Sentiment de vinovatie

monique_9 a scris:

Atat de tanar si atat de intelept...

Pentru a constientiza ca fericirea e in tine si ca sa poti sa o gasesti e nevoie de un foarte mare echilibru spiritual,trebuie lucrat mult ca sa ajungi la nivelul acesta.Si din pacate multi dintre noi depindem de iubire si de afectiunea celui de langa noi...

Noi alegem sa depindem :) Acesta e marele secret intr-o relatie.Iubesti, daruiesti, dar nu-ti lasi tot "Eu"-ul in relatia aia.Pentru ca vei simti ca o parte din tine a murit, dupa ce se sfarseste.Cei mai multi oameni sunt asa din natura lor.Stiu sa puna limita asta, nu au nevoie sa daruiasca toata fiinta lor.Oamenii dependenti afectiv, nu.Nu este egoism, ceea ce fac oamenii.E ceva firesc.Oricat de bun ar fi partenerul, oricat ar incerca, nu va putea niciodata sa mai fericit decat te poti face tu insuti :) Nimeni nu te cunoaste asa bine cum te cunosti tu.

O relatie trebuie sa fie o suprapunere partiala, nu completa.Cei doi nu trebuie sa-si piarda individualitatea.Doar daca ai o individualitate bine definita poti oferi mai mult.Cand teama ne macina, nu gandim prea limpede.De-asta important e sa ne asiguram impotriva ei.Sunt o gramada de lucruri pe care le putem face.Totul tine de perspectiva.Culoarea, sunetul, toate sunt senzatii subiective.Si perceptia asupra vietii e tot subiectiva.Sigur ai auzit expresia "viata nu e nici neagra nici roz, e cum ti-o faci".

Daca iti doresti cu adevarat sa fii fericita, atunci nu pleca de la principiul "e prea greu" sau "necesita un prea mare echilibru spiritual".

Cum spuneam in alt post, asta se cheama conditionare.Si nu face decat sa ne taie elanul.Daca tu privesti o simpla idee ( ce altceva e toata invatatura lui Buddha sau a lui Iisus?) ca pe ceva foarte distant, atunci va fi greu sa o ajungi.Porneste cu ideea ca nimic nu e imposibil.Si nu e.Toti suntem oameni, doar ca fiecare isi alege drumul.Alege drumul asta, al fericirii, si vei vedea ca sunt foarte multe de explorat.Marcel Proust spunea ca daca vrei sa vezi un peisaj nou, trebuie sa te uiti la cel vechi intr-un mod diferit.Situatia ta nu este asa de neagra cum pare.Doar o privesti asa.Tu consideri ca ai pierdut dragostea vietii tale, si ca sunt ft putini oameni buni.Oamenii sunt si ei cum ii privesti.Eu cred ca nu exista oameni rai, oameni buni.Exista oameni care stiu ce vor ( si acestia iubesc, ofera, sunt fericiti) si oameni care nu stiu ce vor, nu se cunosc pe sine ( sufera,sau in cazuri extreme sunt escroci).

Tu ai grija doar de tine, si de cararea ta.

Daca e buna si autentica te va duce doar la lucruri bune si autentice.Ai incredere in chestia asta :) Nu conteaza cum sunt oamenii, uita-i.Cauta frumosul in tine, si vei observa ca ti se schimba un pic orizonturile.

Avem tot ce ne trebuie.E mai greu pana ne dam seama de asta.Si nu ne dam pana nu incercam.Nu exista lucruri imposibile, doar oameni carora le este teama. :)

monique_9 a scris:

Salutare tuturor!....

Zici NEXT si mergi mai departe

monique_9 a scris:

persoana iubita m-a parasit spunand ca nu e suficient de buna pentru mine.

