Omul si patimile sale

Rosucer a scris:

"Tata? E mort. Mama? Trebuie sa fiu nebun s/o acuz. Inaintasii? Morti toti. Dumnezeu? Mort si el (in toate formele conceptuale cunoscute mie). Universul, multiversul? E aberant.

Si daca eu sunt vinovat, ce fac? Ma lamentez, ma distrug invinovatindu/ma permanent?

Nu, prefer sa nu ma mai molipsesc de inca o patima, vinovatia, ci sa lucrez deschiderea mintii spre a dobandi eliberarea conceptionala mai intai, adica mintea se cuvine sa ajunga sa zboare prin cunoastere devorand paradigma dupa paradigma (concepte), fara a se atasa de vreunul, aceasta e mintea naturala, nu ceea ce a ajuns aceasta functie in mine datorita nestiintei.

In paralel mia fost de mare folos cunoasterea, intelegere dar mai ales constientizarea in cunostinta de cauza a faptului ca e imperios necesar sa ma accept asa cum sunt la momentul respectiv, (daca nu eu cine, daca nu acum cand?)

Aceasta, acceptarea, mi/a fost temelie in a iubi pe aproapele meu? Culmea, cel mai aproape de mine eram eu, si niciodata nu mi/a trecut prin mintre asta, a fost necesar sa imi atraga atentia altcineva (probabil insa ca si eu eram copt, deoarece efectul a fost rapid).

Si de atunci cultiv iubirea naturala fata de mine insumi, egoismul intelept.

Nu imi e usor sa extind egoismul meu asupra celor dragi, si sa fiu o fiinta-familie egoista, adica sa ii iubesc si pe ei LA FEL ca pe mine, ma straduiesc."

:roll:

Frate, ai reusit "sa traduci" foarte explicit ceea ce se afla in capul meu!

"Parol ca a/ti patit ceva."

Fetele iti vor explica, probabil, de ce au fost asa miscate de postarile tale.

Eu una am patit, da. Uite, cand intalnesti o persoana care gandeste asemanator tie, (insist pe asemanator si pe gandeste) este imposibil sa nu se zguduie ceva in tine, macar pentru simplul fapt ca imparti statutul de ciudat cu inca cineva, chiar daca acel cineva habar n-are de asta si nu se considera ciudat.:roll:

:airkiss:

Sa fii tu sanatoasa (te credeam un tip), de 25 de ani nu am avut cu cine vorbi despre acestea decat sporadic.

Cei drept in primii zece am fost ciudat ca devenisem f. religios cand lumea inca nu prea aflase din media ce e cu religia (cenzura) si nu prea se manifesta (inainte de 89 si dupa).

Acuma sunt tot asa ciudat de nu pot schimba o vorba cu nimeni, "vorba" care sa reprezinte ceva din cele ce ma preocupa si pe mine, ci numai cele ce/i preocupa pe ei, motiv pt. care scriu si tac. 8)

"Sa fii tu sanatoasa (te credeam un tip)"

Eh, sunt obisnuita, mi se intampla adesea asta (pe net, iar in realitate barbatii ma considera, adesea, "unul de-al lor" :roll:)

"de 25 de ani nu am avut cu cine vorbi despre acestea decat sporadic.

Cei drept in primii zece am fost ciudat ca devenisem f. religios cand lumea inca nu prea aflase din media ce e cu religia (cenzura) si nu prea se manifesta (inainte de 89 si dupa)."

:)Cand eram mica primul meu contact cu religia, de care imi amintesc, s-a realizat prin intermediul icoanelor, de care ma temeam (nu cred ca aveam 5 ani), apoi, prin clasa a II-a, eram fascinata de pocaitul (adventist) care zugravea casa bunicii mele, ma tineam dupa el ca un catel si l-am rugat sa ma boteze in religia lui :airkiss:. Am fost foarte afectata ca nu a fost de acord (si bine a facut!). Poate daca treceam atunci prin botezul "adventist" n-as fi ajuns sa cunosc si nu as fi vrut sa cunosc si alte concepte despre religie.

