Început de Hypathia, Sâm 12 feb 2011 · 30 răspunsuri · 18.272 vizualizări
Rosucer a scris:
E important ca intr-un conflict sa nu te lasi cuprinsa de emotii, sa urmaresti doar dezbaterea de idei. Sa urmezi ideea fara sa te lasi influentata de reactiile emotionale.Si ce e si mai important e sa ai curajul sa intri in win/win; am impresia ca tu ai intelegere si empatie fata de oponent, dar cred ca ti-ar mai trebui curaj si asertivitate pt a fi ferma pe pozitia ta, sa nu devii pasiv-agresiva sau sa ignori chiar si pe cei dispusi sa colaboreze!
A win-win situation este cand atat tu cat si 'inamicul' sau celalalt aveti de castigat, fie ca se vede sau nu se vede cu ochiul liber. In general nu trebuie sa te chinui sa ii oferi si celuilalt o umbra de satisfactie sau o concesie, cat iti permite 'bunatatea', ci trebuie sa fii constient ca fiecare da si primeste, si cel mai sigur lucru este ca si interlocutorul primeste sau ia el ceva, adica nu pleaca mana goala ;). Lasati grija asta pe seamna lui, si grija ta pe seama ta, fiindca nu murim noi de grija altora 
Bineinteles ca sunt oameni care n-au chef sa se gandeasca decat la propria persoana, numai ca si ei sunt oameni si ofera, chiar si inconstient. Desi competitia e in floare, si asa a fost mereu, de la un punct incolo te lasa rece, pentru ca poti avea alte preocupari care, cum s-ar zice, o exced.
Hypathia a scris:E important ca intr-un conflict sa nu te lasi cuprinsa de emotii, sa urmaresti doar dezbaterea de idei. Sa urmezi ideea fara sa te lasi influentata de reactiile emotionale.Si ce e si mai important e sa ai curajul sa intri in win/win; am impresia ca tu ai intelegere si empatie fata de oponent, dar cred ca ti-ar mai trebui curaj si asertivitate pt a fi ferma pe pozitia ta, sa nu devii pasiv-agresiva sau sa ignori chiar si pe cei dispusi sa colaboreze!
M-ai ghicit foarte bine. De cele mai multe ori nu-mi asum nici cel mai mic risc, nu dau nicio sansa colaboratorului, niciuna! Decat sa-mi asum posibilitatea unui eventual esec, mai bine prefer sa imi rezolv singura absolut toate problemele, chiar daca uneori e obositor, chiar daca dintr-o colaborare as avea si eu de castigat, desi nu ma gandesc neparat la un castig (si in niciun caz la un castig material). Am idei bune pe care ma incapatanez sa le tin pentru mine, apoi le descopar la altii. Am invatat sa nu mai fiu dezamagita daca altii culeg roadele, nimeni nu-i vinovat ca nu ma deschid. Si agresivitatea de care vorbeai o simt uneori iesind la iveala, atunci cand, datorita tacerii mele, las anumite situatii neplacute sa se perpetueze. Sunt doar o piesa de mobilier mult timp, doar atat, iar cand imi spun deschis parerea, intr=un final, asupra situatiei respective, nu pot sa ma abtine sa fiu rautacioasa, atat de rautacioasa incat simt cum cuvintele mele taie in carne vie, ba chiar am facut oameni sa planga, agresivitatea mea poate parea si amplificata si nefireasca deoarece vine dupa o perioada de pasivitate, in care, asa cum spuneam mai sus, fiind doar o piesa de mobilier, nimeni nu poate crede ca as putea gandi, simti, avea pretentii. Cand altii se vaita, protesteaza, cand se agita eu nici nu clipesc, de aceea sunt oameni care mi-au spus ca-s rece si ciudata, pentru ca nu ma misca nimic din ceea ce ii impresioneaza pe ei, dar eu nu vreau sa ma exteriorizez si nici nu vad ce rost ar avea sa-mi fac cunoscute emotiile, parerile etc. etc. tuturor oamenilor si in fiece clipa. Insa, in ciuda firii mele ciudate, cred ca stiu sa fiu asertiva in folosul altora, mai putin al meu, pentru ca nu-mi impun parerea cu forta, dimpotriva, poate ca cedez prea des, sunt prea toleranta, ma inteleg chiar si cu oameni extrem de dificili, aflandu-ma deseori in situatia de tampon, genul de om care-i trimis sa aplaneze conflictele si sa deschida usile carora altora li se inchid in nas.