Buna Monique. Ti-am citit tot mesajul desi dupa propozitia din citat, nu ar mai fi fost nevoie. De regula cand un barbat (si chiar si o femeie) spune partenerului "nu sunt suficient de bun/a pentru tine si de aceea te parasesc" e imbatat cu apa rece, draga mea. Cred ca putine persoane in ziua de azi, mai cred cu adevarat scuza asta.

Asta este o eschivare faimoasa atunci cand nu vrei sa ranesti pe cineva. Deci tu nu ai de ce sa te simti vinovata.

monique_9 a scris:

nu mi se pare normal sa vrei sa te desparti dupa fiecare cearta.

Desigur ca nu este normal asa ceva. Dar cand o persoana procedeaza astfel intr-o relatie, s-ar putea specula ca persoana respectiva cauta orice motiv si oportunitate sa iasa permanent din acea relatie. Cu fiecare cearta se desparte sperand ca poate poate de data asta despartirea va fi permanenta, iar partenerul il/o va lasa in pace, fara sa cauzeze multa drama si sa puna intrebari. Asta este de obicei marca lasului, care spera ca intr-o buna zi, celuilalt i se va face lehamite de atatea certuri si despartiri si va da el/ea dracului toata relatia, asa incat lasul sa poata pleca cu constiinta impacata. Cand esti parasit, durerea trece dupa un timp, dar cand stai cu persoana respectiva, fiecare zi, fiecare minut iti aminteste ca primesti jumatati de masura si ca dragoste cu sila nu se poate. Asa vrei sa traiesti ?

monique_9 a scris:

Tocmai aici e drama mea...ca nu am stiut sa il accept asa cum e...desi stiam ca asta e singura modalitate de a fi cu el...

Si crezi ca daca il acceptai asa cum era el, ai fi fost fericita alaturi de el ? Ai fi facut un compromis care ti-ar fi calcat pe sentimente, pe nevoile sufletului tau, pe cine esti ca persoana si te asigur ca ai fi suferit mult mai mult decat acum ca nu esti cu el. Sa ai o persoana langa tine care nu-ti reciprocheaza sentimentele asa cum iti doresti, este un chin si o suferinta mult mai mare decat suferinta de a fi parasita. In dragoste nu exista jumatati sau sferturi de masura. Ori este iubire si pasiune reciproca aproape egala, ori nu este.

monique_9 a scris:

din pacate multi dintre noi depindem de iubire si de afectiunea celui de langa noi...

Majoritatea oamenilor sunt asa, nu te intrista. Acest lucru in sine nu este o problema decat atunci cand nu mai putem functiona absolut deloc in viata fara cineva langa noi care sa ne iubeasca. Atunci da, exista motive de ingrijorare. Trebuie sa fim oarecum self-suficienti dpdv emotional si sa nu ajungem sa ne definim printr-o relatie sau partener. Asta nu e sanatos. Persoana iubita trebuie sa complimenteze propria persoana, nu sa o defineasca sau sa-i valideze rostul existentei si valoarea.

haydn91 a scris:

Multumesc ca m-ai inteles...

Despicable Me a scris:

Si crezi ca daca il acceptai asa cum era el, ai fi fost fericita alaturi de el ? Ai fi facut un compromis care ti-ar fi calcat pe sentimente, pe nevoile sufletului tau, pe cine esti ca persoana si te asigur ca ai fi suferit mult mai mult decat acum ca nu esti cu el. Sa ai o persoana langa tine care nu-ti reciprocheaza sentimentele asa cum iti doresti, este un chin si o suferinta mult mai mare decat suferinta de a fi parasita. In dragoste nu exista jumatati sau sferturi de masura. Ori este iubire si pasiune reciproca aproape egala, ori nu este.

