Blocarea la un stadiu al vietii

Kosmotro a scris:

A sarit peste o etapa importanta in dezvoltarea sa. E un gol acolo. Cum poate recupera?

Este posibil ca unele persoane sa nu simta nevoia sa umple golul respectiv si chiar sa le fie bine. Nu este necesar sa fi trecut prin toate stadiile sau sa fi avut tot felul de experiente pentru a te simti implinit.

Cum poti recupera totusi un astfel de gol? Afland ceea ce ai nevoie sa pui in acel loc si hranindu-l cu acel fel de mancare pe care si-l doreste golul.

Sparkenbroke a scris:

Am spus ca intelegera problemei ajuta pe om si ca poate recupera, in cazul dat, cu anxiosul social...tocmai prin intelegere si 'umplerea lipsei'. Daca mi-a lipsit incurajarea si imi lipseste si acum, mi-o fac sau o caut. Vad daca-mi place, o preiau au ba si functionez mai departe.

si am mai spus ca fiecare situatie e in felul ei, fiecare om e unic. E o gresala sa generalizam cand nu stim clar despre ce e vorba.

...deci toate cele insirate sunt ipoteze, pot fi sau nu adevarate.

Un lucru m-a necajit mereu la psihologie... inca de la scoala, cand am avut primul contact cu ea, in clasa a 10-a o profesoara oarecare afirma ca un om "plin de personalitate" este un extrovertit vorbaret, si aproape sustinea ca un introvertit este din start un om bolnav.

Acest tipar de gandire este unul cel putin idiot, si din pacate este des intalnit in domeniul psihologiei moderne. Cred ca jumatate din toate "tulburarile de personalitate" sunt niste baliverne, care ii necajesc pe oamenii ceva mai slabi, sau care trec print-o perioada grea a vietii lor; in loc sa-i ajute cu adevarat, sa-i vindece, mai rau ii raneste...

De pilda cineva care este introvertit, ca asa e felul lui de a fi mai ganditor si mai putin sociabil, daca inca e copil, tanar, si citeste baliverne psihologice, va incepe sa fie timorat, sa se creada "anxios", "depresiv", cand de fapt el n-are absolut nimic!

E o mare tampenie sa incerci sa impui un anume sablon de comportament asupra oamenilor, sa creezi o tipologie de "om perfect" si apoi sa-i judeci pe toti pe seama acestei tipologii...

I-auzi la ei, anxietate...

PourMoi a scris:

Este posibil ca unele persoane sa nu simta nevoia sa umple golul respectiv si chiar sa le fie bine. Nu este necesar sa fi trecut prin toate stadiile sau sa fi avut tot felul de experiente pentru a te simti implinit.

Cum poti recupera totusi un astfel de gol? Afland ceea ce ai nevoie sa pui in acel loc si hranindu-l cu acel fel de mancare pe care si-l doreste golul.

Bine, dar cum afli ca ai un gol? De ex, cum constiezi asta ?

Ca apoi, evident ca vei sti ce sa pui in loc.

Adrian_mirea a scris:

Off-topic

Nu inteleg exact care este frustrarea ta, dar inteleg ca ai chef sa te descarci pe psihologi la ora asta. Dca ai gasit mai multi pe care i-ai pus intr-o oala asta e, gandirea de care spuneai mai sus nu este una de tip psihologic... extrovertitul nu este mai bun sau mai putin bun decat un introvertit.

Sa incercam totusi sa ne reintoarcem la topic

Two a scris:

Bine, dar cum afli ca ai un gol? De ex, cum constiezi asta ?

Ca apoi, evident ca vei sti ce sa pui in loc.

pai atat timp cat nu constientizezi nu are importanta. Stii cum se spune "ceea ce nu cunosti, nu are cum sa iti faca rau"

cei care descopera golul.... nu este o reteta prin care sa afle, se intampla pur si simplu

Adrian_mirea a scris:

Acest tipar de gandire este unul cel putin idiot

jumatate din toate "tulburarile de personalitate" sunt niste baliverne

E o mare tampenie

A fi introvertit e un lucru ok, daca stii sa-ti lucrezi potentialul acesta, care presupune introspectie, predispozitie spre tacere, seriozitate, analiza (cu conditia sa nu neglijezi laturile relationarii cu oamenii).

Pe de alta parte, cineva care din doua in doua fraze eticheateaza in bloc, generalizeaza, ataca, denigreaza, judeca prea critic, si foloseste cuvinte dure (tampenie, idiot) are niste probleme de echilibrare interioara. Exagerare, nemultumire cronica, focus pe problemele altora in timp ce ale sale raman nerezolvate.

