Secretele

Arcangelo a scris:

"mastile cer un anume talent,dezvoltat in timp...o anumita atitudine,viclenia."

Nu cred ca sunt viclean daca ma protejez. Am dreptul acesta, la autoprotectie. Am dreptul sa nu ma expun, oricui, inutil. Am dreptul sa ma expun numai cand vreau, numai cui vreau.

Am dreptul la viata intima. Asta nu inseamna masca, nici viclenie.

Inseamna LIMITA. Eul meu are limite. Ca doar nu e infinit. E bine sa precizez limitele mele: pana aici ai dreptul, in functie de cat de OM esti. Daca nu esti om, atunci nu te las sa transgresezi limita. E dreptul meu.

Nu ma poate acuza nimeni de viclenie, de masca.

Viclenia si masca sunt atribute ale manipulatorilor, prin excelenta, si nu inteleg de ce tii sa le iei de la ei ca sa le aplici celor care vor doar sa isi vada de viata lor.

"degeaba ai o inima daca ferind-o sa nu fie ranita,nu o mai folosesti,pana cand iti ramane mica."

Daca eu imi folosesc inima iubindu-mi partenera de viata, prietenii ok, rudele ok, oamenii necunoscuti intalniti intamplator dar care sunt ok, atunci ea nu are cum sa ramana MICA. Ea creste. Pentru ca o hranesti

cu energii bune.

Eu insa nu permit ca energiile rele sa intre in inima, ca sa o amarasca inutil.

Exista o igiena emotionala.

Arcangelo, daca tu hranesti inima si cu amaraciunea loviturilor primite, atunci tu nu ai inteles inca acest concept: Igiena Emotionala (adica: "Am dreptul sa nu fiu suparat de cei rigizi. Am dreptul sa nu las oamenii inchistati sa ma afecteze").

"Eu nu cred ca se poate sa te relationezi prin frica cu majoritatea oamenilor,si sa ramai deschis spre iubire cu cativa,care crezi ca merita."

Eu nu ma relationez prin FRICA cu aceia care vad ca nu merita. Pur si simplu le pun limite.

In schimb, observ cu uimire ca tu ai un fel de crestinism primar, al bunatatii pentru toti (si buni, si rai), al iubirii tuturor fara discernamant, si altruisti, si egoisti. Asa faceau crestinii primari, din secolele I-IV. Ei credeau ca prin bunatate, prin exemplu personal, prin dezvaluirea secretelor (de exemplu in "Faptele Apostolilor" se arata cum isi spuneau secretele-pacatele in public!) ei vor face o societate mai buna.

Oare esti tu un fel de crestin dezamagit, dar nu de crestinismul autentic de la origini, ci de aplicarea lui azi de catre crestini? Pentru ca dorinta ta fierbinte ca toti sa se schimbe in bine imi aminteste de entuziasmul crestin care a fost la inceputurile Bisericii.

Hai sa-ti dau un exemplu personal.

Eu sunt preocupat in timpul liber de arta: colaje foto, fotomanipulari, pictura, grafica, origami, teatru, scriere creativa, etc.

De cate ori am incercat sa arat aceste pasiuni celor din mediul meu (rude, prieteni) m-am aratat vulnerabil.

Mi-am dezvaluit micile mele "secrete nevinovate".

De ce? Crezand sincer ca pot aduce un plus de frumusete in oameni, in lume, o schimbare in bine.

Rezultatul? Cei din jurul meu sunt preocupati de bani, celulare, masini, gadgeturi electronice.

Asa ca au luat in ras pasiunile mele.

Le-au denigrat, ironizat, unii le-au batjocorit.

Am mai incercat asta si a doua oara.

Si a treia oara.

Cu acelasi rezultat.

Acum practic aceste pasiuni in intimitatea mea. Cu 2-3 persoane ca mine, care merita. Ma arat vulnerabil lor.

Ne simtim bine, simtim energii creative, benefice.

Oare nu sunt eu autentic?

Ba da. Sunt autentic cu mine si cu prietenii mei care ma inteleg, pentru ca au deschidere.

Cu ceilalti nu ma intereseaza sa ma mai arat "vulnerabil", chiar daca ar zice ei sau altcineva ca nu sunt "autentic". Pur si simplu nu merita sa imi bat capul. Am vazut ca e o strategie deficitara.

Nici ei nu se schimba, nici eu nu sunt castigat.

Asa ca imi pastrez energiile, si le ofer celor care le inteleg si merita.

