De vorba cu mine

Banuiam eu.

BA da, gaseste, cand vor sa demonstreze ca sunt mai tampit decat ma cred eu.

Inteleg, adica Wallace a fost mereu la munca de jos si Darwin doar o data; ca sa izbandesti nu e suficient sa ai aptitudinii pentru domeniul respectiv si sa sa te dedici, e musai sa dispui de suportul (personal) social prin care sa fii promovat, recunoscut.

Te-o orbi lumina (sau te frige) de la bec!!! Sa schimb avatarul? sau sa il scot din priza?

Daca vrei tu, poftim: BUNA DIMINETA

Ai uitat ca eu nu stiu cu limbile? decat p-asta:

In plus, si de e din ce o fi, tot aia e la mine, nu conteaza cine a zis-o, important e ce spune.

Si zice binisor cine-a zis ce o zis, dar eu iti spun (conform opiniei mele actuale) ca exista reversul acestei iubiri, motiv pentru care o iubire fara masura nu e sanatoasa (tot asa cum lipsa iubirii, nu e) si ca idealul ar fi sa ai posibilitatea de a regla in cunostinta de cauza procentajul acestei iubirii, altfel pardon, e patima.

Drept grait-ai despre Wallace, fara un suport (material si moral, ultimul vine, de multe ori, doar impreuna cu primul) nu prea reuseste un om sa razbata, oricat de inzestrat ar fi.

Domnule, de la tine am pretentii, te rog sa fii atent la citatele pe care le postez si sa nu-mi confunzi iubirea cu dragostea. Exclus sa existe patima atunci cand vorbim de iubire. Ai vazut tu parinti sa-si iubeasca copiii cu patima? Eh, daca stau bine sa ma gandesc, cred sunt si din astia, din nefericire, dar sunt defecti. De fapt, am gresit, nici nu-i iubesc.

Daca cei ce dispun de resurse vor sa promoveze un "verigar", fac din el un laureat, problema e, al cui interes serveste, atat.

Tante, daca e p-asa, ia defineste (termenul iubire, respectiv, dragoste) talica la ce anume faci referire concret, ca sa nu mai impresionez eu artisitic asistenta.

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit¹. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva. – V. iubi.
Sursa: DEX '12 (2012) |

Orice manifestare afectiva (sentiment/emotie) in exces, duce catre impatimire, conditionare (ajungi de nu poti fara, altfel); desigur nu insasi sentimentul respectiv devine patima (patima in sine fiind o manifestare afectiva), ci excesul sau duce la un comportament patimas din cauza emotiei-sentiment numita patima (ma refer la patima ca la ceva posibil gradualizat, nu strict la definitia DEX), adica o iubire insotita si de emotie si chiar sentiment patimas, practic un atasament prin transformarea iubirii in obiect al unei alte afectiuni, patima, afectiune puternica (afectiune de tip patima) fata de cineva sau ceva (fata de a iubi).

Ia baga acuma, hai.

Iar ai dreptate. Iti dau un exemplu din realitate. Am o vecina care e profesoara de matematia si mi-aa spus ca la olimpiade sunt trimisi numai elevii recomandati de director, care elevi trebuie sa fie din anumite familii.

S-o luam iar

Iubirea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate. Iubirea nu pizmuieşte, iubirea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr,acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

Sunt in asentiment cu citatul de mai sus. Ti se pare ca zaresti in el vreun grauncior de patima?

Uite

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/umbra-lui-darwin-omul-care-avut-el-ideea-evolutionismului

http://www.natgeo.ro/stiinta/cercetare-si-tehnologii/8818-omul-care-nu-a-fost-darwin?showall=1

Da, omu' indeplinea toate caracteristicile pentru o eventuala recunoastere (post mortem), exact la atatea zeci de ani, la cate toate secretele se de-secretizeaza.

