Spasmofilie

tavi_ar a scris:

De fapt, sa ajungi la gestionarea fricii presupune tot o lupta, nu tocmai usoara, cu noi insine. Daca reusim sa controlam frica in limite rezonabile, atunci este OK ! Asta presupune multa munca. Eu inteleg ce vrei sa spui Kriemhild si iti dau dreptate. Daca ne cantonam excesiv pe boala, facem din ea centrul universului atentiei noastre si daca declaram bombastic ca vom lupta...bla-bla-bla... nu vom realiza mai nimic. Este bine sa o acceptam si sa nu ne facem iluzii nefondate. Sa ne gandim ca pe o perioada nedeterminata face parte din noi, este ca un soi de 'consoarta'. Dar tot de noi depinde cum, cand si cu ce vom reusi 'divortul' .... deci, fondul problemei ramane autocunoasterea, autocontrolul si gandirea pozitiva.

Mi-e teama ca nu m-am facut inteleasa. Eu nu sunt de acord cu lupta impotriva fricii. Nu consider frica o consoarta ci sunt convinsa ca frica face parte din mine. Este a mea, este o bucata din mine fara de care nu as fi intreaga. Un divort, asa cum il numesti tu m-ar schilodi, ar rupe o bucata din mine, as pierde ceva ce e al meu si nu as mai fi intreaga.

Si in afara de asta, frica asta a anxiosilor eu o consider un dar, consider anxiosii favorizati de soarta. Ei ajung sa se teama si sa se lupte cu frica lor. ATAT. In rest sunt sanatosi tun. Anxietatea este o somatizare. Si cancerul este tot o somatizare. Unora le e dat sa se lupte cu frica si au sansa sa se vindece daca inceteaza lupta...altii se lupta direct cu cancerul, si se lupta degeaba. Anxietatea este o avertizare. In momentul acela anxiosul vrea nu vrea isi schimba modul de viata intr-unul mai sanatos. Cancerosului nu i se acorda o asemenea sansa. El este condamnat din start.

Anxietatea se vindeca, in totalitae, cu conditia sa nu o faci cu o terapie cognitiv comportamentala. Dar despre asta am mai spus.

Eu incerc sa accept ce mi se intampla, insa uneori am slabiciuni si nu pot sa nu ma intreb de ce trebuie sa trec prin astea. Sunt constient de faptul ca multi oameni au parte de boli mult mai grave sau dureroase dar in momentele atacului sau starii de emotivitate ridicata, cu greu mai gandesti rational.

O mica rectificare. Tavi are probleme cu insomnia. Eu as putea spune ca dorm bine, doar ca mi-am facut un obicei din a ma culca tarziu, si trebuie sa ajustez si asta. Am citit astazi pe un site cum ca o ora de somn inainte de ora 24 face cat doua de dupa. Dar nu m-am mai culcat pe la 22 cred ca de prin clasa 2-a... :)

GK_FAN a scris:

Eu incerc sa accept ce mi se intampla, insa uneori am slabiciuni si nu pot sa nu ma intreb de ce trebuie sa trec prin astea. Sunt constient de faptul ca multi oameni au parte de boli mult mai grave sau dureroase dar in momentele atacului sau starii de emotivitate ridicata, cu greu mai gandesti rational.

O mica rectificare. Tavi are probleme cu insomnia. Eu as putea spune ca dorm bine, doar ca mi-am facut un obicei din a ma culca tarziu, si trebuie sa ajustez si asta. Am citit astazi pe un site cum ca o ora de somn inainte de ora 24 face cat doua de dupa. Dar nu m-am mai culcat pe la 22 cred ca de prin clasa 2-a... :airkiss:

Scuze pentru confuzie.

A incerca sa gandesti 8numai rational poti gandi) in timpul atacului eu o consider o lupta cu morile de vant. Frica e emotie, iar emotia pentru a se stinge trebuie traita. Gandirea este dusmanul cel mai mare al emotiei. Gandurile pe care le gandesti in timpul atacului nu fac decat sa readuca o noua emotie, deci un nou ciclu...si tot asa. Daca doar respiri si simti emotia nu dureaza decat cateva secunde si nici nu mai e asa cumplita. Gandurile sunt cele care o fac cumplita. Frica e frica, si toti o resimtim la fel, doar ca anxiosul, in plus fata de mine, de exemplu, se gandeste ca o sa moara. Gandul mortii este cumplit, nu frica pe care o traieste.

Deci sa-mi canalizez atentia pe relaxare , corect ?

(Diaphragmatic Breathing or 7/11 Tehnique ?) :airkiss:

kriemhild a scris:

Mi-e teama ca nu m-am facut inteleasa. Eu nu sunt de acord cu lupta impotriva fricii. Nu consider frica o consoarta ci sunt convinsa ca frica face parte din mine. Este a mea, este o bucata din mine fara de care nu as fi intreaga. Un divort, asa cum il numesti tu m-ar schilodi, ar rupe o bucata din mine, as pierde ceva ce e al meu si nu as mai fi intreaga.