Da,ma gandesc si la asta...si de aici provine sentimentul acesta de culpabilitate care ma macina zi si noapte...daca as fi putut fi altfel,sa pot sa ma multumesc cu ce imi putea oferi el sentimental,si sa caut in mine fericirea,nu in el.Dar mi-am dorit atat de mult ca el sa ma inteleaga,sa ma simta, incat nici nu am realizat ca acest lucru e peste puterile lui,si poate trebuia sa explorez mai mult in mine...Poate ca spun o prostie,dar simt ca l-am tradat...el mi s-a oferit cat era el in stare,iar eu nu am fost multumita...

nightwish_9 a scris:

Da,ma gandesc si la asta...si de aici provine sentimentul acesta de culpabilitate care ma macina zi si noapte...daca as fi putut fi altfel,sa pot sa ma multumesc cu ce imi putea oferi el sentimental,si sa caut in mine fericirea,nu in el.Dar mi-am dorit atat de mult ca el sa ma inteleaga,sa ma simta, incat nici nu am realizat ca acest lucru e peste puterile lui,si poate trebuia sa explorez mai mult in mine...Poate ca spun o prostie,dar simt ca l-am tradat...el mi s-a oferit cat era el in stare,iar eu nu am fost multumita...

Nu l-ai tradat, toti facem greseli.E normal.Tot ce se poate face e sa invatam din greselile astea.Acum regretele chiar nu mai sunt necesare, ceea ce s-a dus, s-a dus.Si inca ceva : Nimeni nu se ofera cat e in stare, se ofera atat cat crede el ca merita relatia respectiva.Poate el nu a pretuit destul relatia.In cazul asta, tu nu ai tradat nimic.Pur si simplu nu toti oamenii iubesc.E gresit sa consideri ca ei nu pot iubi.Oricine poate, dar nu oricine vrea.Tu acum tinzi sa-l idealizezi, iar asta nu e bine.Adevarul obiectiv e ca s-a saturat, i se parea ca ii ceri prea multe, si poate nu avea chef sa dea ceva.Poate nu avea nevoie.Dar e gresit sa consideri ca a dat tot ce avea mai bun si ca tu ai fost mofturoasa.Nu asa stau lucrurile.

haydn91 a scris:

Nu l-ai tradat, toti facem greseli.E normal.Tot ce se poate face e sa invatam din greselile astea.Acum regretele chiar nu mai sunt necesare, ceea ce s-a dus, s-a dus.Si inca ceva : Nimeni nu se ofera cat e in stare, se ofera atat cat crede el ca merita relatia respectiva.Poate el nu a pretuit destul relatia.In cazul asta, tu nu ai tradat nimic.Pur si simplu nu toti oamenii iubesc.E gresit sa consideri ca ei nu pot iubi.Oricine poate, dar nu oricine vrea.Tu acum tinzi sa-l idealizezi, iar asta nu e bine.Adevarul obiectiv e ca s-a saturat, i se parea ca ii ceri prea multe, si poate nu avea chef sa dea ceva.Poate nu avea nevoie.Dar e gresit sa consideri ca a dat tot ce avea mai bun si ca tu ai fost mofturoasa.Nu asa stau lucrurile.

Imi lipseste atat de mult...poate nu trebuia sa ma imiplic atat de profund in relatia asta,dar am vrut din tot dinadinsul sa fie bine.Intr-adevar,el nu avea chef sa dea ceva,cum spui tu,si chiar daca dadea cateodata,era doar din obligatie,doar pentru ca stia ca asta astept de la el.Si asta nu-i bine.Trebuia sa fi fost frustrant sa stii ca trebuie sa faci ceva,nu pentru ca ai vrea.Sa faci sa sa dai ceva persoanei iubite mie mi se pare cel mai natural lucru,nu o constrangere sau o obligatie.Si poate asta vroiam si de la el.Nu toti iubim la fel.Dar pe mine ma deranja ca nu vroia sa faca nici cel mai mic compromis,ca de exemplu sa reduca putin din numarul orelor ptrecute la calculator fara nici un sens si sa isi indrepte atentia catre mine.Dar,vorba ta,el nu avea nevoie de asta.Eu aveam nevoie.Nu stiu ce sa mai cred,sunt intr-o confuzie totala...