Eu vad lucrurile asa: trebuie sa fiu mai deschisa, sa fiu mai ferma, dar nu in ultimul moment (asertiva si in folosul meu), ci mereu, sa am curajul sa imi asum riscul de a colabora chiar si cu oameni care, la prima vedere, nu-mi inspira incredere, sa nu mai fiu piatra cand trebuie sa simt si sa nu mai fiu taioasa dupa lungi perioade in care sunt invizibila. Daca tot am capacitatea sa ignor persoanele care nu-mi plac, ajungand pana acolo incat sa le vad ca pe niste obiecte neinteresante, cred ca trebuie sa invat ca respingerea nu-i un capat de tara, mai ales cand vine de la persoane care nu inseamna nimic pentru mine.
Mi-am facut un fel de analiza. Sper ca n-am fost off-topic, m-am disecat pe mine pentru a arata ce ii lipseste unei persoane pentru a fi un bun colaborator, a castiga si oferi celuilalt castig dintr-o colaborare.
Rosucer a scris:Eu vad lucrurile asa: trebuie sa fiu mai deschisa, sa fiu mai ferma, dar nu in ultimul moment (asertiva si in folosul meu), ci mereu, sa am curajul sa imi asum riscul de a colabora chiar si cu oameni care, la prima vedere, nu-mi inspira incredere, sa nu mai fiu piatra cand trebuie sa simt si sa nu mai fiu taioasa dupa lungi perioade in care sunt invizibila. Daca tot am capacitatea sa ignor persoanele care nu-mi plac, ajungand pana acolo incat sa le vad ca pe niste obiecte neinteresante, cred ca trebuie sa invat ca respingerea nu-i un capat de tara, mai ales cand vine de la persoane care nu inseamna nimic pentru mine.
Nu stiu daca facand lucrurile astea vei ajunge intr-o situatie de win/win... de ex eu sunt genul de persoana extrem de sociabila, nu am nici o problema in a stabili o relatie cu cineva strain, atat mai in varsta ca mine cat si mai mic ca mine, imi e usor. Totusi nu am mereu de castigat, uneori oamenii pentru ca nu sunt obisnuiti cu sociabilitatea de genul acesta au impresia ca vreau ceva de la ei sau au impresia ca pot profita de ceea ce le ofer.
Important cred ca ar fi ca lucrurile sa fie negociate in asa fel incat fiecare din cei care intra intr-o relatie de orice fel sa poata beneficia de ceea ce isi doreste. Chiar si atunci cand nu se poate realiza lucrul dorit poate fi o relatie de win/win atata timp cat ti se explica motivul, cat primesti altceva in schimb, mai pe scurt atata timp cat frustrarea sentimentul de frustrare nu apare.
Rosucer a scris:agresivitatea mea poate parea si amplificata si nefireasca deoarece vine dupa o perioada de pasivitate, in care, asa cum spuneam mai sus, fiind doar o piesa de mobilier, nimeni nu poate crede ca as putea gandi, simti, avea pretentii.
solutia pe care trebuie sa o incerce o personalitate pasiv-agresiva este, dupa cum ai vazut si tu, asertivitatea. Sa spui pe loc ceea ce nu iti convine, intr-o maniera neagresiva.
Iar cand esti intr-un conflict si observi ca tu esti tot pasiva, te poti intreba: "ce ar spune partea agresiva din mine? cum ar proceda?" si poti actiona asertiv.
Rosucer a scris:Insa, in ciuda firii mele ciudate, cred ca stiu sa fiu asertiva in folosul altora
poate aici vrei sa spui ca stii sa te lupti pentru altii, ca esti altruista. Aici altruismul poate fi vazut ca un mijloc de evitare a agresivitatii: de exemplu stii sa aperi drepturile unei colege pentru ca e mai putin cuplabilizant decat a te lupta pentru propriile drepturi/interese. Dar garantat placerea e aceeasi.
