Ce ti/e si cu ...voi. :airkiss:
Vi s/a pus pata pe mine? 8)
E prima data, ma uit in "oglinda", fac asa :roll: , pt. reformatare, nu stiu ce v-am facut, dar "am gresit/o rau".
Care v/a 'zica asa se ajunge la sufletul omului :roll:
E mult prea greu pt. mine, nu stiu daca voi mai reusi vreodata o asemenea performanta.
Oricum a fost pt. mine o experienta inedita si greu de uitat fiind unica:flowers:
Revenind la tema topicului returnez migea servita de O Sufletca.
Sunt asa de multe si mari incat ma coplesesc, zic si eu, nu ma dau de ceasul mortii, nu e cazul.
Toate patimile enumerate in deschiderea topicului, le regasesc in mine.
Unele sunt mai sirete ca altele si ma fac sa spun ca se regasesc in mine in proportii mici, cateva procente nesemnificative fata de capacitatea maxima de activare posibila, vigilenta insa pare a fi un bun companion.
Cum am mai zis, cea mai mare patima a mea a fost nestiinta.
Da, pot spune ca am fost si sunt in nestiinta din ignoranta, din uitare, din habotnicie, din contextul mediului in care m/am nascut si am trait, nu conteaza de ce, legea universala a cauzei si efectului nu iarta, nu stii, ti/o iei.
Am eu vreo scuza ca nu am stiinta lucrului cu oamenii, ca sunt cam zero la socializare de cand ma stiu?
Binenteles ca pot gasi nenumarate scuze, si vinovati
Singurul vinovat sunt insa eu.
Pot zice ca e de vina ereditatea mea, sau mediul uman, educatia etc., dar vai mie, cine sa raspunda in fata mea cel ce m/am facut judecator?
Tata? E mort. Mama? Trebuie sa fiu nebun s/o acuz. Inaintasii? Morti toti. Dumnezeu? Mort si el (in toate formele conceptuale cunoscute mie). Universul, multiversul? E aberant.
Si daca eu sunt vinovat, ce fac? Ma lamentez, ma distrug invinovatindu/ma permanent?
Nu, prefer sa nu ma mai molipsesc de inca o patima, vinovatia, ci sa lucrez deschiderea mintii spre a dobandi eliberarea conceptionala mai intai, adica mintea se cuvine sa ajunga sa zboare prin cunoastere devorand paradigma dupa paradigma (concepte), fara a se atasa de vreunul, aceasta e mintea naturala, nu ceea ce a ajuns aceasta functie in mine datorita nestiintei.
In paralel mia fost de mare folos cunoasterea, intelegere dar mai ales constientizarea in cunostinta de cauza a faptului ca e imperios necesar sa ma accept asa cum sunt la momentul respectiv, (daca nu eu cine, daca nu acum cand?)
Aceasta, acceptarea, mi/a fost temelie in a iubi pe aproapele meu? Culmea, cel mai aproape de mine eram eu, si niciodata nu mi/a trecut prin mintre asta, a fost necesar sa imi atraga atentia altcineva (probabil insa ca si eu eram copt, deoarece efectul a fost rapid).
Si de atunci cultiv iubirea naturala fata de mine insumi, egoismul intelept.
Nu imi e usor sa extind egoismul meu asupra celor dragi, si sa fiu o fiinta-familie egoista, adica sa ii iubesc si pe ei LA FEL ca pe mine, ma straduiesc.
Ca sa vorbesc de o extindere asa de mare a egoismului meu incat sa devin egoist si pt. apropiati si cunoscutii mei, e deja visare.
Despre extinderea egoismului (a iubirii de sine) la nivel comuntate, natiune, planeta, univers, asteas pt. oameni desavarsiti, am si eu fantasmele mele, na.
Revenind la patimi, va marturisesc ca acesti "draci" (cum sunt numiti de "parintii pustiei"), aceste potente ajunse vortexuri din propria/mi nestiinta, ignoranta, indulcire cu pofta si placerea, ma asalteaza mereu si mereu, toate, nu e una pe care sa nu o percep, dar unele sunt chiar uriase.
Nestiinta e primul urias, uitarea (cunoasterii si lucrarii evolutive in cunostinta de cauza) e urmatorul, dupa care vin, mandria cu toti puii ei, nervozitatea, atractia sexuala, lenea, lipsa milei/compasiunii, ...ce sa mai scriu toate din postarea de deschidere si multe, multe altele.
Ce parere aveti, cum ma eliberez eu, oricine as fi?
Rosucer a scris:"Nu ma regasesc insa in a fi placut altora, daca o spui formal, ok, n/am pierdut nimic din ce as fi avut, daca tu si "O Sufletica", o spuneti sincer, atunci inseamna ca se cuvine sa iau seama la mine si multa mea mandrie gata mereu sa nasca diferite odrasle: orgoliu, vanitate, (mai clar mie: inalta parere de mine insumi)."
Nu am spus-o formal, ma feresc sa cad in pacatul asta. Citind postarile tale m-am simtit imbogatita sufleteste. In interiorul meu am simtit nascandu-se o valvataie, ca atunci cand arunci benzina pe lemnele de foc.
In ceea ce priveste gramatica, nu tie iti aduceam acuze, ci mie.
Parol ca a/ti patit ceva :roll:
PS
A, uitasem de frici, waw, ma devoreaza (nu o luati chiar la propriu, peaprope).
M-am edificat! Esti un personaj foarte interesant de la care ai ce invata. Imi place la tine doua lucruri: 1. nu apelezi la tipare de gandire; 2. nu te crezi detinatorul adevarului suprem.