"Acuma sunt tot asa ciudat de nu pot schimba o vorba cu nimeni, "vorba" care sa reprezinte ceva din cele ce ma preocupa si pe mine, ci numai cele ce/i preocupa pe ei, motiv pt. care scriu si tac."

Pentru mine faptul ca sunt considerata "ciudata" nu mai e o nenorocire, ca altadata, pana la urma ma gandesc ca mi-a fost chiar de folos, pentru ca m-a ajutat sa ma aplec mai mult asupra mea si, cautandu-mi defectele, sa descopar la mine si aspecte care-mi plac.

Eu am fost mai norocoasa, pentru ca am intalnit persoane dispuse sa ma asculte cu adevarat, cu care am interactionat excelent. Pe tine te admir pentru ca ai reusit sa transformi o parte din gandurile care te preocupa in cuvinte, eu tanjesc sa fac asta, insa ma ingrozesc de discrepanta pe care o constat intre ceea ce gandesc si ceea ce reusesc sa exprim, atunci cand reusesc totusi sa scriu cate ceva.

Numenume a scris:

Ce ti/e si cu ...voi. :airkiss:

Vi s/a pus pata pe mine? 8)

E prima data, ma uit in "oglinda", fac asa :roll: , pt. reformatare, nu stiu ce v-am facut, dar "am gresit/o rau".

Care v/a 'zica asa se ajunge la sufletul omului :roll:

E mult prea greu pt. mine, nu stiu daca voi mai reusi vreodata o asemenea performanta.

Oricum a fost pt. mine o experienta inedita si greu de uitat fiind unica:flowers:

Sunt asa de multe si mari incat ma coplesesc, zic si eu, nu ma dau de ceasul mortii, nu e cazul.

Toate patimile enumerate in deschiderea topicului, le regasesc in mine.

Unele sunt mai sirete ca altele si ma fac sa spun ca se regasesc in mine in proportii mici, cateva procente nesemnificative fata de capacitatea maxima de activare posibila, vigilenta insa pare a fi un bun companion.

Cum am mai zis, cea mai mare patima a mea a fost nestiinta.

Da, pot spune ca am fost si sunt in nestiinta din ignoranta, din uitare, din habotnicie, din contextul mediului in care m/am nascut si am trait, nu conteaza de ce, legea universala a cauzei si efectului nu iarta, nu stii, ti/o iei.

Am eu vreo scuza ca nu am stiinta lucrului cu oamenii, ca sunt cam zero la socializare de cand ma stiu?

Binenteles ca pot gasi nenumarate scuze, si vinovati

Singurul vinovat sunt insa eu.

Pot zice ca e de vina ereditatea mea, sau mediul uman, educatia etc., dar vai mie, cine sa raspunda in fata mea cel ce m/am facut judecator?

Tata? E mort. Mama? Trebuie sa fiu nebun s/o acuz. Inaintasii? Morti toti. Dumnezeu? Mort si el (in toate formele conceptuale cunoscute mie). Universul, multiversul? E aberant.

Si daca eu sunt vinovat, ce fac? Ma lamentez, ma distrug invinovatindu/ma permanent?

Nu, prefer sa nu ma mai molipsesc de inca o patima, vinovatia, ci sa lucrez deschiderea mintii spre a dobandi eliberarea conceptionala mai intai, adica mintea se cuvine sa ajunga sa zboare prin cunoastere devorand paradigma dupa paradigma (concepte), fara a se atasa de vreunul, aceasta e mintea naturala, nu ceea ce a ajuns aceasta functie in mine datorita nestiintei.

In paralel mia fost de mare folos cunoasterea, intelegere dar mai ales constientizarea in cunostinta de cauza a faptului ca e imperios necesar sa ma accept asa cum sunt la momentul respectiv, (daca nu eu cine, daca nu acum cand?)

Aceasta, acceptarea, mi/a fost temelie in a iubi pe aproapele meu? Culmea, cel mai aproape de mine eram eu, si niciodata nu mi/a trecut prin mintre asta, a fost necesar sa imi atraga atentia altcineva (probabil insa ca si eu eram copt, deoarece efectul a fost rapid).