Si crede-ma, astfel imi pastrez intacta sanatatea mentala si emotionala, ma recreez, ma reenergizez, imi stimulez creativitatea individuala si in grup.

Dar tu, Arcangelo, oare esti pe drumul cel bun pe acesta pe care esti acum, cand te arati vulnerabil tuturor?

Mie imi pare ca suferi, ca esti dezamagit, ca folosesti emoticoane cu batiste inlacrimate, si asta arata ca in sinea ta esti ranit, plangi.

Oare poti gestiona aceasta suferinta?

Oare nu te copleseste?

Trebuie sa fii puternic interior si echilibrat foarte bine, ca sa poti prelua negativismul colectiv asupra ta, aratandu-te vulnerabil tuturor.

Tu crezi in schimbarea colectiva.

Dar daca nu se face pe aceasta cale, sau cel putin nu cu atatea costuri emotionale imense?

Nu m-ai convins..

Faci un compromis...cultivi o masca...apoi inca un compromis...faci compromisuri de-astea tot timpul,porti masca aproape permanent...si te pomenesti ca masca a devenit chipul tau.Ai incercat atat de mult sa pari in fel si chip,mereu raportandu-te la asteptarile celorlalti,la asteptarile tale...

O prietena mi-a facut promisiuni...m-am bazat pe ele...si s-au dovedit mincinoase.Mai mult,m-a si jignit gratuit,in public,fara motiv...si m-a dat afara din casa ei,dupa ce ma invitase acolo.(s-a intamplat acum cateva zile)

Un prieten m-a dat afara din casa lui,in suturi (la propriu) dupa ce i-am cerut sa-mi inapoieze banii imprumutati...

Sa zic si de familie? -sau de cei pe care i-am iubit? -in cine poti sa ai incredere,si cu cine poti sa fi deschis fara sa risti nimic?!

Care o fi alternativa,cand vezi ca asa sunt oamenii,ca asa e lumea...sa te izolezi? -sa te inchizi? - sa te ascunzi?! -sa iti inchizi inima? - sa nu mai iubesti pe nimeni? -sa nu mai acorzi incredere nimanui?

Cu cine este ok sa NU porti o masca atunci?

Daca tu esti autentic doar cu unii...doar atunci cand ai impresia (FALSA) ca esti in siguranta,cand mai esti tu autentic?!

Tu spui ca autentic esti cand nu te minti pe tine insuti -si e adevarat.Insa cum sa nu te minti pe tine cand minciuna e a doua ta natura,cand masca este chipul tau de zi cu zi,cand nu mai esti tu insuti niciodata?

Si cum sa nu te minti,cand crezi ca trebuie sa te conformezi permanent unor asteptari,nu numai ale celorlalti,dar si ale tale? -o parte din tine nu e acceptata,nu e dorita macar...cum sa fi autentic cand cauti sa te izolezi de ea,sa o izolezi de tine,sa o ascunzi DE TINE in primul rand,nu numai de ceilalti.

Eu nu cred ca autenticitatea e posibila atata timp cat ascundem ceva in mod deliberat.Acel ceva care e ascuns,e autentic sau nu? -e real? -are DREPTUL,acceptul nostru sa existe,sa se manifeste? -sau ii interzicem manifestarea,existanta?

Arcangelo a scris:

Faci un compromis...cultivi o masca...apoi inca un compromis...faci compromisuri de-astea tot timpul,porti masca aproape permanent...si te pomenesti ca masca a devenit chipul tau.Ai incercat atat de mult sa pari in fel si chip,mereu raportandu-te la asteptarile celorlalti,la asteptarile tale...

exagerezi.

Nu putem exista fara masca sociala (persona). Toti o avem, inca din clasa I.

Tu ai o mentalitate totul sau nimic. Sau faci compromis peste compromis peste compromis pana nu mai stii cine esti sau esti "autentic", fara persona. Vezi doar extremele. Situatia e mai complexa.

Si de ce autenticitatea exclude Persona?

Compromisurile multiple ne duc spre patologie, spre ceea ce spui tu. Dar si autenticitatea dusa la extrem te duce tot acolo! Cu autenticitatea extrema (asa cum o percepi tu) te excluzi singur din societate. Cred ca am mai spus ca pana si psihologii spun ca fara un mic compromis am deveni rigizi si inchistati in ideile noastre, am deveni inflexibili, adevarate caractere anale. Si ca adevarata autenticitate accepta si un mic compromis. Cand spun mic, ma refer la mic , nu la ce stiu eu ce coruptii, minciuni, hotii, etc.

