Omul si patimile sale

Athmy a scris:

Se numeste deprindere.

In termeni populari si raportat strict la condusul masinii se numeste "deprindere". Dar daca cele doua lucruri expuse reprezinta acelasi aspect, nu o mai putem numi deprindere, deoarece ne pierdem in confuzie. "Deprindere", este un termen mult prea vag pentru a defini destul de exact conceptul. Vorbim de modificarea starii de constienta. Cum sa o numesti "deprindere"? Cand spui "deprindere", se poate intelege foarte usor "obisnuinta" sau "viciu", dar in nici un caz modificarea starii de constienta.

Eu nu ma gandesc deloc sa schimb vitezele la masina, o parte a mintii functioneaza automat la nivel subconstient si comanda corpul sa execute miscarea de schimbare a vitezei, actiune declansata de intentia mea la nivel constient de a merge mai repede sau mai incet. Deci nivelul de constienta se schimba, trecand functiile de conducere a masinii in subconstient.

Practic, intorcandu-ne atentia de la condus pe schimbatul vitezei, accesam subconstientul, care acum devine constient.

Nu stiu daca realizati cat de importanta e observatia asta. Deoarece avem la indemana un exemplu al mecanismului de accesare atat a subconstientului cat si a supraconstientului, pe care poate il putem intelege mai detaliat daca meditam asupra lui.

Numenume a scris:

Cred ca raspund maine deoarece nu ma pot limpezi in mine nicicum, asa sunt cand nu mi se deschide mintea sau nu stiu cum sa/i zic, nici nu mai stiu cum eram inainte, ....

In legatura cu problema asta, solutia ar putea fi ca in tot ceea ce facem sa incercam pe cat posibil sa nu pierdem din vedere ansamblul. Sa judecam toate celelalte activitati prin prisma intelegerii de ansamblu pe care o dobandim meditand asupra conceptelor esentiale ale existentei. Nu stiu in ce masura se poate realiza, trebuie sa probez de maine ideea asta pe mine insumi.

Pippo a scris:

Singurul lucru (par)anormal din faptele pe care le-am povestit, ar putea fi s-ar putea considera "mirosul de flori".

Deci ratiunea inteleapta este starea de "s-a aprins beculetul"? Sau "mintea din spate" cum i-am zis mai sus? Altfel spus, acel mod de a gandi astfel incat intr-o imagine de ansamblu sa avem viziunea clara a totului? Este asta intuitia?

Incerc sa explic care sunt conditiile care duc la aparitia starii de "s-a aprins beculetul".

In momentul in care fac o afirmatie, reanalizez conceptele folosite si mergi inapoi pe firul lor despicandu-le de fiecare data cand le folosesc, astfel incat, sa inteleg si reinteleg valoarea de adevar a afirmatiei si a o expune sub forma cea mai clara. Astfel ating la un moment dat starea de "s-a aprins beculetul", in timp ce explic lucrurile, si reexplicandu-le, clarificandu-le pana in ulimul detaliu, la un moment dat, se formeaza legaturi intre foarte multe lucruri intr-o imagine (sclipire) unica (starea de "s-a aprins beculetul"). In aceasta stare, inteleg intregul complex asupra caruia ma focalizez, conceptele se leaga intre ele si explicatiile detaliilor apar instantaneu, fara a face analize logice graduale.

Asta este intuitia?

Totusi, desi raspunsurile intrebarilor devin clare in aceasta stare, formularea lor in cuvinte necesita efort.

Un alt lucru care favorizeaza aparitia starii, este analizarea valorii de adevar a afirmatiei folosind conceptele esentiale dupa care am inteles ca functionam noi si lumea care ne inconjoara. Astfel nu ne pierdem in detalii nesemnificative.

Deci este necesara inlaturarea conceptelor complexe ambigue din judecata noastra.

Fi atent aici, hai s/o luam babeste ca ne'nebuneste.

Am numit ratiune inteleapta, intelepciunea clasica a lui nea Ion.

Am facut asta in speranta ca in sfarsit nu mai e loc de interpretare dar constat ca tot este

Daca spun numai "ratiunea", toata lumea imi sarea in cap ca sunt rationl, merg numai pe logica, sunt obtuz, limitat (si asa imi zic ei ca merg numai pe cunoastere, desi nu e asa).

Ratiunea e o potenta, o capacitate, o functie, si ca multe alte functii poate avea 3 viteze:

Numenume a scris:

Deprindere, deprindere, dar ea ascunde o parte "inspirativa", adica ti/ai indus singur informatie fizico/psihica in subconstient prin exercitiu, obisnuinta, si functia "inspiratie", iti permite, reflexul.

Eu daca invat sa fac ceva cu ochii inchisi am inspiratie/intuitie? Daca merg, pentru ca am invatat asta bine, sunt inspirat? Cand manac sau dorm, tot asa? Cand spun o poezie sau rezolv o problema, tot inspiratie e?

Nu cred. Inspiratia tine de ceva nou pe care il facem bine fara sa ne mai fi intalnit cu el pana atunci.

Inspiratie e poate in arta, in conversatii cu necunoscuti, in comunicare personala care isi atinge scopul fara ca acesta sa fie definit, in arta de a rezolva situatii noi si de a le intui sensul.

