Monstrii de sub pat

Abc2009ro a scris:

Eu cum am spus, vreau sa fac lucruri dastea copiilor mei, doar pentru simplul motiv de a le crea o lume magica.

eu am facut din astea verisorilor mei mai mici, le-am creat o lume magica, am inventat monstri, nume de monstri, locuri magice in care cica ma teleportam si veneam de acolo cu cate un obiect magic (pe care il aratam tuturor, ca doar imi cereau dovezi), lupte cu monstri (din care ieseam tot timpul invingatoare, spre bucuria verisorilor mei care asteptau in alta camera pana cand "ma bateam" cu "monstrul"), prietene vrajitoare pe care cica le aveam si care ne ajutau (pe mine si pe verisorii mei) sa descifram misterele (pe care tot eu le fabricam), limbaj codificat etc. Parintii lor erau exasperati. Taica-meu imi tinea partea si a inventat chiar si el un monstru. Asta se intampla pe cand eu aveam 8-11 ani.

Si acum cand discut cu verisorii mei inca isi mai amintesc cu drag de perioada aia (o verisoara spune ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata ei), inclusiv numele si atributele monstrilor, povestile inventate de mine etc.

Lol, imi aduci aminte de jocurile pe carton pe care le inventam pe la 13-14 ani ca sa ma joc cu fratele meu mai mic cu 5 ani. Auzisem eu de dungeons&dragons si vazusem la Dexter's Laboratory un joculet de genul asta, asa ca am inventat si eu unul. Plus ca aveam experienta de la copierea Monopoly, ca pe vremea aia nu imi permiteam sa imi cumpar originalul. Mai tarziu mi-am luat copia romaneasca, apoi am gasit si originalul, dar nu mai prezenta interes (mi se parea contraproductiv sa il iau).

Cinstit, ma distra uneori sa bag lumea in sperieti, zugravind imagini cu holurile intunecate ale spitalelor, holuri pline de intuneric in capat, cu neoane descompletate si defecte, care clipaiau, intunericul venind catre subiect si in intuneric sticlind ochi rosii, fosforescenti.

Am si o oarecare curiozitate legata de vampiri, paranormal and so on, si o anumita filosofie in directia asta, ceva paralel cu reiki.

Goga nu m-a speriat niciodata, atat ca nu imi plac arahnidele mari, din ratiuni de securitate si sub nicio forma nu sufar miriapodele, dar nu stiu sigur de ce... doar imi provoaca o teama si o scarba irationala.

Dupa ce mi-a disparut teama de demoni sau de diferite halucinatii sau intamplari inexplicabile, am dezvoltat un fel de curiozitate bolnava, in care alterneaza teama de asa ceva si curajul sfidator si irational in a gasi si confrunta diverse fantasme. Curajul acela apare insa numai cand sunt foarte nervos si obligatoriu bine hranit si bine dormit.

Teama mea de "things that go bump in the night" am concluzionat ca se trage de la o lipsa de securitate, ceva ce ai mei nu au putut sa imi ofere. Poate d-aia m-am si facut jandarm, poate d-aia am tendinta de a ma baga ca musca in lapte atunci cand mi se pare ca o persoana este atacata si nu se poate apara, sau tendinta de a sari in cap/gat, metaforic vorbind, celor care imi pare ca agreseaza pe ceilalti cu dictoane, directive, intelepciune populara, axiome and so on. Poate d-aia de multe ori fac pe salvatorul necerut, probabil eu oi fi avut nevoie sa fiu salvat de... ceva/cineva ce nu face obiectul topicului si pentru ca nu am fost salvat, well, am devenit eu salvator... un salvator pervers insa care comuta pe agresor din cand in cand. Asta explica si de ce in principiu confrunt "monstrii de sub pat", dar uneori ii folosesc ca sa ma distrez de sperietura trasa de altii (obligatoriu NU copii... vad ceva sfant la copii, nu-s sigur exact ce, poate ceva ce as fi vrut sa vada ai mei la mine si s-a intamplat ca sa simt ca n-au vazut).

