Spasmofilie

Justine_ a scris:

Daca in somn imi tresarea un muschi (cum se intampla deseori) ma trezeam deja cu senzatia de panica,

intradevar ai avut o fobie grava, dar ma bucur ca ti-a trecut

Cred ca tu incurci starea de anxietate cu atacul de panica. Citind descrierea ta, cum ca ti-a tresarit muschiul, imi amintesc ca mie imi tremurau muschii de la picioare in permanenta, cat am fost bolnava. Bineinteles ca si atunci aveam senzatia exagerata de frica, si aceasta putea fii incurcata cu atacul de panica in sine, pt ca semanau. Tu ai avut cu siguranta mai multe atacuri de panica, cu pauze intre ele, atata ca nu ai apucat sa observi pauzele.

Si pentru cei care au trecut prin asa ceva si au scapat, in cat timp s-a intamplat aceasta?

Timp de un an m-am chinuit cu stari de anxietate si atacuri de panica, dar am muncit mereu pt a mi le studia, a le intelege provenineta, scopul si deznodamantul. Am facut mult sport, m-am documentat mult despre starile mele, am invatat tehnici de relaxare, etc. Acum, dupa un an, nu am mai avut aproape nici o stare ce sa imi aminteasca de perioada aia urata din viata mea. Iti zic eu ca se poate daca ai vointa si o motivatie buna

din pacate exista si riscul sa dea peste persoane care sa faca mistouri si sa le agraveze problemele.

ca bine zici si majoritatea celor ce au probleme de genul asta sunt extrem de sensibili la cuvintele ce le sunt adresate. :)

bibi45 a scris:

Pentru Justine - cum ai reusit sa scapi de atacurile de panica?

Atacurile mele de panica aveau o sursa clara, era vorba de moartea violenta a unui animal, in preajma mea, de o otrava cu efect rapid, otava pe care ulterior am si gasit-o. Cred ca e mult mai simplu cand stii exact ce iti provoca atacurile. Eu m-am tinut departe de toate lucrurile care imi aduceau aminte de momentul in care a murit animalul, de orice care imi amintea de otrava (am scapat de tot ce aveam roz prin casa, otrava era roz), o vreme nu am mai dormit in camera in care s-a intamplat totul, ba chiar nici nu am mai intrat acolo pana nu m-am simtit in stare. Am incercat pe cat posibil nici macar sa nu dorm acasa, am dormit mult pe la prietene. Am mers la un doctor si mi-a dat niste pastile cu magneziu si calciu lactic, si am inceput sa le iau, de cum simteam frica luam pastila de calciu (nu stiu cat de bine face sincer, insa atunci m-a ajutat ca efect placebo cel putin, si din cate stiu eu in conditii de stres major, calciul se elimina din organism ff repede). In decurs de cateva luni atacurile de panica au inceput sa apara tot mai rar si s-au redus la senzatia de nod in gat si accelerarea pulsului, insa frica a scazut, pana cand intr-o buna zi mi-am dat seama ca de ceva timp nu mai avusesem nici un atac de panica. Oricum, cat a tinut totul, a fost cu adevarat un cosmar. Nici un aspect din viata mea nu mai avea importanta, nu mai eram decat eu si frica mea.

Arcangelo a scris:

Scria cineva,intr-o postare precedenta,ca era obsedata ca e...otravita,cauta otrava peste tot,si nu reusea sa inlature convingerea(aparent total irationala)ca e asa...vreau sa-i spun ca intuitia nu a inselat-o.

Obsesia mea pentru otrava venea de undeva, nu aparuse din senin.

Sper ca moartea acelui animal,a fost suficienta ca sa renunti la carne...mi-e si teama sa-ti dau un link,cu un film facut intr-un abator...(cei care au incercat sa-l vada,nu au putut sa se uite pana la sfarsit...ti se rupe inima,si plangi fara sa vrei...).Eu m-am obligat sa il privesc pana la capat...ca nu cumva sa-mi mai treaca vreodata prin minte,sa pun lacomia inaintea compasiunii.