Si de atunci cultiv iubirea naturala fata de mine insumi, egoismul intelept.

Nu imi e usor sa extind egoismul meu asupra celor dragi, si sa fiu o fiinta-familie egoista, adica sa ii iubesc si pe ei LA FEL ca pe mine, ma straduiesc.

Ca sa vorbesc de o extindere asa de mare a egoismului meu incat sa devin egoist si pt. apropiati si cunoscutii mei, e deja visare.

Despre extinderea egoismului (a iubirii de sine) la nivel comuntate, natiune, planeta, univers, asteas pt. oameni desavarsiti, am si eu fantasmele mele, na.

Revenind la patimi, va marturisesc ca acesti "draci" (cum sunt numiti de "parintii pustiei"), aceste potente ajunse vortexuri din propria/mi nestiinta, ignoranta, indulcire cu pofta si placerea, ma asalteaza mereu si mereu, toate, nu e una pe care sa nu o percep, dar unele sunt chiar uriase.

Nestiinta e primul urias, uitarea (cunoasterii si lucrarii evolutive in cunostinta de cauza) e urmatorul, dupa care vin, mandria cu toti puii ei, nervozitatea, atractia sexuala, lenea, lipsa milei/compasiunii, ...ce sa mai scriu toate din postarea de deschidere si multe, multe altele.

Ce parere aveti, cum ma eliberez eu, oricine as fi?

Parol ca a/ti patit ceva :roll:

PS

A, uitasem de frici, waw, ma devoreaza (nu o luati chiar la propriu, peaprope).

Mie personal, Numenume, imi place cum patrunzi in tine, pur si simplu si comunici efectiv ceea ce simti, traiesti, gandesti. Nu esti arogant, esti sincer si deschis. Uite si tu mai sus la cum redai in scris gandurile, trairile. De la asa ceva, pentru mine se porneste spre o comunicare de la suflet la suflet. Comunicand asa, se vor produce deschideri mult mai mari si mai profunde si in acelasi timp, constientizari. Te vei constientiza, efectiv si e atat de simplu........

Se pare ca toata lumea a obtinut ce a vrut

Athmy a scris:

Se pare ca toata lumea a obtinut ce a vrut

Tu ce ai obtinut, Athmy? O noua treapta a egoului? Pentru asta, ce vei oferi in continuare? Aroganta si ironie?

Of, of , draga mea........

"Am avut o perioada de regasire, cam de la 21 la 24 de ani.....

Am uitat sa precizez ca eu, atunci cand m-am eliberat (parca dormisem numai pana atunci si traiam intr-un vis ca un zombi)

Eu cand sunt trista tocmai, nu vorbesc cu nimeni, nu ma agat de nimeni, ma uit adanc in strafundul sufletului si de acolo izvoraste puterea. Ce ma minuneaza mereu este ca cineva, fara sa ii cer ajutorul, mi-l ofera in acele momente.

Deci poti trece singur prin toate, pentru ca de obicei tot noi le cauzam sau luam parte la cauze. Daca esti constient de sine, si cauti motivul gasesti si cheia, fie numai sa astepti (fara zbateri inutile).

Enervarea asta este o descatusare. O tii in frau cand ai de-a face cu oameni rai (altfel provoci o catastrofa) si ii dai drumul cu taraita cand crezi ca poate fi o forma de comunicare si de apropiere. Dar te mai si inseli. De aceea trebuie sa ii dai drumul cate putin, sa fii atent la efecte. Daca sunt efecte nedorite, te retragi politicos, si uite asa ti-o reprimi dar intr-un sens pozitiv, ca nu suntem noi sclavii patimilor.

Totul tine de semnificatiile pe care le dai trairilor.

Si ca sa ai imaginea completa, am intalnit persoana potrivita exact la sfarsitul procesului de "initiere". Ma ajuta neconditionat si acum e mult mai usor, de aceea nu pretind ca mai fac ceea ce fac de una singura, si nu ma pot lauda singura cu nimic."

Stii Athmy, m-am recunoscut mult in ceea ce ai scris in toate aceste randuri si mi-a placut, dar acum, stau si ma intreb......

