M-am saturat de parintii mei, nu-i mai suport!

joannahart a scris:

Iti iubesti mama?

isi iubeste mama in masura in care si mama o iubeste pe ea

si in virtutea aceleiasi iubiri, fata cauta pe net o solutie, nu la mama, nu la bunica, nu la prieteni

joannahart, agresiunile psihice ti se par ca sunt acceptabile datorita faptului ca primesti apa, mancare si adapost? macar de i s-ar zice unui copil de mic, "ma, tu primesti provizii dar trebuie sa ma lasi sa te distrug psihic" ca sa fie un contract cinstit.

Sau, pentru ca altii o duc rau trebuie eu sa ma simt mai bine? asta vrei sa sugerezi si nu e deloc OK.

joannahart a scris:

Cum te intelegi cu sora ta? Nu ai putea sa o rogi sa te ajute , eventual fiind un intermediar la nevoie?

Violenta naste violenta, agresiunea naste agresiune orientata catre sine si apoi catre cei din jur, nediscriminatoriu. Nu exista sa vorbesti, exista sa trantesti usa in nas si sa pleci.

Imi aduc aminte de un profesor care ne spunea sa ne purtam frumos si sa ii intelegem pe ceilalti, sa le vorbim politicos, sa ii rugam frumos, desi ei ne injura, ne ameninta sau chiar ne scuipa.

El nu vazuse o zi de operativ, nu avea habar ca oamenii trebuie sa se descarce si ca te vor vedea slab si se vor descarca si mai mult in situatia in care ei te agreseaza iar tu te porti frumos cu ei. Oamenii cauta sa fie nefericiti, dar sa fie vedete in nefericirea lor. Bataile cu fortele de ordine sunt titluri de glorie, la fel si amenzile incasate. Asta se aplica si in microuniversul familial - luptele si conflictele sunt titluri de glorie, un copil capos triumfand asupra propriului copil, mai mic, pe care il constrange folosind dependenta materiala, emotionala, forta fizica superioara, in felul acesta confirmandu-si in proprii ochi valoarea de care este nesigur ca altfel nu ar tot incerca sa o re-re-reconfirme.

Poti domina un om daca el crede ca ai ceva de care sa se teama - o capacitate de constrangere sociala la nivel teoretic pe care nu doreste sa o vada pusa in practica. Daca nu crede asta ai doua variante - confruntarea sau plecarea. Confruntarea cu un adversar care te crede inferior intotdeauna va fi ca o lupta pe viata si pe moarte, el nu va accepta niciodata sa il infrangi, deoarece din punctul lui de vedere nu poate fi dominat de un inferior. Toate prostiile astea au loc la nivel subconstient, mai putin la nivel constient - deci sunt pe latura emotionala, nu rationala. Rational te poti intelege cu un om, emotional, daca vorbim de emotii negative, nu mai poti, cand cineva iti da in cap nu il poti iubi, oricat te-ai stradui, nu poti pleca mereu capul. Ori retaliezi, ori pleci. Altfel cresti mare si frustrat de faptul ca ai acceptat sa fii calcat in picioare - te vei uri pe tine insuti ca ai fost si poate inca mai esti slab, vei idolatriza puterea pe care nu o ai si vei face orice ca sa o ai si ii vei uri pe cei din jur, vazandu-i ca potentiali agresori care sa isi impuna vointa asupra ta.

joannahart a scris:

Inca ceva : personalitatea ta nu se dezvolta numai afara cu prietenii ci si la scoala, in casa - cu tatal tau care mai zambeste si te mai asculta, la un film, cu sora...........

Nu zambeste si nu te asculta atat timp cat nu te conformezi cerintelor. E acelasi principiu ca in educarea cainilor - face ce ii zice dresorul - primeste mangaieri, hrana, afectiune, nu face ce ii zice dresorul - primeste vorbe grele, eventual capace, i se retrage afectiunea pe sistemul "mars d-aici, nu vreau sa te vad". Cainii simt asta, avand dezvoltarea creierului asemanatoare cu a unui copil de 3 ani. Copii cu atat mai mult simt asta. Respingerea, lipsa de intelegere, incercarile agresive sau naziste de a supune un copil facute de cei care din punctul de vedere al acelui copil ar trebui sa ii ofere siguranta afectiva, sa il indrume pe drumul propriei dezvoltari, sa il sprijine, fara a conditiona acest sprijin, toate astea lasa rani adanci, greu de trecut peste ele. De aici rezulta adultul deviant - cel care fie se izoleaza de societate, fie isi alege anturaje decadente, viciile de tip fumat sau alcool etc. sunt semne incipiente ale acestui viitor adult fizic, dar copil nedezvoltat emotional.

Scorpionul_Rosu a scris:

Violenta naste violenta, agresiunea naste agresiune

Nu exista sa vorbesti, exista sa trantesti usa in nas si sa pleci.

Oamenii cauta sa fie nefericiti, dar sa fie vedete in nefericirea lor

Poti domina un om daca el crede ca ai ceva de care sa se teama

Confruntarea cu un adversar care te crede inferior intotdeauna va fi ca o lupta pe viata si pe moarte

Ori retaliezi, ori pleci.