Daca credeti ca rezistati... http://www.youtube.com/watch?v=MlNjyIhy_58

Itsi Bitsi a scris:

intradevar ai avut o fobie grava, dar ma bucur ca ti-a trecut :)

Cred ca tu incurci starea de anxietate cu atacul de panica. Citind descrierea ta, cum ca ti-a tresarit muschiul, imi amintesc ca mie imi tremurau muschii de la picioare in permanenta, cat am fost bolnava. Bineinteles ca si atunci aveam senzatia exagerata de frica, si aceasta putea fii incurcata cu atacul de panica in sine, pt ca semanau. Tu ai avut cu siguranta mai multe atacuri de panica, cu pauze intre ele, atata ca nu ai apucat sa observi pauzele.

Tresarirea de muschi a fost ceva normal, se intampla deseori in somn, anormala a fost reactia mea la acea tresarire, pentru ca am asociat-o imediat cu spasmele musclare ale animalului pe care l-am vazut murind.Referitor la ceea ce mi-ai spus .... nu imi amintesc ca in timpul atacurilor mele sa fi existat mici "pauze" in care sa ma fi simtit mai bine. Pur si simplu era o stare de groaza care era continua

Arcangelo a scris:

Sper ca moartea acelui animal,a fost suficienta ca sa renunti la carne...

De cand ma stiu nu mananc decat pui si peste, la care insa nu cred ca voi renunta vreodata

Arcangelo a scris:

Daca credeti ca rezistati... http://www.youtube.com/watch?v=MlNjyIhy_58

Am inchis in clipa in care am vazut ca taie un animal viu.

Nu stiu unde e facuta filmarea asta, insa din cate stiu in prezent este o conditie esentiala ca stresul animalului sa fie inlaturat ca un abator sa isi poata desfasura activitatea. Cineva care face ce am vazut in filmulet ar trebui pus la zid

Asta noapte am reusit sa adorm si sa dorm fara medicamente , pentru prima data dupa cateva saptamani. Cred ca este o realizare si ma bucur. Este foarte adevarat ca ma simt obosita acum, se poate sa fi fost in somn superficial, dar am reusit macar o data sa ma domin. Cred ca este foarte important sa ajungem la un echilibru noi cu noi si nu la o lupta cu ce vrea corpul si sufletul nostru si eventual obligatiile zilnice. oricum nu mi-am inchipuit ca poate exista ceva atat de greu, sa trebuiasca sa te stapanesti tu pe tine cu un asemenea efort permanent. trebuie sa avem incredere ca ne vom vindeca , cu sau fara medicamente , dar cu o lupta permanenta cu noi insine. Sunt foarte bucuroasa ca reusim sa stabilim o legatura intre noi. Va doresc o zi cat mai buna.

Buna ziua tuturor,

As vrea sa va povestesc intamplarea mea si cum am scapat de atacurile de panica fara medicamente, regim sau alte ajutoare. Sper sa va ajute cum m-a ajutat si pe mine.

Acum un an am trecut prin cateva momente dificile care s-au succedat foarte rapid si m-au adus intr-o stare destul de critica. Apoi am avut pentru prima data in viata mea un atac de panica. L-as putea descrie ca foarte violent, asa l-am perceput atunci. A inceput brusc. Imi batea inima foarte foarte tare, mi se invinetisera mainile, simteam ca ma sufoc si am intrat in panica si mai tare :airkiss: credeam ca mor. Ca durata a fost foarte mult, adica de vreo 3 ori in seara aceea si apoi dimineata inca de doua ori la intervale de o ora sau poate mai mult, nu mai stiu...

De fapt, nici macar nu stiam ce inseamna un atac de panica, in prima faza am crezut ca mor, dupa aceea am crezut ca am avut un infarct sau un atac de cord (in ciuda faptului ca sunt tanara). Discutand cu doctorul, mi-a explicat despre ce era vorba si mi-a prescris vitamine...calciu, magneziu, etc, lucru care m-a ajutat intr-o oarecare masura, am luat 2 pastile si atat. Si am crezut ca s-a terminat, ca a fost un eveniment singular, dar nu a fost asa.

