Sentiment de vinovatie

S.R. a scris:

Asta primesti cand nu-ti ajunge niciodata nimic, cand mereu vrei mai mult decat se poate. Scarbesti omul, apoi, orice i-ai face tu, nu-l mai recastigi, pentru ca s-a saturat.

Cine iubeste da si va da mereu, cu bucurie - cuvinte mari. Cine iubeste nici nu cere ceva ce celalalt nu ar dori sa dea, sau sa fie mereu nemultumit.

Nu am fost mereu nemultumita,daca as fi fost,nu stateam alaturi de el atatia ani.Dar asa e firea omului,sa spuna ce are pe suflet,sa te mai si certi din cand in cand,mi se pare normal.Oare cati dintre noi putem sa tacem ori de cate ori stim ca persoana iubita are probleme si am vrea sa il ajutam,dar asta ar insemna si o schimbare din partea lui?Cateodata schimbarea e o necesitate.Eu nu am vrut sa il schimb,subliniez inca o data asta,dar sunt si eu om si mi-am lui ca am nevoie de putin mai mulat afectiune.Oare asa mult am gresit?La mine nu s-a pus problema despartirii,dar el,ori de cate ori aveam o discutie,o cearta,vroia sa ne separam,dar parca nu din adancul sufletului.In fine,cred ca suntem oarecum incompatibili.Din pacate,uneori,iubirea nu ajunge...

haydn91 a scris:

Eu stiu cum te simti, dar ce putem face atunci cand oamenii nu vor ajutati ? Nu avem ce face, le acceptam decizia.Nu exista alt drum firesc.Putem spera ca se vor maturiza si ca le va fi bine candva.Dar noi sa ne ocupam de ograda noastra.Doar asa poti da exemplu altora.

Sunt foarte multi oameni care au nevoie de ajutor, in mod real, si pe care l-ar accepta daca l-ar gasi undeva.Acolo trebuie sa te concentrezi, unde eforturile iti vor fi utile :)

Asa este,ai dreptate...Va mai trece o perioada in care ma voi lupta cu gandurile, cu amintirile, cu dorinta imensa de a-l vedea si pentru o clipa...dar apoi ma voi regasi, imi voi aduna toate puterile si voi merge mai departe. Dar pentru asta trebuie intai sa inteleg totul, ce si pentru ce s-a intamplat. Abia apoi voi putea sa imi regasesc linistea sufleteasca si sa caut noi orizonturi...

Nu cere ce celalalt nu va dori sa iti dea. Poate vei obtine, dar iti atragi si resentimente din partea sa.

nightwish_9 a scris:

sa te mai si certi din cand in cand,mi se pare normal

Mie nu. Poate inevitabil, in cele mai multe cazuri, dar nu atat de normal cum incearca toti sa spuna ca sa gaseasca o scuza in plus.

Eu nu inteleg de ce femeile nu inteleg ca barbatii care au nevoie de o schimbare pentru a putea mentine o relatie, atunci cand iubesc, se schimba, fara ajutorul partenerei.

nu stiu de ce nu intelegeti voi ca de fapt nu o iubeste.....

Asta am spus, de fapt...

nightwish_9 a scris:

Da,ma gandesc si la asta...si de aici provine sentimentul acesta de culpabilitate care ma macina zi si noapte...daca as fi putut fi altfel,sa pot sa ma multumesc cu ce imi putea oferi el sentimental,si sa caut in mine fericirea,nu in el.Dar mi-am dorit atat de mult ca el sa ma inteleaga,sa ma simta, incat nici nu am realizat ca acest lucru e peste puterile lui,si poate trebuia sa explorez mai mult in mine...Poate ca spun o prostie,dar simt ca l-am tradat...el mi s-a oferit cat era el in stare,iar eu nu am fost multumita...