Asta primesti cand nu-ti ajunge niciodata nimic, cand mereu vrei mai mult decat se poate. Scarbesti omul, apoi, orice i-ai face tu, nu-l mai recastigi, pentru ca s-a saturat.

Cine iubeste da si va da mereu, cu bucurie - cuvinte mari. Cine iubeste nici nu cere ceva ce celalalt nu ar dori sa dea, sau sa fie mereu nemultumit.

nightwish_9 a scris:

Imi lipseste atat de mult...poate nu trebuia sa ma imiplic atat de profund in relatia asta,dar am vrut din tot dinadinsul sa fie bine.Intr-adevar,el nu avea chef sa dea ceva,cum spui tu,si chiar daca dadea cateodata,era doar din obligatie,doar pentru ca stia ca asta astept de la el.Si asta nu-i bine.Trebuia sa fi fost frustrant sa stii ca trebuie sa faci ceva,nu pentru ca ai vrea.Sa faci sa sa dai ceva persoanei iubite mie mi se pare cel mai natural lucru,nu o constrangere sau o obligatie.Si poate asta vroiam si de la el.Nu toti iubim la fel.Dar pe mine ma deranja ca nu vroia sa faca nici cel mai mic compromis,ca de exemplu sa reduca putin din numarul orelor ptrecute la calculator fara nici un sens si sa isi indrepte atentia catre mine.Dar,vorba ta,el nu avea nevoie de asta.Eu aveam nevoie.Nu stiu ce sa mai cred,sunt intr-o confuzie totala...

Ceea ce ramane de facut e sa te orientezi acum, in prezent.Nu vei putea sa-l readuci inapoi.Si chiar daca ai reusi, lucrurile nu ar fi diferite.

haydn91 a scris:

Ceea ce ramane de facut e sa te orientezi acum, in prezent.Nu vei putea sa-l readuci inapoi.Si chiar daca ai reusi, lucrurile nu ar fi diferite.

Nu caut sa il readuc inapoi,vreau doar sa inteleg totul,vreau sa ma inteleg,macar acum.

Intotdeauna am cautat sa-l inteleg pe el,sa-i inteleg iesirile,crizele si accesele de furie cand ma inspaimanta.Incetasem sa ii mai numar si paharele de bautura consumate,stiam ca acolo era refugiul sau.Nu era alcoolic,nu ma intelegeti gresit,dar asa incerca el sa-si invinga complexele fie si pentru un timp scurt.Vroiam sa-l ajut,dar nu m-a lasat.Trebuia sa vrea si el sa fie bine.Sau poate pentru el asa a fost bine si comod...

nightwish_9 a scris:

Nu caut sa il readuc inapoi,vreau doar sa inteleg totul,vreau sa ma inteleg,macar acum.

Intotdeauna am cautat sa-l inteleg pe el,sa-i inteleg iesirile,crizele si accesele de furie cand ma inspaimanta.Incetasem sa ii mai numar si paharele de bautura consumate,stiam ca acolo era refugiul sau.Nu era alcoolic,nu ma intelegeti gresit,dar asa incerca el sa-si invinga complexele fie si pentru un timp scurt.Vroiam sa-l ajut,dar nu m-a lasat.Trebuia sa vrea si el sa fie bine.Sau poate pentru el asa a fost bine si comod...

Eu stiu cum te simti, dar ce putem face atunci cand oamenii nu vor ajutati ? Nu avem ce face, le acceptam decizia.Nu exista alt drum firesc.Putem spera ca se vor maturiza si ca le va fi bine candva.Dar noi sa ne ocupam de ograda noastra.Doar asa poti da exemplu altora.

Sunt foarte multi oameni care au nevoie de ajutor, in mod real, si pe care l-ar accepta daca l-ar gasi undeva.Acolo trebuie sa te concentrezi, unde eforturile iti vor fi utile :)