Dupa cateva luni am avut altul, apoi s-au indesit, luna urmatoare am avut 3. Cu toate acestea, nu au avut intensitatea primului care a fost deosebit de puternic. Nu am luat medicamente speciale pentru ca nu le consider o solutie ci numai ceva ce se adreseaza efectului si nu cauzei. Nu am fost la psihiatru, sau psiholog dar din fire sunt mai autodidacta si imi rezolv singura pas cu pas problemele "existentiale". Am incercat sa discut cu o prietena de incredere dar mi-am dat seama destul de repede ca nu ma poate ajuta pentru ca nu intelegea ce experimentez... de fapt cred ca daca nu ai trait o data asa ceva nu poti cu adevarat sa ajuti pe cineva in in aceasta stare.

Am incercat sa rezolv situatia; concret, adica in ceea ce priveste situatia externa (viata mea) nu puteam sa rezolv mare lucru, era o stare de fapt cu care a trebuit sa ma obisnuiesc, deci singurul lucru pe care puteam sa il fac era sa gasesc o cale prin care sa accept in interior ceea ce se intampla in exterior. Asta pe de o parte.

Pe de alta parte am folosit acele momente de atac de panica pentru a imi studia reactiile, a vedea ce anume se intampla cu mine. Cu primele doua ocazii nu am reusit decat sa recapitulez dupa eveniment, la un interval de timp de siguranta - pentru a nu imi declansa un atac nou, ce s-a intamplat. Apoi am gasit in mine forta de a ma studia chiar in timpul producerii, mai detasat.

Am observat urmatoarele: prima reactie era aceea de a apela la altii, de a avea pe cineva langa mine, de a suna pe cineva daca eram singura, dar mi-am dat seama ca acest lucru imi inrautatea situatia.

Observandu-ma cu atentie mi-am dat seama ca incepe cu o schimbare aproape imperceptibila a dispozitiei pe care aproape ca nu o puteam sesiza decat daca eram atenta special la asta. Aceasta schimbare o puteam chiar localiza in zona pieputlui, aproape fizic. Apoi mi se facea frig, chiar daca afara erau 36 grade, in special mainile si picioarele. In acel moment mergeam sa ma intind in pat sau pe canapea pentru ca simteam o slabiciune generala iar apoi incepea sa imi bata inima foarte tare si sa am acea senzatie de sufocare. Toate acest senzatii erau insotite de o frica nedefinita.

Primul pas pe care l-am facut a fost acela de a constientiza, de a ma convinge pe mine ca nu voi muri si am realizat acest lucru amintindu-mi mie de atacurile anterioare din care am scapat vie si nevatamata. Deci ideea era sa imi dovedesc mie acest lucru, dovada fiind in sine o certitudine ca acest lucru este ADEVARAT. Asadar, daca nu mor nu s-a produs nimic ireparabil si maine e o zi. Si am stat linistita pana a trecut. Acest lucru m-a ajutat sa scap de frica nedefinita, m-a CALMAT. Apoi am cautat sa imi studiez dispozitia, sentimentele pe care le incercam si sa gasesc exact sentimentul (sau gandul, cum vreti sa ii spuneti) diametral opus. Dupa cateva incercari am descoperit ceva foarte interesant. Sentimentul opus este bucuria, sau mai la obiect, BUCURIA INTERIOARA. Un alt sentiment similar este acela de a fi in ARMONIE.

De aici incolo a fost surprinzator de simplu. In momentul cand a inceput urmatorul atac, fara frica (pentru ca trece repede, nu?) mi-am amintit de un moment din viata in care am simtit aceasta "bucurie interioara" si m-am transpus acolo. Sunt sigura ca fiecare dintre noi a experimentat cel putin odata acest lucru. In acest fel am reusit sa mentin aceasta stare mai usor, dar se poate si fara evocarea unui moment, e putin mai greu. In ceea ce priveste armonia :) am observat ca daca imi repet si gandesc propozitia "sunt in armonie cu tot" simptomele se diminueaza foarte rapid. Propozitia nu e ceva luat din vreo carte, e ceva ce mi-a venit pe moment. Dar nu trebuie sa fie ceva mecanic, trebuie traita cu adevarat aceasta stare.

