Citesc ceea ce mi'ai scris si imi dau seama ca de fapt e asa cum spui tu. Adevarul doare..si inca foarte tare, insa nu are rost sa ma ascund si sa incerc sa ii caut scuze:(. De fapt, in adancul sufletului inca sper ca simte ceva pentru mine si ca ceea ce se intampla acum e din vina mea, doar ca nu cred ca e asa. Incep sa'mi pierd chiar si ultima speranta, cu inima indurerata o spun asta si cu ochii inecati in lacrimi:-< doar ca nu am ce face, eu il iubesc din tot sufletul meu si el nu apreciaza absolut deloc asta.
Poate in ziua in care nu voi mai fi isi va da si el seama cat de mult a gresit facandu'ma sa sufar in halul asta prin indiferenta si respingerea lui.
De exemplu azi l'am sunat sa'i cer sa ne intalnim pentru ultima oara macar, ca mi'e tot mai dor de el si ca asta mi'ar face un bine probabil. Desigur...a spus ca cel mai bine e sa nu ne vedem, pentru ca ar fi o greseala, am intrat in mai rau decat in bine. Nu am putut sa'i schimb decizia, o tinea una si buna ca"cel mai bine pentru amandoi e sa nu ne mai vedem. tu in momentul de fata esti o necunoscuta pentru mine."..incheind cu replica"sti ceva? ce o fi o fi". Pe mine ma doare sa'l vad atat de indiferent, simt caa nu mai am putere.