Universul este o simulare?

Aseneth a scris:

Simularea traieste in mine.

in mine doar limbrici

Salvie a scris:

in mine doar limbrici

Limbricii este doar partea vie a matrixului simularii

Aseneth a scris:

Limbricii este doar partea vie a matrixului simularii

a da, ca partea moarta sunt miscuricii tot vii

Ati putea trata problema miscuricilor vii sau morti intr-un topic deschis pe o arie mai potrivita decat aceasta? Multumesc.

vidyaharasnaravashanadotta a scris:

E creatorul simularii. Cel ce joaca video game adventure cu tine in rolul principal. Viata ta e interesanta?

Cand ma uit la avatarul tau devine :)))))))

Allexandrra a scris:

Ati putea trata problema miscuricilor vii sau morti intr-un topic deschis pe o arie mai potrivita decat aceasta? Multumesc.

Si sa numim acel topic miscuriti simulati ,nu?:)))))

Ce a invatat Gamerul Dumnezeu din experientele tale de pana acum?

Eu nu sunt sigur de nimic...totul ar putea sa fie altfel decat cred eu...decat imi pare mie acum.Am cateva experiente care ar clatina convingerea ca asta chiar e realitatea,si nu un vis...

Am trait odata chiar o experienta povestita de Paramahansa Yogananda,intr-una dintre cartile lui: "realitatea" a...incetinit...ca un film,pana am ajuns sa vad cadru cu cadru...

Pe deasupra,am trait vreo doua luni in starea de martor -e greu sa va inchipuiti macar,daca nu ati avut experienta,cum e sa privesti TOTUL,pe tine insuti,orice gand,dorinta,emotie,senzatie,ba pana si starea de vid care apare in meditatie,ca pe ceva strain...ca si cum te-ai uita dintr-un viitor indepartat la o amintire!!!

Sau ca si cum ai privi un film,care nici macar nu te implica,si in care,personajul principal -ala fiind tu insuti- e doar un actor...

Nu cred ca va puteti imagina macar,detasarea extraordinara din starea asta...totul se intampla altcuiva...nu tie! -tu,nu esti eul asta,nu esti gandurile astea,nu esti emotiile,dorintele,senzatiile...

Totul continua sa ti se intample...insa nu tie...apare tristetea,insa esti doar un observator...apare fericirea...atat de profunda... chiar,insa tu doar o privesti...nimic nu e al tau,si nimic nu esti tu!

E ca un vis,din care nu te trezesti...sti ca nimic nu e real,ca tu insuti nu esti real,si totusi se intampla in continuare!

A aparut curiozitatea de a fi totul...dupa ce am realizat ca nu sunt absolut nimic din ce poate fi numit in cuvinte.Uneori,mai apare regretul ca am abandonat acea suprema detasare...

Uneori,oamenii spun ca nu exista Dumnezeu,pentru ca nu se implica,la modul evident...dar daca ar trai,chiar si pentru putin aceasta stare de constiinta,ar intelege...ca nu inteleg nimic.

Fiinta mea adevarata...e mai usor sa spun ca nu sunt,decat ca sunt! -nu sunt cineva...sunt constientizare...dar cand,in profunzimea meditatiei,constat ca sunt constient pur si simplu,fara sa fiu constient de ceva...ca asta sunt...constiinta...e un miracol sa ma vad ca "eu".

Constiinta de sine...e ceva ce poate sa dispara! -esti pe deplin constient,insa nu e nici un "eu" acolo...doar o observare...pura observare,un predicat,care e si subiectul.

Cine stie insa daca nu cumva exista totusi un observator...am invatat sa recunosc ca nu stiu nimic.Poate ca fiinta mea reala,e acea beatitudine indescriptibila traita in extaz,cand sunt lumina fara forma...sau o fi si aia nu stiu ce stare intermediara,nu vreun adevar ultim.

Celor ce au postat aici: nu fiti siguri de natura realitatii...

vidyaharasnaravashanadotta a scris:

Ce a invatat Gamerul Dumnezeu din experientele tale de pana acum?

Spiritul sistemic uman, gamerul, invata din fiecare manifestare-om, inclusiv din cea la care te raportezi ca avnd la randul ei manifestari.

Arcangelo a scris:

Eu nu sunt sigur de nimic...totul ar putea sa fie altfel decat cred eu...decat imi pare mie acum.Am cateva experiente care ar clatina convingerea ca asta chiar e realitatea,si nu un vis...

...............

Uneori,oamenii spun ca nu exista Dumnezeu,pentru ca nu se implica,la modul evident...dar daca ar trai,chiar si pentru putin aceasta stare de constiinta,ar intelege...ca nu inteleg nimic.

Fiinta mea adevarata...e mai usor sa spun ca nu sunt,decat ca sunt! -nu sunt cineva...sunt constientizare...dar cand,in profunzimea meditatiei,constat ca sunt constient pur si simplu,fara sa fiu constient de ceva...ca asta sunt...constiinta...e un miracol sa ma vad ca "eu".

Constiinta de sine...e ceva ce poate sa dispara! -esti pe deplin constient,insa nu e nici un "eu" acolo...doar o observare...pura observare,un predicat,care e si subiectul.

Cine stie insa daca nu cumva exista totusi un observator...am invatat sa recunosc ca nu stiu nimic.Poate ca fiinta mea reala,e acea beatitudine indescriptibila traita in extaz,cand sunt lumina fara forma...sau o fi si aia nu stiu ce stare intermediara,nu vreun adevar ultim.

Celor ce au postat aici: nu fiti siguri de natura realitatii...

Poate totusi intr-o zi ma vei intelege! te-ai apropiat extrem de mult.

//Am trait odata chiar o experienta povestita de Paramahansa Yogananda,intr-una dintre cartile lui: "realitatea" a...incetinit...ca un film,pana am ajuns sa vad cadru cu cadru...

Pe deasupra,am trait vreo doua luni in starea de martor -e greu sa va inchipuiti macar,daca nu ati avut experienta,cum e sa privesti TOTUL,pe tine insuti,orice gand,dorinta,emotie,senzatie,ba pana si starea de vid care apare in meditatie,ca pe ceva strain...ca si cum te-ai uita dintr-un viitor indepartat la o amintire!!!//

Ai facut yoga si ai practicat exercitiile lor de oprire a mintii in acea perioada in care ai trait aceste experiente?

Sau treceai printr-o etapa grea a vietii tale, cu chinuri interioare?

Am facut meditatie,da.Asane nu faceam,doar concentrare pe ceakre si respiratie holotropica.