Viata cu sau fara credinta in divinitate/afterlife

Din cate am observat eu, unii oameni se autoiluzioneaza mult mai usor decat altii. Unora le face placere sa se imbete cu vise, acest lucru dandu-le o stare de bine, iar altii au inclinatia sa verifice totul in realitate. Nu mi se pare deloc exclus sa tina de o setare genetica. Normal ca cei cu predispozitie spre autoiluzionare se vor simti bine urmandu-si modelul mental. La fel si ceilalti. Vreau sa zic ca fiecare se simte bine urmandu-si propriul model mental. Nasol e sa ai un anume model si sa-ti asumi altul lasandu-te influentat de mediu. Atunci te simti cu adevarat rau.

Eu personal ma simt mult mai bine de cand afirm clar ca habar nu am daca exista sau nu exista afterlife si restul, iar aceasta, cred eu, pt. ca asta mi-e modelul de gandire, nu pt. ca agnosticismul aduce mai multe beneficii decat teismul.

Athmy a scris:

Metafora mea fortata vad ca ti se potriveste de minune :)

Pai asta ziceam si eu. Unii cred in aleatoriu si in drifting, adica sunt si eu o floare sub cerul senin, o papadie probabil.

Iar altii cauta un sens vietii, iar cand cauti gasesti.

Poate pt tine e iluzie, dar unii zic ca viata e iluzie.. deci sunt tot felul de pareri.

A, si cred ca s-a demonstrat stiintific si in psihologie, ca sensul si intelesurile pe care le atribuim fac foarte bine pe plan mental (vorbesc serios, nu ma refer la Greuceanu).

De ex daca dai unui om sa memoreze cuvinte disparate, va fi mult mai greu decat daca le ordoneaza in propozitii cu sens. De asemenea, o boala psihologica pe care o constientizezi e pe jumatate vindecata, pentru ca intelesul scade tensiunea psihica si da confort si incredere. De multe ori se spune ca nu conteaza raspusurile pe care le cauti, ci modul in care iti pui problema. Intrebarile noastre ne definesc si contin in ele si solutia de multe ori.

Si se mai spune ca daca incepi ceva si nu termini, exista o tensiune pe care o poti folosi benefic (pentru memorare de exemplu, sau pentru ca sa lasi mintea sa munceasca pe timpul noptii), insa daca lasi multe lucruri neterminate tensiunile acestea se acumuleaza si pot destabiliza o persoana. E doar un exemplu al importantei sensului in viata noastra.

A face bine celor din jurul nostru este un sens, o menire care ne face mai umani, intelegatori, deschisi si impliniti. D-zeu nu a lasat porunca: fa fapte bune, doar iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Pentru ca de fapt tie iti faci un bine, chiar daca nu faci nimic concret. Iubirea iti da un sens, e o legatura.

Metafora e foarte buna, doar usor fortata prin implicitul existentei unui "tarm" mare si atit indepartat incit nu poate fi atins . Ca sa fiu si eu mai precis, "tarmurile" sint peste tot in jurul nostru, sint tarmurile insulelor de care vorbeam, foarte concrete , precis definite si apropiate. Doar "marele continent "nesfirsit" e iluzoriu. Vad ca acum vorbesti si tu despre aceleasi insule, nu ne contrazicem aici cu nimic. Intrebarile care au raspuns sint benefice, cele pentru care nu poate exista nici un raspuns sint absurde si inutile, iti canalizeaza gindirea spre zone absolut terile. Asta fac dintotdeauna religiile: paraziteaza creativitatea , imaginatia, curiozitatea spre nimic. Rezultatul efortului e tot un mare nimic.

