vrabie, ciocarlie sau vultur

ruudflo a scris:

libertatea a scris:

Intelepciunea, autocontrolul, puritatea sufleteasca, compasiunea si multe altele, nu tin de studii, de ideologii, de finante, de dotari fizice, de calitati apreciate azi, nici vorba.

Si eu am avut o reactie de mica furie cand am citit acel text.

@ Libertatea: Subscriu.

oama invizibilicoasa a scris:

Astept pareri.

Catre deconturare dinspre apartenenta de un contur, fie complementar, fie antitezic.

Pun accentul pe contur si nu pe launtricul conturului, ca sa aduc in atentie vitalitatea existentei unui launtric neconturabil.

Trec peste acele personificari ale lui Roxin, care sunt doar propagari ale eu-lui sau, si ajung la sursa lor (spiritele) si la contururile surselor lor (personalitatile spiritelor).

O paranteza: Personificarea este o continuitate a insusirilor spiritului in obiectul vizat, al carei rezultat, constietizat sau nu, intentionat sau nu, este desfigurarea celui vizat.

Continuitatea si identitatea spiritelor.

Spiritele oamenilor difera, mai mult sau mai putin, tocmai din cauza insusirii contururilor, atat ideologice, cat si palpabile. Fara acestea am fi cele ce suntem. (subscriu vorbei utilizatorului "libertatea")

Cand spunem spirit falnic, spirit netrebnic, asa cum se vede, aceste atribute (falnic, netrebnic), cu rol de conturare, au un suport comun, spiritul.

Daca ati putea, macar pentru o clipa, sa faceti abstractie de totalitatea atributelor sale, atunci veti priviti naturaleatea spiritului. Astfel privit, este unul singur si cu toti il avem pe acelasi.

Asta inseamna ca nu putem fi altceva, decat acelasi spirit, cu alte cuvinte, continuitati ale unei substante, identificandu-ne ei si intre noi prin ea.

Iar acel cele ce suntem (inteles ca o multime de spirite diferite) trece in cel ce suntem.

Este exclus sa luam in considerare spiritele ca fiind imanente, din moment ce ele, dezgolite de orice insusire, au aceeasi substantialitate (spiritul insusi).

Este exclus sa vorbim atunci si despre transcendenta, pentru ca noi suntem spiritul, iar pentru a ni-l intalni este suficient sa ne lipsim de atribute.

Pentru ce sanatate spirituala si intelepciune este necesara conturarea spiritului ?

Calitatile nu sunt cu nimic mai presus decat viciile. Ambii poli au drept principiu de baza al existentei lor, conturul.

Ce este aceasta dorinta pentru apartenenta de un contur, fie acesta si definitoriu unei calitati ?

Personalitatile spiritelor,

sunt date tocmai de spiritele imanente. Sinele statator. Dar acesta nu este un contur ? ... Pentru ca asta este intrebarea cand privesti o multime de astfel de spirite care fiinteaza prin fiecare insusi.

Daca altcineva are alta parere, atunci: Ce le face sa fie diferite intre ele, cand le privim de sine statatoare, desconsiderand ideologiile si suportul lor fizic ?

* I-am citit lui taică-meu acest text, iar el m-a intrebat direct: Cine este spiritul ? Intelepciunea, ii raspund, doar ca unii o obtureaza cu insusiri prin care se considera si sunt considerati intelepti, ba chiar pe acestea le trec in seama ei.

Gheorghita123 a scris:

Citez: "Alegerile noastre exprimă ceea ce suntem la un moment dat!"

Textul nu stigmatizeaza nicio categorie, nu subliniaza nicidecum vreo plafonare si nu exclude evolutia.

Si am zis ca te contrazici pt. ca, tu ai spus pe o alta arie ceva de genul ca, trebuie sa trecem de primitivism, sa trecem peste indoctrinare si sa incercam sa ne punem de acord, sa ne armonizam gandirea (refeitor la femei si barbati). Imi cer scuze ca nu am avut rabdare sa-ti caut postarea si sa o reproduc intocmai.

Interpus a scris:

Da. Exact cum ma asteptam, mi-ai luat maul. :) Trebuie sa rumeg mult, ca altel nu voi emite decat niste blablaieli (nu ca altfel as fi in stare de mai mult, dar macar vor fi niste blablaieli indelung gandite).

oama invizibilicoasa a scris:

Citez: "Alegerile noastre exprimă ceea ce suntem la un moment dat!"