Oare esti autentic,esti tu insuti,doar atunci cand ceilalti te accepta? -daca nu te mai accepta,nu mai esti autentic?

Sau te refugiezi intr-o "autenticitate" mai speciala...una interioara.Manifestarea ta este una,dar fiinta ta este alta...(asta apropo de concordanta intre manifestare si gandire/simtire,pomenita de Hypathia)

Sa dau exemplul meu -sa zicem ca sunt gay,intr-un bar gay...acolo sunt eu insumi ca gay.Dar la servici,rad la bancurile homofobe pe care le fac colegii,sa nu cumva sa se banuiasca identitatea mea.

Sunt multi cei care se comporta asa...majoritatea chiar.Credeti ca asta inseamna autenticitate? -asta inseamna demnitate,stima de sine?

Unde o fi autenticitatea in prefacatorie? -doar cand nimeni nu imi contesta comportamentul si identitatea sunt autentic? -de indata ce doar suspectez ca ceilalti nu m-ar agreea asa cum sunt,bag masca la inaintare?

Imi amintesc de atitudinea lui Galilei.Acuzat si judecat pentru erezie,a "recunoscut" ca se insala...insa odata procesul incheiat cu bine pentru el se spune ca ar fi spus cuvintele devenite faimoase: "e pur si muove"(si totusi se misca)...

Giordano Bruno in schimb,a fost mai curajos...si mai incapatanat.Si a fost si ars pe rug...

Faptul ca eu il stimez mai mult pentru curajul sau si-i apreciez demnitatea,nu cred insa sa-i ajute in vreun fel...

Il inteleg si pe Galilei...uneori presiunile pe care le face societatea asupra cuiva ca sa ascunda adevarul sunt extraordinar de mari. :(

Arcangelo a scris:

Si morala era ca degeaba ai o inima daca ferind-o sa nu fie ranita,nu o mai folosesti,pana cand iti ramane mica.

una e curajul de a-ti arata inima, sentimentele, vulnerabilitatile.

alta e sa crezi ca ai o inima doar daca suferi.

Hypathia a scris:

una e curajul de a-ti arata inima, sentimentele, vulnerabilitatile.

alta e sa crezi ca ai o inima doar daca suferi.

Pai deschizandu-te risti sa fi ranit...iubirea inseamna sa-ti asumi riscul asta.Si nu castigi mereu...mizezi mult,tot ce e mai pretios pentru tine poate,si poti sa fi ranit.

Vulnerabilitatea inseamna posibilitatea de a fi ranit -inseamna sensibilitatea.Poti sa-ti dai voie sa fi sensibil stiind ca e posibil sa fii ranit? -asta e problema.

Sigur ca ai putea sa fi mangaiat...asta doresti...dar poti sa fi si lovit.Inima nu poti s-o pastrezi doar pentru mangaieri,ca nu merge asa.Daca iti bloichezi sensibilitatea din pricina posibilitatii de a fi ranit,o inchizi si spre posibilitatea de a iubi...

Uite,Malkia a deschis un topic despre faptul ca se simte incapabila sa mai iubeasca,sa se mai deschida afectiv dupa ce a fost ranita.

Arcangelo a scris:

Sa dau exemplul meu -sa zicem ca sunt gay,intr-un bar gay...acolo sunt eu insumi ca gay.Dar la servici,rad la bancurile homofobe pe care le fac colegii,sa nu cumva sa se banuiasca identitatea mea.

Sunt multi cei care se comporta asa...majoritatea chiar.Credeti ca asta inseamna autenticitate? -asta inseamna demnitate,stima de sine?

Pai in cazul de mai sus exista mai multe cai, nu doar 2 cum crezi tu (dezvaluire sau prefacatorie).

Cine il pune pe gay sa RADA la glumele homofobe? De aia se simte rau, pt ca rade. Acolo e cedarea sa, alunecarea in neautenticitate, care il duce la mustrari de constiinta.

Dar putea sa nu rada.

Putea sa se uite mustrator la colegi. Sa ramana serios. Sa ramane ok cu sine, nerazand, alegand sa nu cedeze.

Putea sa faca un alt pas, sa spuna: "nu e ok sa razi de cineva pt ca e altfel".

Si daca i se spune "haha nu razi pt ca esti homo" poate sa spuna

"nu e ok sa razi de homo, nebuni, saraci care cauta in gunoaie, alinutza, negri, moldoveni, etc"

Si daca i se mai spune ceva, el poate sa mai spuna ceva

"traim in secolul XXI, hai sa vedem realitatea si altfel, etc"

Si tot asa.

