Trăirile înalte, cel mai vechi, puternic şi periculos drog ce atenteaza la libertatea de a fi.
Mare e capacitatea esenţei noastre de “a fi”, spre a experimenta trăiri.
Mare e capacitatea realităţii prezent, de a ne oferi trăiri.
În această supercomplexă virtualitate a unei lumii, a materiei, a vieţii, în care ne percepem jucători, actori, tare multe atentate sau facut şi se fac la libertatea jucătorului vizavi de transa de a juca (de trăirile jocului numit viaţă).
S-a reuşit introducerea in soft a unei relaţii de personificare pe care esenţa de “a fi” ar aveao; mie ca esenţă potenţială de “a fi” (şi atât), mi s-au indus mini softurile (programele utilitare) de corp fizic, ba şi de sistem psihic, de personalitate, individualitate, intelect, suflet, spirit, “Euri” etc. (de om in toate ipostazele ieşite la iveală până acum, inclusiv de realitate cotidiană a omului obişnuit, să o numim aşa).
O altă inducţie la fel de puternica, tot aşa ca cea existenţială de corp fizic, este inducţia numită puterea de a lega şi dezlega trăiri şi inducţia trăirilor înalte.
Ea nu e la îndemâna tuturor jucătorilor, tot aşa cum nici manifestările intelectul superioare nu sunt (acesta la rându-i fiind tot dintre utilitarele foarte puternice), ea îi penetrează numai pe aceea care ar avea tendinţa de a se trezi la libertate.
Eu, noi jucătorii, zombiluiţii jocului viaţa, ne autoconstatăm participarea la succesiunea evenimentelor, a trăirilor acestui soft, obligaţi fiind să participăm, dar noi nu avem nici o certitudine că am fi liberi să decidem şi să acţionăm; ne aflăm în “visul” vieţii (în soft, sau în softul programatorului) simpli jucători conectaţi la computer, aflaţi în hipnozele hipnozei: existenţialitatea.
Ceea ce vroiam să zic e faptul că, cea mai potrivită şi puternică armă de manipulare, e drogul potrivit fiecărui participant.
În softul existenţialitate, acest super drog este “puterile iniţiatice şi trăirile înalte”.
Cum vreun participant dă semne de trezire primeşte super ecstasy în trăiri şi e zombiluit definitiv.
Ba mai mult, cine nu se mulţumeşte cu atât, primeşte şi drogul puterilor iniţiatice (puterea de a lega şi dezlega realitate în supersoftul existenţialitate (deci în utilitare).
Necunoscuta potenţă emanatoare de realitate (existenţialitate) face upgrade trăirilor noastre pe niveluri de zombiluire tot mai înalte, din care nu ştiu dacă se mai poate trezi cineva decat printr-un reset psihic total, a cărui origine o atribui tot “necunoscutei”.
Cum oare să te mai trezeşti din o aşa mare încredinţare a transei extatice că l-ai fi aflat pe dumnezeu, că eşti înconjurat de îngeri ce te îmbrăţişează, de entităţi superevoluate, de acces direct la sursa a tot şi toate şi la puterile miraculoase, cum să te mai trezeşti şi de ce când ai tot ce-ţi poţi dori, trăirea fericirii, iubirii şi puterii?
Toţi “visăm” existenţialitatea (realitatea fizico-psihico-energo-spirituală), fiecare specific lui, dar posibilităţile marelui soft sunt nelimitate, tocmai de aceea “zburătorii”, cei ce îşi pot manifesta capacitatea de a ignora efectul puternicelor droguri şi a ţinti libertate sunt puţini.
Cum oare să nu te identifici cu cel ce trăieşte durerea şi chiar cu aceasta, pe măsură ce se amplifică?
Cum oare să nu te identifici cu corpul fizic, cu creierul şi cu psihicul, cu intelectul, cu mintea, cu conştiinţa?
Cum oare să nu te identifici cu sufletul, spiritul?
Cum oare să nu te identifici cu omul trăirilor cotidiene?
Cum să nu te identifici cu cunoscătorul şi trăitorul?
Cum să nu te identifici cu super trăirile înalte, când ele sunt aşa de reale, aşa de minunate?
Cum să nu te identifici cu iniţiatul, când te constaţi de-a dreptul tot mai mult un dumnezeu în devenire?
Cum să nu te identifici cu toate acestea, cu rolurile, personajele jucate, cand totul e aşa de real, cum oare?
Răspunsul e aşa de simplu, aşa de banal, aşa la îndemână, că nimeni nu-l observă, tot aşa cum nu observăm obiectul pe care îl căutăm peste tot, în toate locurile unde trebuia să fie, deoarece el e la vedere, chiar în faţa noastră.
Gasirea, sau, regăsirea se face prin detaşarea (adică opusul ataşării), prin obişnuinţa naturala de a te afla pe tine “cel ce tace şi este” (nu numai verbal ci cât mai total).
Taci şi află-te tot mai retras din această expansiune în a existenţializa corporalitate, psihicism, cunoaştere şi spiritualitate, până ce o să îţi dai sama de acela ce eşti tu bazalul potenţial dinainte de manifestari de existenţializare, de participare la experimentul de-a viaţa.
Nu spun să nu mai luam parte la trăirile, la evenimentele vieţii, la numita realitate, la cunoaştere (poate nici nu e posibil), ci să dobândim mai întăi identitatea primordiala pentru a ne afla în cunoştinţă de cauză că suntem în primul rând zburătorii cei liberi prin statutul nostru de “a fi”, şi deabia apoi participanţi la experimentul existenţial.
Un actor care ar rămâne blocat în rolul, în personajul din piesa pe care a interpretato, se consideră că a înebunit, tot aşa suntem şi noi blocaţi în rolul, rolurile piesei existenţiale.
Nu e nici o problemă participarea la trăirile vieţii, problema e să nu mai permitem acestora să ne fie drog şi să nu ne dăm seama cine suntem, identifivându-ne cu rolurile, cu personajele jucate, am rămas blocaţi în virtualitatea numitei realităţi.
Particip la trăiri, la trăirile înalte, la trairile că că avem corpuri, creiere, la cele că folosim intelectul sau puterile iniţiatice, ca trăim afectiv, dar nu în relaţie de dependenţă faţă de un alt jucător, de o directivă, doctrină a jocului sau de jocul (softul) însuşi, deoarece e încătuşarea lui “a fi”, iar acesta e tocmai chintesenţa noastră, libertatea zborului.
Să nu uităm însă că libertatea înseamnă libertate, aşadar să fim deschişi total, orice e posibil, deci să ţinem “ochiul de a fi”, în starea de “ a vedea” întotdeauna dincolo de ceea ce vedem acum, deoarece nu acesta e capătul drumului, nu am dobândit noi desăvârşirea absolută.
