Controlul emotiilor

Ma framanta o problema. Se tot vorbeste despre gestionarea emotiilor. Din experienta mea cu oamenii pot spune ca desi gestionarea emotiilor va ajunge in curand o expresie demonetizata, este buna. Dar: daca le tii in frau, nu mai traiesti, iti blochezi energiile, iti irosesti talentele, nu evoluezi. Daca le lasi libere, pun stapanire pe tine si poti pierde job, relatii, prieteni, pe tine insuti sau chiar viata. O cale de mijloc pare a fi varianta optima. Adica sa le controlezi in general si sa le lasi libere cu iubita/iubitul sau cu prietenii ori in hobby-uri. Sau sa le lasi sa se manifeste doar pana la un punct, cum ar fi cand iti vine sa tragi o palma cuiva, sa nu o tragi, dar nici sa mimezi indiferenta, ci sa ridici tonul sau sa-ti treci nervos mana prin par, perfect constient de gestul tau si de functia lui. Dar si in acest caz apare o problema: nu cumva ajungem in felul acesta sa jucam teatru si sa pierdem tocmai ce are emotia inestimabil, si anume autenticitatea si unicitatea fiintei noastre?

Voi ce ziceti?

Allexandrra a scris:

Cred ca teama ca ~joci teatru~, deci teama ca nu esti ~autentic~, are alte surse, nu controlul emotiilor.

Gestionarea emotiilor tine de constientizare.

Un om constientizat este autentic.

Controlul emotiilor suna cam aiurea ca expresie.

Si gestionare suna aiurea, fiind un termen economic.

Exista o exprimare mai buna?

Cred ca ~managementul emotiilor~ :) duce spre o autenticitate tot mai mare, nu spre teatralitate.

Duce spre o luare in posesie a fiintei tale in tot mai mare grad.

Nici nu ar putea fi altfel, emotiile fiind o parte importanta a psihicului.

Mai ales la emotivi/pasionali mi se pare o necesitate stringenta.

downtempo a scris:

Gestionarea emotiilor tine de constientizare.

In ce fel? Eu am observat ca atunci cand reusesc sa constientizez perfect (in masura in care se poate vorbi despre perfectiune) o emotie, aceasta nu mai preia controlul fiintei mele, nestricandu-mi echilibrul. La asta te referi?

Allexandrra a scris:

In ce fel? Eu am observat ca atunci cand reusesc sa constientizez perfect (in masura in care se poate vorbi despre perfectiune) o emotie, aceasta nu mai preia controlul fiintei mele, nestricandu-mi echilibrul. La asta te referi?

Exact. Nu mai esti coplesit de ea, de intensitatea ei. Tu o poti in schimb savura.

Nu o "controlezi", ci o lasi sa se dezvolte frumos, nici sa nu o ia razna in boscheti, nici sa stea blocata, nici sa isi faca de cap.

O degusti, cumva ca un rafinat cunoscator de vinuri rare.

Trebuie realizat un echilibru si apoi mentinut.

Lucast a scris:

Trebuie realizat un echilibru si apoi mentinut.

Ce fel de echilibru? Ce am pe un talger si ce am pe celalalt, daca se poate pune problema in termenii astia?

Allexandrra a scris:

Ce fel de echilibru? Ce am pe un talger si ce am pe celalalt, daca se poate pune problema in termenii astia?

Iti trebuie un echilibru intre manifestarile pe care le lasi sa se exteriorizeze, acestea fiind cele care iti confera autenticitate, respectiv manifestarile pe care ti le reprimi, pentru a nu deveni teatrala sau ridicola. Dar pentru asta mai conteaza si auditoriul. Adica un anumit grup de oameni ar putea aprecia manifestari pe care alt grup de oameni le-ar considera ridicole.

Lucast a scris:

Trebuie realizat un echilibru si apoi mentinut.

Da, dar mentinerea asta a echilibrului presupune de fapt ajustare permanenta. Exact ca mersul pe bicicleta: nu iti mentii echilibrul "de la sine", chiar daca asa pare. 8)

harald a scris:

Iti trebuie un echilibru intre manifestarile pe care le lasi sa se exteriorizeze, acestea fiind cele care iti confera autenticitate, respectiv manifestarile pe care ti le reprimi, pentru a nu deveni teatrala sau ridicola.

De obicei, manifestarile pe care le lasam sa se exteriorizeze numai autenticitate nu ne confera. Sau cel putin asa se intampla la marea majoritate a oamenilor. Dar daca zici tu asa, inseamna ca oi fi stiind tu ceva.

Allexandrra a scris:

De obicei, manifestarile pe care le lasam sa se exteriorizeze numai autenticitate nu ne confera. Sau cel putin asa se intampla la marea majoritate a oamenilor.

Ma refeream la manifestarile reale, sincere, pe care le lasam sa exteriorizeze. Dar dupa ce ajungi sa cunosti cat de cat oamenii, si alea false sunt suficiente pentru a-ti da seama care sunt cele reale, ascunse in spatele lor.

Allexandrra a scris:

Dar daca zici tu asa, inseamna ca oi fi stiind tu ceva.

Asta e un mod pervers de comunicare. Pe langa inutilitatea de a te referi la interlocutor, mai e si "deniable": " - da' ce, ti-am zis eu ceva" ? E o forma de agresiune verbala mascata, care irita interlocutorul. Daca scopul tau e sa afli ceva util intr-o discutie, e neproductiv sa folosesti un asemenea mod de comunicare. Iar daca scopul tau real e sa agresezi fara discernamant, atunci e un scop pervers al discutiei.

harald a scris:

Asta e un mod pervers de comunicare. Pe langa inutilitatea de a te referi la interlocutor, mai e si "deniable": " - da' ce, ti-am zis eu ceva" ? E o forma de agresiune verbala mascata, care irita interlocutorul. Daca scopul tau e sa afli ceva util intr-o discutie, e neproductiv sa folosesti un asemenea mod de comunicare. Iar daca scopul tau e sa agresezi fara discernamant, atunci e un scop pervers al discutiei.

Multumesc frumos pt. sfat. S-ar putea sa am nevoie de el in momentele mele de neautenticitate.