Repet, nu trebuie sa fie ceva mecanic, trairea sentimentului trebuie sa fie autentica desi nu e usor. Pe scurt am observat ca totul se reduce la o "batalie" intre sentimente. Sentimentul de frica (sau deznadejde, cum vreti) trebuie inlocuit cu cel opus, de bucurie sau armonie. Recunosc ca nu e usor, de aici si cuvantul care imi vine in minte este acesta de batalie, dar nu trebuie renuntat, eu am tinut cu dintii.

Am auzit ca un atac de panica odata declansat nu mai poate fi oprit? Nu sunt sigura daca am citit bine. In sfarsit, daca asa se spune nu este adevarat. In prima faza am reusit sa il opresc imediat dupa debut iar apoi pur si simplu nu s-a mai produs. Pentru ca aceasta stare de bucurie si armonie interioara trebuie cultivata, educata. Am simtit pe propria piele ca daca sunt neglijenta cu starea interioara atacul tinde sa se repete. Indiferent care este contextul exterior, asupra a ceea ce se intampla cu noi in interior avem autoritate deplina. Nu trebuie cedat in fata diverselor intamplari, care in perspectiva s-ar putea dovedi ca nici nu au fost asa de grave sau importante si in nici un caz nu sunt permanente.

O ultima observatie surprinzatoare cu privire la studiul pe care l-am facut asupra mea (sper ca nu v-am plictisit ;) )

Dupa ce am reusit sa opresc atacurile, imediat dupa aceea, m-am trezit cu o stare "fantastica". Simteam ca am o forta (psihic vorbind) foarte mare, cum se spune ca "puteam sa mut muntii din loc"; cu totul neasteptat fata de cum ma simteam cand nu puteam sa le opresc - foarte obosita, epuizata, trebuia sa dorm ca sa imi revin.

Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa imi descriu intamplarea (a trecut un an de cand nu mai am nimic), sper ca nu v-ati pierdut rabdarea si ca macar partial ar putea sa va fie de folos. Daca aveti intrebari, puneti-le, mai vin aici special pentru asta.

iii_123 a scris:

Buna ziua tuturor,

As vrea sa va povestesc intamplarea mea si cum am scapat de atacurile de panica fara medicamente, regim sau alte ajutoare. Sper sa va ajute cum m-a ajutat si pe mine.

Acum un an am trecut prin cateva momente dificile care s-au succedat foarte rapid si m-au adus intr-o stare destul de critica. Apoi am avut pentru prima data in viata mea un atac de panica. L-as putea descrie ca foarte violent, asa l-am perceput atunci. A inceput brusc. Imi batea inima foarte foarte tare, mi se invinetisera mainile, simteam ca ma sufoc si am intrat in panica si mai tare :airkiss: credeam ca mor. Ca durata a fost foarte mult, adica de vreo 3 ori in seara aceea si apoi dimineata inca de doua ori la intervale de o ora sau poate mai mult, nu mai stiu...

De fapt, nici macar nu stiam ce inseamna un atac de panica, in prima faza am crezut ca mor, dupa aceea am crezut ca am avut un infarct sau un atac de cord (in ciuda faptului ca sunt tanara). Discutand cu doctorul, mi-a explicat despre ce era vorba si mi-a prescris vitamine...calciu, magneziu, etc, lucru care m-a ajutat intr-o oarecare masura, am luat 2 pastile si atat. Si am crezut ca s-a terminat, ca a fost un eveniment singular, dar nu a fost asa.

Dupa cateva luni am avut altul, apoi s-au indesit, luna urmatoare am avut 3. Cu toate acestea, nu au avut intensitatea primului care a fost deosebit de puternic. Nu am luat medicamente speciale pentru ca nu le consider o solutie ci numai ceva ce se adreseaza efectului si nu cauzei. Nu am fost la psihiatru, sau psiholog dar din fire sunt mai autodidacta si imi rezolv singura pas cu pas problemele "existentiale". Am incercat sa discut cu o prietena de incredere dar mi-am dat seama destul de repede ca nu ma poate ajuta pentru ca nu intelegea ce experimentez... de fapt cred ca daca nu ai trait o data asa ceva nu poti cu adevarat sa ajuti pe cineva in in aceasta stare.