Ce-ar fi sa incepi lungul drum al tau catre tine insuti pe acest forum fiind sincer cu tine si cu noi si spunandu-ne pe sleau ce te nemultumeste la tine (nu la altii)?

Two a scris:

Fiecare decide prin filtrul propriu ce este gresit si ce nu.

Apoi, copilul, intotdeuna va avea incredere in ceea ce ii spune parintele, asta pana isi va forma propria personalitate.

Daca parintii care sunt sursa lui de informare sunt facuti cu dalta, filtrul ala, adica personalitatea copilului, o sa iasa-n colturi.

Statea copilul si se gandea el asa in capsorul lui... "Hmmm, totul este bine ... Da... E bine, e perfect. Mami si tati asa m-au informat ca e bine ca mami are un ochi mai mare si mai negru, tati are un cucui in frunte si tigaia aia nu mai are coada..."

PourMoi a scris:

Cum poti recupera totusi un astfel de gol? Afland ceea ce ai nevoie sa pui in acel loc si hranindu-l cu acel fel de mancare pe care si-l doreste golul.

Aham. Urat atunci cand te formezi cu golul ala si tentativa de a-l umple dupa ce ti-ai dat seama ce lipseste genereaza reactii interne adverse ca urmare a obinsuintei cu absenta a ceea ce trebuie sa umple golul(duamne, ce logica si gramatica impecabila am, sunt un geniu :) ).

Adrian_mirea a scris:

Un lucru m-a necajit mereu...

Si pe mine m-a necajit, mah. Ergo sunt un om necajit, asta asa ca sa nu te simti singur in necazul tau acolo-sa. Ai si tu dreptatea ta. Oi fi avand si io dreptatea mea cand spun ca extrovertitii aia care se cheama oameni normali ori i-ar ignora pe introvertiti, ori i-ar infuleca si i-ar mesteca pe nerumegate. Iar introvertiti aia se fuck mari si devin oameni de frunte in societate - oamenii din fruntea plutonului de executie, oamenii din fruntea sirului de pucariasi cand se serveste masa, oamenii din fruntea statisticilor cu sinucigasi... Oameni de frunte. Ca lucrurile astea sa aiba o sansa mai mica de a se intampla, umanitatea a inventat... te-ai prins, psihologii :) Care-s niste mediatori intre cele doua tabere, incercand sa ii convinga sa se inteleaga intre ei si sa convietuiasca, macar in asa fel incat sa nu se omoare unii p-altii, sau sa nu se omoare singuri de ciuda, whatever.

PourMoi a scris:

pai atat timp cat nu constientizezi nu are importanta. Stii cum se spune "ceea ce nu cunosti, nu are cum sa iti faca rau"

cei care descopera golul.... nu este o reteta prin care sa afle, se intampla pur si simplu

Daaa... e de la sine asa... ca si "love". Da' tu stii bine ca atunci cand te apuci si despici firu-n shaishpe nimic de fapt nu e de la sine, ca rezulta dintr-o insiruire complexa de actiuni facute la plesneala, dar care au un rezultat cat se poate de concret.

Legat de prima parte - asa e, ai dreptate. Un om daca are SIDA, da' nu stie de ea, nu il deranjeaza - e happy, de multe ori e si generos, asa ca mai imparte si la altii "darul" lui (adica, psycholgicaly speaking - diferite nevroze si alte belele).

Hypathia a scris:

A fi introvertit e un lucru ok, cu conditia sa nu neglijezi laturile relationarii cu oamenii.

Asta e o redefinire a sintagmei "si popa si hotz", right ?

In za conclujian... Hmm... Mi-e lene, mai incolo conclujian :)

Scorpionul_Rosu a scris:

Aham. Urat atunci cand te formezi cu golul ala si tentativa de a-l umple dupa ce ti-ai dat seama ce lipseste genereaza reactii interne adverse ca urmare a obinsuintei cu absenta a ceea ce trebuie sa umple golul(duamne, ce logica si gramatica impecabila am, sunt un geniu ).

Golul poate cere sa fie umplut cu lucruri benefice pentru tine sau cu lucruri mai putin benefice. Cum ar fi: daca am sarit peste o mare parte din copilarie si nu m-am bucurat de ea, pot sa imi traiesc copilaria pierduta alaturi de copilul meu sau pot sa am manifestari mai copilaroase (adica mai putin lipsite de bariere/cenzuri); alte persoane este posibil ca il loc sa umple golul cu astfel de lucruri sa vrea sa pun acolo numai frustrare, ura si reprosuri pentru parintii lor.