Sarac, liber cugetator (cum era aia cu creationismul?), total pasionat de munca sa fara sa urmareasca celebritatea, modest, si cireasa nereusitei, era cam socialist (era preocupat de confiscarea latifundiilor, adica se punea rau tocmai cu cei ce promovau celebritatile).

Acuma desigur noi citim ce scriu unii despre ce se parte ca au scris altii referitor la ce impresii aveau despre Wallace si ghidusa teorie Darwin-ista, dar ce s-a intamplat si ce a fost in sufletul lui Wallace, numai el stia.

Nu stiu daca pot raspunde acum!?

In orice caz, tu evidentiezi un ideal de iubire, pe care eu nu l-am intalnit in realitatea sociala, dar de care am beneficiat pe o extrem de scurta perioada, asa incat pot afirma posibilitatea unui asemenea fenomen.

Dar, am o mare dilema, de ce toti "propavaduitorii" unui asemenea tip de iubire (ce spun nu are legatura cu aria spirituala dinspre care provin cuvintele citate, o luam ca o definitie a iubirii), nu o dovedesc in mediul social? De ce ajung la divort? De ce nu inalta templul iubirii mai intai in familia lor si apoi sa se apuce a o impartasi strainilor? Eu consider ca nu o fac intruca nu dispun de o iubire asa de mare cata e necesara in familie, dar dispun de atata cat e necesar astfel incat pentru un strain apare ca o mare dovada de iubire (dar asta nu e cea descrisa de tine ).

O iubire adevarata asa e, nu are legatura cu frumusetea fizica, cu impotenta (sexul), toanele partenerului si tot tunamiul care ne face noua viata un calvar.

Dar asta ca sa ma exprim asa, e "dar" mare, cu o singura conditie, asa cum am mai zis, sa fie insotit de libertatea de a nu fi impatimit de ea, adica sa poti amplifica sau reduce sentimentul iubirii, cand vrei tu si cat vrei in functie de situatie (deci iti e musai necesara intelepciunea, dar nu aia ce a ajuns a fi confundata cu un fel de desteptaciune, cu istetimea, viclenia, ...), sa fii conducator al sentimentului, nu condusul de catre el!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ca de aici li se trage la toti acesti oameni care in relatia lor cu spiritualul, religiozitatea, dau intr-ale iubirii mreje partial si anormal "daruite", ei simt o iubire fata de semeni datorita careia gresesc enorm fata de familie (si fata de ei isisi), ajung la o servitute gresit inteleasa (zic eu) mai ales de catre cei ce mijlocesc si ii indruma pe fata sau din umbra.

In viata reala, nu poti fi asa cum ai citat, fara sa ai necazuri tu si ai tai, poate doar in filme, intrucat educatia umanitati cu care ai tangenta in viata cotidiana e exact invers.

Daca insa am avea acces suficient la "sursa daruirii" multe ar fi posibil de schimbat!si totusi constiinta etica bate pasul pe loc de mii de ani, se pare.

De fapt dupa cum se poate lesne observa, citatul nu defineste iubirea (oare poate fi definid un sentiment? De fapt nu e nimic ce ar putea fi definit, intrucat despre nimic nu avem certitudinea experiemtarii intrinseci, nu are cine confirma nici cel putin in privinta experientelor numite psihice ca noi am experimenta insasi fenomenul si nu un surogat), defineste emotiile/sentimente negative ce pot fi domolite prin intermediul iubirii, si alte emotii/sentimente la care ai acces mai usor atunci cand iubesti.

Se spune doar ce anume nu e iubirea si ce alte emotii/sentimente inlesneste, nu ce anume este iubirea.

Daca luam ca referential o plaja valorica ce are la o extrema un dumnezeu si la cealalta un demon iar intre aceste extreme oameni pe diferite niveluri evolutive, oare unde plasezi citatul tau, il raportezi la ceea ce ar insemna acest citat pentru dumnezeu, pentru dracu, pentru un criminal, un savant, un politician, un calugar?

