Omul si patimile sale

Pippo a scris:

Asta numai Dumnezeu stie

Asa imi inchipuiam si eu :)

In principiu le/ati zis bine, eh, daca am putea trece de la a generaliza, la a concretiza. :)

Ia sa vad ca aveam ceva scrs pe undeva:

N/am gasit ce cautam dar am gasit alta:

IO FAŢĂ

Numenume a scris:

In principiu le/ati zis bine, eh, daca am putea trece de la a generaliza, la a concretiza. :-

Valorile sunt in legatura directa cu placerea.

Acolo unde gasesti placere in ceva, la baza placerii este o valoare.

Noi trebuie sa constientizam valoarea care sta la baza fiecarei placeri.

De exemplu... placerea de a manca. Care este valoarea placerii de a manca? Noi simtim placerile, dar mai putin ne intrebam care este rostul lor (valoarea).

Placerea de a manca, evident este generata din instinct, pentru a ne sustine in viata organismul. Altfel noi n-am fi destul de destepti pentru a mentine in viata organismul responsabil si constient din proprie initiativa. Deci care este valoarea placerii de a manca? Aceea de a ne sustine organismul.

Ei... acum cand am inteles asta, noi stiind ca ridicarea constiintei inseamna ridicarea omului deasupra instinctului, noi nu trebuie sa ne lasam prada obisnuintei (viciului) de a manca incontrolabil, ci cu masura si cu cap (adica ce e bun), cat sa asiguram o optima functionare a organismului.

Trebuie sa ne intrebam "de care placeri abuzam?" (adica in ce placeri ne pierdem mai mult decat valoarea pe care placerea respectiva ne invata sa o apreciem?)

Nu ar trebui sa facem nimic din obisnuinta placerii de a face ceva.

Asta nu inseamna sa nu simtim placerile si sa nu ne bucuram de ele.

Doar ca de fiecare placere trebuie sa profitam atat cat este necesar pentru a indeplini functia pentru care a fost proiectata de catre Creator. Sa nu abuzam mai mult. De ce? Pentru ca placerile sunt instinctuale. Cat timp ne lasam dominati de abuzul de placere peste functia spre care placerea respectiva trebuie sa ne impinga, ne lasam in voia instinctului.

Valoarea nu este un concept, este ceea ce faci zilnic sa iti fie tie bine, dar si celor de langa tine, fara ca totusi sa te ingradesti. Este daca vrei, solutia cea mai buna in orice situatie practica.

Cum o gasesti? Practicand-o. Nimeni nu s-a nascut gata dotat. Pe unii i-a ajutat mediul, pe altii nu. Dar ea se poate invata, in limitele noastre umane si personale bineinteles.

Cum zicea Pipo, nu te mai pierde in nimicuri (a gandi prea mult e la fel de rau cu a nu gandi nimic, sau si mai si).

Gaseste esenta, valoarea, menirea si folositorul in orice situatie. Nu conceptualiza si goli de continut existential ce ti se intampla. Ma rog, la tine problema e complicata, pt ca o complici cu lux de amanunte.

Introarce-te la simplu si la tine. Lasa desertaciunile acestea pe care le tot practici, si nu vei mai avea nevoie sa te infranezi. Totul e in cap.

Pe masura ce noi intelegem valoarea fiecarei placeri si astfel nu abuzam de ele, ci ne servim de fiecare placere in interesul functiei pentru care ne-a fost data, descoperim alte placeri, de care pana atunci nu am fost constienti, ni se deschid noi perspective, placeri superioare acum acoperite de abuzurile de placere, precum si alte simturi si posibilitati pe care nu banuim ca le avem.

A gasi esenta fiecarui lucru, inseamna a despica firul in patru si a intelege baza problemei, dar fara a ne pierde in detalii.

La un moment dat nu mai e vorba de placere, ci de necesitate. E greu de explicat, dar daca le privesti ca pe placeri, e inselator. Ti le permiti pentru ca din simple placeri au devenit necesitate, sau trebuinta de nivel superior.

Dar pana acolo e ceva drum, sa iti dai seama ce e bine pentru tine ca om unic dar si social, si ce nu.

E vorba de autocunoastere, in principal. Nu fac nimic fara sa stiu de ce, imi va fi bine apoi sau nu? Daca nu, pot totusi sa repar prin altceva? Daca da si nu am de suferit nici eu nici altii ca mine, iti poti permite orice.

Dar pentru asta ai nevoie de cap, si de simtire sincera, nu ma mint pe mine ca sa vad unde ma duc minciunicile.

Athmy a scris:

Valoarea nu este un concept, este ceea ce faci zilnic sa iti fie tie bine, dar si celor de langa tine, fara ca totusi sa te ingradesti.

Dar pentru asta trebuie sa cunosti limitele, sa le intelegi. Ca sa stii pana unde poti lasa placerea sa se extinda. Deoarece odata depasita functia, este abuz. Ingradirea sub functie, este iarasi abuz. In ambele situatii ne facem rau singuri. Doar calea de mijloc, echilibrul, ne pastreaza in conditia perfecta pentru a ne depasi instinctul. Si pentru a mentine echilibrul, trebuie sa intelegem functia exacta a fiecarei placeri, mecanismul pe care il pune in miscare, pentru a putea astfel nu doar a o satisface cat e necesar, dar sub forma corecta. De exemplu, nu e suficient a manca o anumita cantitate pentru a mentine echilibrul, dar si o anumita calitate.

Athmy a scris:

La un moment dat nu mai e vorba de placere, ci de necesitate.

Eu cred ca toate placerile sunt necesitati. Diferenta e ca unele necesitati necorespunzator satisfacute duc la o moarte (degradare) mai rapida, iar altele la o moarte (degradare) mai lenta, si se gasesc pe doua sau poate trei planuri, fizic, emotional si spiritual.

Da, chestia cu mancatul si pe mine m-a preocupat ca de altfel pe mai toti.

Eu de ex am o greutate relativ fluctuanta, si mananc si in functie de starea de spirit. Cand sunt stresata si trista nu pot manca.

Cand sunt exuberanta, aman momentul, dar mananc de rup. Cu toate astea, o fac doar din placere, si ca sa fiu in concordanta cu mine insami. In tot ce fac, nu uit de mine. E ca si cum o functie o compenseaza pe alta. Cand sunt trista nu am nevoie, cand sunt bucuroasa am si una si alta. Este un echilibru prin faptul ca ma inteleg si ma accept. Nu incerc sa rup acest echilibru "natural" as spune, dar totusi invatat in timp. Cum se spune, lucrurile bune vin toate odata. La fel si cele rele. Daca le incurajam pe cele bune, avem toate sansele sa fim fericiti. Bineinteles, in limitele acelei oscilari care inseamna viata cu bune si rele, dar pe care o redresezi imediat in favoarea ta, atunci cand ceva in tine spune Stop! mai departe e si mai rau, schimba directia.

In general, fericirea si rabdarea (astepatand sa vina si lucrul acela bun ca si seria de lucruri bune care urmeaza) te invata tot ce trebuie sa stii despre tine si despre mediul in care traiesti.

Sau poate doar pe plan fizic si emotional, spiritualul fiind deasupra instinctului.

Daca nu v-a placut spun de la inceput :-