Am incercat sa rezolv situatia; concret, adica in ceea ce priveste situatia externa (viata mea) nu puteam sa rezolv mare lucru, era o stare de fapt cu care a trebuit sa ma obisnuiesc, deci singurul lucru pe care puteam sa il fac era sa gasesc o cale prin care sa accept in interior ceea ce se intampla in exterior. Asta pe de o parte.

Pe de alta parte am folosit acele momente de atac de panica pentru a imi studia reactiile, a vedea ce anume se intampla cu mine. Cu primele doua ocazii nu am reusit decat sa recapitulez dupa eveniment, la un interval de timp de siguranta - pentru a nu imi declansa un atac nou, ce s-a intamplat. Apoi am gasit in mine forta de a ma studia chiar in timpul producerii, mai detasat.

Am observat urmatoarele: prima reactie era aceea de a apela la altii, de a avea pe cineva langa mine, de a suna pe cineva daca eram singura, dar mi-am dat seama ca acest lucru imi inrautatea situatia.

Observandu-ma cu atentie mi-am dat seama ca incepe cu o schimbare aproape imperceptibila a dispozitiei pe care aproape ca nu o puteam sesiza decat daca eram atenta special la asta. Aceasta schimbare o puteam chiar localiza in zona pieputlui, aproape fizic. Apoi mi se facea frig, chiar daca afara erau 36 grade, in special mainile si picioarele. In acel moment mergeam sa ma intind in pat sau pe canapea pentru ca simteam o slabiciune generala iar apoi incepea sa imi bata inima foarte tare si sa am acea senzatie de sufocare. Toate acest senzatii erau insotite de o frica nedefinita.

Primul pas pe care l-am facut a fost acela de a constientiza, de a ma convinge pe mine ca nu voi muri si am realizat acest lucru amintindu-mi mie de atacurile anterioare din care am scapat vie si nevatamata. Deci ideea era sa imi dovedesc mie acest lucru, dovada fiind in sine o certitudine ca acest lucru este ADEVARAT. Asadar, daca nu mor nu s-a produs nimic ireparabil si maine e o zi. Si am stat linistita pana a trecut. Acest lucru m-a ajutat sa scap de frica nedefinita, m-a CALMAT. Apoi am cautat sa imi studiez dispozitia, sentimentele pe care le incercam si sa gasesc exact sentimentul (sau gandul, cum vreti sa ii spuneti) diametral opus. Dupa cateva incercari am descoperit ceva foarte interesant. Sentimentul opus este bucuria, sau mai la obiect, BUCURIA INTERIOARA. Un alt sentiment similar este acela de a fi in ARMONIE.

De aici incolo a fost surprinzator de simplu. In momentul cand a inceput urmatorul atac, fara frica (pentru ca trece repede, nu?) mi-am amintit de un moment din viata in care am simtit aceasta "bucurie interioara" si m-am transpus acolo. Sunt sigura ca fiecare dintre noi a experimentat cel putin odata acest lucru. In acest fel am reusit sa mentin aceasta stare mai usor, dar se poate si fara evocarea unui moment, e putin mai greu. In ceea ce priveste armonia :) am observat ca daca imi repet si gandesc propozitia "sunt in armonie cu tot" simptomele se diminueaza foarte rapid. Propozitia nu e ceva luat din vreo carte, e ceva ce mi-a venit pe moment. Dar nu trebuie sa fie ceva mecanic, trebuie traita cu adevarat aceasta stare.

Repet, nu trebuie sa fie ceva mecanic, trairea sentimentului trebuie sa fie autentica desi nu e usor. Pe scurt am observat ca totul se reduce la o "batalie" intre sentimente. Sentimentul de frica (sau deznadejde, cum vreti) trebuie inlocuit cu cel opus, de bucurie sau armonie. Recunosc ca nu e usor, de aici si cuvantul care imi vine in minte este acesta de batalie, dar nu trebuie renuntat, eu am tinut cu dintii.