Altfel este ceea ce stim sa facem bine, si suntem multumiti si mandri de rezultat. Poti pune si pasiune in aceste deprinderi, te poti perfectiona, dar unde nu este elementul de noutate aproape 'absoluta', nu cred ca mai vorbim de inspiratie, ci de a te descurca, orienta practic, a face conexiuni si legi daca vreti.

Oricum, exista oameni care se simt inspirati in tot ce fac ei, si nu exista poate decat diferente de perceptie.

Athmy a scris:

Eu daca invat sa fac ceva cu ochii inchisi am inspiratie/intuitie? Daca merg, pentru ca am invatat asta bine, sunt inspirat? Cand manac sau dorm, tot asa? Cand spun o poezie sau rezolv o problema, tot inspiratie e?

Nu cred. Inspiratia tine de ceva nou pe care il facem bine fara sa ne mai fi intalnit cu el pana atunci.

Inspiratie e poate in arta, in conversatii cu necunoscuti, in comunicare personala care isi atinge scopul fara ca acesta sa fie definit, in arta de a rezolva situatii noi si de a le intui sensul.

Altfel este ceea ce stim sa facem bine, si suntem multumiti si mandri de rezultat. Poti pune si pasiune in aceste deprinderi, te poti perfectiona, dar unde nu este elementul de noutate aproape 'absoluta', nu cred ca mai vorbim de inspiratie, ci de a te descurca, orienta practic, a face conexiuni si legi daca vreti.

Oricum, exista oameni care se simt inspirati in tot ce fac ei, si nu exista poate decat diferente de perceptie.

In principiu ai dreptate, dar, pe nivelul pe care eram atunci si inca ma aflu, zic:

Una e functia inspiratie si alta rezultatul, procesarea.

Vorbesc de mine deoarece e cel mai simplu.

La mine de cativa ani s/a deschis, sa activat, functia inspiratie in sensul despre care zici tu, adica din senin sunt inundat cu intelesuri noi, cunoastere la un nivel putin mai inalt, mereu mai inalt fata de precedentul, niciodata insa la un nivel care sa nu poata fi rezultat din acumularile mele, ba mai mult, asa cum cred ca s/a intamplat si lui Pippo, am trait anumite stari, inclusiv a prezentei divine, a identificarii cu divinitatea (spun cu mana pe inima ca acesta e sentimentul pe care il ai uneori).

Viata mi/a oferit insa antidotul acestei vicieri cu mult inainte, asa ca nu m/am molipsit de bigotismul ca vorbesc cu dumnezeu, sau mai rau, ca sunt dumnezeu.

Problema e cu mult mai simpla, si ea se explica prin teoria infiniturilor multiple bazate pe rezolutii diferite, inclusiv in domeniul cunoasterii si trairilor. (vezi posibilitatea de a face o infinitate de delimitari intr/un cm, prin marirea tot mereu a rezolutiei acestei lungimi, deci un cm. e infinit dar incape intr/un alt posibil infinit, de ex. 1, 001cm.)

Infinitul atins de mine in traire si cunoastere poate lesne fi considerat cel putin revelatie si chiar identificare cu dumnezeu daca nu ai limpezimea mintii data de intelepciunea relativitati in orice aspect posibil, (mutumesc necunoscutului ca am gasit in mine pe ce sa ma sprijin ca sa nu o iau razna).

Revenind la inspiratie, din cele postate de voi, mi/a venit ideea daca nu cumva inclusiv eu, facem o confuzie intre functia inspiratie si prodsul ei, ba poate chiar mai mult, daca nu cumva (ca si la afecte), produsul functiei inspiratie, ar trebui catalogat pe niveluri.

Un nivel ar fi cel identificat de tine, altul cel reliefat in privinta condusului, sau a oricaror alte activitati reflex si poate si altele, dar toate rezultand din activarea procentuala si diversificata a aceleasi functii a fiintei umane, functia inspiratie (o functie ca multe, multe altele, functia memorie, functia inteligenta, imaginatie, vorbire, functia ochi, nas, membre, functia om etc.)

Eu nu vad inspiratia ca pe o functie, am mai spus, ci ca pe o sinergie. Daca nu le ai pe celelalte intregi si daca ele nu se leaga intr-un tot unitar, nu prea rezulta inspiratia. Ea nu poate fi activata voit, ca celelalte functii, rezulta din activarea functiilor de care vorbesti in situatii noi, concrete, cu care vii in contact. De aceea nimeni nu poate avea inspiratie, asa cum o cauti tu, autentica, numai pentru ca doreste.

Athmy a scris:

Eu nu vad inspiratia ca pe o functie, am mai spus, ci ca pe o sinergie. Daca nu le ai pe celelalte intregi si daca ele nu se leaga intr-un tot unitar, nu prea rezulta inspiratia. Ea nu poate fi activata voit, ca celelalte functii, rezulta din activarea functiilor de care vorbesti in situatii noi, concrete, cu care vii in contact. De aceea nimeni nu poate avea inspiratie, asa cum o cauti tu, autentica, numai pentru ca doreste.

Orice functie a omului se manifesta ca urmare a sinergiei celorlalte.

Asa cum am mai scris de cateva ori mai sus, eu nu o caut , la mine inspiratia a venit si vine singura, ma inunda nepoftita de cativa ani.