Metoda Castig/Castig (WIN/WIN)

Metoda WIN/WIN (castig/castig) consta intr-o abordare cooperanta a conflictului.

Etape:

-formularea problemei

-identificarea partilor implicate

-cunoasterea nevoilor reale din spatele celor declarate (de ce? De ce vrei ceea ce vrei? De ce ma ataci? Ce este in spatele acestui atac?)

-gasirea punctelor de intalnire a nevoilor

-generarea unei posibile solutii (inclusiv prin brainstorming etc)

-cooperarea, transformarea vechiului adversar in partener si alegerea unei solutii acceptata ca definitiva de ambele parti

Majoritatea suntem programati pe o atitudine tip Castig/Pierdere. E greu sa treci peste aceasta programare si sa instaurezi beneficii mutuale, cere respect, curaj. Unii spun ca WIN/WIN este insasi cheia succesului. Eu zic ca merita sa fim cat mai cooperanti si empatici unii fata de altii, insa fara a renunta la asertivitate.

De ce anume avem nevoie pentru a putea rezolva un conflict prin WIN/WIN?

-integritate: E necesar sa ne identificam clar valorile noastre, sa ne cultivam vointa respectandu-ne promisiunile facute. Nu putem opta pt Castig/Castig daca nu stim ce inseamna pentru noi CASTIG.

-maturitate: Maturitatea este echilibrul intre curaj si consideratie, echilibrul intre increderea in sine si respectul fata de ceilalti. O persoane este cu adevarat matura cand isi poate exprima sentimentele si convingerile in mod curajos, fiind in acelasi timp empatica.

In limbaj analitic tranzactional: Eu sunt OK, tu esti OK.

Majoritatea oamenilor gandesc dihotomic, ori/ori, cred ca amabilitatea exclude fermitatea.

Cum gandesc cei curajosi dar lipsiti de respect (Eu OK, tu neOK)?: Castig/Pierdere. Gandesc in mod egoist, tin seama numai de propriile nevoi.

Cei respectuosi dar lipsiti de curaj (Eu neOK, tu OK) gandesc in termeni de Piedere/Castig: tin seama de dorintele celorlalti, dar nu au curajul sa isi exprime propriile convingeri, dorinte.

-mentalitatea abundentei: Adica

Pare simplu, dar nu e.

Suntem invatati de mici sa luptam mental, sa ne impunem. Daca nu, atunci rade lumea de noi ca de niste papalapte.

Si asta e o mentalitate cu care ne imbibam de la scoala generala. Chiar si profesorii iti dai astfel de indicii corporale si verbale care iti intaresc un anumit comportament combativ.

Pe colaborare nu se pune accent in scoala romaneasca. Doar pe performanta individuala. Nu exista munca in echipa, care sa formeze o atitudine co-creatoare la nivel de liceu-facultate.

Un paradox romanesc: la un interviu pentru un post de manager, toti candidatii au fost pusi sa lucreze in echipa (ca sa se vada daca au aptitudini de colaborare). Inchipuiti-va: ei luptau pentru acelasi post, dar trebuiau sa mimeze colaborarea, ca sa fenteze angajatorii. Tipic romanesc.

Fara sa o stim, suntem fasonati si de televiziune, filme de cinema.

La televizor nu sunt interesante expresiile corporale si verbale care transmit intuitie, colaborare, experiere, meditatie, insight, pace interioara, etc.

Din contra, cei care aleg pentru noi programele tv aleg numai exprimari verbal-corporale dramatice: conflict, ura, furie, combativitate, narcisism, ambitie, comportamente antisociale, etc.

Multi psihologi au cerut ca sa fie emisiunile tv focalizate pe comportamente socializante, colaborative. Dar glasul lor a rasunat in desert.

Prin urmare, a te deprograma de la o atitudine win/loser pentru a te programa cu una win/win necesita efort, resurse psihice, timp alocat.

Mai fac si precizarea ca exista persoane la care agresivitatea naturala a fost inhibata (de catre combativii descrisi mai sus) in copilarie, extirpata sau blocata. Acestia au ramas fara puterea de a se apara in fata tupeistilor ce le incalca granitele. Lor le e de folos sa isi scoata gherutzele, cel putin pana prind gustul de a se juca cu aceasta forta vitala redescoperita. Bine ar fi ca sa isi canalizeze aceasta agresivitate recucerita spre cei care o merita.

Ma gandesc la atatia nesimtiti care pe strada ne incalca drepturile, exemplu functionari la ghisee, necunoscuti ce se leaga de tine in statii, soferi mitocani, etc. Conflictul direct, in viata reala, e deschizator de orizonturi.

E bine sa se faca si deosebirea intre conflict si cearta. Conflictul e constructiv, cearta e destructiva.

