Omul si patimile sale

Numenume a scris:

Propun sa evidentiem care sunt patimile omului, cum de au aparut ele si mai ales ce poate sa faca cineva pentru a se elibera?

-Patima e orice atasament care ajunge sa dea dependenta adica sa ne conditioneze la un momentdat.

-Vinovatul principal imi pare a fi atractia catre placere, dorintele, placerea confortului oferit de singuratate ori pt. comoditate).

-Patimi si vicii: neiubirea de sine ca si egoismul mandria (orgoliul-aroganta, vanitatea-parere inalta de sine), dependenta de sexualitate, lenea (fizica, intelectuala si chiar sa zicem asa, spirituala), inconstienta, etc.

Apoi: , tutunul, ca si orice hobby care a devenit o dependenta, adica orice a carui lipsa (lipsire de el) creaza suferinta de vreun fel.

-Cum ne eliberam? Asta e tocmai tema topicului, cum oare?

Am o gramada diin cele ce le descrii , si nu doresc deloc sa scap de ele, dimpotriva, fac tot ce pot sa le antrenez si sa le mentinvii si puternice. Ne conditionam reciproc: ele imi dau motivatia, eu le alimentez din plin. O simbioaza superplacuta. L elas in textul citat doar pe alea de care zic ca le am si nu doresc sa le pierd. Ba chiar as fi suparat daca le-as pierde. Or fi negative in conotatia pe care o dai tu, dar doar pentru tine sau unii , nu pentru toti.

Ca ce chestie propui tu "eliberarea"? Eliberarea de placeri e absurda pentru cei mai multi oameni.( Era sa zic normali, da nu mai zic ). Eu sau fac ceva cu patima, sau stau si nu fac nimic, desi si asta o fac cu patima

Pippo a scris:

Ma scuzi, in seara asta "am mancat rahat" (vorbit mult si prost), deoarece am experimentat in ultimile 3 zile cu apogeul in dimineata asta, niste lucruri uimitoare a caror explicatie am incercat sa o balbai (fiind obosit mental) fara a dezlega intai enigma.

Faptul este ca am avut sclipiri continue, intai lent si apoi din ce in ce mai multe in incercarea de a patrunde esenta lucrurilor. Aceste sclipiri consta intr-o viziune clara si completa a unui intreg de concepte. Au fost tot mai dese si tot mai stabile, pana cand am avut senzatia ca judec cu o alta minte, incepeam sa vad lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu si sa-l inteleg, sa-i simt prezenta. S-au clarificat astfel nenumarate enigme pe care le aveam. Senzatia pe care am trait-o a fost ca atunci cand "se aprinde beculetul", dar transformata intr-o stare tot mai continua si mai consistenta. Simteam ca ma extind cu intelegerea spre infinit. La un moment dat, pentru cateva secunde am simtit chiar un parfum ca de flori (imaginatie?), dar nemaintalnit niciodata, ceva foarte fin si foarte frumos mirositor. A fost o stare de extaz, timp in care simteam furnicaturi in spatele capului. Am inteles multe, dar trebuie sa le ordonez in cuvinte. Asta sa fie intuitia?

PS Explicatiile de mai sus cu "doua minti" probabil sunt gresite. Nu trebuia sa trag concluzii pripite.

Vai Doamne, filosofii mereu dau in paranormal? Cand vorbesc si eu cu cineva, o ia razna

Am citit dialogul tau cu Athmy, spuneti, referitor la tema de baza, acelas lucru ca si mine, aveti insa alta forma de a va exprima.

Pippo a scris:

Ma scuzi, in seara asta "am mancat rahat" (vorbit mult si prost), deoarece am experimentat in ultimile 3 zile cu apogeul in dimineata asta, niste lucruri uimitoare a caror explicatie am incercat sa o balbai (fiind obosit mental) fara a dezlega intai enigma.

Faptul este ca am avut sclipiri continue, intai lent si apoi din ce in ce mai multe in incercarea de a patrunde esenta lucrurilor. Aceste sclipiri consta intr-o viziune clara si completa a unui intreg de concepte. Au fost tot mai dese si tot mai stabile, pana cand am avut senzatia ca judec cu o alta minte, incepeam sa vad lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu si sa-l inteleg, sa-i simt prezenta. S-au clarificat astfel nenumarate enigme pe care le aveam. Senzatia pe care am trait-o a fost ca atunci cand "se aprinde beculetul", dar transformata intr-o stare tot mai continua si mai consistenta. Simteam ca ma extind cu intelegerea spre infinit. La un moment dat, pentru cateva secunde am simtit chiar un parfum ca de flori (imaginatie?), dar nemaintalnit niciodata, ceva foarte fin si foarte frumos mirositor. A fost o stare de extaz, timp in care simteam furnicaturi in spatele capului. Am inteles multe, dar trebuie sa le ordonez in cuvinte. Asta sa fie intuitia?

PS Explicatiile de mai sus cu "doua minti" probabil sunt gresite. Nu trebuia sa trag concluzii pripite.