Sunt miliarde de oameni aflati in plaja dintre cele doua extreme, cum sa oferi o singura fraza valabila pentru toti, crezi ca pentru un dumnezeu sau un sfant (real) dai aceeasi definitie ca pentru un om de rand?

Multi blameaza intelepciunea, dar fara aportul intelepciunii de care avem parte de cand ne nastem, ne-am manca fecalele si acuma si am merge taras cautand instinctiv hrana, adica cevaul numit de adulti sfarc, pardon; ca sa nu mai zic de multitudinea de cunostinte acumulate si la care ne raportam cu intelepciune astfel incat sa nu mai ne tot "frigem" mereu si mereu; problema e ca odata cu o intelepciune real utila vietuirii, acumulam si o intelepciune daunatoare, ceea ce se numeste prejudecata care, impreuna cu intelepciunea pozitiva, formeaza mentalitatea (ingerul si demonul etichetarilor, valorizarilor).

Educatia noastra e una majoritar si profund daunatoare si e extrem de greu acuma ca adulti sa facem abstracte de ea astfel incat sa pernitem inocentei (fara a renunta la intelepciunea pozitiva) sa ne domine prezentul, in dauna amintirii educational negative, care amintire vine cu cele enumerate de tine, lipsa rabdarii, a bunatatii, vine cu pizma, lauda, inalta pare de sine (mandria negativa), necuviinta, interes, manie, ..., intr-un cuvant vine cu o trauma ce ne face mereu si mereu apti de a fi raniti.

Care e problema cu iubirea si orice sentiment/emotie pozitiva? e foarte bine sa ai acces la asa ceva dar, pe un nivel extrem superior orice sentiment e considerat o posibila patima, cineva aflat acolo a depasit etapa patimirii de sentimente, e nepatimas; atentie! nu ca nu ar mai avea acces la iubire dar iubirea lui e una mai aproape de "divin", nu una fata de care dezvolti o afectivitate transformand-o intr-un atasament, o patima, asa cum se intampla in cazul nostru, in care lipsirea de obiectul atasamentului, duce la depresii, disperare si sinucidere; pai unde mai e armonia patimasilor intru ale iubirii, armonia cu ei insisi in primul rand? ).

Suferinta (ma refer indeosebi la cea psihica) e o patima, cine sufera (inclusiv) din iubire, e un patimas; atentie, nu spun ca am atins nivelul acestei libertati de spirit, nici nu stiu daca umanitatea a ajuns prin cativa indivizi la acest nivel, eu inca nu am aflat asa oameni; exprim doar opinia mea la acest moment provenita din experienta practica dar si teoretica (prin inspiratie).

Acuma e acuma ori ma ucizi ori te retragi.

Unii habar nu au despre ce anume vorbesc eu, dar eticheteaza conform prejudecatilor lor, atata pot ei, asa cum si eu nu pot mai mult decat pot (de fapt asta e o alta tema extrem de frumoasa a iubirii, dar si a cunoasterii, precum si a intelepciunii, si desigur a armoniei; iar dincolo de orice e o tema a gratiei din care izvoraste toata puterea )

Buna dimineata!

Deocamdata doar asta

Comentariile mai tarziu. :)

Buna, multumesc frumos de melodie, astept , am telefonul langa mine ca sa apelez 112 sa ma ia

" Da, omu' indeplinea toate caracteristicile pentru o eventuala recunoastere (post mortem), exact la atatea zeci de ani, la cate toate secretele se de-secretizeaza.

Sarac, liber cugetator (cum era aia cu creationismul?), total pasionat de munca sa fara sa urmareasca celebritatea, modest, si cireasa nereusitei, era cam socialist (era preocupat de confiscarea latifundiilor, adica se punea rau tocmai cu cei ce promovau celebritatile).

Acuma desigur noi citim ce scriu unii despre ce se parte ca au scris altii referitor la ce impresii aveau despre Wallace si ghidusa teorie Darwin-ista, dar ce s-a intamplat si ce a fost in sufletul lui Wallace, numai el stia."

