ca ti-ai pus aceste etichete nu numai pe baza introspectiei ci si pe baza parerii celor din jur. Nu ma refer neaparat la tine,doar ma folosesc de cuvintele tale pentru a observa ceva. Toate aceste "defecte" pot fi de fapt vazute ca si calitati, depinde ce fel de gandire are cel de langa tine si/sau daca are sau nu nevoie de tine.

invidios nativ si plin de rivalitate mimetica= competitiv

meschin, rautacios, razbunator= realist si cu simtul dreptatii

gelos, sufocant, posesiv- inflacarat in dragoste, om care stie sa traiasca

irational pana la stupiditate= gandire adanca ( in ambele cazuri expresia este folosita cand ceilalti habar n-au despre ce vorbesti, pentru ca nu pot intelege, nu pentru ca bati tu campii)

rezistent la schimbare= conservator, respecta traditiile

moale, nehotarat= bunatate sufleteasca, se fereste sa-i judece pe ceilalti

complexe de superioritate= spirit de conducator

narcisist, pozand in intelept= are grija de propria sa imagine, ingrijit, elegant, charismatic

mincinos, ipocrit= diplomat

Exemplele pot continua. Mi-a venit ideea asta, pentru ca toate defectele cu care ma bateau ai mei la cap in perioada copilariei, au devenit calitati mai tarziu cand am depasit cadrul familial. Bunatatea era numita spirit de sclav , faptul ca nu ma razbunam niciodata era lipsa coloanei vertebrale , pentru ca plangeam cand eram batuta, dar daca veneau prietenele in vizita radeam cu ele de ma prapadeam, eram numita nebuna, schimbatoare, nedemna de incredere . Pentru ca intotdeauna luam cea mai proasta decizie pentru mine, dar cea mai buna pentru altcineva, am fost numita proasta de milioane de ori.

O etapa a dezvoltarii personale este sa ne dam seama cum putem sa ne transformam defectele in calitati, fara sa ne mintim singuri, totusi. Eu, una, sper ca sunt pe drumul cel bun in acest sens.

Ce te pricepi sa le invarti :rot:

Aseneth a scris:

Aseneth, asta e cea mai frumoasa declaratie de nondragoste pe care am primit-o in ultimile decenii.

Well, m-ai lasat bouche bee si mi-au dat lacrimile, desi eu nu plang decat la filmele indiene cu impreuna-karmici separati temporar de roata-zvastica.

Daca mama mea ar fi stiut ca si tine sa intoarca pe dos cognitiile mele, nu as fi ajuns sa postez pe Roportal, in bataia lunetei implacabile a sofistilor, nu?

Vrei sa fii guru-l meu?

Am si eu nevoie de un Osho personal, ca bat pasul pe loc de cativa ani.

Am intalnit in viata o singura femeie care stia sa ma provoace intelectual, incat sa scoata untul din mine in dezvoltarea personala, personalitate-gema cu care am evoluat in 3 luni cat cu altii in 30 de ani.

Dar ea s-a dus la drequ-n praznic in China, in cautarea vidului-plin, a nonactiunii si a desavarsitei trasaturi de penel ce schiteaza munti mai desavarsiti ca acei din realitate.

Daca accepti sa imi fii guru-coach, te voi asculta in toate, imi predau voia tie, inteleapta preoteasa a cunoasterii, ca sa progresez cat mai vajnic in cautarea sinelui pierdut.

Deocamdata te proclam pe tine cel mai bun mentor posibil in dezvoltare personala de pe Roportal. Ar trebui sa dai consultatii telefonice in coaching, tariful e cam 80 de lei pe ora. Eu sincer nu cred ca as putea sa-ti ofer decat vreo 50 Ron, dar sper sa accepti, avand in vedere ca m-am format aici sub aripa ta, suntem prieteni vechi de karma si metalimbaj roportalian.

Nu crede ca sunt prea entuziast, e doar starea mea de spirit usor euforica dupa ce am venit de la o cafenea unde am jucat table cu seminebuni, am baut 7 beri si m-am umplut de fum de tigara acordat cu generozitate de co-vietasi.

Aseneth, tu te-ai gandit vreodata sa scrii o carte de dezvoltare personala?

S-ar vinde ca pita calda. S-ar smulge din mana mai ceva ca biografia lui Marquez, care a fost transportata spre librarii in camioane pazite de armata.

Pe bune, cum drequ iti irosesti tu karma aia buna supta de vampiri veseli, cand ai putea fi sotie de bodhisattva?