Are omul vreo certitudine?

Tina a scris:

Filozofia nu ofera solutii, ci cai de urmat. Daca plecam la drum cu ideea ca vom gasi solutii si raspunsuri concrete nu facem decat sa ne pierdem timpul.

Ce certitudini dezolante au unii oameni :airkiss:

Asa e.

sorin5 a scris:

Ai uitat să iei

Pippo a scris:

Ce alte sentimente sunt sau ar putea fi certitudini?

Nu ştiu dacă sentimentele pot să ducă la certitudini,pentru că şi ele se formează pe baza unor elemente care la r

A fi, e un sentiment?

De ce?

Eu cand ma aflu pe mine, simplul "a fi", crdeti ca ma aflu in sentiment, care, sentimentul de "a fi'?

Sincer ma gandeam la un momentdat ca e functia minte care e reflecta golita in functia constiinta.

Le/am mai diferentiat odata pe alt topic tot la filozofie si a rezultat ca ar trebui numite, emotii, sentimente si sentimente inalte, altfel nu ne mai intelegeam.

A fi, e doar a fi si atat.

Nimeni nu ia vreo hotarare in privinta lui a fi, deoarece nu e in puterea nimanui, si nu poate demonstra cineva nici dezintegrarea sa si nici nemurirea

A, da, putem lua hotarari in privinta lui a exista, ne sinucidem.

Constiinta de a fi e cu totul altceva decat produsul ei, atunci cand trec din stand by (din a fi), pe "on"-a exista, constiinta produce realitatea, constientizarea, conceptualizarea, afectivitatea, imaginatia etc.

Nu pot impiedica constiinta sa reflecte realitatea decat intr/o stare de minima constientizare (cum zicea cineva, Athmy), e, acea stare de minima constientizare, pana la lipsa oricarei constientizari, dar nu inconstienta, e a fi, mintea golita reflectata simplu de constiinta.

Psihicul nu il cultivi in starea (ii zic starea de dragul discutiei, dar nu trebuie considerata o stare, nu mai spun acum de ce) de a fi, deoarece aceea e o stare de "transa" sa zic asa, o faci atunci cand esti normai, intr/o stare de constientizare mai mare, maxima chiar.

Necesitatea identficari cu a fi, vine din unica posibilitate de a oferi ceva pur, pe baza caruia sa fie reformatat caracterul, personalitatea, sau cum vom numi noi individualitatea.

Orice certitudine e certitudine numai in contextul dat, in rest, privit la alta scala, la alta rezolutie, nu mai e certitudine.

A fi si informatizarea de care beneficiaza in cealalta faza, faza de a exista, de a trai o realitate existentiala, indusa de o sursa necunoscuta pe care ne/am obisnuit sa o numim, corp, psihic, lume, univers, e singura certitudine la care nu reusesc sa/i gasesc cusur.

Numenume a scris:

A fi, e un sentiment?

De fapt pentru mine definitiile sunt exact inverse. Definesc elementul de baza emotie. Iar emotiile necontrolate sentimente.

"A fi" in intelesul meu este o emotie de baza. O stare.

Mi se pare ca e ceva gresit pe undeva. Toti cei ce incercam sa interpretam lucrurile astea, gresim undeva, foarte grav. Nu reusesc sa-mi dau seama unde, dar este evident ca nu functioneaza conform intelegerii actuale pe care o avem.

Poate incercam sa clarificam, dar trebuie pas cu pas, fiecare element testat practic, in timp.

Pippo a scris:

De fapt pentru mine definitiile sunt exact inverse. Definesc elementul de baza emotie. Iar emotiile necontrolate sentimente.

"A fi" in intelesul meu este o emotie de baza. O stare.

Mi se pare ca e ceva gresit pe undeva. Toti cei ce incercam sa interpretam lucrurile astea, gresim undeva, foarte grav. Nu reusesc sa-mi dau seama unde, dar este evident ca nu functioneaza conform intelegerii actuale pe care o avem.

Poate incercam sa clarificam, dar trebuie pas cu pas, fiecare element testat practic, in timp.

Nu stiu ce sa zic.

sorin5, a avut f. multa rabdare cu mine, dar nu am reusit sa ii explic astfel incat sa ma fac inteles, ce vreau sa spun ref. la certitudinea de a fi, si am luat/o pas cu pas.

E atat de simplu si banal ce vreau sa spun incat discutile nu fac decat sa complice inutil "nimicul a fi".

Ce sa fac sa iti repet ce i/am spus lui?

Daca accept ca a fi e o emotie de baza, o stare, vin ateii, agnosticii (printre care probabil ma numar, mai la urma insa), cu argumente f. solide, si ma desfiinteza.