….........potentiali agresori care sa isi impuna vointa asupra ta.

Nu zambeste si nu te asculta atat timp cat nu te conformezi cerintelor

Cu toate ca vorbele tale sunt desprinse din context, imi provoci un fel de teama. Nu fizica.

Imi pare rau pentru ce ai invatat , experimantat, trait, citit.............

Mai vorbesti despre

incercarile agresive sau naziste de a supune un copil ?

Am inteles ca mama tipa si ii cere socoteala pentru noptile pierdute. Da-mi voie sa nu iau „de bun“ tot ce spune ea. Nu stiu si „cealalta varianta“ Si as vrea sa imi arati si mie adolescenta perfecta care e cuminte, nu tipa la randul ei, nu isi maltrateaza sau subjuga constient sau inconstient colegele, isi respecta total parintii pentru ca ei sunt perfecti, invatta bine si stie sa discearna cand e vorba de bad, good............Cred ca nu am fost eu prea atenta la filmele americane cu familia perfecta.

Nu am copii. Cred ca e usor de vorbit cand nu ai copii, nu-i asa?

In plus, acestea au fost sfaturile mele. V-au lezat ? Va doare sufletul ca fata ar putea gresi aplicandu-le? Va e teama ca nu va invata de la 14 ani sa "taie si spanzure" si "sa se impuna" de parca vointa ei ar fi centrul universului si apoi toate lucrurile in jur se vor rezolva de la sine?

Imi pare rau sa vad cat de individualist gandesc unii cand e vorba de a da sfaturi unei copile. Situatia e rupta din context. Poate mama si tata nu sunt atat de vinovati precum par.

joannahart a scris:

Am inteles ca mama tipa si ii cere socoteala pentru noptile pierdute. Da-mi voie sa nu iau „de bun“ tot ce spune ea. Nu stiu si „cealalta varianta“ Si as vrea sa imi arati si mie adolescenta perfecta care e cuminte, nu tipa la randul ei, nu isi maltrateaza sau subjuga constient sau inconstient colegele, isi respecta total parintii pentru ca ei sunt perfecti, invatta bine si stie sa discearna cand e vorba de bad, good............Cred ca nu am fost eu prea atenta la filmele americane cu familia perfecta.

Normal ca tipa si ii cere socoteala, normal ca fata nu ii spune ce face si pe unde umbla. Asta e granita stabilita de mai demult - daca vreau sa fac ceva si iti spun, ma vei critica, te vei indeparta de mine, vei lua ceea ce impartasesc cu tine si imi vei da cu ele in cap deoarece nu se conformeaza viziunii tale si ai deja reflexul de a respinge ceea ce nu se conformeaza, fara a mai analiza, prin urmare eu - copil, voi ascunde de tine - parinte lucruri care mie poate imi plac sau greseli pe care eu le-am facut deoarece ori imi iei placerea din lucrurile care imi plac mie, ori daca am facut o greseala - deci m-am autoagresat sau m-au agresat altii, vii si ma mai agresezi si tu, in loc sa ma oblojesti, adica ori asa, ori asa, ma abandonezi, incercand sa te ridici pe umerii mei, sa iti mentii pozitia. Acela descris de mine nu este un parinte, este un dresor sau un fel de investitor care asteapta cu interes ca investitia sa sa genereze profit (la nivel emotional). Lucrurile astea nu sunt constientizate pentru ca sunt automatisme. "Cum trebuie" sa fie un copil inveti de la parintii tai, prin urmare, cand ai copii o sa ii compari cu sablonul pe care il ai in minte, deoarece tu esti parintele.

Greseala este enorma in a nu intelege un copil si de ce face ceea ce face, ci doar in a-i aplica o forma sau alta de corectie.

Respectul se castiga, nu se poate impune, doar teama se poate impune, prin constrangere si agresiune. Ca parinte nu ai respect by default. Exact din motivul ca un copil nu poate intelege si discerne asa de usor ceea ce il inconjoara trebuie ca tu - parintele sa il intelegi, sa vezi de ce se poarta asa, sa vezi de ce face ceea ce face si sa il ajuti ghidandu-l, nu corectandu-l.

Criticile, reprosurile nu sunt metode de a ambitiona un copil, sunt metode de a-l face sa se simta de cacat si sa te urasca. Copilul nu simte ca trebuie sa dea socoteala unei persoane care ii este ostila, ci simte ca trebuie sa se ascunda si sa se apere. Si copii simt al dracu' de bine lucrurile astea.

Parintele roman obisnuit, citind ceea ce scriu eu, mai ales daca nu intelege, mai devreme sau mai tarziu va avea o reactie infantila de tip "da' ce mama dracu' atata bataie de cap ? e copilu' meu si o sa faca ce ii zic io si gata, nu mai discut !". Copilul nu va intelege de ce este certat, criticat, de ce i se fac reprosuri, de ce este reprimat. Va intelege doar ca este si isi va schimba atitudinea fata de cel care il ataca in felul acesta. De ce ? Pentru ca i se ia posibilitatea de a alege, i se neaga personalitatea, se incearca dezagregarea individualitatii sale. In loc sa fie ghidat, el este maltratat. Nu este slefuit, ci cioplit.

joannahart a scris:

In plus, acestea au fost sfaturile mele. V-au lezat ? Va doare sufletul ca fata ar putea gresi aplicandu-le? Va e teama ca nu va invata de la 14 ani sa "taie si spanzure" si "sa se impuna" de parca vointa ei ar fi centrul universului si apoi toate lucrurile in jur se vor rezolva de la sine?

