Ok...cu faringoseptul in mana...
Observ ca multa lume ii acuza pe cei care nu sunt de acrod cu avortul (din principiu) de nesinceritate, de imaturitate sau de fanatism religios, de o atitudine "de gen dat cu fundul de pamant", cum imi spunea cineva odata, sau "a datului cu icoane in cap pe strada". Faza cu imaturitatea cred ca am lamurit-o; iarasi, fanatismul religios (care exclude orice logica) il miroase oricine de la o posta, nu poate fi mascat in nici un fel. Iar nesinceritatea si "ascunderea sub pretextul de a vrea binele universal"...(ca si cum oricum n-ar putea sa doara pe cineva in dos de lumea asta)...
Poate acum, fara sa ma enervez, reusesc sa explic ceva mai bine. Departe de a avea curiozitatea sa ma uit in curtea vecinului (am si eu o viata proprie), observ ca lumea asta a luat-o razna in ceea ce priveste moralitatea. Nu sunt o persoana rigida sau absurda in nici un fel, nu sustin nici atitudinea de odinioara, de a "impinge cu matura sub pres orice aspect indecent", ci vreau sa ma refer la ceva cat se poate de simplu - la respectarea drepturilor altuia, dintre care dreptul la viata e cel mai important.
Avortul in sine, de foarte multe ori, e o consecinta a mentalitatii actuale, de venerare a penisului, a vaginului, (ca sa nu mai vorbim de alte parti), promovata intens de mass-media, pentru ca sexul vinde, si de venerare a banului. Valorile supreme fiind satisfactia sexuala, gadilarea oricarui instinct, si cea materiala, constiinta e dintr-o data redusa la tacere. "Fa ce te taie capul; traieste-ti viata", urla lumea pe toate ulitele. Foarte bine - atata timp cat nu faci rau nimanui. Avortul nu mai e nici macar privit ca o solutie extrema. Trimiterea spre drepturile femeii, de multe ori, mascheaza aceasta inclinatie spre promiscuitate. Multe femei raman insarcinate in urma unor aventuri de o noapte sau relatii pasagere, pe baza de sex, de "distractie", apoi, desigur, copilul nu e binevenit in viata lor, pentru ca au actionat de la inceput fara sa ia in considerare posibilele implicatii, si numai pentru placerea fizica. "Fiecare caz e unic", vor spune unii. Fireste. Dar multe sunt si foarte, foarte asemenatoare. Si nu poate nega nimeni ponderea acestor cazuri pe holurile clinicilor. Departe de a le scuipa pe aceste femei, fete tinere de multe ori, spun ca responsabilitatea ii revine si societatii, pentru expunerea lor la materiale pornografice de la o varsta frageda, pentru cultivarea acestei dorinte de a face sex cat mai devreme.
"Libertatea", un cuvant atat de frumos, un concept nascut din cele mai profunde ganduri, este acum un paravan pentru "dedulcirea" la orice, indiferent de consecintele asupra altora. Usurinta de a eticheta un copil nenascut drept embrion vine din dorinta disperata de a face ce ne taie capul, de a urmari placerea, ca scop in sine, lucru pe care mass-media il promoveaza intruna. Egoismul a atins cote maxime. Privirea vietii exclusiv prin prisma banilor face ca un copil sa fie vazut nu ca o viata in sine, un individ, sange din sangele cuiva, ci ca suma cheltuielilor pe 18 ani.
Dreptul la viata devine ceva lasat la latitudinea oricui, de a juca rolul de Dumnezeu.
Cand nici dreptul la viata nu mai e respectat, ce sa mai vorbim de celelalte...? Oare nu au cei puternici interesul de a promova avortul, de a spune "societatii consumatoare" ce vrea sa auda, si anume ca e permis sa faci orice pentru a-ti continua stiulul de viata dominat de materialism si punerea placerii proprii inaintea oricarui lucru...? Daca pentru a-mi continua acest stil de viata eu sunt in stare sa omor, oare ce nu sunt in stare sa fac...? Nu asta vor ei de la noi, sa fim o turma cu un sistem de valori dat peste cap, pentru a putea fi manipulati mai usor, pentru ca suntem prea ocupati sa ne punem poalele in cap si sa ne f***m in grup ca sa ne dam seama de altceva...?
O sa-mi iau precis cateva flegme pentru asta, dar nu-mi pasa.
Iarasi, multa lume apara ideea de a avort invocand cazurile extreme, care nu sunt nici pe departe la fel de multe ca celelalte. Dar cand vine vorba de un copil cu dizabilitati, ma intreb, de ce sa fie viata lui mai putin valoroasa decat a altora, petru ca e altfel, pentru ca nu e perfect...? Dar cine e perfect? Pentru ca ne-am nascut sanatosi, trebuie sa ne simtim superiori...? Dar cati nu sunt sanatosi, si cu un creier cat un bob de grau, si de suflet ce sa mai vorbim...? Ce vrem acum, o societate ca cea visata de Hitler, unde imperfectiunea nu era permisa, si astfel de copii erau eutanasiati...? Pana la urma, o nenorocire ti se poate intampla oricand in viata, un accident sau o boala grava; cu ce se deosebesc copiii nascuti cu dizabilitati de oamenii care le dobandesc pe parcurs?
Cumva ei nu merita sa traiasca? Spun multi "vor suferi din cauza perceptiei celorlalti". Adica omori copilul pentru ca privesti lucrurile chiar prin prisma dobitocilor care arata cu degetul. Daca ar fi sa ne traim viata in functie de criteriile lor...
Poate acum ma intelege cineva (nu-mi fac sperante, dar oricum...)