Daca toti vor avea studii superioare, vom ajunge sa se ceara facultate pt postul de femeie de serviciu/handyman.

N-am avut monstrii sub pat. Adica nu i-am cautat.

Parintii mei nu s-au obosit nici macar sa ma sperie.

In schimb am avut alte himere. Cand n-aveam somn, ma luptam cu tot felul de imaginatii. De exemplu, eram sigura ca cineva e in camera si e in spatele meu, in caz ca eram cu fata catre perete. Credeam asta cu atata convingere incat nu aveam curajul sa ma intorc, sa nu vad vreun monstru. Apoi invingeam frica in mine si ma intorceam cu spatele catre perete. Asa ma puteam linisti ca nu e nimeni in camera si urma sa adorm impacata. N-am depistat cauza acestor senzatii ciudate.

Mai tarziu am inceput sa citesc in fiecare seara si adormeam atat de repede ca nu mai era timp de imaginatii de groaza.

Fiul meu era fan filme horror. Dar nu l-am lasat sa se uite la ele inainte sa-i tin o lectie despre cum se regizeaza acele imagini si sa ma conving ca m-a inteles. Noi ne uitam la filme de groaza gen Cabana Mortilor, ca la comedii. Aveam un copil vesel si curajos, multe depind si de educatie.

Un robot inalt cat blocul care ma urmarea

Apodonos a scris:

Parintii, mai ales tata care ma speriau cu baubau. Tata nu se multumea doar la vorbe, la inceputul noptii primeam portia de bataie cuvenita ca dupa putin timp ( n-apucam sa adorm bine a doua oara) venea si incepea sa miste clanta la dormitor si sa faca : bauuu-bauuu cu voce schimbata ( d-aia ingrosata si scary),in noptile nasoale intra si in domitor, dar eu eram cu patura in cap de frica . Cum era intuneric si eu eram chiauna de la bataie si de la nesomn, nu eram sigura daca e tata sau e chiar baubau . Asa ca dupaia cateva ore nu puteam sa dorm de frica. Nu stiu daca dormeam 2-3 ore pe noapte. Si daca ziua de oboseala mai faceam cate o criza de isterie sau greseam temele imi luam alte batai. De aici a pornit si frica de intuneric. Da, da, stiu, prea multe detalii. Am incercat sa fac si psihoterapie, la 14 ani m-a dus mama pentru ca-i respingeam afectiunea, dar domnu psiho mi-a pus diagnosis de mitomana, i-a zis mamei ca nu este posibil sa fii trecut prin traumele descrise de mine si sa fiu atat de normala :rot:

Nu inteleg de ce trebuia sa mananci bataie mereu???Tatal tau n-avea ceva mai bun de facut decat sa te sperie?? Oare nu-si dadea seama ca nu e o metoda buna sa cresti un copil??Imi pare f rau pt. tine ca ai avut o astfel de copilarie terorizanta...

Pana la varsta de 5 ani nu am avut nici o constientizare ca exista sau nu monstri,dar s-a intamplat sa fiu la bunici si bunica mea era mare pasionata dupa filme chiar si daca pe la jumatea lor era deja dusa de somn si trebuia sa-i mai dau un ghiont s-o trezesc.Intr-o seara am cunoscut prima frica...urmarind filmul "La Belle et La Bete" regizat de Cocteau si cu Jean Marais....apoi cand l-am vazut cu acea figura de bestie cred ca m-am si pisat pe mine de frica:)Bunica-mea dormea desigur dar eu eram atat de transfigurat si speriat ca nu mai puteam sa ma misc!!!Multe luni la rand am fost urmarit de Jean Marais ca bestie:)De fapt il uram si refuzam sa vad orice film cu el si pe atunci era un star mare in Franta si iubit de romani.