Textul nu stigmatizeaza nicio categorie, nu subliniaza nicidecum vreo plafonare si nu exclude evolutia.

Si am zis ca te contrazici pt. ca, tu ai spus pe o alta arie ceva de genul ca, trebuie sa trecem de primitivism, sa trecem peste indoctrinare si sa incercam sa ne punem de acord, sa ne armonizam gandirea (refeitor la femei si barbati). Imi cer scuze ca nu am avut rabdare sa-ti caut postarea si sa o reproduc intocmai.

Si daca eu am inteles( gresit se pare)ideea ca autorul incearca sa ne relateze ca multumirea de sine e mai sanatoasa si am contrazis aceasta idee invocand evolutia, nu vad unde e contradictia in afirmatia: "una dintre problemele dintre barbati si femei este ca inca multi traiesc in baza unor idei traditionaliste adanc impregnate in subconstient inca din epoca de piatra". Ba, dimpotriva, as zice ca mai degraba sustine ideea asta.

Gheorghita123 a scris:

Si daca eu am inteles( gresit se pare)ideea ca autorul incearca sa ne relateze ca multumirea de sine e mai sanatoasa si am contrazis aceasta idee invocand evolutia, nu vad unde e contradictia in afirmatia: "una dintre problemele dintre barbati si femei este ca inca multi traiesc in baza unor idei traditionaliste adanc impregnate in subconstient inca din epoca de piatra". Ba, dimpotriva, as zice ca mai degraba sustine ideea asta.

Da, asta voiam sa-ti spun, ca ai inteles gresit sau ai citit textul cu neatentie. pt. ca, daca ai fi fost putin mai atent/a eu eram sigura ca ai fi spus altceva. :)

Se pare ca nu m-am inselat.

oama invizibilicoasa a scris:

Da, asta voiam sa-ti spun, ca ai inteles gresit sau ai citit textul cu neatentie. pt. ca, daca ai fi fost putin mai atent/a eu eram sigura ca ai fi spus altceva. :)

Se pare ca nu m-am inselat.

Da, probabil, m-am grabit si am fost influentat si de anumite comentarii, citite tot in graba. De cand ma chinui si eu sa ajung la etajul doi(azi maine ma apuca pensia) ma gandeam eu ca nu e atat de dobitoc sa-mi zica sa ma opresc aici dupa ce m-am chinuit atat vreme sa sar in fiecare zi cate un milimetru sa ajung si eu odata sa ma uit de sus la fraieru' de la unu.

LE: Pana ajung acolo, cel mai bine e sa ma multumesc cu gagica de la unu. Asta a vrut sa spuna, nu?

Gheorghita123 a scris:

Da, probabil, m-am grabit si am fost influentat si de anumite comentarii, citite tot in graba. De cand ma chinui si eu sa ajung la etajul doi(azi maine ma apuca pensia) ma gandeam eu ca nu e atat de dobitoc sa-mi zica sa ma opresc aici dupa ce m-am chinuit atat vreme sa sar in fiecare zi cate un milimetru sa ajung si eu odata sa ma uit de sus la fraieru' de la unu.

tareeeeee!

P.S.: Imi placi. Esti primul om cu care rezonez pe subiectul asta. Ma dezamagisem de tot. Interpus e tare, da, dar e prea grozav pt. mine. Pana sa inteleaga jumatatea mea de neuron ce vrea sa transmita, vine toamna. Mi-e ciuda sa recunosc asta, dar e adevarul. :)

On: Chinul indelungat te duce unde-ai visat! :)

Intr-un final am sa spun viziunea mea asupra textului. Nu stiu daca voi mai posta dupa asta.

Iubirea, ca sa poata inflori si sa poata impleti doua suflete trebuie, in primul rand, sa renunte la orgoliu (la ego, cum frumos spunea Lucia D.). Iubirea nu trebuie sa vrea sa-l lege pe celalalt si nici nu trebuie sa simta nevoia sa fie legata. Niciunul dintre cei doi parteneri implicati intr-o relatie nu trebuie sa vina spre celalalt decat din proprie vointa. Partenerii nu trebuie sa foloseasca niciun mijloc pentru a-l determina pe celalalt sa ramana langa sine. Cand unul dintre parteneri este nevoit sa plece (caci nu intotdeauna drumurile celor doi parteneri coincid neaparat), partenerul sau nu trebuie sa-l opreasca sa-si urmeze drumul, nu trebuie sa cheme nici macar cu gandul (chiar cred in puterea gandului). Iubirea pentru partenerul sau s-ar putea sa-l opreasca pe calator din drum, dar ceea ce nu va putea realiza fiind oprit din drum va ramane in sufletul sau ca un gol, pe care cel care l-a oprit nu-l va putea umple cu toata straduinta si afectiunea sa. Calatorul nechemat se va intoarce singur atunci cand lucrarea ce a avut-o de rezolvat va fi implinita. Nu-l va chema datoria fata de partener, nu-l va chema mila fata de suferinta acestuia (determinata de lipsa sa), singura care-l va purta spre el va fi iubirea.