Hypathia a scris:poate aici vrei sa spui ca stii sa te lupti pentru altii, ca esti altruista. Aici altruismul poate fi vazut ca un mijloc de evitare a agresivitatii: de exemplu stii sa aperi drepturile unei colege pentru ca e mai putin cuplabilizant decat a te lupta pentru propriile drepturi/interese. Dar garantat placerea e aceeasi.
Asertivitate, cred ca nu ma insel, inseamna sa-ti spui ferm si raspicat propria parere, fara sa jignesti si fara sa invadezi spatiul personal al celuilalt..
Dar cred ca ai dreptate, ceea ce eu am numit asertivitate fata de ceilalti se poate numi, mai degraba, altruism, asertivitatea referindu-se in primul rand la felul in care reusesti sa-ti impui propria persoana, prin impunerea ferma a ideilor si, mai putin, desi in ultimul rand, la modul politicos si neinvaziv in care o faci.
PourMoi a scris:Nu stiu daca facand lucrurile astea vei ajunge intr-o situatie de win/win... de ex eu sunt genul de persoana extrem de sociabila, nu am nici o problema in a stabili o relatie cu cineva strain, atat mai in varsta ca mine cat si mai mic ca mine, imi e usor. Totusi nu am mereu de castigat, uneori oamenii pentru ca nu sunt obisnuiti cu sociabilitatea de genul acesta au impresia ca vreau ceva de la ei sau au impresia ca pot profita de ceea ce le ofer. Important cred ca ar fi ca lucrurile sa fie negociate in asa fel incat fiecare din cei care intra intr-o relatie de orice fel sa poata beneficia de ceea ce isi doreste. Chiar si atunci cand nu se poate realiza lucrul dorit poate fi o relatie de win/win atata timp cat ti se explica motivul, cat primesti altceva in schimb, mai pe scurt atata timp cat frustrarea sentimentul de frustrare nu apare.
Da, sunt genul de om care uneori are impresia ca altii vor "ceva" de la el, foarte suspicios, dar sunt si situatii in care si eu, la randu-mi, sunt intampinata cu suspiciune, desi nu doresc sa-mi atrag niciun folos de pe urma cuiva, in niciun caz nu doresc sa sufoc, sa deranjez, sa creez necazuri sau sa solicit un anumit avantaj.
Chiar si atunci cand nu primesti nimic in schimb, cred ca nici nu trebuie sa pleci pe principiul asta ca trebuie neaparat sa castigi ceva, macar ai cugetul impacat ca ai incercat, chiar daca ai explicat ce-ti doresti si n-ai fost inteles, daca n-ai reusit sa intri pe aceeasi frecventa cu cei pe care-i doreai colaboratori, faptul ca ai incercat e demn de stima. 
Singurul lucru "negativ" ce se poate intampla in situatia in care colaborarea esueaza este ciuntirea orgoliului. Si ce? Cu cat orgoliul e mai mic, cu atat impacarea cu sine-i mai mare. Am spus orgoliu, nu stima de sine.
Rosucer a scris:Asertivitate, cred ca nu ma insel, inseamna sa-ti spui ferm si raspicat propria parere, fara sa jignesti si fara sa invadezi spatiul personal al celuilalt..Dar cred ca ai dreptate, ceea ce eu am numit asertivitate fata de ceilalti se poate numi, mai degraba, altruism, asertivitatea referindu-se in primul rand la felul in care reusesti sa-ti impui propria persoana, prin impunerea ferma a ideilor si, mai putin, desi in ultimul rand, la modul politicos si neinvaziv in care o faci.
da, asa e.
Hypathia a scris:
Eu as putea sa le abordez asa, numai ca metoda asta ar putea avea o hiba, in cazul in care nu este adevarat faptul ca de pe urma oricarei experiente te alegi cu ceva bun, iar eu cred ca nu este adevarat. Metoda asta presupune ca din orice conflict ai ceva de castigat, iti poate satisface niste nevoi. Or, exista oponenti de la care eu nu cred ca ai ce castiga si cu ajutorul carora nu-ti poti satisface niciuna dintre nevoile pe care le ai.