Imi pare nespus de rau ca trebuie sa-ti raspund cu durul adevar care o sa-ti raneasca si mai mult sentimentele.Observ un lucru si anume ca in toate explicatiile si scuzele pe care i le gasesti acelui barbat, nu ai pus la socoteala una singura care este probabil adevaraul : nu te-a vrut si iubit PE TINE. De unde stii tu de ce este el in stare sau nu, ce capacitate emotionala are el in general ca om ? Daca e un barbat normal dpdv mental si emotional, atunci are capacitate emotionala si poate iubi, se poate darui complet intr-o relatie dar cu persoana potrivita pe care o vrea el. Intelegerea, iubirea, afectiunea nu sunt peste puterile lui. Asta ai ales tu sa crezi, din ce motive nu stiu. Fi tu sigura ca daca se indragosteste si el lulea de una, asa cum te-ai indragostit tu de el, se va pune in cap pentru aia. N-ai vazut tu inca barbat indragostit sau barbat care sa iubeasca cu adevarat o femeie. Muta muntii din loc.

Nu-i mai gasi scuze, ca vezi doamne sarmanul de el atata era in stare sa ofere. Atata iti oferea tie la momentul respectiv si fi sigura ca astfel de relatie nu ar fi durat la infinit.

E uimitor cum se injosesc emotional unele femei, cum se auto-blameaza si sufera pentru niste mojici de barbati. Nu-mi vine sa cred ca tu simti ca l-ai tradat. Nu ma surprinde lucrul asta pentru ca este un clisheu bine cunoscut, la destramarea unei relatii. Multi oameni aleg sa creada ca au facut ceva gresit si de aceea sa rupt relatia, traiesc cu remuscari si regrete si multe "what if" , cauta fel si fel de justificari...decat sa faca fata posibilitatii ca partenerii pur si simplu nu i-au mai vrut pe ei nu i-au iubit pe ei.

Esti o femeie sensibila, buna si pari inteligenta. Nu te mai macina atat ca nu merita.

Despicable Me a scris:

De unde stii tu de ce este el in stare sau nu, ce capacitate emotionala are el in general ca om ? Daca e un barbat normal dpdv mental si emotional, atunci are capacitate emotionala si poate iubi, se poate darui complet intr-o relatie dar cu persoana potrivita pe care o vrea el.

Tocmai aici e problema,ca el a trecut prin foarte multe greutati de-a lungul vietii lui care l-au marcat sufleteste,mental si emotional.De aceea vroiam sa-l ajut sa treaca peste temerile lui,sa fie in stare sa se daruiasca intr-o relatie,pentru ca asa simteam eu ca ar fi vrut,dar nu reusea.De asta eram si sunt tentata sa ii gasesc tot timpul scuze,sa-i inteleg manifestarile.Poate gresesc,poate pur si simplu nu a vrut.Dar ma deruta cu trecerile lui bruste de la o stare la alta.Intr-o clipa eram pentru el totul,si simteam asta cu tot sufletul,in cealalta clipa era deja undeva departe...si fierbea de nervi...In clipa asta ma simteam cea mai fericita femeie ,ca in clipa cealalta sa ma simt un nimic...nu mai stiam ce sa cred.

Cu cat ma gandesc mai mult cu atat is mai derutata.

Sa nu credeti ca eu ma incapatanez sa cred ca el m-a iubit si ii gasesc tot felul de scuze,dar situatia era chiar complicata...

nightwish_9 a scris:

...

Chiar nu stiu ce sa zic la faza cu traumele lui sufletesti si emotionale. Nu sunt psiholog, dar banui ca numai un om care e complet traumatizat mental si emotional, nu poate sa functioneze sanatos intr-o relatie si nu are habar daca isi iubeste partenerul sau nu. Cand iubesti pe cineva o faci sau nu, eu asa cred. Nu cred ca acum iubesti si peste 10 minute esti alt om si tot asa intr-o veselie cand ti se casuna ba la stanga ba la dreapta. Daca esti putin plecat de acasa mental si emotional, atunci s-ar mai scuza comportamentul. Acum intrebarea e asta: Cat de traumatizat era el intradevar si cat ti-ai imaginat tu ca este sau cat te-a facut el sa crezi ca este ? Daca afli raspunsul adevarat la intrebarea asta, ai aflat tot.