Am auzit ca un atac de panica odata declansat nu mai poate fi oprit? Nu sunt sigura daca am citit bine. In sfarsit, daca asa se spune nu este adevarat. In prima faza am reusit sa il opresc imediat dupa debut iar apoi pur si simplu nu s-a mai produs. Pentru ca aceasta stare de bucurie si armonie interioara trebuie cultivata, educata. Am simtit pe propria piele ca daca sunt neglijenta cu starea interioara atacul tinde sa se repete. Indiferent care este contextul exterior, asupra a ceea ce se intampla cu noi in interior avem autoritate deplina. Nu trebuie cedat in fata diverselor intamplari, care in perspectiva s-ar putea dovedi ca nici nu au fost asa de grave sau importante si in nici un caz nu sunt permanente.

O ultima observatie surprinzatoare cu privire la studiul pe care l-am facut asupra mea (sper ca nu v-am plictisit ;) )

Dupa ce am reusit sa opresc atacurile, imediat dupa aceea, m-am trezit cu o stare "fantastica". Simteam ca am o forta (psihic vorbind) foarte mare, cum se spune ca "puteam sa mut muntii din loc"; cu totul neasteptat fata de cum ma simteam cand nu puteam sa le opresc - foarte obosita, epuizata, trebuia sa dorm ca sa imi revin.

Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa imi descriu intamplarea (a trecut un an de cand nu mai am nimic), sper ca nu v-ati pierdut rabdarea si ca macar partial ar putea sa va fie de folos. Daca aveti intrebari, puneti-le, mai vin aici special pentru asta.

Multumim pt povestea ta, pe mine una m-a incurajat. Spune-mi cum as putea sa aplic cele citite in cazul urmator: atac de panica atunci cand fac cunostinta cu cineva si tre' sa vb vreo 5 minute cu respectivul. Palmele transpira, roseata in obraji, tot corpul tremura, bataile inimii sunt foarte rapide si multe, evitarea contactului vizual, neterminarea frazelor, lipsa de concentrare.

Pe mine m-a incurajat ce mi-ai zis si mi-am zis sa aplic altfel..sa fac aceste exercitii de liniste interioara zilnic, inainte de survenirea unui atac, iar atunci cand apare, sa-l analizez la maxim, chiar daca mi se intampla in public. In sensul ca sa-mi educ "interiorul" ca sa zic asa. Oare e bine? Eu sunt sigura ca e..

bibi45 a scris:

Asta noapte am reusit sa adorm si sa dorm fara medicamente , pentru prima data dupa cateva saptamani. Cred ca este o realizare si ma bucur. Este foarte adevarat ca ma simt obosita acum, se poate sa fi fost in somn superficial, dar am reusit macar o data sa ma domin. Cred ca este foarte important sa ajungem la un echilibru noi cu noi si nu la o lupta cu ce vrea corpul si sufletul nostru si eventual obligatiile zilnice. oricum nu mi-am inchipuit ca poate exista ceva atat de greu, sa trebuiasca sa te stapanesti tu pe tine cu un asemenea efort permanent. trebuie sa avem incredere ca ne vom vindeca , cu sau fara medicamente , dar cu o lupta permanenta cu noi insine. Sunt foarte bucuroasa ca reusim sa stabilim o legatura intre noi. Va doresc o zi cat mai buna.

E cam neplacut,dar trebuie sa-ti spun,ca ai "inteles" totul gresit...ti-e frica de tine insati...de-aia cauti sa te ,,stapanesti tu pe tine''...asta da,e un efort permanent,si epuizant...si aberant.

Increteaza ,,lupta permanenta cu tine insati''...ea e sursa problemei tale,nu rezolvarea ei...ea e insasi frica ta,in actiune...

elle_elle a scris:

Multumim pt povestea ta, pe mine una m-a incurajat. Spune-mi cum as putea sa aplic cele citite in cazul urmator: atac de panica atunci cand fac cunostinta cu cineva si tre' sa vb vreo 5 minute cu respectivul. Palmele transpira, roseata in obraji, tot corpul tremura, bataile inimii sunt foarte rapide si multe, evitarea contactului vizual, neterminarea frazelor, lipsa de concentrare.