Poate intr-adevar ai pus suflet in ce ai scris. Cum ar fi ca sa-ti fie ironizata toata expunerea aici, sa-ti fie calcata cu aroganta? Cum te-ai simti?

Ai avut o perioada de regasire! Ce ai regasit, cum te-ai regasit si cu ce ai ramas dupa?

Te-ai eliberat! De ce anume te-ai eliberat?

Cand esti trista, cobori in strafundul sufletului tau! Si ce gasesti acolo, oare?

Te minuneaza, ca fara sa ceri ajutor, cineva e acolo si iti este alaturi! Ca sa ce?

Esti constienta de tine sau te zbati inutil?

Iti tii in frau enervarea doar cu oamenii rai si celor buni le dai in cap?

Tu stii sa te retragi politicos cand apar efecte nedorite?

Ce semnificatii dai tu trairilor?

Ai intalnit persoana potrivita exact la sfarsitul procesului de " initiere"! Te ajuta cu ce, ca sa ce?

Pentru ce toate astea, Athmy? Cu ce ai ramas dupa toate aceste expuneri? Sunt reale sau doar dorite? Unde iti este sufletul, pentru ca, la cat de mult mi-a placut ce-am citit in postarile tale atat de mult mi-am dat seama pe parcurs, cata ironie si aroganta exista in tine ......

Pacat!!!

Eu am facut doar o constatare, ce te superi?

Nu asta e scopul oamenilor? Altfel ne-am dori doar sa ne asezam si sa murim.

Pai eu am obtinut cel mai mult

Uite, O sufletica, ce frumos le spune Numenume:

"Si de atunci cultiv iubirea naturala fata de mine insumi, egoismul intelept.

Nu imi e usor sa extind egoismul meu asupra celor dragi, si sa fiu o fiinta-familie egoista, adica sa ii iubesc si pe ei LA FEL ca pe mine, ma straduiesc.

Ca sa vorbesc de o extindere asa de mare a egoismului meu incat sa devin egoist si pt. apropiati si cunoscutii mei, e deja visare.

Despre extinderea egoismului (a iubirii de sine) la nivel comuntate, natiune, planeta, univers, asteas pt. oameni desavarsiti, am si eu fantasmele mele, na."

N-am vazut ironie in postarea lui Athmy. Eu cred ca ea ori nu reuseste sa se exprime pe intelesul multora ori se exprima clar dar nimeni nu doreste sa vada ceea ce vrea ea sa spuna de fapt. Cred ca e o fiinta foarte calda si capabila de multa daruire, numai ca, la randul sau, are nevoie de multa acceptare, are voie si nevoie sa fie egoista, nu ma refer la egoismul acela sforaitor si chior, ci la egoismul intelept, asa cum bine il defineste Numenume. Trebuie sa se simta valoroasa si pentru asta inca are nevoie de multa intelegere, acceptare si rabdare din partea celorlalti, de multa rabdare si asta, cred eu, ea o vede realizabila prin comunicare, doreste cu aviditate sa comunice. Cred ca atunci cand va gasi o persoana capabila sa-i ofere toate acestea, fara sa-i atraga atentia mereu asupra greselilor pe care, cu siguranta, ca orice om, le face, va reusi mai usor sa se "umple" si apoi sa reverse asupra celorlalti din ceea ce va deveni preaplinul sau.

Iar tu, O sufletica, o inteleapta, care, nu cred ca ma insel, ai descoperit "fantana de la care se adapa sufletul"nu o certa cand o ia pe ocolite sau greseste drumul ci, cu rabdare si blandete, arata-i scurtatura.

Multumesc Rosucer, ai o parere foarte buna despre mine

Eu voiam doar sa subliniez, ca daca iti doresti ceva cu adevarat se implineste, si m-a izbit acest lucru in acest topic.

Sper ca nu am sarit iute la concluzii, insa mie imi cam place sa trag concluzii, ca si invataturile din carti.