PourMoi a scris:

Golul poate cere sa fie umplut cu lucruri benefice pentru tine sau cu lucruri mai putin benefice. Cum ar fi: daca am sarit peste o mare parte din copilarie si nu m-am bucurat de ea, pot sa imi traiesc copilaria pierduta alaturi de copilul meu sau pot sa am manifestari mai copilaroase (adica mai putin lipsite de bariere/cenzuri); alte persoane este posibil ca il loc sa umple golul cu astfel de lucruri sa vrea sa pun acolo numai frustrare, ura si reprosuri pentru parintii lor.

As avea ceva de completat. Si in problema extrovertit/intovertit si in cea a umplerii golului, exista si posibilitatea ca acest gol pe care il resimtim (sau neputinta ce o fi) sa fie umplut de altcineva. De exemplu, eu sunt introvertit dar am prieteni extrovertiti. Sau eu sunt vorbaret si ma inconjor de cei tacuti ca sa ma asculte, samd.

In viata trebuie sa stii sa admiri si sa zici asta imi place la tine, dar eu sunt asa. Pana la urma, toti evoluam impreuna.

Adrian_mirea a scris:

Un lucru m-a necajit mereu la psihologie... inca de la scoala, cand am avut primul contact cu ea, in clasa a 10-a o profesoara oarecare afirma ca un om "plin de personalitate" este un extrovertit vorbaret, si aproape sustinea ca un introvertit este din start un om bolnav.

Acest tipar de gandire este unul cel putin idiot, si din pacate este des intalnit in domeniul psihologiei moderne. Cred ca jumatate din toate "tulburarile de personalitate" sunt niste baliverne, care ii necajesc pe oamenii ceva mai slabi, sau care trec print-o perioada grea a vietii lor; in loc sa-i ajute cu adevarat, sa-i vindece, mai rau ii raneste...

De pilda cineva care este introvertit, ca asa e felul lui de a fi mai ganditor si mai putin sociabil, daca inca e copil, tanar, si citeste baliverne psihologice, va incepe sa fie timorat, sa se creada "anxios", "depresiv", cand de fapt el n-are absolut nimic!

E o mare tampenie sa incerci sa impui un anume sablon de comportament asupra oamenilor, sa creezi o tipologie de "om perfect" si apoi sa-i judeci pe toti pe seama acestei tipologii...

I-auzi la ei, anxietate...

De acord cu tine, numai ca nu psihologia spune de tipare bune sau rele. Ea ne invata ca exista temperamente, melancolic, sangvinic, coleric, flegamtic dar ca acestea nu sunt bune/rele. Bun sau rau este doar caracterul, asta ne invata psihologia intr-a 10-a. Ca Eminescu era melancolic si Creanga sangvinic, si uite ca erau amandoi genii si prieteni buni. Numai ca noi judecam, citim ce scrie la sangvinic (sociabil, placut, popular) si citim la melancolic (inhibat, tacut, anxios) sau mai stiu eu ce ca nu mai imi amintesc. Si apoi ma uit la mine, pac, melancolica, nu-mi convine deloc tiparul. Sunt prea tanara sa imi fi format cu adevarat caracterul si judecata, deci ma afecteaza, pe mine una stiu ca da. Muuult mai tarziu, si dificil, prin regasire de sine si comunicare cu sine, am invatat sa ma accept.

Asa ca iti dau dreptate, la o varsta in special in adolescenta suntem foarte sensibili, influentabili si am vrea sa fim Liz Taylor sau Marlon Brando, cu genuinitate. Dar nu putem. Si mai vine si psihologia sa ne dea o portie de adevar, prea dur pentru noi si iluziile copilaresti. Dar, din fericire, ne maturizam, trecem de perioada dificila fara ajutor.

Nici eu nu cred ca exista anxiosi cu adevarat, doar oameni cu probleme diverse, toate umane, am mai vazut.

Cat despre tipologia omului perfect, ma tem ca ea naste monstri, si ma duce cu gandul la fascism intr-o alta forma, o societate ahtiata dupa valori imediate, succes si realizari care mai decare sociale si profesionale. Uitam sa mai fim umani, in goana dupa sine, si nu dupa noi. Ne lingem atat ranile incat uitam sa mai si comunicam cu semenii nostri.