catelusulschiop a scris:In opinia mea, un psihanalist ce vede un pacient cu depresie clara si insista sa-l psihanalizeze nu-i numai incompetent ci de-a dreptul inconstient. E ca un medic de urgenta ce intreaba pacientul daca prefera culoarea galbena sau roz pentru peretii de la baie.
Uite, sa iti zic cazul meu: am fost un copil vesel, cu un fond genetic si biochimic bun, avand o predispozitie spre optimism, veselie. In niciun caz deci o problema biologica.
Din cauza repetatelor abuzuri familiale, care au inceput inca de la varsta frageda de 6 ani, am ajuns depresiv. Depresia mea s-a agravat de pe la 8 ani si a continuat pana pe la 22. In cazul meu, prin psihanaliza am identificat problemele care au generat depresia, si anume nerezolvarea complexului oedipal, relatii proaste cu parintii, anxietatea neconstientizata, mecanismele de aparare disfunctionale, lipsa de atasament fata de figurile parentale, fragilitatea in fata vietii si a oamenilor, stilurile de coping, redescoperirea agresivitatii refulate, dinamica relatiilor, inconstientul, sinele autentic vs. sinele fals, sentimentele parazite vs cele autentice, etc.
Psihanaliza, daca e bine facuta, merge exact la problemele sensibile.
Se poate deci si sa se vindece o persoana lucrand pe problemele sale de structurare a personalitatii. Ca si cum elimini o stavila care a blocat un izvor. Scoti barajul, iar izvorul poate curge din nou.
Creierul e maleabil, structurile neuronale afectate de depresie se pot reface, masa de materie cenusie si celule gliale poate creste la loc, neurotransmitatorii se pot regla daca dispare cauza care i-a perturbat.
Cred ca psihanaliza ar fi o baza, un punct de plecare. Acum cred ca e nevoie si de terapie rational/emotiva, sau orice alta terapie ajuta. Iar daca ar fi si niste medicamente care sa fie bine tintite si dozate, data de un specialist care vrea sa ajute, nu sa carpaceasca, atunci e extrem de bine.
