vrabie, ciocarlie sau vultur

libertatea a scris:

Un lucru e sigur, daca vrea (de exemplu), eu as putea ajunge un scriitor de succes (desi nu am studii sau calitati intelectuale pe masura), dar nu vrea deoarece nici eu nu vreau sa fac ce/mi cere ea.

Revin la Martin Eden. El a

libertatea a scris:

Am zis eu ca nu te cred?

Marinel a scris:

Revin la Martin Eden. El a încercat transformarea, pentru a ajunge în sferele lui Ruth, dar în momentul în care a ajuns acolo şi-a dat seama că de fapt el era aceeaşi persoană, că operele de succes le scrisese pe când era sărac şi neacceptat de Ruth. Şi a dat cu piciorul unei iubiri adevărate, unei femei care îl iubea pentru ceea ce este, care îl sprijinea necondiţionat (Lizzie).

Nu cunosc povestea. Dar din ce ai spus tu nu reiese ca el ar fi iubit-o pe Ruth, ci doar ca era fascinat de ea. Iar faptul ca era iubit de sotia sa (probabil), nu inseamna neaparat ca o iubea si el. Ce regreta el de fapt? Ca a pierdut sprijinul neconditionat al unei femei (culcusul caldut)? N-am inteles, ma rog, subliniez ca nu cunosc povestea, ca ar fi iubit-o pt. ea insasi, ci pt. ce-i oferea. In final si-a dat seama ca ceea ce simtea fata de cealalalta nu-i iubire si nici macar nu era iubit de ea. Asa, ca o consolare.

oama invizibilicoasa a scris:

tareeeeee!

P.S.: Imi placi. Esti primul om cu care rezonez pe subiectul asta. Ma dezamagisem de tot. Interpus e tare, da, dar e prea grozav pt. mine. Pana sa inteleaga jumatatea mea de neuron ce vrea sa transmita, vine toamna. Mi-e ciuda sa recunosc asta, dar e adevarul. :)

On: Chinul indelungat te duce unde-ai visat! :)

Intr-un final am sa spun viziunea mea asupra textului. Nu stiu daca voi mai posta dupa asta.

Iubirea, ca sa poata inflori si sa poata impleti doua suflete trebuie, in primul rand, sa renunte la orgoliu (la ego, cum frumos spunea Lucia D.). Iubirea nu trebuie sa vrea sa-l lege pe celalalt si nici nu trebuie sa simta nevoia sa fie legata. Niciunul dintre cei doi parteneri implicati intr-o relatie nu trebuie sa vina spre celalalt decat din proprie vointa. Partenerii nu trebuie sa foloseasca niciun mijloc pentru a-l determina pe celalalt sa ramana langa sine. Cand unul dintre parteneri este nevoit sa plece (caci nu intotdeauna drumurile celor doi parteneri coincid neaparat), partenerul sau nu trebuie sa-l opreasca sa-si urmeze drumul, nu trebuie sa cheme nici macar cu gandul (chiar cred in puterea gandului). Iubirea pentru partenerul sau s-ar putea sa-l opreasca pe calator din drum, dar ceea ce nu va putea realiza fiind oprit din drum va ramane in sufletul sau ca un gol, pe care cel care l-a oprit nu-l va putea umple cu toata straduinta si afectiunea sa. Calatorul nechemat se va intoarce singur atunci cand lucrarea ce a avut-o de rezolvat va fi implinita. Nu-l va chema datoria fata de partener, nu-l va chema mila fata de suferinta acestuia (determinata de lipsa sa), singura care-l va purta spre el va fi iubirea.

Se-ntampla sa infloreasca iubirea intre doua categorii de pasari nepotrivite. Parerea mea este ca aceasta nepotriveala exista doar in aparenta. O vrabie sortita pe viata sa fie vrabie nu va simti niciodata inflorind in inima ei iubire pentru o ciocarlie, iar un vultur nu-si va pleca niciodata ochii catre o ciocarlie daca el nu va vedea in ea cu ochii inimii o viitoare vulturita. De reusita unor astfel de relatii depinde cat de dispuse sunt cele doua pasari sa renunte la orgoliu, de cat curaj au ele sa-si paraseasca cuibul caldut si sa se avante in necunoscut. Depinde cat de dispusa este pasarea mai evoluata sa o astepte pe cealalalta, sa-i intinda aripa si sa o ajute atunci cand aceasta se poticneste. Si depinde cat de puternice sunt sentimentele pasarii din urma, astfel incat sa nu cedeze primelor obstacole ivite in cale. Cand cele doua pasari vor ajunge la acelasi grad de evolutie si se vor inalta spre cer, impletindu-se in dansul iubirii, nimic mai frumos de privit nu va exista. Inchipuiti-va atunci, daca pentru privitori e o incantare, ce trebuie sa traiasca, sa simta cele doua pasari!