Si inca ceva...se pare ca nu era destul de traumatizat incat sa nu-i mai arda nici de "prietena" aceea. Deasemenea a dori atentie si manifestare sentimentala de la partenerul de viata care freaca menta la calculator din ce in ce mai mult, nu sunt lucruri marunte precum zicea el. Sunt lucruri importante intr-o relatie. Cum adica lucruri marunte ? Ce vrajeala si tupeu are in el.

Despicable Me a scris:

Chiar nu stiu ce sa zic la faza cu traumele lui sufletesti si emotionale. Nu sunt psiholog, dar banui ca numai un om care e complet traumatizat mental si emotional, nu poate sa functioneze sanatos intr-o relatie si nu are habar daca isi iubeste partenerul sau nu. Cand iubesti pe cineva o faci sau nu, eu asa cred. Nu cred ca acum iubesti si peste 10 minute esti alt om si tot asa intr-o veselie cand ti se casuna ba la stanga ba la dreapta. Daca esti putin plecat de acasa mental si emotional, atunci s-ar mai scuza comportamentul. Acum intrebarea e asta: Cat de traumatizat era el intradevar si cat ti-ai imaginat tu ca este sau cat te-a facut el sa crezi ca este ? Daca afli raspunsul adevarat la intrebarea asta, ai aflat tot.

Cred ca adevarul in privinta asta nu il voi mai afla niciodata...Cat a fost de real sau nu,mie mi-a creat impresia uni om instabil emotional,si am incercat sa-l indrum si catre un psiholog in privinta asta,dar fara succes.Credeam ca daca si-ar putea rezolva problema sufleteasca si mentala pe care o are,s-ar rezolva si problema noastra.Dar nu a fost sa fie...

Cat despre vechea lui "amica" ,acolo nu ii gaesc nici un fel de scuza.Sa nu se inteleaga gresit,nu vroiam sa il indepartez de toata lumea doar pentru ca era iubitul meu.Nu ma deranja nici daca o fosta prietena il mai suna sa-l felicite de ziua lui sau sa-l intrebe ce mai face,stiam ca au ramas in relatii bune,si e o femeie cinstita.Dar "amica" asta a lui era tare dubioasa,e genul de femeie careia ii place sa se joace cu orice barbat,doar de dragul de a se simti atragatoare.O data a refuzat sa se intalneasca cu ea,pentru ca stia ca voi fi furioasa,iar apoi mi-a reprosat acest lucru.Si mai ciudat era faptul ca imi ascundea ca tine legatura cu ea,pur si simplu nu vroia sa renunte nici in ruptul capului la ea...insa la mine da...

nightwish_9 a scris:

Vroiam familie,copii,el nu...am acceptat...vroiam sa ne facem impreuna un viitor,simteam nevoia de stabilitate,de siguranta.Lui ii era teama de responsabilitate,am incercat sa il inteleg,il dominau multe complexe.Simteam ca nu poate iubi la fel de intens

Povestea ta e mult prea comuna si nu are nici o legatura cu iubirea. E plina lumea de femei hotarate sa gaseasca (sau sa modeleze) un fraier care sa-i creasca copiii.

Daca a fost in stare sa te trimita la plimbare, nu-l dominau nici un fel de complexe.

Tot ce scrii tu e doar dovada unor metode de manipulare ieftina, care n-au dat rezultate nici cu el, asa ca n-or sa dea rezultate nici pe forum. Problema este ca tu nu constientizezi atitudinea asta manipulatoare, ai deprins-o atat de bine de la maica-ta (sau ce etalon feminin ai avut tu in familie) incat a devenit a doua natura. Ai putea avea niste schimburi interesante de experienta cu Kilkoana, pe tema asta.