A fi e a fi si atat, nu e o stare (o putem numi stare de dragul discutiei, dar am zis...)

Uite acuma am luat o pauza de cateva secunde, am ramas in golul mintii constiente, am fost a fi si atat, nici cel putin informatiile care altfel ma bombardeaza nu pot ajunge in a fi cel banal simplu, greseala e ca ne confundam cu corpul nostru, cu psihicul nostru, cu materia, nu, putem sa intram si sa fim si in asta dar e un a fi care traieste pe a exista nu mai e in relanti.

Numenume a scris:

E atat de simplu si banal ce vreau sa spun incat discutile nu fac decat sa complice inutil "nimicul a fi".

Ce sa fac sa iti repet ce i/am spus lui?

Nu, am citit topicul.

Numenume a scris:

Daca accept ca a fi e o emotie de baza, o stare, vin ateii, agnosticii (printre care probabil ma numar, mai la urma insa), cu argumente f. solide, si ma desfiinteza.

A fi e a fi si atat, nu e o stare (o putem numi stare de dragul discutiei, dar am zis...)

Uite acuma am luat o pauza de cateva secunde, am ramas in golul mintii constiente, am fost a fi si atat, nici cel putin informatiile care altfel ma bombardeaza nu pot ajunge in a fi cel banal simplu, greseala e ca ne confundam cu corpul nostru, cu psihicul nostru, cu materia, nu, putem sa intram si sa fim si in asta dar e un a fi care traieste pe a exista nu mai e in relanti.

Cred ca abordarea corecta ar fi sa incercam sa-l aducem pe "a fi" in normalitatea de zi cu zi, ca prezenta constanta, in prim plan, neinnabusita de ganduri, si nu retragerea in "a fi". "A fi" sa controleze gandurile, si nu invers, si nici inhibarea gandurilor.

Numenume a scris:

Daca accept ca a fi e o emotie de baza, o stare, vin ateii, agnosticii (printre care probabil ma numar, mai la urma insa), cu argumente f. solide, si ma desfiinteza.

Care ar fi argumentele solide?

Pippo a scris:

Nu, am citit topicul.

Cred ca abordarea corecta ar fi sa incercam sa-l aducem pe "a fi" in normalitatea de zi cu zi, ca prezenta constanta, in prim plan, neinnabusita de ganduri, si nu retragerea in "a fi". "A fi" sa controleze gandurile, si nu invers, si nici inhibarea gandurilor.

Nu m/am facut inteles, ca dovada ca spui ce spun si eu, dar sa zic asa de la dr. la stg. nu de la stg. la dr.

Da ce impresie ti/am facut ca stai in a fi for ever ca o leguma?

Nici vorba, ideea e sa iti dai seama nmai de a fi, sa ajungi la asta, si daca o sa consideri de folos mai intrii din cand in cand daca nu, iti amintesti numai ca esti in primul rand acest a fi (sunt i/am tot zis eu), si nu bradul de craciun care ai ajuns (nu tu, eu sau oricine), si binenteles ca 99,9% din timp te a fli un a fi in exist, pe care se cuvine s/al reformatam.

Un lucru e de la care nu am cum sa abdic (zic eu), a fi, se cuvine delimitat de ganduri si afecte, de cognitiv, de conceptional, de orice, altfel ce facem, ne construim pe noi mereu si mereu niste viciosi, patimasi, sclavi ai atasamentelor si conditinarilor, a fi e liber de toate astea, acesta e cel mai important aspect de retinut.

Binenteles ca nu traiesti ca un zombi, ca un robot, fara a fi, nu poti exista, dar un lucru imi pare clar, a fi experimenteaza existentialitatea si nu invers, altfel materialismul inseamna ca a demonstrat adevarul absolut.

Ori adevarul absolut nu poate fi demonstrat, e aberant (zic si eu).

Care ar fi argumentele solide?

Ma rog solide, nesolide, daca eu nu pot sa ma fac inteles de voi care ma suportati si cat de cat aveti afinitati pt. astfel de intelesuri, cu ei ce sa vorbesti, ca si ei se confunda cu existentialitatea neaparat materiala.

Numenume a scris:

...dar un lucru imi pare clar, a fi experimenteaza existentialitatea si nu invers, ...

Evident, tot ceea ce nu este "a fi" se supune cauzei si efectului. "A fi" se sustrage cauzei si efectului?

Daca "a fi" este deasupra cauzei si efectului, ma intreb cum influenteaza "a fi" universul fizic. Observi cum poate influenta "a fi"? Adica... exist (in sensul corect). Cum impulsioneaza "a fi" mecanismul fizic?

(Sper sa intelegi dilema, nu am reusit sa ma exprim destul de bine)