Secretele

In viata reala is si mai rea, nu te autoamagi :soc:

Athmy a scris:

In viata reala is si mai rea, nu te autoamagi :soc:

Par example, cum reactionezi cand o persoana se baga in fatza la coada?

Ce spui?

Dar cand profesorul tau (sau seful, ca nu stiu daca esti studenta sau lucrezi) iti face o mica nedreptate?

Dar cand vecina te jigneste cu ceva?

Dar daca iubitul iti incalca limitele in vreun mod?

Imi poti da exemple de reactii pe loc?

Sunt foarte curios (nu vreau sa ma cert cu tine aici), doar vreau sa stiu cum anume reactionezi, pentru ca mi se pare interesant ce spui. (Sunt interesat de felul in care o femeie poate fi asertiva sau asertiva-incisiva, in societatea romaneasca de azi, care e una destul de dificila pentru femei).

Cam tot asa, doar ca ma uit urat, si daca situatia nu se remediaza, in functie de gravitatea ei zic ce cred. Am facut o data seful manipulator si impostor, m-o dat afara :) Dar na, cand nu gasesti cum sa pleci, ajuta si asta.

Athmy a scris:

Cam tot asa, doar ca ma uit urat, si daca situatia nu se remediaza, in functie de gravitatea ei zic ce cred. Am facut o data seful manipulator si impostor, m-o dat afara :) Dar na, cand nu gasesti cum sa pleci, ajuta si asta.

Fac niste observatii: tu te multumesti de obicei sa"te uiti urat" (ceea ce nu e o comunicare autentica a problemei), si treci la a spune ceva taios DOAR DACA situatia devine "grava".

Adica imi pare ca acumulezi nemultumiri pana ce ele ating punctul de explozie.

Aceasta explozie te duce la rupturi definitive (cum e cazul cu seful care te-a dat afara).

Strategia asta a ta de a acumula pana ce nu mai poti, apoi rabufnesti, nu este una buna (in primul rand pentru tine).

Daca ai invata sa te descarci programat, treptat, pe loc, cu mai multa finete si nuantare, nu ar mai fi nevoie sa ajungi la "cearta de tot" (cand folosesti apelative dure, precum "manipulator" si "impostor").

Seful nu te da afara daca tu ii spui pe loc si pastrand proportiile ce te deranjeaza. Va invata sa te respecte daca afla de la tine adevarul. Tine de tine sa fii mai nuantata, mai rafinata in spunerea lui.

Dar daca tu tii in tine, si apoi dai totul dintr-o data, seful nu are alta solutie decat sa te dea afara.

De asta zic ca merge o vreme, dar nu toata viata.

Poti sa te folosesti mai bine de oportunitati (relatii, joburi) daca te descarci controlat, putin cate putin, pe loc.

Gandeste-te ca in relatiile cu cei apropiati nu iti poti permite strategia asta deficitara a acumularii/exploziei.

Daca rupi definitiv cu iubitul, poate nu mai gasesti altul la fel de bun.

In schimb daca inveti sa spui treptat, finutz, pe loc ceea ce te deranjeaza, poti sa consolidezi o relatie pe viata.

In principiu ai avea drepatate, dar situatiile reale sunt mai nuantate. Uneori chiar nu ai cu cine vorbi, daca stii ce vreau sa spun, iar faptul ca i-am spus acele cuvinte, a fost determinat ca si el mi-a spus mie, de fata cu colegii, si asa ceva n-am rabdat. Eu cerusem marire de salariu ca eram nemultumita de mai multe aspecte, iar daca refuza era ok. Doar ca el n-a refuzat, insa mi-a aruncat cuvinte urate. Si apoi nu m-o dat afara pur si simplu, o zis ca imi retrage marirea. Si cam am ajuns de unde am plecat. Da, acumulez nemultumiri multe, si nu le gestionez potrivit. E o defectiune de comunicare, dar cu toate astea stiu ca de fapt alta e problema, e ca nu imi dau seama de oameni de la inceput, si apoi e cam tarziu. Dar in viata se rezolva toate.

Kosmotro a scris:

Te-am pus si pe tine in lista celor pe care ii consider BUNI ca nu cumva sa te simti ignorata, lasata la o parte.

Scuze ca te-am jignit atat de tare.

vina se poate deghiza in orice, chiar si in agresivitate sau jucatul la offside.

Arcangelo a scris:

Dar nu am vrut sa insist deloc pe asta...eram sigur ca unii abia asteapta o scuza ca sa NU schimbe nimic in atitudinea lor.Si nu m-am inselat.

De ce te identifici asa de tare cu ideile tale? E doar o teorie! Discutam idei. Poti face asta detasat, fara sa te implici emotional?

uite cum vad treaba:

1. sau toata lumea isi spune secretele in fata tuturor. Dar TOATA lumea. (cred ca asta e varianta pt care militezi tu)

2. sau unii isi spune secretele apoi sunt ironizati si calcati in picioare de ceilalti.