E vezi, acuma chiar poti sa intelegi ce "patesc" eu de vreo 3 ani referitor la inspiratie, si de mai multi referitor la senzatia din capul pieptului si nu numai.

Da, da, chiar si miros de flori, printre altele.

Never insa nu te lepada de sora ta geamana, ratiunea inteleapta, niciodata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Pa. a scris:

Am o gramada diin cele ce le descrii , si nu doresc deloc sa scap de ele, dimpotriva, fac tot ce pot sa le antrenez si sa le mentinvii si puternice. Ne conditionam reciproc: ele imi dau motivatia, eu le alimentez din plin. O simbioaza superplacuta. L elas in textul citat doar pe alea de care zic ca le am si nu doresc sa le pierd. Ba chiar as fi suparat daca le-as pierde. Or fi negative in conotatia pe care o dai tu, dar doar pentru tine sau unii , nu pentru toti.

Ca ce chestie propui tu "eliberarea"? Eliberarea de placeri e absurda pentru cei mai multi oameni.( Era sa zic normali, da nu mai zic ). Eu sau fac ceva cu patima, sau stau si nu fac nimic, desi si asta o fac cu patima

Ce "imi place", mie la tine, e ca esti realist, as zice cu picioarele pe pamant desi poti atinge subtilul.

Athmy a scris:

Vai Doamne, filosofii mereu dau in paranormal? Cand vorbesc si eu cu cineva, o ia razna

Singurul lucru (par)anormal din faptele pe care le-am povestit, ar putea fi s-ar putea considera "mirosul de flori".

Numenume a scris:

E vezi, acuma chiar poti sa intelegi ce "patesc" eu de vreo 3 ani referitor la inspiratie, si de mai multi referitor la senzatia din capul pieptului si nu numai.

Da, da, chiar si miros de flori, printre altele.

Never insa nu te lepada de sora ta geamana, ratiunea inteleapta, niciodata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Deci ratiunea inteleapta este starea de "s-a aprins beculetul"? Sau "mintea din spate" cum i-am zis mai sus? Altfel spus, acel mod de a gandi astfel incat intr-o imagine de ansamblu sa avem viziunea clara a totului? Este asta intuitia?

Incerc sa explic care sunt conditiile care duc la aparitia starii de "s-a aprins beculetul".

In momentul in care fac o afirmatie, reanalizez conceptele folosite si mergi inapoi pe firul lor despicandu-le de fiecare data cand le folosesc, astfel incat, sa inteleg si reinteleg valoarea de adevar a afirmatiei si a o expune sub forma cea mai clara. Astfel ating la un moment dat starea de "s-a aprins beculetul", in timp ce explic lucrurile, si reexplicandu-le, clarificandu-le pana in ulimul detaliu, la un moment dat, se formeaza legaturi intre foarte multe lucruri intr-o imagine (sclipire) unica (starea de "s-a aprins beculetul"). In aceasta stare, inteleg intregul complex asupra caruia ma focalizez, conceptele se leaga intre ele si explicatiile detaliilor apar instantaneu, fara a face analize logice graduale.

Asta este intuitia?

Totusi, desi raspunsurile intrebarilor devin clare in aceasta stare, formularea lor in cuvinte necesita efort.

Un alt lucru care favorizeaza aparitia starii, este analizarea valorii de adevar a afirmatiei folosind conceptele esentiale dupa care am inteles ca functionam noi si lumea care ne inconjoara. Astfel nu ne pierdem in detalii nesemnificative.

Deci este necesara inlaturarea conceptelor complexe ambigue din judecata noastra.

Acelasi lucru se intampla si atunci cand conducem masina? Adica avem o perspectiva clara a intregului, fara a ne focaliza pe fiecare detaliu, si in acelasi timp putem intra in orice detaliu. Nu ne gandim la fiecare aspect in parte al condusului (la cum sa tragem de volan, ce pedala sa apasam, cum sa schimbam vitezele), ci avem o viziune superioara a intregii actiuni in timpul condusului si in acelasi timp ne putem focaliza pe orice detaliu daca vrem.

Deci avem de-a face cu acelasi aspect?

Pippo a scris:

Acelasi lucru se intampla si atunci cand conducem masina? Adica avem o perspectiva clara a intregului, fara a ne focaliza pe fiecare detaliu, si in acelasi timp putem intra in orice detaliu. Nu ne gandim la fiecare aspect in parte al condusului (la cum sa tragem de volan, ce pedala sa apasam, cum sa schimbam vitezele), ci avem o viziune superioara a intregii actiuni in timpul condusului si in acelasi timp ne putem focaliza pe orice detaliu daca vrem.

Deci avem de-a face cu acelasi aspect?

