Cum sa ne purtam cu cei ce sunt in necredinta

Pippo a scris:

Omul nu se naste credincios. Si nici ateu.

Omul se naste credincios, pentru ca asta reprezinta natura umana. Daca nu ar fi asa copiii nu ar putea fi educati, pentru simplul motiv ca nu ar avea credinta si incredere in nimic. Copii sunt cei mai receptivi la educatie tocmai pentru ca au starea de credinta prezenta inca din nastere.

Starea de ateism (necredinta) este un nonsens. Existenta ei este posibila doar in mod fortat la nivel ideologic.

Exista doar starea de credinta altfel copiii ar avea problema ca nu ar putea intra in Rai. Deci nu nu se poate zice ca, credinta e un lucru care se invata, credinta e un dat care se intareste pana la sfarsitul vietii. Sau se pierde.

_altul a scris:

Daca nu ar fi asa copiii nu ar putea fi educati, pentru simplul motiv ca nu ar avea credinta si incredere in nimic.

Ce spui aici, n-are legatura cu "credinta" la care te-ai referit inainte. Vorbesti aici de credinta in concepte (ganduri) la nivel subconstient. In acest sens, da , nu este nimeni lipsit de acest fel de credinta. Dar nu are legatura cu credinta religioasa.

Pippo a scris:

Ce spui aici, n-are legatura cu "credinta" la care te-ai referit inainte. Vorbesti aici de credinta in concepte (ganduri) la nivel subconstient. In acest sens, da , nu este nimeni lipsit de acest fel de credinta. Dar nu are legatura cu credinta religioasa.

Pai nu este nicio diferenta intre ele. Dumnezeu incepe prin a fi un "concept", ca doar la atata il limiteaza si atei. Conceptul fata de care se manifesta credinta nici macar nu trebuie sa poarte numele de Dumnezeu (numai martorii cred ca Dumnezeu are un nume unic de identificare).

Credinta fiintei umane indreptata spre "un concept" reprezinta religia. Care poate fi dreapta sau stramba. vie sau moarta (cand nu prezinta niciun feedback)

Binenteles ca pentru un copil mic aceasta credinta este totdeauna dreapta.

Dar repet in mod "fizic" este imposibila starea de ateism. Aceasta este doar o fortare ideologica (la nivel ideologic e posibil sa existe absolut orice)

De fapt are legatura si cu revelatiile religioase, dar la un nivel mai esoteric, nu in sensul general inteles al credintei. Daca nu ne mentinem exacti in judecata - precum spune si Isus si Buddha - , facem doar o mare varza. Si Isus spune ca tot ceea ce este prea mult sau prea putin in judecata este al satanei (al erorii). Si are dreptate.

_altul a scris:

Pai nu este nicio diferenta intre ele.

Este intotdeauna diferenta intre corect (conform realitatii) si gresit (neconform realitatii). Nu-l percepem pe Dumnezeu tocmai datorita faptului ca avem anumite concepte (credinte) de baza (care ne fac totodata si filtrul realitatii) eronate inradacinate in subconstient - atat e de simplu in principiu.

_altul a scris:

Dar repet in mod "fizic" este imposibila starea de ateism.

Noi suntem deja intr-o stare fizica de "ateism" - nu chiar ateism, ci mai exact "orbirea" (incapacitatea de a percepe corect realitatea fizica) datorata credintelor eronate din subconstient.

_altul a scris:

Credinta fiintei umane indreptata spre "un concept" reprezinta religia. Care poate fi dreapta sau stramba. vie sau moarta (cand nu prezinta niciun feedback)

Inteleg, directia, indrumarea spre cel mai corect posibil.

_altul a scris:

Binenteles ca pentru un copil mic aceasta credinta este totdeauna dreapta.

Copilul nu este dotat initial cu suficienta ratiune, care se dezvolta in timp si deci asimileaza initial "pe nemestecate".

Pippo a scris:

De fapt are legatura si cu revelatiile religioase,

Revelatia are legatura cu credinta dar nu este obligatorie, asa cum s-a si zis: Fericit cel ce nu a vazut dar a crezut

Omul matur poate ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu prin deductie, (cunoastere catafatica) isi pune intrebarea: putea materia sa se "nasca" de una singura. Raspunsul este invariabul : NU? Deci exista Dumnezeu

Pippo a scris:

Este intotdeauna diferenta intre corect (conform realitatii) si gresit (neconform realitatii). Nu-l percepem pe Dumnezeu tocmai datorita faptului ca avem anumite concepte (credinte) de baza (care ne fac totodata si filtrul realitatii) eronate inradacinate in subconstient - atat e de simplu in principiu.

Noi suntem deja intr-o stare fizica de "ateism" - nu chiar ateism, ci mai exact "orbirea" (incapacitatea de a percepe corect realitatea fizica) datorata credintelor eronate din subconstient.

Toate astea reprezinta tot credinte doar ca sunt credinte gresite.

_altul a scris:

Revelatia are legatura cu credinta dar nu este obligatorie, asa cum s-a si zis: Fericit cel ce nu a vazut dar a crezut

Normal ca este fericit, deoarece are indrumarea cea buna, in acest sens. Si atunci cand credintele corecte se inradacineaza in subconstient (fericit de crede fara sa vada), are tot mai multe sanse sa se trezeasca la REALITATE. Cu conditia ca acele credinte sa fie cele corecte...

Pippo a scris:

Copilul nu este dotat initial cu suficienta ratiune, care se dezvolta in timp si deci asimileaza initial "pe nemestecate".

Este adevarat, dar amestecarea ratiunii in credinta este destinata omului matur, si nu inseamna o "evolutie" calitativa ci un mijloc auxiliar de ajutor.

In demonstrarea credintei nu poate fi adus acest argument, dar credinta adevarata inseamna cea unde ratiunea nu are niciun rost. Adica e asemanatoare cu dragostea cea "irationala"

Slavita fie irationalitatea,"cea unde ratiunea nu are nici un rost".

_altul a scris:

Este adevarat, dar amestecarea ratiunii in credinta este destinata omului matur, si nu inseamna o "evolutie" calitativa ci un mijloc auxiliar de ajutor.

Dezvoltarea ratiunii inseamna dezvoltarea sufletului. Este necesara, inseamna dezvoltarea ca om, (pe langa dezvoltarea emotiei si vointei).

_altul a scris:

In demonstrarea credintei nu poate fi adus acest argument, dar credinta adevarata inseamna cea unde ratiunea nu are niciun rost. Adica e asemanatoare cu dragostea cea "irationala"

Ratiunea are intodeauna rost. Insasi existenta este perfect rationala. Te referi probabil la emotii puternice si diferite care se descopera la un moment dat. Teoretic ele coexista cu ratiunea si vointa. Cred ca este o interpretare gresita ca perceptia ar deveni irationala la un moment dat. Intr-adevar emotiile ar putea fi coplesitoare si ar putea innabusi temporar ratiunea, dar cred ca ar fi doar un lucru de moment, asa cum ni se intampla si noua sa avem momente cand suntem coplesiti de emotii, totusi ratiunea nu dispare. Dupa mine, dezvoltarea cea mai inalta inseamna echilibru intre ratiune, emotii si vointa. Iubirea insasi este o combinatie intre ratiune si emotie, nu este doar emotie.

_altul a scris:

credinta adevarata inseamna cea unde ratiunea nu are niciun rost.

Ca bine zici.