Si daca tot e sa trag concluzii, ceea ce mi-era cam jena sa tot bat sfoara in tara, as vrea sa ii zic lui Numenume, ca ceea ce atat de frumos a recunoscut fata de mine, de fapt lui insusi si-a facut un mare bine, pentru ca si-a deschis sufletul si altii au vazut cat e de frumos. Poate nu va mai reusi performanta, unele experiente in viata sunt unice, dar cu siguranta l-a facut mai bun. Orice reusita isi lasa amprenta, dupa cum si orice esec care nu este valorizat cum ar trebui.

Ma bucur ca Numenume a inteles cum se pune in practica ceea ce el cauta, si nu se margineste in a se plange, cum fac multi, si nu indraznesc sa se foloseasca de multele oportunitati care sunt langa noi dar nu le vedem.

De la mine: sau poate vreti de la el? :P

1-Sa stiti un lucru, ca sa nu ma mai laudati, mi/a fost foarte greu sa nu ii (iti) dau replici "pe masura" (lui) Athmy.

2-E prima data cand necunoscutii (adica voi) apreciaza scrierile mele asa deschis.

Acestea doua spun multe despre mediocritatea mea, si cred ca sunt indulgent, dar nici nu ma las descurajat.

Asadar patimile:

Zilnic "razboiul nevazut" se da in fiecare om, unii il observa, altii nu, in unii e mai mare, in altii mai mic, in unii e mondial, in altii poate nu e deloc (eu unul nu l/am intalnit pe acel om, vorba catecului "o (il) mai astept si mai sper").

Pai ce razboi interior am avut eu in dialogul cu Athmy :)

Am reusit insa sa ies invingator in mine insumi, am detinut controlul fiintei mele si vortexurile patimase, mania, orgoliul, vanitatea si altele (ca te ataca multe in diverse forme) nu au primit unda verde spre activare exploziva, ba spre uimirea mea nu s/au activat nici 5%.

Poate a fost rodul indelungului efort si atentei monitorizari trecute, sau al cunoasterii, intelegerii si constientizarilor de care am tot avut parte, poate si necunoscutul a avut un cuvant de spus (mereu e si aceasta posibilitate), sau toate la un loc, e posibil sa fie ceva trecator, ca multe de care am avut parte, sau poate nu, voi vedea.

Un lucru insa conteaza, indiferent de rezultat, ca sunt elogiat sau blamat, sa nu ma confund pe mine nici cu lauda, nici cu apostrofarea, eu nu sunt acestea cum nu sunt patimile (si nici chiar virtutile, desi e atingerea naturaletii), a, ca le pot trai, ok., le pot trai, dar nu sunt eu, eu sunt cel ce sunt si atat, da, traiesc, experimentez existentialitate, dar never for ever, nu ma voi mai confunda cu ele (e, zic si eu, vorba aia, "niciodata sa nu zici niciodata").

"Un lucru insa conteaza, indiferent de rezultat, ca sunt elogiat sau blamat, sa nu ma confund pe mine nici cu lauda, nici cu apostrofarea, eu nu sunt acestea cum nu sunt patimile (si nici chiar virtutile, desi e atingerea naturaletii), a, ca le pot trai, ok., le pot trai, dar nu sunt eu, eu sunt cel ce sunt si atat, da, traiesc, experimentez existentialitate, dar never for ever, nu ma voi mai confunda cu ele (e, zic si eu, vorba aia, "niciodata sa nu zici niciodata")."

Nu pot sa nu observ cat de mult ii semeni lui Eckhart Tolle, care spunea: "Eu nu sunt gandurile mele, emotiile, perceptiile simturilor si experientele. Eu nu sunt continutul vietii mele. Eu sunt viata. Eu sunt spatiul in care se petrec toate lucrurile."

"1-Sa stiti un lucru, ca sa nu ma mai laudati, mi/a fost foarte greu sa nu ii (iti) dau replici "pe masura" (lui) Athmy.

2-E prima data cand necunoscutii (adica voi) apreciaza scrierile mele asa deschis.

Acestea doua spun multe despre mediocritatea mea, si cred ca sunt indulgent, dar nici nu ma las descurajat."

Ca sa ne intoarcem la Tolle, din moment ce tu nu esti ceea ce percepi, inseamna ca nu esti mediocru. Apropo, mie imi pari sclipitor.