Concluzie: fara ego, curaj, rabdare!

Cam asa vad eu.

Ok, sunt de acord, probabil cei mai mari dusmani sunt orgoliul si gelozia, dar tot relativa ramane treaba asta. E bine sa renunti atunci cand simti ca nu mai are rost(asta daca esti destul de realist)dar renuntand la insistente, constient fiind ca asta iti face mai mult rau, s-ar putea sa castigi si asta tot datorita orgolilui, pentru ca refuzul si ignoranta te fac mai pretios si, chiar daca nu mai contezi pentru persoana respectiva, s-ar putea, comportandu-te astfel, sa castigi din cauza orgoliului ei/lui, nu al tau. Asta cu iubirea suprema si conditiile ei, e asa...parca nu exista. Si, la fel, chestia cu acceptarea posibilitatilor si rezumarea la ceea ce ti se cuvine, la alegerile pe care le faci la un moment dat, bazate pe ceea ce esti in momentul respectiv, e tot relativa, pentru ca, atunci cand iubesti suprem, s-ar putea sa ai impresia ca partenerul este mult peste ceea ce esti tu, indiferent si inconstient de nivelul la care se afla el.

Nu ii inteleg conditiile la care se refera pentru ca aduce in discutie anumite conditii. Sunt constient ca dragostea adevarata se simte si evita orice conditie din cele amintite de mine mai sus, dar am impresia ca el pune anumite conditii. Cand e vorba de dragoste adevarata, intre amandoi, nu e nevoie ca partenerul sa forteze ceva si atunci cand exista orice alti factori pentru alimentarea ei inseamna ca nu e dragoste pura. Cred ca asta vrea sa zica, habar nu am, inca sunt in ceata

Gheorghita123 a scris:

Ok, sunt de acord, probabil cei mai mari dusmani sunt orgoliul si gelozia, dar tot relativa ramane treaba asta. E bine sa renutni atunci cand simti ca nu mai are rost(asta daca esti destul de realist)dar renuntand la insistente, constient fiind ca asta iti face mai mult rau, s-ar putea sa castigi si asta tot datorita orgolilui, pentru ca refuzul si ignoranta te fac mai pretios si, chiar daca nu mai contezi pentru persoana respectiva, s-ar putea, comportandu-te astfel, sa castigi din cauza orgoliului ei/lui, nu al tau. Asta cu iubirea suprema si conditiile ei, e asa...parca nu exista. Si, la fel, chestia cu acceptarea posibilitatilor si rezumarea la ceea ce ti se cuvine, la alegerile pe care le faci la un moment dat, bazate pe ceea ce esti in momentul respectiv, e tot relativa, pentru ca, atunci cand iubesti suprem, s-ar putea sa ai impresia ca partenerul este mult peste ceea ce esti tu, indiferent si inconstient de nivelul la care se afla el.

Gelozia e oribila. Pe langa faptul ca mananca sufletul celui suspectat, spune adio linistii celui care suspecteaza. Daca nu-i bazata pe incredere si daca gelozia isi baga coada, o relatie n-are nicio sansa. Apoi, gelozia mi se pare nascuta si din lipsa increderii in propria persoana, cand nu-ti cunosti adevarata valoare si ai impresia ca nu meriti sa fii iubit, ca oricine=i mai bun si poti fi schimbat cu altul oricand.

Cred ca ai vrut sa spui refuz si ignorare, nu? Adica sa-i castigi atentia cuiva facandu-i in ciuda si nebagandu-l in seama. Hmmm! Adica sa-i castigi atentia cu ceva fals, care nu te reprezinta, nu reflecta adevaratele tale sentimente? Caci tu continui sa te gandeti la el, dar te prefaci ca nu-ti pasa, in acelasi timp. Da, am cunoscut oameni care cu cat sunt tratati mai cu fundul si mai urat, cu atat dragostea fata de cei care se comporta cu ei asa creste. Asta mi se pare ca tine patologic, persoana respectiva n-a cunoscut nicidecum iubirea adevarata, e masochista, a suferit in copilarie si confunda atentia care i s-a acordat atunci cand a fost pedepsit cu iubirea, cautand calai care sa i-o ofere.