Si in afara de asta, frica asta a anxiosilor eu o consider un dar, consider anxiosii favorizati de soarta. Ei ajung sa se teama si sa se lupte cu frica lor. ATAT. In rest sunt sanatosi tun. Anxietatea este o somatizare. Si cancerul este tot o somatizare. Unora le e dat sa se lupte cu frica si au sansa sa se vindece daca inceteaza lupta...altii se lupta direct cu cancerul, si se lupta degeaba. Anxietatea este o avertizare. In momentul acela anxiosul vrea nu vrea isi schimba modul de viata intr-unul mai sanatos. Cancerosului nu i se acorda o asemenea sansa. El este condamnat din start.

Anxietatea se vindeca, in totalitae, cu conditia sa nu o faci cu o terapie cognitiv comportamentala. Dar despre asta am mai spus.

Draga Kriemhild,

Nu vreau sa glisam pe terenuri aride si neconstructive. Observatiile tale sunt extrem de pertinente si productive. In final, cei care deceleaza percep ca o asemenea abordare induce 'subiectilor' anxiosi o gandire pozitiva. Totusi, pozitia asta cam fatalist-acceptativa, capitulativa chiar, imi creeaza anumite rezerve. Simptomele celor cu afectiuni mixte, anxios-depresive, insotite sau nu de atacuri de panica si/sau fobii(mie imi place sa le denumesc 'boli ale sufletului'), nu sunt banale tulburari neuro-vegetative. Au impact major in plan somatic. Groaznice uneori. Suntem pur si simplu terorizati de ele pentru ca sunt anomalii(exacerbari) a ceea ce avem ancestral in noi. Daca frica si celelalte ar fi in limita parametrilor 'rezonabili', adica normale, mi se pare corecta observatia ta, ca ne-am simti 'vaduviti', sau cum spui tu, 'schiloditi' , in absenta lor. Poate ca ai dreptate si ar trebui sa le acceptam cu stoicism. Obisnuinta este doar o a doua natura. Sa lasam lucrurile sa decurga 'sine die' ? Poate ca suntem alesi, favorizati dupa cum afirmi. Poate ca Dumnezeu ne incearca si nu trebuie sa-l dezamagim ?!

GK_FAN a scris:

Tavi are probleme cu insomnia.

Asa este ! Insomnia cronica este in prezent 'inamicul meu nr.1'. Dar, in 5 ani de suferinte, am avut parte si de veritabile atacuri de panica, predispozitie anxios-depresiva, agorafobie, hiperacuzie, etc. Chestiile astea le mai am episodic. Sunt insa de o intensitate cu mult redusa si suportabile. Multumesc lui Dumnezeu !

Tavi, crede-ma ca stiu prin ce treci. Am trecut si eu prin atacuri de panica si orice om trece macar o data in viata. Numai la anxiosi se repeta...din pacate.

Ceea ce vreau sa spun este ca frica nu poate creste la intensitati paroxistice. Are o limita, aceeasi la toata lumea. Ceea ce paralizeaza in atac sunt gandurile, scenariul care se deruleaza mental. Gandeste-te numai de cate ori in copilarie nu ai fugit de cineva inspaimantat, cu inima batand la maxim, cu respiratia taiata, curgand apele pe tine? Diferenta e ca atunci aceste simptome erau normale, tu le acceptai si foloseai aceasta stare ca sa te aăeri, iar acum le asociezi cu moartea si pur si simplu nu vrei sa le accepti.

Atitudinea mea nu este fatalista, ci maidegraba o atitudine de incredere, ceea ce este foarte sanatos.

Frica aceea care-l paralizeaza pe anxios trebuie exprimata cumva. Altfel va face ravagii.

GK, relaxarea este scopul final, insa nu mi-as permite sa cer unui anxios sa se relaxeze in timpul atacului de panica. Acel tip de respiratie, ajuta sa scada frica...ceea ce este suficient in acele momente.

kriemhild a scris:

Atitudinea mea nu este fatalista, ci maidegraba o atitudine de incredere, ceea ce este foarte sanatos.

Frica aceea care-l paralizeaza pe anxios trebuie exprimata cumva. Altfel va face ravagii.