Se-ntampla sa infloreasca iubirea intre doua categorii de pasari nepotrivite. Parerea mea este ca aceasta nepotriveala exista doar in aparenta. O vrabie sortita pe viata sa fie vrabie nu va simti niciodata inflorind in inima ei iubire pentru o ciocarlie, iar un vultur nu-si va pleca niciodata ochii catre o ciocarlie daca el nu va vedea in ea cu ochii inimii o viitoare vulturita. De reusita unor astfel de relatii depinde cat de dispuse sunt cele doua pasari sa renunte la orgoliu, de cat curaj au ele sa-si paraseasca cuibul caldut si sa se avante in necunoscut. Depinde cat de dispusa este pasarea mai evoluata sa o astepte pe cealalalta, sa-i intinda aripa si sa o ajute atunci cand aceasta se poticneste. Si depinde cat de puternice sunt sentimentele pasarii din urma, astfel incat sa nu cedeze primelor obstacole ivite in cale. Cand cele doua pasari vor ajunge la acelasi grad de evolutie si se vor inalta spre cer, impletindu-se in dansul iubirii, nimic mai frumos de privit nu va exista. Inchipuiti-va atunci, daca pentru privitori e o incantare, ce trebuie sa traiasca, sa simta cele doua pasari!

Concluzie: fara ego, curaj, rabdare!

Cam asa vad eu.

Interpus a scris:

..........

Catre deconturare dinspre apartenenta de un contur, fie complementar, fie antitezic.

Pun accentul pe contur si nu pe launtricul conturului, ca sa aduc in atentie vitalitatea existentei unui launtric neconturabil.

Trec peste acele personificari ale lui Roxin, care sunt doar propagari ale eu-lui sau, si ajung la sursa lor (spiritele) si la contururile surselor lor (personalitatile spiritelor).

O paranteza: Personificarea este o continuitate a insusirilor spiritului in obiectul vizat, al carei rezultat, constietizat sau nu, intentionat sau nu, este desfigurarea celui vizat.

Continuitatea si identitatea spiritelor.

Spiritele oamenilor difera, mai mult sau mai putin, tocmai din cauza insusirii contururilor, atat ideologice, cat si palpabile. Fara acestea am fi cele ce suntem. (subscriu vorbei utilizatorului "libertatea")

Cand spunem spirit falnic, spirit netrebnic, asa cum se vede, aceste atribute (falnic, netrebnic), cu rol de conturare, au un suport comun, spiritul.

Daca ati putea, macar pentru o clipa, sa faceti abstractie de totalitatea atributelor sale, atunci veti priviti naturaleatea spiritului. Astfel privit, este unul singur si cu toti il avem pe acelasi.

Asta inseamna ca nu putem fi altceva, decat acelasi spirit, cu alte cuvinte, continuitati ale unei substante, identificandu-ne ei si intre noi prin ea.

Iar acel cele ce suntem (inteles ca o multime de spirite diferite) trece in cel ce suntem.

Este exclus sa luam in considerare spiritele ca fiind imanente, din moment ce ele, dezgolite de orice insusire, au aceeasi substantialitate (spiritul insusi).

Este exclus sa vorbim atunci si despre transcendenta, pentru ca noi suntem spiritul, iar pentru a ni-l intalni este suficient sa ne lipsim de atribute.

Pentru ce sanatate spirituala si intelepciune este necesara conturarea spiritului ?

Calitatile nu sunt cu nimic mai presus decat viciile. Ambii poli au drept principiu de baza al existentei lor, conturul.

Ce este aceasta dorinta pentru apartenenta de un contur, fie acesta si definitoriu unei calitati ?

Personalitatile spiritelor,

sunt date tocmai de spiritele imanente. Sinele statator. Dar acesta nu este un contur ? ... Pentru ca asta este intrebarea cand privesti o multime de astfel de spirite care fiinteaza prin fiecare insusi.

