Început de Arcangelo, Mar 31 aug 2010 · 197 răspunsuri · 18.506 vizualizări
Sun Tzu cred ca a fost cel mai complexat de a simtit el nevoia sa gandeasca strategii militare complexe la timpul acela.
Ca sa nu mai zic de personalitatile contemporane din sport sau din stiinta. Si ei vor sa demonstreze ceva cuiva, parintilor probabil. Nicidecum ambitia lor nu provine din faptul ca le place intr-adevar ceea ce fac :geek:
Eu sunt de acord cu ce scrii tu mai sus, Arcangelo, astept postarea ta viitoare cu mecanismele de aparare.
Una e ca iti place, iti doresti sa afli mai multe despre ceva, alta e ca vrei sa demonstrezi cuiva ceva, ok?
Dar lasa, ce parere ai de ce zice Arcangelo, asta e doar un lucru.
Editat Mar 31 aug 2010 13:06
"Copilul (fostul copil) va simti mereu ca trebuie sa MERITE sa fie iubit,respectat,apreciat sau chiar acceptat,si ca unica modalitate de a "merita" este sa se conformeze asteptarilor si dorintelor celorlalti.Simte ca e CU NEPUTINTA sa fie iubit pentru el insusi si asa cum este,ci trebuie sa poarte mereu o masca sociala,sa se prefaca,sa se reprime sa se ascunda si sa se oblige sa fie cel pe care il "vor" (pot accepta) ceilalti."
De aici adultii care cred ca viata MERITA sau NU MERITA? Ca o relatie MERITA sau NU MERITA? Ca ei MERITA ceva sau NU?
Plus eforturi mari pt a merita atentia celuilalt, a merita aprecierea parintilor, etc
Cand ar trebui sa se relaxeze si sa constientizeze ca au valoare in sine, indiferent de merite sau de nemeritari.
"sigur ca multi dintre voi vor accentua rolul foarte pozitiv al rasplatii ca incurajare a dezvoltarii intr-o directie anume...
Totusi,oare cati dintre voi sunt dispusi sau macar capabili sa priceapa ca "rasplata" asta,este de fapt o MITA"
Dar daca ar indeplini urmatoarele conditii?
1. Copilul sa primeasca rasplata pentru ca face ce vrea el natural sa faca, isi developeaza talentele in directia dorita de el, nu in ce vrea parintele de la el, ca sa se oglindesca narcisic.
2. Copilului sa i se spuna clar: primesti asta pt ca ai muncit, nu pt ca te iubesc conditionat. Deci ai avea valoare si daca nu ai primi. Valoarea ta nu sta in rasplata asta, ci in faptul ca existi si esti ok.
Daca nu este rasplatit copilul pentr munca lui, nu risca sa se demotiveze, sa creada ca efortul nu merita? Pentru ca a nu face nimic e mai usor, nu? Eu am trecut prin asta.
Clarenzio a scris:Osho spune ceva pe tema asta, in cartea "Cand iubesti".Iata un fragment :
Sunt pe deplin de acord cu ce spune Osho. :geek:
Si acum cate ceva despre mecanismele de aparare:
Atunci cand copilul este abuzat ori neglijat,aceste rani psihice sunt refulate imediat,sunt aruncate in inconstient,pentru ca este total inacceptabil pentru copil sa admita ca este respins,neiubit,abandonat,si agresat chiar de catre parinte,cel de care este total dependent,pana si pentru supravietuire.
Astfel ia nastere ceea ce psihologii numesc "sinele ranit" -un eu suferind,care pastreaza toata suferinta asta,inacceptabila.
Ulterior,in viata el e sursa comportamentelor abuzive ale fostului copil...in acest sine ranit,a fost depozitata toata mania,ura,revolta,sentimentul dureros al nedreptatii strigatoare la cer...
Acest sine ranit,a depozitat emotii dureroase care au fost pe deplin justificate la momentul aparitiei lor,insa nu au putut fi traite atunci...