Mai tarziu pe masura ce am mai crescut au aparut alte frici similare cu ale lui Carly caci mereu aveam senzatia ca cineva se afla in spatele meu si ma urmarea si rasufla in ceafa!Uneori chiar ma speriam singur...De la toilet la sufrageria casei era un hol lung de tot si serile era intunecat si de cate ori mergeam la toilet parca traversam o padure plina de zmei si balauri si paseam incet ca nu cumva sa-i fac sa ma alerge...rasuflam usurat in toilet:)DAR...drumul inapoi era la fel de chinuitor...mi-era frica sa aprind lumina pe hol caci in mintea mea credeam ca asa ii supar si ma prind!!!Asa ca imi luam inima-n dinti si luam incet drumul periculos al holului care devenea parca si mai lung.Uneori insa prindeam un...curaj nebun si o luam la fuga si tipam fiindca parca simteam toti monstrii gonind sa ma prinda si de cum ajungeam in sufragerie unde era lumina si parintii mei,rasuflam usurat si ei se mirau ca ce m-a apucat:)Desigur ca nu le spuneam de ..padurea mea din hol:)

Eu aveam obsesia cu sifonierele apoi,nu cu paturile,credeam ca se ascund monstri in ele si imi era frica sa la deschid...o chemam pe bunica sa faca asta pt. mine:)Imi ziceam ca daca e vreunul acolo,de ce sa ma ia pe mine si nu pe ea:):)Asa ca o foloseam ca cercetas si momeala fara sa stie.Dar si ea ma santaja mai apoi caci mama imi aducea mereu dulciuri de toate felurile acasa(era directoarea fabricii de ciocolata din Bucuresti)si bunica avea un sweet tooth asa ca nu se uita in sifonier pana nu-i dadeam ciocolata:)

Ai mei nu m-au speriat niciodata,dimpotriva au fost niste parinti colosali si intre noi era mai mult o relatie de frati mai mari ai mei doar bunica-meu ma mai speria uneori si radea dupa aia cu gura pana la urechi si avea doar un dinte ramas in gura care ma speria mai mult decat poantele lui:)Obiceiul lui era sa vina tiptil pe la spate si sa puna mana pe mine si imi sarea inima din mine si bunica-mea mereu tipa la el"Vasile,lasa baiatu-n pace!! Ce te-a apucat? Mai dar nu ai minte nici cat un copil! Ia du-te tu si mai taie niste lemne!"Si uite-asa ii zicea mereu ca pe o banda,se schimba taiatul cu altele,ca mersul dupa paine sau cules de fructe din gradina etc.

dar cam astea deocamdata ca cine stie pe unde mai ajung.

Kosmotro, acest topic are un subiect si este altul decat discutiile legate de viata privata a colegilor de pe forum. Nici comentariile legate de vechi sau mai noi discutii conflictuale, nu este subiectul pe acest topic.Considera ca ai fost avertizat si incearca te rog sa postezi on topic .

Eu, datorita imaginatiei mele excesiv de bogate, mi-am creat propriul monstru. Nu mi-era frica de bau-bau, nici de moroii (strigoii) cu care mama ma speria, ca sa nu mai rup florile din cimitir (o sa vina peste tine la noapte! ), nici de alte bazdaganii. Monstrul de care ma temeam era Caragiale, care n-avea nicio legatura cu indragitul scriitor, eu mi-l imaginam ca pe un om alcatuit din margele mutlicolore uneori, alteori roze. Habar n-am de ce ma speria, numai gandul la el ma paraliza de frica.

De altfel, eu eram, datorita felului in care aratam, un fel de monstrisor de care se speria multa lume, poate de-aia imi trebuia un monstru inedit, ca sa ma pot speria si eu de ceva.

oama invizibilicoasa a scris:

Monstrul de care ma temeam era Caragiale

tu cu Caragiale, Athmy cu Goga... :rot:

si se mai intreaba unii de ce copiii urasc scoala.

Hypathia a scris:

tu cu Caragiale, Athmy cu Goga... :rot:

si se mai intreaba unii de ce copiii urasc scoala.

N-am urat scoala. :)

cand ma speria Caragiale nu eram la scoala, eram la camin.

de obicei eu dormeam sub pat asa ca...nema monstrii...