Kriemhild draga,

Te inteleg perfect si iti dau dreptate. Eu zic ca am depasit faza cu atacurile de panica si chiar anxietatea o controlez rezonabil. Am senzatia ca ambele sunt in parametrii normali, adica a mai ramas emotia fireasca, naturala, precum si o stare de neliniste si nerabdare in special, absolut controlabile. Dupa cum afirmai, fara ele ne-am simti 'schiloditi'. Fac parte din noi. Ceea ce ma deranjeaza pe mine enorm este insomnia cronica si faptul ca sunt dependent de benzodiazepine. Inca de la debutul tulburarii anxios-depresive(diagnostic poate eronat dat de psihiatru ?) s-a instalat insomnia asta suparatoare. Eu cred ca, de fapt, datorita unei supralicitari, psihice indeosebi, am avut initial o simpla nevroza astenica asociata cu insomnia. Consider ca nevindecarea acesteia din urma mi-a declansat si dispozitia anxios-depresiva, agorafobia, hiperacuzia, s.a.m.d. Iti imaginezi cred cum este un om care nu doarme decat 3 ore din 24 si asta timp de 5 ani ? Cum sa te simti bine cand odihna este esentiala pentru refacerea neuronilor ? Am facut marea prostie sa iau neintrerupt benzodiazepine, la recomandarea psihiatrului, evident. De la 'pumnul de pastile' am ajuns numai la 2,5 mg. Nitrazepam pentru insomnie. Si asta ma ajuta sa dorm doar 3 ore. As vrea sa scap de el si sa iau ceva naturist pentru insomnie. Ma ajuta mult tinctura de valeriana. Se scapa greu de dependenta medicamentoasa. Nu prea stiu exact cum. Am convingerea ca voi reusi. Am mai incercat de 5 ori sa reduc gradual 'drogul', la recomandarea psihiatrului, insa am intrat in sevraj. Apreciez totusi ca am facut progrese, deoarece de la cca. 50 mg. de benzo am redus la 2,5 mg. E cumplit. Organismul simte imediat. Trebuie multa rabdare si, in final, ceva placebo. Numai bine !

Buna, Mie imi este frica de boli si de acea am avut atacuri de panica. Stiti cumva cum pot sa imi inving aceasta frica de boli?

De exemplu, tatal meu a fost diagnosticat cu Ag HBs (hepatita B), iar azi noapte, desi acum o luna mi-am facut analizele si au iesit OK, nu am putut sa dorm de frica...

Merci, Luci.

kriemhild a scris:

Scuze pentru confuzie.

A incerca sa gandesti 8numai rational poti gandi) in timpul atacului eu o consider o lupta cu morile de vant. Frica e emotie, iar emotia pentru a se stinge trebuie traita. Gandirea este dusmanul cel mai mare al emotiei. Gandurile pe care le gandesti in timpul atacului nu fac decat sa readuca o noua emotie, deci un nou ciclu...si tot asa. Daca doar respiri si simti emotia nu dureaza decat cateva secunde si nici nu mai e asa cumplita. Gandurile sunt cele care o fac cumplita. Frica e frica, si toti o resimtim la fel, doar ca anxiosul, in plus fata de mine, de exemplu, se gandeste ca o sa moara. Gandul mortii este cumplit, nu frica pe care o traieste.

In cazul asta este bine sa ma las in voia gandurilor care imi readuc emotiile negative in actualitate? E bine sa le retraiesc? E bine sa caut in trecut cauza fricii sa inteleg de unde provine?

Eu de multe ori fac asta automat si cand realizez, incerc sa ma gandesc la ceva mai frumos, ca sa-mi treaca.

@luci

Exact asa a inceput si la mine. Un atac puternic din cauza unui stres emotional, iar apoi imediat s-a instalat o frica cumplita de a nu avea ceva grav. Asta se intampla in noiembrie 2006.

De atunci insa m-am documentat permanent, citind nenumarte articole de specialitate, incercand sa inteleg cum functioneaza creierul si de ce se manifesta asa. Si pot sa spun ca am gasit mai multe raspunsuri decat ma asteptam. Acum nu ma mai gandesc zi de zi cam ceva si am sa mor, acum ma straduiesc sa accept ca frica e normala, e trecatoare.

Inainte de a avea primele atacuri (2001) aveam un psihic extrem de puternic. Ani de zile nu am avut nici o durere de stomac, sau de cap, nu simteam nici o frica de absolut nimic, puteam umbla singur oriunde la orice ora, stateam vara in soare de dimineata pana seara fara sa simt neplaceri etc. Credeam ca nimic nu mi se poate intampla. Iar cand dintr-o data m-am trezit cu aceste atacuri insotite de o frica teribila, am cedat efectiv. A fost socul prea brusc si nu l-am putut suporta. Evident si eu ca orice tanar prost invatat, m-am gandit la tot felul de boli si alte prostii.

Dupa atatia ani si n-am nimic fizic. Desi de multe ori mi-a fost frica groaznica, niciodata nu m-am prabusit, nu am lesinat, nu am chemat salvarea si nici nu am fost internat vreodata. Pur si simplu e o chestie de mentalitate. Daca tu crezi sau ai impresia ca ceva o sa se intample, creierul actioneaza in consecinta indiferent daca factorul este real sau imaginar.