nightwish a scris:M-am tot lovit in ultima perioada de persoane care sustin (cu tarie chiar) ca nu cred in existenta unei divinitati, dar arunca vina asupra ei in caz de nenorociri (mai mult sau mai putin naturale).
Va rog sa nu transformati acest topic intr-o lupta interminabila intre credinciosi si necredinciosi. Aici ma refer la credinta in acea forta superioara.. Dumnezeu, Geea, Alah.. cum vreti sa-i spuneti.
De ce atunci cand se intampla ceva iesit (mai mult sau mai putin) din tiparele normalitatii, strigam la Dumnezeu?
Eu cred ca majoritatea persoanelor care se declara atei dar in situatii de viata neplacute arunca vina pe Divinitate sunt acele persoane care au primit o educatie religioasa, si-au creat o personalitate pe baza ei iar apoi au ajuns in situatia in care au aflat anumite lucruri ce le-au daramat vechile credinte. Asadar, eu cred ca, s-a instalat o revolta interioara fata de Dumnezeul promovat de vechiul sistem religios in care credeau pana la demolarea vechilor credinte. Aceasta revolta interioara posibil ca se traduce prin acel "necaz ca am fost manipulat si mintit atatia ani" prin urmare ei sustin ca nu cred in Dumnezeu (acel Dumnezeu promovat de vechiul lor sistem de credinte) insa in situatii critice ei invoca Divinitatea. Iar DIvinitatea invocata este tot vechea entitate in care au crezut deoarece ei si-au construit o intreaga personalitate timp de multi ani pe baza acesteia. Multe elemente din acel sistem de credinte s-au instalat adanc in subconstientul lor.
Eu cred ca atata timp cat nu vor intelege principala disfunctie care ii impiedica , catre libera cunoastere , nu vor reusi sa renunte la vechiul sistem de credinte. In momentul in care incepi sa intelegi disfunctia , necesitatea de a arunca vina pe Divinitate sau de a-i cere ajutorul incepe sa slabeasca. Incepi sa intelegi ca totul depinde de tine insuti si tu esti creatorul propriei realitati.Usor usor, te lepezi de vechea personalitate conditionata (pentru ca nu tu ai ales sa crezi in Iisus Hristos, in diavol sau inger ci ti-a fost impus de catre societate prin intermediul familiei) si iti construiesti o noua personalitate bazata pe noile descoperiri, trairi, experiente. (Haina se schimba insa nu si corpul care il imbraca)
Practic, redevii ca un copil :) care invata si exploreaza lumea din nou dar dintr-o alta perspectiva cu avantajul ca discernamantul tau e suficient de dezvoltat pentru a explora si intelege mai bine existenta. Trebuie sa devenim ca niste copii, se spunea pe undeva.
"Lasati copiii sa vina la mine, ca a lor este Imparatia Cerurilor"
"Secretul Vietii este sa mori inainte de a muri si sa descoperi ca de fapt nu exista moarte"
Cuvintele nu pot explica suficient niciodata aspectele de suprafata ale dimensiunii care este fiinta umana. Insa putem sa le traim fara a le putea explica. Cred si eu , dupa ce m-am convins singur, ca cheia este renuntarea la timp. Elimina timpul si pur si simplu te vei simti usurat. Mai departe Constiinta lucreaza prin tine , prin intuitie :). Un exemplu de renuntare la timp : urca pe un bloc turn cu 11-12 etaje , urca pe acoperisul sau si incepe sa sari coarda pe marginea sa. Cu toate ca vei fi prins cu o centura de siguranta de mijloc, atentia ta va fi total in acea clipa. In timp ce sari coarda, nu te poti gandi cine esti, ce ai facut, ce vei face in viitor. Frica de a nu cadea, blocheaza mintea, cea care iti conduce viata. Si daca influenta mintii nu exista, ce mai ramane ? Ramai tu, Adevarul, Constiinta, Cel ce Esti , Cel care existi acolo. Dupa ce cobori de pe marginea blocului, se instaleaza o senzatie de usurare care evolueaza mai tarziu intr-o liniste interioara profunda, o pace intensa. In acea perioada de linistire nu-ti trece nimic prin gand. Acestea sunt doar aspecte de suprafata ale dimensiunii care esti.
Renuntarea la timp inseamna renuntarea la durere, la nefericire si se poate face prin exercitii de auto-constientizare. De indata ce dai scanteie in intuneric, nu mai exista cale de intoarcere. Focul se aprinde si lumina incepe sa disperseze intunericul .