Daca altcineva are alta parere, atunci: Ce le face sa fie diferite intre ele, cand le privim de sine statatoare, desconsiderand ideologiile si suportul lor fizic ?

* I-am citit lui taică-meu acest text, iar el m-a intrebat direct: Cine este spiritul ? Intelepciunea, ii raspund, doar ca unii o obtureaza cu insusiri prin care se considera si sunt considerati intelepti, ba chiar pe acestea le trec in seama ei.

Zici contur si conturare la ceea ce eu am numit forma si formatare.

Constat ca folosesti termenul spirit dar intru cu totul alta nuanta decat se face de obicei, eu evit sa il folosesc deoarece oamenii inteleg altceva, i/am zis "a fi" sau "cel ce sunt".

Exact, "naturaletea spiritului", adica puritatea naturala 100%, nu 2%, nu 50%, nu 99%.

Atributele sunt hainele, mastile cu care este opacizata esenta, si de ce? ca sa poata participa la ce? la un carnaval al falsitatii fizico/psihico/spirituale (eu folosesc termenul spiritual spre a demasca esenta de conceptele inventate de om referitor la spirit).

Daca acceptam conceptul la care faci referire, identificarea cu un spirit unic, bazal, si nu cu delimitari bazale din el ce dau identitatea fiecaruia, desigur spiritele nu sunt imanente, numai spiritul unic e imanent.

Referitor la transcendenta, nu e vorba despre altceva decat despre lipsirea de atribute, asa cum zici, dar de ce sa nu o numim transcendenta aceasta lipsire?

"Spiritul" nu e defenibil, prin ai atribui virtuti sau patimi il conceptualizam, il umanizam, il falsificam, el nu e nici intelepciunea, nici iubirea, nici frumusetea, nici fericirea si nici binele, pozitivul, tot asa cum nu e raul, uratul, ura, prostia, suferinta, durerea, negativul, acestea sunt doar atribute omenesti pt. a defini nuantat constructiva si distructiva universala.

Da "spiritul imanent","sinele statator", cum zici, este un contur, si, in cazul specific conceptului tau e primul contur care individualizeaza spiritul unic, dandu/i prima amprentare, de ex. "Interpus" inainte de a fi vre/o personalitate, forma sa de baza ca individualitate ce il face sa poata fi distins de alte contururi (asta numai daca o fi fiind necesara o asemenea distinctie, poate ca nu e necesara si putem fi spiritul unic fiecare fara individualitatea imanenta proprie).

Tu ai zis: "Intelepciunea", altul ar putea zice, "Armonia", un altul "Iubirea", eu as zice "Armonia iubirii suprasaturata de smerenia inteleptciunii", dar, orice as zice, definesc, deci mint, deci falsific, deci conceptualizez, deci indoctrinez cum au facut toti inainteasii nostri, deci paradigme peste paradigme, care, au adus atata durere in lume.

Paradigmele (conceptuale si de trairi) servesc numai pt. a le savura intru a merge mai departe, prin atasamente de ideologii, de dorinte, oamenii devin conditionati, dependenti, habotnici (fanatici).

Pt. Oama

oama invizibilicoasa a scris:

..........

Intr-un final am sa spun viziunea mea asupra textului. Nu stiu daca voi mai posta dupa asta.

Iubirea, ca sa poata inflori si sa poata impleti doua suflete trebuie, in primul rand, sa renunte la orgoliu (la ego, cum frumos spunea Lucia D.). Iubirea nu trebuie sa vrea sa-l lege pe celalalt si nici nu trebuie sa simta nevoia sa fie legata. Niciunul dintre cei doi parteneri implicati intr-o relatie nu trebuie sa vina spre celalalt decat din proprie vointa. Partenerii nu trebuie sa foloseasca niciun mijloc pentru a-l determina pe celalalt sa ramana langa sine. Cand unul dintre parteneri este nevoit sa plece (caci nu intotdeauna drumurile celor doi parteneri coincid neaparat), partenerul sau nu trebuie sa-l opreasca sa-si urmeze drumul, nu trebuie sa cheme nici macar cu gandul (chiar cred in puterea gandului). Iubirea pentru partenerul sau s-ar putea sa-l opreasca pe calator din drum, dar ceea ce nu va putea realiza fiind oprit din drum va ramane in sufletul sau ca un gol, pe care cel care l-a oprit nu-l va putea umple cu toata straduinta si afectiunea sa. Calatorul nechemat se va intoarce singur atunci cand lucrarea ce a avut-o de rezolvat va fi implinita. Nu-l va chema datoria fata de partener, nu-l va chema mila fata de suferinta acestuia (determinata de lipsa sa), singura care-l va purta spre el va fi iubirea.