Pa. a scris:

Metafora e foarte buna, doar usor fortata prin implicitul existentei unui "tarm" mare si atit indepartat incit nu poate fi atins . Ca sa fiu si eu mai precis, "tarmurile" sint peste tot in jurul nostru, sint tarmurile insulelor de care vorbeam, foarte concrete , precis definite si apropiate. Doar "marele continent "nesfirsit" e iluzoriu. Vad ca acum vorbesti si tu despre aceleasi insule, nu ne contrazicem aici cu nimic. Intrebarile care au raspuns sint benefice, cele pentru care nu poate exista nici un raspuns sint absurde si inutile, iti canalizeaza gindirea spre zone absolut terile. Asta fac dintotdeauna religiile: paraziteaza creativitatea , imaginatia, curiozitatea spre nimic. Rezultatul efortului e tot un mare nimic.

Orice drum,fie şi de 1000 de mile,

Kosmotro a scris:

Ce e mai bine:

1. sa traiesti sperand ca exista viata dupa moarte si crezand ca o divinitate misterioasa "ajuta" la necaz

sau

2. sa traiesti fara aceste convingeri, fara autoiluzionare, sperante care se pot dovedi desarte?

................................

Va invit la o dezbatere: pe voi cum va avantajeaza sau va dezavantajeaza traitul cu speranta in afterlife/providenta, ori din contra fara asa ceva?

Omule, m/ai lovit!

1. Am fost credincios (crestin ortodox), m/a lovit tarzior, dupa ce am citit biblia.

Am luato de la zero, nestiind nimic despre religie. Am fost impresionat indeosebi de "culegerile filocalice, Filocalia" (calea omului catre desavarsire, filozofie crestin ortodoxa care prezinta o filozofie a vietii de o valoare nemaintalnita).

Am ajuns sa cred intradevar (atunci) ca exista viata dupa moarte si un dumnezeu proniator).

Nu doream nimic, tot ce faceam era numai si numai spre a fi bineplacut lui dumnezeu (acelui tip de dumnezeu). Am fost un crestin practicant ce tinde catre isihasm si nu ceea ce descrii tu.

A fost cea mai frumoasa perioada a vieti mele (poate cu exceptia unor aspecte din copilarie, greu de egalat), desi eram sarac si toata lumea ma vedea ciudat (era inainte de '89 dar si dupa), mi sa imbunatatit starea de sanatate evident, si au fost multe constatari tare in afara normalitati cotidiene.

Nimic, dar absolut nici o informatie cognitiva nu ma putea deturna de la convingerile mele, aveam o credinta beton, dar iata ca o inductie afectiva as zice, mi/a demolat temelia vieti de credincios.

Intr/un mod pe care nici azi nu l/am inteles deplin mi/a murit credinta desi am facut tot ce mi/a fost cu putinta sa o salvez (in acea perioada de cosmar). Nu s/a intamplat deoarece as fi aflat altceva, pt. ca mi/am dat seama de nu stiu ce, nici vorba, a murit de la sine, a fost o traire pe care numai cineva care a fost indragostit total si e parasit in cel mai brutal mod cu putinta, poate sa inteleaga.

Durerea a fost fara margini, disperarea a pus stapanire pe fiinta mea si am avut un singur prieten care ma inteles si ma ajutat: RATIUNEA.

Se vede treaba ca intelepciunea a prisosit vizavi de paranoia, ceea ce mi/a salvat viata (tindeam spre suicid).

Trei ani a durat de la calvar la redobandirea unui echilibru.

2. Am trait apoi fara aceste convingeri, iluzii ce s/au dovedit desarte, tare greu mi/a fost, treptat insa am ajuns sa port o alta cruce, anume, ateismul (apropo de sanatate, sistemul imunitar a fost zdruncinat puternic de incident, nu am avut insa probleme majore dar medici mi/au zis ca nu se poate asa ceva si ca daca eu nu vreau sa lupt, degeaba e efortul lor, deaia recidivez.

Acuma sunt probabil agnostic (nu ma intereseaza sa ma etichetez), am reajuns probabil la echilibrul din '95 cand am suferit acea dramatica prabusire, nu mai cred in dumnezeu in vreo forma prezentata de umanitate, dar nici ateu infocat nu sunt.

Nu inteleg (desi inteleg), cum de credinciosi il tot personalizeaza pe dumnezeu, tot asa cum nu inteleg (desi inteleg) cum de ateii ar putea fi convinsi ca nu exista dumnezeu (DEX-ul sa fie cauza?)