Uite ca se poate sa ramai autentic cu sine si cu altii, fara sa te expui inutil.

In ce priveste Bruno, e un caz clasic de om care moare de dragul unei meme.

A fost ars pe rug pentru subtilitati de dogmatica, de genul transubstantierii materiei in Iisus in cadrul ostiei din euharistie. Probleme de religie adanci.

De ce sa arzi de dragul unei meme, a unei teorii, care poate fi gresita? Poti sa mori stupid, pentru o idee care nici macar nu e importanta pentru umanitate.

Galilei a inteles mai bine asta, si a fost mai nuantat in gandire, mai intelept. Si-a pastrat si viata, iar ideea sa (in cazul sau adevarul stiintific pe bune) a razbit pana la urma! Adica a reusit sa traiasca, fie si pentru a-si continua cercetarile dragi si importante. Ce ma intereseaza pe mine ca Galilei nu a fost autentic cu inchizitorii? Ce, sa fi fost autentic cu niste psihopati? Sa fie sincer cu niste sinistri? Niet! Bine a facut ca a fost subtil, si a trait. A castigat progresul stiintific.

In schimb, cine are gandire rigida are tot felul de probleme de adaptare. (ca Bruno, care a murit prosteste pentru idei neimportante, ca metempsihoza sau transubstantierea euharistica).

Uite, eu nu cred ca trebuie sa fii sincer cu cei care iti vor raul.

Daca ei mint (deci au avantaje din start) de ce esti obligat sa le spui adevarul? Ca sa te poata jefui mai bine?

Iti dau un exemplu.

Niste tigani matahale au vrut sa ma traga de limba in gara din Arad. M-au mirosit ca veneam din strainatate (deci aveam bagaje cu chestii scumpe).

M-au intrebat de unde vin. Stiam ca daca zic ca vin din Franta ma vor jefui, poate chiar omori.

Oricat sunt eu de atletic (95 kg, 182 cm, plus box la viata mea) stiam ca daca ma inconjoara si ma cutiteaza, sunt mort!

Asa ca am zis ca vin din Arad (tehnic nu era o minciuna, eu veneam DIN ARAD, doar ca eu veneam de la autogara din Arad la gara din Arad).

Nici nu am mintit, dar nici nu le-am spus adevarul pe care il asteptau.

Am scapat si nejefuit, si neinjunghiat, si nici nu am mintit.

Deci exista solutii. Totul e sa iti mearga mintea.

La nimic nu foloseste sa fii sincer, vulnerabil si autentic cu niste egoisti care vor sa iti faca rau!

Cred ca exista niste etape:

1. Sa-ti faci o baza, un self esteem puternic. Sa ai strokuri regulate si puternice. Sa ai un mediu care sa te sprijine, o retea de prieteni care sa preia socurile in caz ca le primesti. Copii, un job, o casa a ta, un minimum de stabilitate. Ca si asa viata e grea. In timpul asta faci bine cat poti, dar fara sa te expui inutil.

2. Daca ai baza de mai sus, atunci poti sa iesi in public, sa lupti pentru idei ok, pentru implementarea unei societati mai bune. Pentru ca poti de data asta incasa negativitatea colectiva, ai o baza puternica. Faci fatza!

Uite la un crestin care vrea sa practice iubirea neconditionata. Daca e calugar sau preot are pelerini, urmatori care il sprijina, ii dau stroke-uri. Asta il motiveaza, asta il mentine in lupta, il face sa creada in bine chiar daca primeste rau, neacceptare.

Uite la un newager. Scrie despre iubirea neconditionata. Dar s-a dus el in Africa sa lupte in Somalia pentru o societate fara copii soldati, fara violuri rituale, fara crime la comanda?

Nu, ci sta acasa si scrie despre iubirea neconditionata. O practica in micul lui mediu. O practica cu vanzatoare de hotdog care se uita crucis la el. Ca atata poate. Are stroke-uri insa, din cei care ii cumpara cartile, si ii dau LIKE pe Youtube.

Sunt si putini din aceia care chiar practica iubirea necondionata acolo unde e nevoie, pe front, in saracie, in lumea a treia. Bravo lor. Dar ei o fac pentru ca au o familie care ii sprijina neconditionat. Au o casa unde se vor intoarce candva. Au o retea de prieteni care ii sprijina pe Twitter cu stroke-uri de incurajare si pretuire.