Am citit despre un experiment foarte citat in studiile de psihologie sociala: experimentul Sherif. Muzafer Sherif a adunat doua grupuri de baieti, pe care le-a dus intr-o tabara, fara ca grupurile sa stie initial unul de existenta celuilalt. Experimentul a avut trei faze: 1. faza socializarii; 2. faza divergentelor; 3. faza integrarii. In faza socializarii, fiecare grup a avut diferite activitati, si-au stabilit o identitate (unii se numeau Vulturii, altii Galagiosii). In faza a doua, grupurile, cu identitati deja formate, au luat cunostinta unul de altul. Conflictul dintre cele doua grupuri a ajuns la asemenea proportii, incat s-au gandit sa incheie experimentul. Divergentele s-au aplanat cand s-a ivit o nevoie comuna stringenta: s-a mimat lipsa rezervelor de apa, iar baietii au trebuit sa colaboreze ca sa rezolve problema. Alte incercari de aplanare a conflictului au dat gres. Dupa rezolvarea prin colaborare a falsei probleme cele doua grupuri s-au imprietenit. Daca nu s-ar fi ivit o nevoie aparent reala, s-ar fi imprietenit?
Am dat exemplul asta, ca sa ilustrez faptul ca daca oponentul meu nu poate sa-mi satisfaca nici o nevoie, iar de pe urma unui conflict cu el nu am nimic de castigat nici metoda win/win nu-mi va aduce vreun folos, in afara de faptul ca voi fi receptata probabil drept o persoana empatica si politicoasa.
Sigur, daca ai ce castiga, metoda e foarte buna.
Hypathia a scris:da, asa e.
Ma scuzati ca intervin.. nu stiu cum sa iti zic, dar semnatura ta incita la alte genuri de ganduri
O situatie win-win e intotdeauna benefica atunci cand ambii sunt dispusi sa colaboreze. Daca nu, aluneca intr-o situatie win-loose, fara ca sa o mai redresezi. Cel mai bun lucru, te retragi politicos.
Allexandrra a scris:... in cazul in care nu este adevarat faptul ca de pe urma oricarei experiente te alegi cu ceva bun, iar eu cred ca nu este adevarat.... in afara de faptul ca voi fi receptata probabil drept o persoana empatica si politicoasa.
pentru mine este adevarat faptul ca de pe urma oricarei experiente te alegi cu ceva bun. Oricat de rea poate fi experienta, tot te alegi cu ceva: experienta, o cunoastere mai buna a oamenilor si a comportamentelor lor, idei noi, cum sa nu faci o chestie, iti confrunti convingerile - vezi daca sunt bune sau nu, autocontrol, cum faci fata la emotii, iti testezi puterea personala, te cunosti mai bine etc.
Faptul ca vei fi receptat ca o persoana empatica si politicoasa iti confirma nevoia sociala de stima si respect, de statut, de acceptare, de recunoastere, de confirmare sociala (si chiar confirmare in ochii tai, nu neaparat a celorlalti). E si asta o nevoie. Depinde de personalitatea ta si de cum te joci cu tiparele - intr-o zi poate ca alegi sa fii mai politicos, in alta mai taios. Dar nevoia de baza ramane aceeasi.
Experimentul de care vorbesti tine de grupuri. Eu ma refer mai mult la relatia individ-individ cand vorbesc de WIN/WIN. La grupuri se schimba regulile, de asta sociologia si psihologia sunt diferite. Grupurile se comporta diferit fata de oameni.
Nu trebuie neaparat sa te impui in win/win, ajunge sa ai abordarea asta, atitudinea. E ca si cum schimbarea incepe de la tine.
Athmy a scris:Ma scuzati ca intervin.. nu stiu cum sa iti zic, dar semnatura ta incita la alte genuri de ganduri
la care alte genuri de ganduri incita?
Care e problema cu semnatura, nu am inteles, spune clar, fara aluzii.
Editat Dum 13 feb 2011 14:51