Pe mine m-a incurajat ce mi-ai zis si mi-am zis sa aplic altfel..sa fac aceste exercitii de liniste interioara zilnic, inainte de survenirea unui atac, iar atunci cand apare, sa-l analizez la maxim, chiar daca mi se intampla in public. In sensul ca sa-mi educ "interiorul" ca sa zic asa. Oare e bine? Eu sunt sigura ca e..

Tie ti-e frica de ceilalti...de ceea ce vor crede despre tine...tu esti blocata in a da pareri,si impresii,in a iti ascunde adevarata identitate...in a te camufla...nu te mai judeca p[e tine insati,acceptate asa cum esti,iubeste-te asa cum esti,si nu va mai conta ce cred ceilalti...

iii_123 a scris:

Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa imi descriu intamplarea (a trecut un an de cand nu mai am nimic), sper ca nu v-ati pierdut rabdarea si ca macar partial ar putea sa va fie de folos. Daca aveti intrebari, puneti-le, mai vin aici special pentru asta.

Totusi, eu din intamplarea ta am dedus ca atacurile se produceau aproximativ fara motiv, probabil din cauza unei lipse de calciu, te simteai slabita si te temeai ca vei muri...sau probabil nu am inteles eu bine care era motivul. :airkiss:

Oricum, nu uita ca unii au frici reale cand au un atac de panica. De exemplu se tem sa mearga pe strada ca o masina ii va lovi, si cand e pe strada, se produce atacul. Cum il convingi tu pe ala ca masinile nu lovesc oamenii atat de usor? Totusi, modul in care ai abordat situatia a fost unul foarte bun. Ti-ai dedicat timp sa te studiezi si ti-ai dorit cu adevarat sa iti revii. Aceste doua lucruri sunt foarte importante, dar multi nu au rabdare sa se ocupe de ei. Se considera un caz pierdut si renunta repede, apeland la medicamente (ca e mai usor, nu?)

Si ca o mica precizare, si eu mi-am revenit la fel : studiindu-ma.

elle_elle a scris:

sa fac aceste exercitii de liniste interioara zilnic, inainte de survenirea unui atac, iar atunci cand apare, sa-l analizez la maxim, chiar daca mi se intampla in public.

Foarte bine! e o atitudine corecta. Dar in primul rand, trebuie sa gasesti motivul real pt care faci atacul de panica. Apoi treci la "vindecarea" atacului, cand o sa realizezi ca frica ta e de fapt absurda.

elle_elle a scris:

Multumim pt povestea ta, pe mine una m-a incurajat. Spune-mi cum as putea sa aplic cele citite in cazul urmator: atac de panica atunci cand fac cunostinta cu cineva si tre' sa vb vreo 5 minute cu respectivul. Palmele transpira, roseata in obraji, tot corpul tremura, bataile inimii sunt foarte rapide si multe, evitarea contactului vizual, neterminarea frazelor, lipsa de concentrare.

Pe mine m-a incurajat ce mi-ai zis si mi-am zis sa aplic altfel..sa fac aceste exercitii de liniste interioara zilnic, inainte de survenirea unui atac, iar atunci cand apare, sa-l analizez la maxim, chiar daca mi se intampla in public. In sensul ca sa-mi educ "interiorul" ca sa zic asa. Oare e bine? Eu sunt sigura ca e..

nu numai interiorul si exteriorul zqambeste fi hapy....rade mult....trebuie sa inveti sa te educi in totalitate...stiu ca este greu insa cu tim pul se poate....si orice ar fi nu uita aceste atacuri se pot intampla oricui...nu trebuie sa iti fie teama ca daca se intampla in o mare multime...cei din jur te vor critica sau ceva de genu...mai degraba isi vor face griji....inva sa te acceptii sa te iubesti cu toate cele rele si bune,,.....