Nu poti sa practici iubirea necondionata daca nu ai nimic la baza, nimic pe care sa te sprijini. E sinucidere curata. E cale sigura spre depresie, demotivare, dezamagire.

Uite, ca sa dau un exemplu concret.

Mai sus am afirmat ca Athmy e o persoana BUNA. Ca reactie, ce mi-a fost dat sa aud urechilor? Ca sunt "manipulator, agresiv, impertinent, prost crescut".

Iti dai seama ce s-ar fi intamplat daca as fi indraznit sa raspund pe masura? Toate apele nu m-ar mai fi spalat. M-ar fi facut cu ou si cu otet.

Iti dai seama ce am riscat eu aratandu-ma vulnerabil pentru ca am indraznit sa o pomenesc intr-o lista de buni, am indraznit sa ma gandesc la persoana ei tabu? Am riscat exact ce am primit: sa primesc energie negativa. Pe care sa fac eforturi sa o gestionez cum pot.

Ca nu degeaba zice romanul : "nicio fapta buna nu ramane nepedepsita". :)

Acum, gandeste-te ca eu mi-as fi deschis sufletul in fatza lui Athmy, sa-i dezvalui micile mele secrete perverse, de genul "imi place sa fac bai lascive cu sare de baie si spumant de brad" sau "cresc acasa iguane" sau "cand sunt stresat ma calmez aruncand cu cutite in usa".

Ce s-ar fi intamplat atunci? Da, s-ar fi folosit de asta ca sa ma eticheteze in fel si chip.

I-as fi oferit materie prima pentru porcaiala.

Si atunci, Arcangelo? Cu astfel de societate vrei sa faci tu treaba?

Intoarce-te pe pamant, geniu pustiu, si vezi cine sunt oamenii pentru care vrei sa te jertfesti.

Kosmotro a scris:

Pai in cazul de mai sus exista mai multe cai, nu doar 2 cum crezi tu (dezvaluire sau prefacatorie).

da.

Dar poate Arcangelo crede ca daca nu spune totul pe fata nu e autentic cu sine insusi.

El poate vede in aducerea discutiei intr-un context abstract o inselatorie, o prefacatorie fata de sine, o masca sociala.

Ceea ce e fals, dar asa percepe el lucrurile.

Arcangelo, imi cer scuze daca ma insel, dar incerc sa vad cum privesti tu lucrurile.

Arcangelo a scris:

Inima nu poti s-o pastrezi doar pentru mangaieri,ca nu merge asa.Daca iti bloichezi sensibilitatea din pricina posibilitatii de a fi ranit,o inchizi si spre posibilitatea de a iubi...

am scris ca una e sa crezi ca ai inima si cand ti-e bine si cand ti-e rau si alta e sa crezi ca ai inima doar cand ti-e rau pt ca sunt unii care cred ca numai daca sufera pot iubi si numai daca sufera simt ca traiesc si au inima.

Nu le mai spui ca te doare...te prefaci nu ca razi,ci ca nu iti pasa...mare schimbarea,ce sa zic.Taci si inghiti...sau pretinzi ca te deranjaza doar asa,pentru ca ai tu niste idealuri inalte legate de tolaranta...

Dar e asta si adevarat??

Arcangelo a scris:

Nu le mai spui ca te doare...te prefaci nu ca razi,ci ca nu iti pasa...mare schimbarea,ce sa zic.Taci si inghiti...sau pretinzi ca te deranjaza doar asa,pentru ca ai tu niste idealuri inalte legate de tolaranta...

Dar e asta si adevarat??

cred ca e vorba de o impacare intre credintele, dorintele, gandurile tale, de fapt.

Tu vrei sa fii autentic, sa te deschizi, sa spui adevarul despre tine, sa nu razi la bancurile cu gay, sa spui ca te doare.

Dar tu mai vrei si sa fii acceptat de ceilalti!

Ca sa impaci aceste doua dorinte, poti merge pe varianta propusa de K. Nu razi, dar nici nu spui ca te doare. Nu taci si inghiti, ci esti activ, iti spui punctul de vedere, dar nici nu iti expui orientarea sexuala. De ce ai spune ca te doare?

De ce nu ai fi autentic fata de cele doua dorinte ale tale daca procedezi asa?

dar cred ca autenticitatea asta cum o intelegi tu (ca expunere totala) atarna mai greu in balanta. (fata de acceptarea celorlalti)