Da, s-ar putea ca viziunea autorului sa para putin cam utopica. Dar cred ca el a vrut de fapt sa infatiseze nu perfectiunea in sine, ci faptul ca ne putem oricand infrumuseta si perfectiona comportamentul, ne putem modela caracterele, pt. a fi mai buni, mai frumosi, astfel incat sa atragem persoane de acelasi fel. Si, da, cei care se indragostesc idealizeaza adesea. Iar cand se trezesc la realitate diferenta dintre imaginea reflectata-n oglinda inimii lor de indragostiti difera ca de la cer de la pamant de realitate. Insa un om sincer cu el insusi, un om care iubeste sinceritatea, nu cred ca are tendinta sa poleiasca prea tare imaginea partenerului sau.

Gheorghita123 a scris:

Nu ii inteleg conditiile la care se refera pentru ca aduce in discutie anumite conditii. Sunt constient ca dragostea adevarata se simte si evita orice conditie din cele amintite de mine mai sus, dar am impresia ca el pune anumite conditii. Cand e vorba de dragoste adevarata, intre amandoi, nu e nevoie ca partenerul sa forteze ceva si atunci cand exista orice alti factori pentru alimentarea ei inseamna ca nu e dragoste pura. Cred ca asta vrea sa zica, habar nu am, inca sunt in ceata

Gandeste-te la iubirea ce i-o poarta o mama copilului ei, iubire care nu-i retrasa indiferent ce si cate greseli ar face acesta. :)

Mai cred ca transformarea nu tine de conditionare, ci de insasi fiinta unui om, daca tine doar de vrere, de vointa, e sortita esecului.

oama invizibilicoasa a scris:

Gandeste-te la iubirea ce i-o poarta o mama copilului ei, iubire care nu-i retrasa indiferent ce si cate greseli ar face acesta. :)

Ok, sunt de acord, dar nu se compara si eu eram curios daca el pune intr-adevar conditii. Exemplu: o relatie intre o domnisoara frumoasa si un domn mult mai in varsta si cu alt statut. E o conditie care se regaseste in cele relatate de el? E o iubire imposibila si falsa?

Gheorghita123 a scris:

Ok, sunt de acord, dar nu se compara si eu eram curios daca el pune intr-adevar conditii. Exemplu: o relatie intre o domnisoara frumoasa si un domn mult mai in varsta si cu alt statut. E o conditie care se regaseste in cele relatate de el? E o iubire imposibila si falsa?

Majoritatea va zice ca da, eu nu-s de acord insa. Depinde ce vede fiecare in celalalt si ce sunt in stare sa-si ofere, afectiv ma refer acum, nu material, nu sexual.

oama invizibilicoasa a scris:

Majoritatea va zice ca da, eu nu-s de acord insa. Depinde ce vede fiecare in celalalt si ce sunt in stare sa-si ofere, afectiv ma refer acum, nu material, nu sexual.

huh, m-ai salvat. Chiar ma gandeam, inca destul de tinerel cum sunt, ca m-or apuca 60 de ani si poate pana atunci mai sar cateva trepte si cuceresc si eu vreo cruduta daca tot e la moda si daca tot nu sunt in stare acum, la nivelul asta submediocru:)))

Gheorghita123 a scris:

huh, m-ai salvat. Chiar ma gandeam, inca destul de tinerel cum sunt, ca m-or apuca 60 de ani si poate pana atunci mai sar cateva trepte si cuceresc si eu vreo cruduta daca tot e la moda si daca tot nu sunt in stare acum, la nivelul asta submediocru:)))

:rot:

Tu, viitor mos, te gandesti numai la prospaturi, conditionezi iubirea de tinerete. Da', na, poate ca pana atunci te vei transforma si nu vei mai gandi ca tre' sa fie neaparat tanara, daca o avea 59 sau chiar 61, nu va fi problema. Dar, cine stie, poate chiar o sa fii norocos sa i se aprinda beculetele dupa tine uneia de 17 anisori. Si mai ciudat ar fi ca pe tine sa te lase rece chestia asta.

Si cireasa de pe tort ar fi sa castigi premiul cel mare la loterie. Dar ea sa nu stie asta si nici sa nu-i pese.

mai crede cineva in broscoiul pe care daca il pupi se transforma in print? :) Oare asa ceva are substrat in ceva real din folclor sau din intelepciunea romaneasca?

Asta cu broscoiul cred ca se refera la faptul ca omul trebuie sa privesca dincolo de aparente. Nu stiu daca are legatura cu evolutia. Sau are? Dar e o evolutie conditionata de actiunea cuiva (sarutul) si nu se aplica la textul de fata. Cred ca tocmai am inceput sa aberez de la caldura.