Granita intre agresivitate si asertivitate e fina pentru pasivii convertiti la forta vitala.

Ideal ar fi ca pasivii sa treaca direct la win-win.

Sa te impui in fata cuiva cu moralitate ciuntita, in fata cuiva care nu-si constientizeaza greselile sau, chiar daca si le constientizeaza, nu le intelege gravitatea, presupune sa fii nevoit sa folosesti aceleasi metode ca el, sa fii asemeni lui, ceea ce inseamna sa nu mai fii in acord cu propria persoana. La ce bun? Pentru ce sa fii invingator? Ce castigi din asa ceva? Invingator in conflict cu cine? Ignorarea, pe cat posibil, a unor asemenea persoane mi se pare cel mai intelept lucru.

Exista persoane atat de rigide, incat comunicarea cu ele e imposibila sau aproape imposibila.

Sunt cele care vor tot timpul sa aiba dreptate, care tin sa aiba ultimul cuvant, care nu accepta alt punct de vedere, de teama ca pierd ceva (se identifica cu punctul lor de vedere).

Cu ei nu merge atitudinea win/win.

E si asta o intelepciune, sa vezi cu cine merge si cu cine nu are rost.

Rosucer a scris:

La ce bun?

ce spui tu e valabil doar pt anumite persoane rigide... Atunci intr-adevar solutia no. 1 e ignorarea. Dar cred ca aceste persoane sunt foarte putine.

E dificil de distins aceste persoane rigide de restul. Pentru ca atunci cand suntem intr-un conflict, de cele mai multe ori ne punem intr-o pozitie superioara celuilalt (sau mai bine zis asa suntem perceputi), iar acest lucru poate fi vazut de "adversar" ca inflexibilitate, rigiditate. Cum sa ii dai celuilalt de inteles ca esti disupus sa cooperezi, ca ai o minte deschisa?

E intr-adevar o arta. Iar scoala nu ne invata asemenea lucruri esentiale, pentru ca se merge pe competitie, nu pe colaborare.

Daca in scoala, incepand cu clasele primare, comunicarea ar fi introdusa ca una din materiile principale si obligatorii, si daca aceasta materie ar fi predata de oameni cu suflet, har si talent, multe dintre relele lumii ar fi eradicate. Comunicarea autentica, reala, off, ar aplana multe conflicte, multe nici n-ar mai lua nastere.

Nu reusim sa ne intelegem unul pe celalalt si nici nu incercam sa reusim si pana la urma ne blocam undeva sau ne agresam sau ne ignoram. Vrem sa obtinem rapid rezultate si nu avem rabdare, ne dorim deschidere, dar nu ne deschidem la randul nostru. Cum sa-i aratam celuilalt ca suntem dispusi la cooperare? Spunandu-i deschis ce ne dorim si riscand. Cati fac asta?

Rosucer a scris:

Spunandu-i deschis ce ne dorim si riscand. Cati fac asta?

o sa fac asta! imi pun la semnatura "sunt dispusa sa cooperez!" ;)

Eu chiar am facut in clasa a 4-a o materie care se numea "Comunicare". Dar era ca un fel de "Citire".

Hypathia a scris:

o sa fac asta! imi pun la semnatura "sunt dispusa sa cooperez!" ;)

Risti sa iesi din culcusul caldut si sa-ti iei si suturi in fund cand te astepti mai putin si de la cine te astepti mai putin? Feliciari! Trebuie sa fi ajuns la un echilibru de invidiat si la o asemenea impacare cu tine insati, incat nu te poate zdruncina nimeni si nimic. Si iubesti oamenii. Sau iti plac provocarile?

Rosucer a scris:

Risti sa iesi din culcusul caldut si sa-ti iei si suturi in fund cand te astepti mai putin si de la cine te astepti mai putin?

Daca as trai cu frica de suturi, ce viata ar fi aia? As fi ca o persoana cu tulburare de personalitate evitanta. Si suturi, daca iau, ma intaresc. Ca doar nu primesc biciuri pe spate. ;)

Am conceput si un mic chestionar. Poti sa il faci, e distractiv.

Hypathia a scris:

Daca as trai cu frica de suturi, ce viata ar fi aia? As fi ca o persoana cu tulburare de personalitate evitanta. Si suturi, daca iau, ma intaresc. Ca doar nu primesc biciuri pe spate. ;)

Am conceput si un mic chestionar. Poti sa il faci, e distractiv.

L-am facut. Da, a fost distractiv. Mi-ar placea ca ori de cate ori ma confrunt cu un conflict sa fiu asa de linistita incat sa pot sa vad clar totul si sa nu-mi fur singura caciula. ;)