3. sau spui secretele pe care le-am mentionat in prima categorie (secretele nasoale, nu intimitatile) dar numai cui merita sa ii spui!

3. sau nimeni nu mai spune nimic nimanui, totul e pastrat secret.

1. Daca am face asta, am fi ca la un fel de intrunire de pocaiti in care fiecare spune ceva, ceilalti il incurajeaza, apoi plang toti in grup (nu am fost la pocaiti, dar asa am auzit de la altii ca se face). Si nu te speria, ca regula asta a devenit o obligatie la ei, nimic nu e simtit cu adevarat, deci totul e de suprafata.

oricum, situatia in care toata planeta si-ar spune secretele tuturor e o utopie.

2. Nu e ok nici asta, nu crezi? De ce sa fii fraier sa induri ostilitatea si sarcasmul celorlalti?

3. Cu asta sunt de acord! Si de categoria asta am tot vorbit pana acum.

4. Asta e obiectul revoltei tale, tu crezi ca noi preferam sa ne ascundem, sa pastram secrete. Nici eu nu sunt de acord cu "nimeni nu mai spune nimic nimanui". Am ajunge intr-o utopie negativa, gen 1984. Sau am da in patologii. Comunicarea autentica e foarte importanta iar eu dintotdeauna am sustinut asta.

E bine sa nu generalizam si sa privim cat mai obiectiv si nuantat situatia. Pana la urma, generalizarea e un bias.

Faptul ca nu m-am ascuns,mi-a adus probleme si mie,e foarte adevarat.Oamenii au anumite pretentii de la ceilalti,de la rude si prieteni,de la colegi de munca si angajati...

Nici nu cred ca e nevoie sa detaliez ca sa va inmaginati ca nu am fost primit cu bratele deschise pentru ca nu am ascuns orientarea mea sexuala de exemplu,dar nu numai asta.

Insa pana la urma,sunt alegeri pe care le facem...alegem sa ne ascundem de ceilalti,sperand ca astfel ne vom proteja nu intimitatea,cum spun mai multi pe aici ci vulnerabilitatea.

Asta ascundem de ceilalti cu scop protector -fie ca o fi sau nu o idee buna -si eu spun ca nu e.

Si alegerea este ca fie sa fim cei care suntem,asa cum suntem,chiar daca ceilalti nu ne accepta,nu ne iubesc si nu ne vor asa,fie sa cultivam masti sociale dupa care sa ne ascundem vulnerabilitatile.

Si daca va intrebati ce castigam din a fi deschisi,intr-o lume care nu ne vrea asa cum suntem,eu spun ca ne redobandim autenticitatea.

Un om care se falsifica,poate sa beneficieze mult de acceptarea sociala,sa fie chiar adulat,promovat,aplaudat -si eu zic sa ne uitam la politicieni,ca asta e cerinta fundamentala e meseriei lor.Falistatea.

Nu doar cu publicul...cu membrii de partid,cu colegii,cu toata lumea -masca nu are voie sa cada deloc.

Pana la urma,deschiderea noastra fata de ceilalti si de noi insine,e legata de masura increderii noastre.Sigur ca ne expunem respingerii si agresivitatii altora,daca nu ne ascundem... :cry:

Chiar astazi cineva mi-a tinut un lung discurs despre cat de valoroasa este neincrederea in oameni,inclusiv prieteni,rude sau parteneri...cum iubirea si prietenia nici macar nu exista...iar cei care acorda oricat de putina incredere celorlalti,sunt pe scurt niste prosti,de care cei destepti merita sa profite! -el fiind fireste un om destept,care nu acorda incredere nici macar umbrei sale...imi mai explica si cum nu trebuie sa stie nici buzunarul tau stang ce face buzunarul tau drept...si mi-a spus textual ca viata e grea cand esti prost.

Alternativa este sa traim guvernati de frica -de aparare-atac.Sa ne falsificam,camuflam,sa mintim si ascundem o multime de lucruri,care pot sa NU fie rele,cum ati spus si voi,insa asta nu face atitudinea noastra una buna.

Iubirea,incredere,prietenia sunt imposibile pentru cei care cultiva mastile,secretele,minciunile,viclenia...binele sub toate aspectele sale nu incape intr-un om las.

Libertatea inseamna curaj pana la urma...sunt riscuri...si oamenii prefera siguranta.De ce sa nu te aperi si sa nu ataci,intr-o lume agresiva ca asta? -lumea asta,societatea asta,functioneaza pe baza de frica...

Demintatea...un cuvant care suna frumos...

E foarte incomod sa nu pleci capul,sa nu functionezi cum spune bunica-mea: "zici ca ei,si faci ca tine".Nu e deloc usor sa te iei la tranta cu lumea asta,doar pentru ca vrei tu sa nu minti!