Se-ntampla sa infloreasca iubirea intre doua categorii de pasari nepotrivite. Parerea mea este ca aceasta nepotriveala exista doar in aparenta. O vrabie sortita pe viata sa fie vrabie nu va simti niciodata inflorind in inima ei iubire pentru o ciocarlie, iar un vultur nu-si va pleca niciodata ochii catre o ciocarlie daca el nu va vedea in ea cu ochii inimii o viitoare vulturita. De reusita unor astfel de relatii depinde cat de dispuse sunt cele doua pasari sa renunte la orgoliu, de cat curaj au ele sa-si paraseasca cuibul caldut si sa se avante in necunoscut. Depinde cat de dispusa este pasarea mai evoluata sa o astepte pe cealalalta, sa-i intinda aripa si sa o ajute atunci cand aceasta se poticneste. Si depinde cat de puternice sunt sentimentele pasarii din urma, astfel incat sa nu cedeze primelor obstacole ivite in cale. Cand cele doua pasari vor ajunge la acelasi grad de evolutie si se vor inalta spre cer, impletindu-se in dansul iubirii, nimic mai frumos de privit nu va exista. Inchipuiti-va atunci, daca pentru privitori e o incantare, ce trebuie sa traiasca, sa simta cele doua pasari!

Concluzie: fara ego, curaj, rabdare!

Cam asa vad eu.

Partea asta cu iubirea neconditionata intre parteneri o las spre dezbatere altora.

O sa ma refer la posibilitatea ca oamenii de "conditie inferioara" sa isi depaseasca limitele si nu o sa spun ce poate spune multa lume ci o sa spun ceea ce pot spune mai putini in cunostinta de cauza.

Cunosc un om, o doamna care are 78 de ani, o cunosc de 15 ani.

Relatia nu e tocmai pe roze din cauza "indaratniciei" mele de a ma vrea liber.

In acesti ani, multe evenimente am trait datorita ei, care nu au nici o explicatie ce poate fi data deocamdata de stiinta.

Nu o sa aprofundez, nu e cazul.

Daca ea vrea, daca considera ca potrivit, ma poate face din gandac, supersonic, si nu numai pe mine.

Este posibil ca facerea ei sa fie legata si de plamada celui asupra caruia si/ar concentra atentia spre al transforma.

Un lucru e sigur, daca vrea (de exemplu), eu as putea ajunge un scriitor de succes (desi nu am studii sau calitati intelectuale pe masura), dar nu vrea deoarece nici eu nu vreau sa fac ce/mi cere ea.

Negresit poate sa faca dintro vrabie un vultur, numai ca nu o va face niciodata pt. ca ii cere cineva.

libertatea a scris:

Uaii! Nu seamana putin a manipulare. Adica-ti dau, ca am de unde, daca-mi dai ce vreau eu, altfel te tai de la portie. Iar daca mi-o ceri tu, nici nu poate fi vorba de dat, ca e prea mare indrazneala. :(

oama invizibilicoasa a scris:

Uaii! Nu seamana putin a manipulare. Adica-ti dau, ca am de unde, daca-mi dai ce vreau eu, altfel te tai de la portie. Iar daca mi-o ceri tu, nici nu poate fi vorba de dat, ca e prea mare indrazneala. :(

Trebea sa zici ca e mare manipularea in sensul ca nu ma crezi pe mine, aka vand gogosi.

E, nu, e vorba de paradigma fiecaruia, de ideologia, de habotnicia personala pana la urma, nimeni pe lumea asta nu te va initia nici macar in croitorie decat daca te faci de/al lor, decat daca slujesti cauza, decat daca considera ca ai un merit.

Altfel zis, daca nu/i intri pe sub piele, daca nu reusesti sa ii fii pe plac, nu te ajuta.

O cunosc si pe ucenica ei nr. 1.

Atunci cand eu am plecat pe calea celor "spirituale", ea se juca cu papusile.

Datorita calitatilor ei (inclusiv de a fi pe placul doamnei de care vorbesc), ucenica poate si ea sa fac f. multe din cele ce le poate maestra ei.

A lucrat cu mine 1/2 ani (ucenica) si pot spune ca are putere mare in modelarea realitati celorlalti.