Sunt incantat de discutia voastra,

O mentiune speciala pt. Athmy, care in sfarsit e ea insasi.

Adrian_mirea a scris:

Și tot subiectul ăsta pune problema greșit, egoist. Nu contează să te simți tu mai bine, contează să-i faci pe ceilalți să se simtă mai bine, mai

Da, parerea mea este ca dragul nostru Numenume (cu multe sunt in rezonantza din ceea ce a scris si nu numai pe-aci, insa aci mi-a confirmat, vorbind despre Filocalie, isihasm) va redescoperi si va intelege ca partea cu ateismul este un test pe care tot el si l-a dat, adica Sinea Divina, Sinele Superior (sa zic asa) tocmai intru a avea incredere in Samanta de Indumnezeire din noi ori ba.

"Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care este lectia. "

- Vernon Law

Allexandrra a scris:

Ai prezentat lucrurile de parca necredinta te-ar fi lovit ca un fulger. Schimbarea nu a fost determinata de ceva anume, nu au existat niste elemente pregatitoare?

Acuma sigur ca stau iaca pe buturuga mea, linistit, judec la rece ca un android, si zic:

Desi atunci a fost cum am descris, adica am trait moartea credintei in toata fiinta mea, de la psihic la fizic (ajunsese de o simteam si fizic, ca pe un vid launtric, ca pe o prabusire in mine cu durere in piept) fara sa inteleg ce mi se intampla, murea ceva in mine, asta traiam, chiar spuneam celor din familie ca moare ceva in mine; nu pot ignora faptul ca nimic nu e intamplator chiar daca atunci nu imi dadeam seama de unde mi se trage, acuma pot face unele presupuneri.

Ca sa nu lungesc vorba, preoti s/au retras diplomatic, deoarece in crestinismul ortodox nu se permite practicarea reala a isihasmului decat in manastire, si cand spun asta ma refer desigur mai ales la accesul la ceea ce ei numesc, daruri, haruri, harisime, mai pe inteles initieri.

In plus trairi ciudate tare, m/au aruncat sufleteste in acea stare, dar nu se poate pune in cuvinte fenomenul, iese o caricatura.

Nu conteaza, ideea era ca viata te urca si te coboara ca intr/un carusel, si am avut parte de ambele variante expuse in acest topic de initiator.

LuciaD a scris:

Da, parerea mea este ca dragul nostru Numenume (cu multe sunt in rezonantza din ceea ce a scris si nu numai pe-aci, insa aci mi-a confirmat, vorbind despre Filocalie, isihasm) va redescoperi si va intelege ca partea cu ateismul este un test pe care tot el si l-a dat, adica Sinea Divina, Sinele Superior (sa zic asa) tocmai intru a avea incredere in Samanta de Indumnezeire din noi ori ba.

"Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care este lectia. "

- Vernon Law

Oricum sunt multi ani de atunci, mi/a trecut, un lucru e sigur, crestinismul si orice religie sunt moarte pt. mine.

Cunosc la ce faci referire, dar ma lasa rece, alte concepte, nimic mai mult, concepte indiferent daca sunt cognitive sau afective ori imagistice sau mai stiu eu cum.

Parerea mea este ca de-abia acum vei incepe sa echilibrezi ceea ce este inlauntrul tau si spun asta pentru ca ceea ce ne-ai prezentat sunt de fapt situatii extreme, asa ca urmeaza sa-ti unesti "Cerul si Pamantul" in inima.

Un individ,pe numele lui Ku Mei-Yu spunea demult ..tare:

-,,Toate

Marshall Rosenberg, expert in comunicare nonviolenta, a facut un studiu. A comparat religiosii cu nereligiosii, ca sa vada care grup arata mai multa compasiune.

Surprinzator, rezultatul e ca nereligiosii au mai multa compasiune. Oare pentru ca in calcul a fost luata si toleranta fata de cei din alte religii-sisteme de gandire?

http://www.bibliotecapleyades.net/archivos...l_rosenberg.pdf