Ce sa faci cand ceilalti cred ca increderea ta e un motiv sa profite de pe urma ta? -ca bunavointa,e o slabiciune,generozitatea e prostie crasa...sinceritatea si deschiderea sunt doar naivitate si stupiditate...

Intr-o lume care cultiva ipocrizia,viclenia si minciuna...nu e usor sa fi tu ala care sa se incapataneze sa fie adevarat.

Doar incercati,si o sa vedeti ca nu e usor -nu pretind ce este...

Kosmotro are dreptate sa se planga de neajunsurile sinceritatii...sunt reale...si castigurile ei,nu sunt cuantificabile cum sunt castigurile pe care le obtine o minte vicleana...

Ce poti sa afli fiind deschis si sincer? -ca ceilalti nu te plac,nu te vor si ca nu au loc pentru un om ca tine in vietile lor(inclusiv la locul de munca,de exemplu)...ca iti reproseaza lipsa de respect fata de minciunile lor...ca se folosesc de ceea ce tu nu ascunzi,ca sa obtina avantaje asupra ta...sa ceara bani imprumut de exemplu -pe care sa nu-i mai vezi inapoi...

Sa te lovesti in toate felurile de minciunile lor...sa faca promisiuni si sa constati ca au fost doar vorbe goale,fara vreo acoperire...

Sa vezi ca la munca deranjezi pe toata lumea,doar pentru ca nu esti un mincinos ca si ei...

Pana si in familie,sa vezi cum cei apropiati isi baga nasul in viata ta (si iti fac rau)doar pentru ca nu le-ai ascuns-o.

O sa spuneti ca asta e viata...ca astia sunt oamenii...ca trebuie sa ne adaptam...

Chiar sunt compromisuri care ne compromit...si alegeri foarte grele,cum e si asta.Si ce poti sa faci de fapt?

Viata iti aduce tot felul de provocari...alegerile le faci tu,cum te taie capul...nu e un basm...bunatatea nu e rasplatita,nici sinceritatea,deschiderea,increderea,bunavointa sau generozitatea...dimpotriva.Si nici rautatea cea mai autentica,nu e pedepsita...ba chiar dimpotriva,societatea e condusa de niste mincinosi,de vicleni,ipocriti,fatarnici,excroci -ii vedem la televizor,prin ziare...sunt adevarate modele de succes.

In lumea asta,bunatatea nu iti aduce avantaje... :cry: asta si e pesemne provocarea evolutiei aici.

Eu nu va promit paradisul...nu va amenint cu iadul...si nici macar nu va ascund problemele...

Sa va zic ca viata e mai usoara si mai frumoasa pentru cel onest? -si chiar o sa ma credeti? -nici macar eu nu reusesc sa ma cred,cand spun asta... :(

Tocmai de-aia nu mai am sperante ca aceste postari vor schimba mentalitatile. :(

Arcangelo a scris:

sunt alegeri pe care le facem...alegem sa ne ascundem de ceilalti,sperand ca astfel ne vom proteja nu intimitatea,cum spun mai multi pe aici ci vulnerabilitatea.

Eu cred ca e gresit sa ne aratam vulnerabilitatea tuturor.

Eu aleg sa imi arat vulnerabilitatea numai celor care mi-au demonstrat ca sunt oameni ok si ca nu ma vor rani numai asa, de dragul bucuriei rautacioase.

De ce sa ma arat vulnerabil in fata cuiva caruia nu-i pasa de mine?

Ma va lovi. Ce am eu de castigat din asta? Ca incasez energie negativa degeaba?

El se simte castigat, pentru ca isi creste self/esteemul.

Eu, ca sa mi-l pastrez pe al meu macar la nivelul dinainte de lovitura, va trebui sa consum energie mentala.

Stiu sigur ca pentru o mare parte a oamenilor, cei egoisti, aratarea vulnerabilitatii e o INVITATIE ca sa te loveasca.

Le arati punctul tau slab, iar ei nu se pot abtine.

Asa le functioneaza lor amigdala creierului.

Sunt oameni care cauta exact aceasta vulnerabilitate, ca sa te poata lovi.

O miros de departe, dupa semnale nonverbale si verbale. Sa le-o mai arat si eu?

De ce, ca sa le fac lor viata mai usoara, si lovitura mai dulce?

A-ti arata vulnerabilitatea pradatorilor sau indiferentilor? Nu, nu cred ca e bine pentru supravietuirea mea.

Asta ar insemna ca ma plasez eu insumi pe pozitia de victima, ca eu accept aceasta pozitie.

Imi voi arata vulnerabilitatea si emotivitatea, dar celor care merita. Cei care mi-au aratat ca sunt oameni.

Pana la urma a te arata vulnerabil si a incasa lovituri zilnic inseamna risc de depresie, de anxietate generalizata, de fobie sociala, de slabiciune, de demotivare.

Nu stiu de unde a venit faza asta cu "arata-te vulnerabil tuturor", cred ca din filme americane de familie prost gandite si din filosofia new age a unor entuziasti, dar nu este o strategie de supravietuire valabila, in opinia mea.

Poate ca acesti ganditori new age care scriu carti frumoase despre vulnerabilitate traiesc intr-un mediu american sau vest-european, unde ei nu sunt loviti zilnic de negativitate, ca in Romania. Mediul acesta vest-european il cunosc si eu, si va garantez ca nu e atat de negativist ca si cel romanesc. E un mediu in care s-au deblocat energii creative, sufletesti. Sau poate acesti newageri au un mediu si mai restrans, stau la tara, in case frumoase, intre prieteni, scriu frumos despre lucruri nobile, posteaza pe net si vand carti, si ies la conferinte. Dar eu nu pot trai viata lor! Eu traiesc in Romania. Ei poate isi PERMIT sa se arate vulnerabili. Eu nu imi permit in societatea asta romaneasca.

Acesti newageri traiesc intr-o nisa ecologica, protejati. Lor le convine sa se arate vulnerabili (intre ei, caci i-am vazut pe la workshopuri, si intr-adevar intre ei e o atmosfera prieteneasca, frumoasa). Dar asta nu merge intr-o societate plina de negativitate cum e cea romaneasca!

Eu nu cred ca "a ma arata vulnerabil" este sinonim cu "a fi autentic".

Insa "autenticitatea" e un subiect vast, si merita dezbatut mai bine.

Crezi tu ca e asa usor sa ii alegi doar pe cei care nu te vor lovi?! -nu este...nu ai nici o garantie,nici macar cu cei pe care-i iubesti...care pretind ca te iubesc,nici cu rudele,cu prietenii,cu partenera...cu nimeni nu ai garantia asta.

Ca nu vrei tu sa fi lovit de catre cei care oricum cauta vreo potentiala victima...e de inteles,e firesc...totusi sa nu crezi ca faptul ca te ascunzi e vreo garantie ca vei fi scutit.Nu este...mastile cer un anume talent,dezvoltat in timp...o anumita atitudine,viclenia.

Intr-unul dintre filmele seriei "singur acasa",copilul povesteste cum a primit o pereche de role,care i-au placut foarte mult,insa de teama sa nu le strice,nu le-a folosit...anul urmator,a incercat insa sa le foloseasca,doar ca intre timp ii ramasesera mici...

Si morala era ca degeaba ai o inima daca ferind-o sa nu fie ranita,nu o mai folosesti,pana cand iti ramane mica.

Eu nu cred ca se poate sa te relationezi prin frica cu majoritatea oamenilor,si sa ramai deschis spre iubire cu cativa,care crezi ca merita.Viata iti da peste nas si in privinta asta...si multi sunt raniti profund de cei pe care ii iubesc,iar apoi se inchid de tot si devin incapabili sa mai iubeasca.

Tot ridicand ziduri de aparare,ajungi sa te regasesti intr-o inchisoare....intr-un labirint din care nu mai gasesti iesirea.

Mastile purtate permanent,ajung sa inlocuiasca chipul cuiva...nu mai pot fi desprinse dupa bunul plac.Nu merge sa porti o masca in imensa majoritate a relatiilor cu ceilalti si chiar in relatia cu tine insuti,si apoi sa te mai si deschizi spre iubire,dupa ce ai functionat pe baza de frica permanent.

Arcangelo a scris:

Si daca va intrebati ce castigam din a fi deschisi,intr-o lume care nu ne vrea asa cum suntem,eu spun ca ne redobandim autenticitatea.

nici eu nu cred ca autenticitatea de sine e sinonima cu "a ma arata vulnerabil". Intr-adevar diferenta dintre ele e mica, dar cred ca sunt lucruri diferite.

Autentic inseamna sa traiesti viata pe care ti-o doresti, sa ai prietenii pe care ii vrei, sa exprimi ceea ce simti, sa nu te minti. Dar daca eu imi doresc o viata in care sa nu fiu batjocorit pt ceea ce sunt, atunci ce fac? Ma expun, ma arat vulnerabil apoi ma plang ca sunt tratat rau? Asta e viata pe care mi-am dorit-o?

Autenticitate inseamna unitate, armonie intre cognitii, afecte si comportament. Cam greu sa le echilibrezi pe toate acestea, e o arta. Cognitia iti spune sa te expui ca asa ai tu mema, crezi ca daca te expui esti autentic. Te expui (comportament) apoi afectul e la pamant cand esti desconsiderat. Asta e autenticitate?

E doar autenticitatea in idei, in cognitii. Echilibreaza-le pe toate.