Insa ele nu au disparut,ci sunt traite iarasi si iarasi in asociere cu orice aminteste de abuzurile initiale.
Acolo unde a fost reprimare candva,exista o imensa nevoie de exprimare,insa acest sine ranit,aflandu-se in inconstient,nu e inteles,constientizat ca atare...
Falsul "adult" care actioneaza din sinele ranit,nu constientizeaza motivatia reala a revoltei,maniei si urii sale distrugatoare...
Mecanismul continua sa-i protejeze pe...parinti,agresorii initiali...
De fapt -desi pare incredibil poate,cu cat a existat mai mult abuz,cu atat mai mult individul pare convins ca parintii sai au fost exemplari...(nu poate in continare sa accepte ideea ce nu a fost iubit)
Asta pana cand incepe procesul de constientizare,de scoatere la lumina a suferintei...pana atunci,e folosit un alt mecanism de proiectie:
Auto-invinovatirea.
Pentru copil este inacceptabil ca parintele pur si simplu nu il iubeste...nu il vrea...depinde total de parinte...spaima este mult prea mare...
Asa ca,foloseste mecanismul asta de protectie: decat sa accepte ca parintele este rau si abuziv,prefera sa creada ca el,copilul este vinovat pentru abuzuri...ca ele sunt justificate,ca o pedeapsa meritata...
Victima inocenta,preia toata raspunderea pentru abuzul parintelui victimizator...
Ulterior in viata,acest mecanism de protectie,devine sursa auto-agresiunii si distrugerii oricarui dram de stima de sine...
Pana la constientizarea adevaratei surse a abuzului,acest mecanism de protectie devine sursa auto-agresiunii...
Efectele sale sunt ratarea sociala,profesionala si sentimentala,tentativele de suicid,ura de sine si comportamentul auto-distructiv in general.
Acesta nu e insa singurul mecanism de protectie,altul este "sinele optimist" (cum il numesc tot psihologii),si care este suma unor proiectii false,idealizate si rupte de realitate despre parintele abuziv.
Acest sine optimist,este un mod de auto-mintire in legatura cu parintele...acolo sunt sperantele desarte ca parintele va invata candva sa respecte,accepte,stimeze si iubeasca copilul...ca ii va purta de grija...ca ii pasa.
Si acest mecanism de protectie,devine o sursa a suferintei in viata de adult: el e cel care impiedica constientizarea abuzului initial,cel care il leaga pe copil de parinte -si legaturile sunt cu atat mai puternice,cu cat parintele a fost mai abuziv!
Efectiv,copilului (acum adult) ii e imposibil sa plece de langa parintii agresori,pentru ca se agata cu disperare de speranta ca ii va schimba...sau ca ei se vor schimba,cumva...miraculos...ca vor incepe sa-i dea toate acele lucruri de care l-au privat pe cand era copil: grija,afectiune,atentie,respect,suport...
Va interpreta orice semn marunt de bunavointa,ca pe o confirmare a acestei credinte absurde,ca va primii in sfarsit ceea ce are nevoie de la parinte...
Efectiv,acest "sine optimist" il tine pe adult,intr-un stadiu de vesnic copil,insetat de suportul,atentia si afectiunea care i-au fost refuzate.
Pe langa aceste mecanisme de protectie,mai intervine si mecanismul de transfer.
Transferul,este o proiectie dusa la extrem -emotii,atitudini si comportamente din copilarie,sunt puse pe seama unor persoane care amintesc de trauma initiala.
Fostul copil,va identifica parintele abuziv in orice persoana cu autoritate (chiar si atunci cand aceasta nu abuzeaza de ea),sau va proiecta sperantele sinelui optimist asupra oricarei persoane care ii ofera atentie,afectiune si bunavointa...
Efectul fiind insa cel ne-asteptat de catre el -pentru ca persoana de care se agata cu disperare,doar il va respinge ulterior,nemai putand sa suporte crizele de gelozie,posesivitatea si agatarea obsesiva de ea...
