Cuvant de despartire
Permitem/voi acuma sa fac iar dezlegare,
Sa uit de cumpatare si vigilenta mare.
Sa scriu in efemere o vorba dinspre zare.
Misulicu a intrat in realitatea mea, pe poarte din spate.
Contextul a condus la deveni mama lui.
In context insa m/am lasat implicat in buna masura, motiv pt. care Misulica a primit valoare in fiinta mea, a devenit o fiinta draga mie.
Nu am pierdut din vedere insa mintea mea si nu am lasat/o, credeam eu, sa se ataseze.
Ieri, cand Misulica s/a intors la cele la care toti ne intoarcem, am trait intens sentimentul despartirii dar poate mai ales sentimentul participarii la trairea agoniei si mortii sale si desigur cel al neputintei de al ajuta efectiv.
Nu stiu in ce masura ma caracterizeaza trairile de ieri.
Dupa aceasta particica a marelui meu experiment existential, am inteles inca o data, mai bine, care e rolul mintii, al inimii si al ratiunii in fiinta om ce ma constat devenit de cand am fost conceput de parintii mei.
Mintea este exploratorul genial, inima este o mama prea buna dar si una vitrega, ratiunea e cel mai bun prieten al omului.
Mintea sclipeste, inima traieste, ratiunea se cuvine insa sa implineasca.
Cele doua lasate fara a fi supravegheate de ratiune, te pot duce in "nirvana" dar si in "infern".
Desi mintea mea a stat aparent cuminte la piciorul ratiunii, ieri dupa ce afectivitatea si/a indeplinit misiunea, am constatat tendinte anarhiste din partea mintii, era gata sa sara in patima, sa/si dea in petec, sa se lipeasca de durerea ce am simtit/o pt. tragedia lui Misulicu, si sa faca impreuna cu potenta afectiva, o paranghelie tipic irationala, nedemna de esenta de a fi.
Atunci s/a ridicat in picioare marita ratiune si le/a strunit pe cele doua spunand:
Va stiu pe voi odrasle alese sa fiti dive si eu respect a voastra sclipire/n devenire, dar nu uitati de mine ce/s cainele de paza, ca am o datorie si de nimic nu/mi pasa.
V/ati implinit menirea in experimentare, acuma linistite mergeti voi la culcare.
Si auzind acestea, superbele potente, au estompat pornirea si au ramas virtute.
Iar falnica virtute ce/mi este ratiunea a multumit in taina ca este inteleapta.
Adio Misulica, te voi purta in mine, ca pe ceva de suflet venit sa ma aline.
Regret ca n/am fost vrednic sa am grija de tine, voi invata din asta si o s/o fac mai bine.
La scoala ce e viata mereu e de/nvatat, dar pretul ce e moartea, e tare greu de dat.
Tu singur ca si mine te/ai dus trecand de viata, dar fiecare singur traieste realitate.
Fiecare traieste propria realitate in sine si moare cand aceasta inceteaza sa mai fie receptionata nu cand o realitate exterioara siesi ar disparea.
Posibil ca realitatea lui Misu meu s/a se fi terminat, nimeni insa nu poate sti cu certitudine asta, nimeni.
El ca si mine este potential de a fi inainte de a fi fost o fiinta fizico/psihica.
Materia se descompune in elementele componente, in principal in energie, cine insa poate verifica transformarea in toate detaliile ei, nimeni si poate niciodata, a, desigur, un eventual dumnezeu, da, el ar sti tot.
Pentru Misulica cu toata dragostea, pt. mine, pt. noi toate potentialurile de a fi, participante la experimentul existential:
