eu nu mai am atacuri de panica de mult timp insa am o stare nedefinita de rau, nu sunt simptome fizice, doar o stare de ne-bine precum si tristete, sa stiti ca exista lucruri si mai rele decat atacul de panica. poti sa nu ai atac de panica dar lumea din jurul tau sa o simti altfel si tu sa te simti tristi slabit si fara chef, atacul de panica e o situatie dusa la extrem dar cand ai de a face cu stari mai difuze dar permanente sau cvasi-permanente e si mai rau. eu unul ma chinui sa scap de ele cu psihoterapie + un anxiolitic usor (coaxil) sper sa reusesc am facut progrese fata de acum juma de an dar inca sunt pe drum ca sa zic asa. cea mai scarboasa mi se pare agorafobia care chiar daca nu duce la atacuri de panica iti da o stare de tot rahatul care te oboseste ca un razboi de guerrilla.
Spasmofilie
Început de Nestiutorul, Vin 27 ian 2006 · 1.008 răspunsuri · 403.595 vizualizări
just...you a scris:nu numai interiorul si exteriorul zqambeste fi hapy....rade mult....trebuie sa inveti sa te educi in totalitate...stiu ca este greu insa cu tim pul se poate....si orice ar fi nu uita aceste atacuri se pot intampla oricui...nu trebuie sa iti fie teama ca daca se intampla in o mare multime...cei din jur te vor critica sau ceva de genu...mai degraba isi vor face griji....inva sa te acceptii sa te iubesti cu toate cele rele si bune,,.....
Ar fi bine sa vad numai reactii de ingrijorare dar ma indoiesc. La cum e lumea in ziua de azi, probabil ca s-ar uita la mine si
ar zice ca-s nebuna (cand as avea un atac de panica in vazul lumii) ceea ce eu as constientiza mult prea mult si ar intensifica atacul in cauza. Nush cum sa fac sa scap de acest complex precum ca toata lumea se uita fix la mine, ma judeca, ma critica si da: cred ca trebuie sa invat sa ma iubesc si cu bune si cu rele, sunt prea severa cu mine insami mi se pare ca trebuie sa fiu mai nush cum etc...si culmea e ca..n-am avut toata viata gandurile astea..cand eram pustoaica...17-19 ani..efectiv nu-mi pasa, eram altfel...dar din ziua cand am implinit 20 de ani si pana azi..am inceput sa am stari d-astea si cu timpul s-au intensificat..nasol nu?
elle_elle a scris:Ar fi bine sa vad numai reactii de ingrijorare dar ma indoiesc. La cum e lumea in ziua de azi, probabil ca s-ar uita la mine siar zice ca-s nebuna (cand as avea un atac de panica in vazul lumii) ceea ce eu as constientiza mult prea mult si ar intensifica atacul in cauza. Nush cum sa fac sa scap de acest complex precum ca toata lumea se uita fix la mine, ma judeca, ma critica si da: cred ca trebuie sa invat sa ma iubesc si cu bune si cu rele, sunt prea severa cu mine insami mi se pare ca trebuie sa fiu mai nush cum etc...si culmea e ca..n-am avut toata viata gandurile astea..cand eram pustoaica...17-19 ani..efectiv nu-mi pasa, eram altfel...dar din ziua cand am implinit 20 de ani si pana azi..am inceput sa am stari d-astea si cu timpul s-au intensificat..nasol nu?
nu...nu...nu...mai gandii asa....
eu am avut atacuri de panica,in restaurant,cu o gramada de lume,in baruri,la facultate...in plina zii de scoala...
crezi ca s-au uitat asa nu din contra fiecare sa vada cum ma simt si sa ma ajute...
elle_elle a scris:La cum e lumea in ziua de azi, probabil ca s-ar uita la mine siar zice ca-s nebuna (cand as avea un atac de panica in vazul lumii)
Eu am avut atacuri de panica in public si nimeni nu s-a prins - sunt maestra in a-mi masca starile negative, desi in aceste cazuri nu a fost cu intentie... nu ma interesa ca se prinde cineva ca eu tremur de frica in mijlocul strazii, frica mea in sine era mult mai groaznica decat ideea ca ma fac de ras intre niste necunoscuti. Tie insa inteleg ca iti pasa, de fapt daca am inteles bine chiar asta iti declanseaza atacul. Trebuie sa te gandesti ce anume s-a schimbat de la 20 ani incoace si de ce iti este frica - ce iti produce frica si din ce motiv.
Justine_ a scris:Eu am avut atacuri de panica in public si nimeni nu s-a prins - sunt maestra in a-mi masca starile negative, desi in aceste cazuri nu a fost cu intentie... nu ma interesa ca se prinde cineva ca eu tremur de frica in mijlocul strazii, frica mea in sine era mult mai groaznica decat ideea ca ma fac de ras intre niste necunoscuti. Tie insa inteleg ca iti pasa, de fapt daca am inteles bine chiar asta iti declanseaza atacul. Trebuie sa te gandesti ce anume s-a schimbat de la 20 ani incoace si de ce iti este frica - ce iti produce frica si din ce motiv.
Exact..imi pasa ca ma fac de ras intre necunoscuti ca defapt ASTA ESTE FRICA MEA..FRICA DE REACTIA CELORLALTI la orice gest grimasa cat de mici care ies unpic in evidenta la mine. La 20 de ani am avut depresie. De ziua mea eu eram in stare de depresie. Si s-a agravat. NU m-am dus nicaieri la doctor psiholog etc. Pana la urma mi-a trecut depresia. Am incercat s-o infrunt eu cu ganduri pozitive. Viata mea in ultimii 4 ani a fost de asa maniera incat mi-am pierdut increderea in mine si multe altele. Nu pot da detalii pt ca deja ar insemna sa scriu roman. Cert este ca am devenit asa intr-o anumita perioada si am ramas cu impresia ca de acolo mi se trage. Insa in ultima vreme tre' sa recunosc ca sunt un pic mai bine. Ma simt eu mai bine dar atacurile astea de panica nu mi-au trecut. Ramane sa vad daca voi reusi sa scap cu totul de ele si sa fiu cum eram inainte, sigura pe mine. Mult succes tuturor celor care trec prin situatii din astea si sanatate maxima fizica si mentala pt toti! Apreciez mult mesajele voastre si sunt foarte incurajatoare! Continuati sa scrieti. Macar prin forumul asta sa reusim sa ne dam seama de anumite chestii si sa incercam sa ne revenim singuri. Ca pana la urma fiecare din noi este singurul psiholog in stare sa puna capat acestor probleme.
elle_elle a scris:Exact..imi pasa ca ma fac de ras intre necunoscuti ca defapt ASTA ESTE FRICA MEA..FRICA DE REACTIA CELORLALTI la orice gest grimasa cat de mici care ies unpic in evidenta la mine. La 20 de ani am avut depresie. De ziua mea eu eram in stare de depresie. Si s-a agravat. NU m-am dus nicaieri la doctor psiholog etc. Pana la urma mi-a trecut depresia. Am incercat s-o infrunt eu cu ganduri pozitive. Viata mea in ultimii 4 ani a fost de asa maniera incat mi-am pierdut increderea in mine si multe altele. Nu pot da detalii pt ca deja ar insemna sa scriu roman. Cert este ca am devenit asa intr-o anumita perioada si am ramas cu impresia ca de acolo mi se trage. Insa in ultima vreme tre' sa recunosc ca sunt un pic mai bine. Ma simt eu mai bine dar atacurile astea de panica nu mi-au trecut. Ramane sa vad daca voi reusi sa scap cu totul de ele si sa fiu cum eram inainte, sigura pe mine. Mult succes tuturor celor care trec prin situatii din astea si sanatate maxima fizica si mentala pt toti! Apreciez mult mesajele voastre si sunt foarte incurajatoare! Continuati sa scrieti. Macar prin forumul asta sa reusim sa ne dam seama de anumite chestii si sa incercam sa ne revenim singuri. Ca pana la urma fiecare din noi este singurul psiholog in stare sa puna capat acestor probleme.
draga mea...sa stii ca depresia nu trece asa de la sine....ia fara ajutor va revenii pana nu descoperii problemele tale interioare si nu iti infrunti toate fricile...tata viata vei suferii...eu zic ca e timpul sa mergi la psiholog...el te face sa intelegi...te ajuta....sa treci mai departe....sa te intelegi sa te cunosti....si multe alte lucruri
si lasa lumea in pace sa critice pana nu mai poate...tu sa fii fericita si sa te simti bine....invata sa infrunti teama asta...
elle_elle a scris:Multumim pt povestea ta, pe mine una m-a incurajat. Spune-mi cum as putea sa aplic cele citite in cazul urmator: atac de panica atunci cand fac cunostinta cu cineva si tre' sa vb vreo 5 minute cu respectivul. Palmele transpira, roseata in obraji, tot corpul tremura, bataile inimii sunt foarte rapide si multe, evitarea contactului vizual, neterminarea frazelor, lipsa de concentrare.Pe mine m-a incurajat ce mi-ai zis si mi-am zis sa aplic altfel..sa fac aceste exercitii de liniste interioara zilnic, inainte de survenirea unui atac, iar atunci cand apare, sa-l analizez la maxim, chiar daca mi se intampla in public. In sensul ca sa-mi educ "interiorul" ca sa zic asa. Oare e bine? Eu sunt sigura ca e..
Ai avut rabdare sa citesti tot :)
Este foarte bine ca detii o asa calitate de pret... cu rabdarea poti sa treci peste multe
Atacurile de panica sunt in legatura cu o frica mai ales nerecunoscuta constient. Adica, imi este foarte frica de ceva dar nu recunosc fata de mine acest lucru, sau in mod constient minimalizez situatia pentru ca daca as recunoaste-o la adevarata ei scara m-ar speria consecintele. Dar asa cum se stie, nimic nu dispare de la sine, totul se transforma. Asta se intampla si in cazul e fata: frica trece in subconstient si iese la suprafata "aparent fara motiv" printr-un raspuns al sistemului vegetativ; tot ce are nevoie pentru a se manifesta este un stimul declansator care poate sa nu insemne nimic dpdv logic dar sa trezeasca ceva in subconstient. Exemplu: vad o pisica si am un atac de panica, nu are nici o logica, dar cand am suferit un soc emotional candva in trecut trecea o pisica pe langa mine.
Poate ca deja cunosti toate lucrurile astea.
Despre situatia ta ai dat putine informatii ca sa ajung la o intelegere completa. Spui ca te intalnesti cu cineva prima data. Se intampla asa in fiecare caz? Sau doar cu unele persoane pe care le cunosti prima data? Ce au in comun? Daca vrei sa inlaturi efectul trebuie sa vezi ce il cauzeaza si sa incepi de acolo. Numai tu poti sa iti dai seama care este acea legatura, dar trebuie sa o cauti cu curaj pentru ca ce te asteapta la capatul calatoriei este o viata mai buna, nu trebuie sa te temi sa ajungi la frica aceea. Primul pas e identificarea ei, apoi inlaturarea in sensul ca fiecare frica isi are locul ei, imi e frica sa nu dea o masina peste mine, este un pericol real dar nu o voi exagera.
Poate ca in cazul tau frica are legatura cu neprevazutul; incerci sa ai sub control fiecare aspect din viata ta (ceea ce e imposibil) si asta include si persoanele din jurul tau. Daca lucrurile ar sta asa? Vrei sa ai sub control totul, ca sa eviti ceva neasteptat care te-ar putea destabiliza; poate vrei stabilitate, siguranta iti este foarte frica ce s-ar intampla cu tine daca nu ai mai avea nici un punct de sprijin si toate lucrurile sau persoanele care functionau ca o plasa de siguranta nu mai sunt si totul ar fi haos. Cu cei pe care ii cunosti lucrurile sunt mai simple, stii la ce sa te astepti de la ei bun sau rau, dar cand faci o cunostiinta noua acea persoana este o necunoscuta, poate fi prieten sau te poate trada, nu ai cum sa stii... Si atunci nu te mai poti concentra si participa activ la o discutie pentru ca toata energia ta se intreapta catre a controla ceea ce stii bine nu poate fi controlat, => atac de panica.
Mi-am dat cu parerea, nu am toate datele este doar o explicatie posibila. Doar tu stii daca este adevarat.
As vedea "linistea interioara" nu ca parte dintr-un exercitiu. Asta ar insemna ca e ceva facut la anumite ore, ceva delimitat de aici pana aici... linistea cum spui tu trebuie sa vina natural, sa gasesti un motiv real pentru a o simti.
A fi facut ceva in directia asta chiar inainte de survenirea unui atac mi se pare foarte eficient pentru ca atunci poti sa iti dai seama de cateva indicii despre natura atacului si ce il provoaca.
Itsi Bitsi a scris:Totusi, eu din intamplarea ta am dedus ca atacurile se produceau aproximativ fara motiv, probabil din cauza unei lipse de calciu, te simteai slabita si te temeai ca vei muri...sau probabil nu am inteles eu bine care era motivul.
A existat o cauza reala (concreta) dar am preferat sa nu o expun, nu era teama de moarte. Imediat am facut analize de sange au iesit in limite normale, chiar foarte bine, ceea ce m-a facut sa realizez cat de important este ce ne facem noi insine "cu capul" 
toate gandurile si emotiile negative
elle_elle a scris:La 20 de ani am avut depresie. De ziua mea eu eram in stare de depresie. Si s-a agravat. NU m-am dus nicaieri la doctor psiholog etc. Pana la urma mi-a trecut depresia.
Care a fost motivul depresiei?
Cum pot sa incetez lupta cu mine insami, asa cum recomanda Arcangelo? Va rog sa-mi spuneti pentru ca nu reusesc sa depasesc anumite momente cand mi-e frica si sa ma gandesc la ceva .
bibi45 a scris:Cum pot sa incetez lupta cu mine insami, asa cum recomanda Arcangelo? Va rog sa-mi spuneti pentru ca nu reusesc sa depasesc anumite momente cand mi-e frica si sa ma gandesc la ceva .
Itelege ca esti om si ca uneori mai ai si momente de rahat.
Gandeste-te ca aceste momente au mai fost si ca au trecut.... nu dureaza prea mult... vor trece....
Apoi incearca sa te gandesti la un scop, la o tinta pe care vrei sa o atingi. Pregateste-ti din timp astfel de tinte... ceva pentru care sa trebuiasca sa muncesti... ceva care sa te cheme la actiune...