Imi e teama ca in nu foarte multa vreme va ajunge o parasuta si va sta asa pana pe la 25-30 de ani, dupa care se va marita cu cine-o lua-o si va fi exact ca ma-sa, ca nu stie cum altcumva sa fie - ea toata viata isi va cauta valoarea - in tigari, bautura, sex, cuplu, familie, proprii copii etc. daca nu rupe lantul asta.

Nu cred ca Ana intelege ce se discuta aici. Are 14 ani. Pana una-alta, ea trebuie sa stea cu parintii.

Ana,

Zic si eu ca si Kosmotro si Joanna Hart ca trebuie sa stai de vorba cu parintii tai. Incearca sa-i faci sa inteleaga ca la varsta asta se petrec niste schimbari mari si trebuie sa se astepte ca de acum incolo sa aiba de a face cu un nou aspect al personalitatii tale. Obligatoriu, spune-le asta in cuvintele tale, nu cum am zis eu si vezi sa nu sune ca si cum ai recita o poezie. E o varsta la care trebuie sa incepi sa te pregatesti sa faci propriile alegeri si sa iei propriile decizii. Daca te pregatesti bine, vei face alegeri bune si vei lua decizii corecte. Incearca sa le castigi respectul, aratandu-te responsabila inca de acum: aratandu-le respect (nu te impui tipand, batand din picior si contestandu-le autoritatea, ci doar ii inraiesti), indeplinindu-ti datoriile, fiind punctuala, tinandu-te de cuvant, facand ceea ce spui. Ca rasplata pentru toate astea incearca sa obtii un pic de libertate, dar daca ti-o acorda nu intinde coarda. Fa toate astea cu pasi foarte mici: azi le spui un cuvant, maine o propozitie, poimaine o fraza, raspoimaine purtati o discutie, de preferat cu unul singur dintre ei pentru inceput. Fii calma. Nu te astepta sa se rezolve totul din prima. Chestiunile astea dureaza f. mult, e nevoie de multa rabdare din partea ta, daca chiar vrei sa-ti atingi tinta. Daca nu vrei, bate din picior si cere totul pe loc.

Nu te supara pe mine, dar la limba romana nu cred ca ai note prea mari. Nu minti, daca vrei sa ti se acorde incredere. Nu iti foloseste la nimic, ca mai devreme sau mai tarziu adultii se prind, de regula mai devreme.

Presupun ca simti nevoia sa iesi din casa si sa iti petreci timpul cu baieti si fete de varsta ta. Nu ti-ar placea sa te implici intr-o activitate organizata, cum ar fi sa faci Aikido, dansuri, sa participi la un cerc de pictura sau ce-ti place tie? Eu cred ca ti-ar prinde bine.

Ce tigari sunt Kill?

Alexandra, tu ii ceri fetei sa fie mai matura decat copii de parinti pe care ii are. Cat despre activitati, fii sigura ca e destul de demoralizata incat sa nu vrea sa se implice in nimic. Fumezi kill e ceva expresie gen fumez ca locomotiva.

Scorpionul_Rosu a scris:

Alexandra, tu ii ceri fetei sa fie mai matura decat copii de parinti pe care ii are.

N-are alta solutie. Intr-o relatie trebuie sa fie cineva matur. Daca nu e parintele, atunci sa fie copilul. E cam devreme sa inveti sa fii matur la 14 ani, dar e mai bine decat sa inveti ca altii, la 30.

Allexandrra a scris:

N-are alta solutie. Intr-o relatie trebuie sa fie cineva matur. Daca nu e parintele, atunci sa fie copilul. E cam devreme sa inveti sa fii matur la 14 ani, dar e mai bine decat sa inveti ca altii, la 30.

Pai n-o sa fie. E un copil. Parintii trebuiau sa o ajute in dezvoltare, nu sa ii puna piedici. Nu merge ceva pentru nimic, sau sa fii mai matur decat cel care trebuie sa te ajute pe tine sa devii matur. Asa ca solutia e sa nu innebuneasca pana se poate muta si apoi sa se mute.

Scorpionul_Rosu a scris:

Pai n-o sa fie. E un copil. Parintii trebuiau sa o ajute in dezvoltare, nu sa ii puna piedici. Nu merge ceva pentru nimic, sau sa fii mai matur decat cel care trebuie sa te ajute pe tine sa devii matur. Asa ca solutia e sa nu innebuneasca pana se poate muta si apoi sa se mute.

Nu-i mai invatati sa dea bir cu fugitii. Invatati-i sa tina piept. Fuga e ultima solutie. Parerea mea.