Nimic neobisnuit, Pippo, nici aici nici in ce spui in postarea anterioara. Eu numesc asta :"sertarase". Fara un rationament liniar, din punct in punct, si care sa dureze mult, ai un raspuns instantaneu la ceva, o intuitie, se deschide "seratarasul" si gata, esti servit cu solutia , cu rezultatul informatiei prelucrate global, rezultat care e dat si de multe informatii de care nu esti "constient" ca le ai. Daca faci un soi de "inginerie inversa", adica pleci de la rezultat ca sa vezi cum ai ajuns la el, dai de multe informatii fractale, dqart nu de toate. Mintea cuprinde gestahltul si trage concluziile. Raspunsul e mai dregraba "vizual" si nu lingvistic,notional, de aia e greu de transpus in cuvinte iar concluzia poate fi "contrara" aparent unui rationament simplu, linear, cu "daca"- "atunci"..

Folosesc tot timpul acest tip de gasire a solutiilor in viata de zi cu zi. Rezultatul e ca cei din jur , la inceput se mira "De unde ai stiut?" "Ba ce noroc ai!", dupa o vreme se obisnuiesc cu "coincidentele"mele si li se pare anormal....sa nu se mai intimple. Iar ca csa revin la topic, sint patimas si in a ma lasa dirijat de ..."intuitie". E un mod de viata.

Pa. a scris:

Nimic neobisnuit, Pippo, nici aici nici in ce spui in postarea anterioara. Eu numesc asta :"sertarase". Fara un rationament liniar, din punct in punct, si care sa dureze mult, ai un raspuns instantaneu la ceva, o intuitie, se deschide "seratarasul" si gata, esti servit cu solutia , cu rezultatul informatiei prelucrate global, rezultat care e dat si de multe informatii de care nu esti "constient" ca le ai.

Dar mi se par extraordinare implicatiile acestui lucru. De fiecare data cand ne ridica deasupra conceptelor, constientul relativ pe care il avem pare sa devina subconstient. Gandeste-te ca posibilitatea asta tinde spre infinit. Teoretic am putea intelege intreaga existenta intr-un raspuns instantaneu. In cazul condusului, actiunile noastre constiente asupra volanului, pedalelor si vitezelor devine subconstient. In cazul intelegerii existentei, intreaga lume poate deveni subconstient. In cazul consului, capatam claritatea intelegerii de a conduce masina. In cazul intelegerii existentei, capatam claritatea viziunii de ansamblu a intregii existente.

Constienta noastra se afla undeva la mijloc, parca prinsa intre viziunea de ansamblu (supra constient) si intrarea in detaliu (subconstient). Adica cu mari eforturi reusim sa fim constienti de mai mult (de o viziune constienta de ansamblu deasupra constientului normal), dar si cu mari eforturi reusim sa fim constienti de detaliile pe care subconstientul le executa automat (de o viziune constienta a detaliilor constientei de sub constientul normal - adica subconstient).

Cred ca raspund maine deoarece nu ma pot limpezi in mine nicicum, asa sunt cand nu mi se deschide mintea sau nu stiu cum sa/i zic, nici nu mai stiu cum eram inainte, dar acum, am 2 faze, pacla si lumina (asta ca sa le numesc si eu cumva).

Constientul nostru se gaseste pe axa dintre supraconstient si subconstient. Iar atat supraconstientul cat si constientul tind spre infinit.

Numenume a scris:

Cred ca raspund maine deoarece nu ma pot limpezi in mine nicicum, asa sunt cand nu mi se deschide mintea sau nu stiu cum sa/i zic, nici nu mai stiu cum eram inainte, dar acum, am 2 faze, pacla si lumina (asta ca sa le numesc si eu cumva).

Si eu intampin aceleasi dificultati. Daca ma pierd in rutina (zilnica), pierd capacitatea de a vedea clar ansamblul. Cu greu constientul se ridica deasupra detaliilor vietii cotidiene. Dar cu siguranta exista pentru acest lucru o solutie.

Atat dpdv al unui ateu (considerand ca ateul tinde spre o cunostere infinita, refuzand ideea unui Arhitect) cat si dpdv al unui credincios), pe Dumnezeu/Cunoasterea Infinita, il intelegem mergand cu intelegerea spre infinit. Dar fara sa speculam (sau ipotizam) in departari care ne depasesc cu mult, ci pas cu pas, urmatorul pas fiind doar acela pe care il intelegem rational si experimental.

Acolo unde ratiunea se loveste de ceva ce tinde spre infinit, in directia aceea este Dumnezeu.

Pippo a scris:

Acelasi lucru se intampla si atunci cand conducem masina? Adica avem o perspectiva clara a intregului, fara a ne focaliza pe fiecare detaliu, si in acelasi timp putem intra in orice detaliu. Nu ne gandim la fiecare aspect in parte al condusului (la cum sa tragem de volan, ce pedala sa apasam, cum sa schimbam vitezele), ci avem o viziune superioara a intregii actiuni in timpul condusului si in acelasi timp ne putem focaliza pe orice detaliu daca vrem.

Deci avem de-a face cu acelasi aspect?

Se numeste deprindere.