Astfel,trauma este reinnoita...
Sunt multe cupluri de asa-zisi adulti,care se agata reciproc unul de celalalt,in codependenta si se abuzeaza reciproc reproducand intocmai traumele traite in copilarie.
Editat Mar 31 aug 2010 14:42
Arcangelo a scris:Acum,se supune in continuare...nu stie altceva...a fost fortat sa fie dependent.Parintii nu au vrut niciodata ca el sa fie matur,independent -e un fel de Petar Pan...vesnic copil...insa nu in vreun sens poetic,bun...e de fapt vesnic dependent,asemeni unui copil.Are o personalitate de dependent...se agata afectiv de ceilalti...la fel si in privinta vointei -se supune....nu stie sa-si ia deciziile singur...nu poate de fapt.
Din punct de vedere mental,asteapta ca altcineva sa-i dea raspunsurile vietii...sa-i spuna ce e "bine" si ce e "rau",ca sa se...supuna...ce altceva? -nu are nici macar independenta mentala...nu poate sa-si puna intrebari si sa caute raspunsuri...se agata de "certitudini" false,care provin din exterior.
asta e chiar sindromul Peter Pan.
Arcangelo a scris:Copiii neglijati -in mod paradoxal- tind sa se agate de parintele indiferent...sa il idealizeze...Ulterior,aceasta neglijenta parinteasca va fi cauza ascunsa a unei vieti sentimentale absente sau dezastruoase...in care fostul copil,alege (inconstient) parteneri care sa-l ignore ori chiar respinga.
asta explica foarte bine de ce unii aleg (inconstient) sa fie victime, sa se reintoarca la nesfarsit la partenerul agresor, sa cedeze in fatza lui etc.
De ce crezi ca acesti copii neglijati se agata de parintele indiferent?
Ligia1 a scris:asta e chiar sindromul Peter Pan.asta explica foarte bine de ce unii aleg (inconstient) sa fie victime, sa se reintoarca la nesfarsit la partenerul agresor, sa cedeze in fatza lui etc.
De ce crezi ca acesti copii neglijati se agata de parintele indiferent?
Ah...nu stiam ca sindromul asta chiar e numit asa,Peter Pan.Great minds think alike. :geek:
Am explicat adineauri de ce -din pricina "sinelui optimist" care mentine iluzia ca parintele abuziv va da in sfarsit tot sprijinul refuzat in copilarie.
Fata de partener,functioneaza transferul -de la partener asteptarile sunt aceleasi ca de la parintele pe care il inlocuieste...
E doar in aparenta o relatie intre doi adulti adica.
Arcangelo a scris:
:geek:
am postat inainte sa citesc partea despre mecanismele de aparare.
Eu cred ca in orice relatie are loc un transfer.
Sindromul Peter Pan nu e in DSM, dar a inceput sa fie folosit odata cu aparitia cartii "Sindromul Peter Pan: barbatii care nu au crescut niciodata” (Dan Kiley). Exista si sindromul Wendy, femei care actioneaza ca niste mame.
Editat Mar 31 aug 2010 15:28
De unde ai citit cartea aia? -mi-ar place sa o citesc si eu. :geek:
Arcangelo a scris:De unde ai citit cartea aia? -mi-ar place sa o citesc si eu. :geek:
nu am citit-o, doar am cautat pe net despre sindromul asta. Oricum, mi se pare usor exagerat sa gasesti un sindrom pentru orice. 
Fata de partener,functioneaza transferul -de la partener asteptarile sunt aceleasi ca de la parintele pe care il inlocuieste...
Eu cred ca in orice cuplu are loc un transfer, o idealizare (mai ales la inceput). Nu crezi? Atunci inseamna ca orice om care intra intr-o relatie a avut o copilarie naspa, parinti abuzivi? Cred ca in orice relatie e putin dependenta fara de celalalt. Atunci cei independenti si maturi de ce sa mai intre intr-o relatie, daca sunt self-sufficient?