Nu mai stiu sa folosesc citatele de cand s-a schimbat formatul forumului.

Asta ma intreb si eu, daca altii chiar au reusit sa ne transmita adevarul despre Wallace sau doar ceea ce credeau ei ca-i adevarul sau ceea ce putea surprinde ca fiind adevarat.

"Nu stiu daca pot raspunde acum!?

In orice caz, tu evidentiezi un ideal de iubire, pe care eu nu l-am intalnit in realitatea sociala, dar de care am beneficiat pe o extrem de scurta perioada, asa incat pot afirma posibilitatea unui asemenea fenomen.

Dar, am o mare dilema, de ce toti "propavaduitorii" unui asemenea tip de iubire (ce spun nu are legatura cu aria spirituala dinspre care provin cuvintele citate, o luam ca o definitie a iubirii), nu o dovedesc in mediul social? De ce ajung la divort? De ce nu inalta templul iubirii mai intai in familia lor si apoi sa se apuce a o impartasi strainilor? Eu consider ca nu o fac intruca nu dispun de o iubire asa de mare cata e necesara in familie, dar dispun de atata cat e necesar astfel incat pentru un strain apare ca o mare dovada de iubire (dar asta nu e cea descrisa de tine ).

O iubire adevarata asa e, nu are legatura cu frumusetea fizica, cu impotenta (sexul), toanele partenerului si tot tunamiul care ne face noua viata un calvar."

Nu evidentiez un ideal de iubire, pt. ca nu cred ca exista unul, iubirea ori este ori nu este, iar atunci cand nu este, de multe ori este confundata cu altceva. Oamenii spun adesea ca iubesc si chiar cred ca iubesc cand isi declara sentimentele, dar ele nu-s iubire. De ce-ar avea iubirea nevoie de-un templu? Iubirea nu se daruie dupa propria-ti voie, desi e legata de vointa. Cam ciudat a sunat ce-am spus. Adica, trebuie sa existe ceva care s-o declanseze, dar nu poti alege omul pe care-l vei iubi, nu poti tu pune intr-un om ales de tine acele calitati care-ti trezesc admiratia si respectul pt. a-l putea iubi. Odata trezite, admiratia si respectul de catre acel om in tine se intampla ca ajungi sa fii tolerant cu defectele acestuia si sa ti se para suportabil sa treci impreuna cu el prin infern.

"Dar asta ca sa ma exprim asa, e "dar" mare, cu o singura conditie, asa cum am mai zis, sa fie insotit de libertatea de a nu fi impatimit de ea, adica sa poti amplifica sau reduce sentimentul iubirii, cand vrei tu si cat vrei in functie de situatie (deci iti e musai necesara intelepciunea, dar nu aia ce a ajuns a fi confundata cu un fel de desteptaciune, cu istetimea, viclenia, ...), sa fii conducator al sentimentului, nu condusul de catre el!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! ca de aici li se trage la toti acesti oameni care in relatia lor cu spiritualul, religiozitatea, dau intr-ale iubirii mreje partial si anormal "daruite", ei simt o iubire fata de semeni datorita careia gresesc enorm fata de familie (si fata de ei isisi), ajung la o servitute gresit inteleasa (zic eu) mai ales de catre cei ce mijlocesc si ii indruma pe fata sau din umbra.

In viata reala, nu poti fi asa cum ai citat, fara sa ai necazuri tu si ai tai, poate doar in filme, intrucat educatia umanitati cu care ai tangenta in viata cotidiana e exact invers.

Daca insa am avea acces suficient la "sursa daruirii" multe ar fi posibil de schimbat!si totusi constiinta etica bate pasul pe loc de mii de ani, se pare."

Din nou, nu exista patima in iubire, patima e adusa de pasiune si fascinatie, iubirea e molcoma, nu exista servitute, pt. ca iubirea nu se sacrifica, ea da pt. ca asa simte, cand nu simte, nu da.

Asta a fost prima parte. :)